Interludiu

De când m-am născut pe lume
Trebuia să aleg între Da şi Nu,
Şi-l acceptam cu regret pe Nu
Tocmai când vroiam pe Da.
Ca să nu mă pierd în reflecţii eterogene,
Nu-urile mele s-au iscat de la bunica.
Era destul să-mi fac vânt peste gard,
Cum că mă silea să merg ca un viţel cuminte.
Cerul îmi părea concav ca o boltă zugrăvită,
Dar la şcoală am aflat cu surprindere
Că-mi duc traiul numai pe o emisferă a Terrei,
Ce se învârte după soare, îi face cu ochiul.

Probabil, furnica aleargă între Nu şi Da,
Fiindcă şi eu în viaţă am alergat ca ea.
Ci mai mut mă izbeam de Nu-uri, de Nu-uri,
Încât îmi rămânea doar să-l visez pe Da.
Orice răsărit este Da, orice apus este Nu.
Mă bucură cum răsare soarele în holde,
Mă bucură cum răsare luna la căpătâiul mării,
Pentru că răsăritul este Da, apusul este Nu.
Ah, acel Da ce-l adie lemnul de tei,
Ah, acel Nu ce-l aduce corboaica!
Mă zbat, mă străduiesc să trec nezărit de Nu,
Prin vlagă în trup îl aud pe Da.

poezie de George Meniuc (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând de seară

dacă cerul surâde
când răsare soarele
aleg să-mi păstrez surâsul
să il pot dărui
la apus

dacă cerul tace
când norii se-adună
acoperindu-i liniştea
aleg să mă retrag
după o speranţă

dacă cerul plânge
ce rost mai au
lacrimile mele
aleg să-mi acopăr tristeţea
cu un zâmbet

poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt acel marinar

dacă
şi numai dacă
ar fi să îmi închipui
niciodată nu am să pot să te prind
nu am navigat pe corăbii nu sunt acel pirat
fără un ochi
şi nu târâi după mine vreun picior de lemn

în sfârşit, asta e o altă chestie
problema e că
nu este de ajuns să pui totul în ordine
aşa cum nu este de ajuns să alergi câteva ore bune
în speranţa că te vei regăsi

mă trezesc dimineaţa
şi îmi dau seama că este destul de târziu
soarele răsare la fix patru treizeci
da. acum este timpul, nu mâine

din vamă până în neptun
sunt peste douăzeci de km de plajă
cu toate astea doar un pumn de nisip m-ar putea face fericit
zorba ar şti ce să spună
pentru mine
însă
şi doar pentru mine
o clipă de linişte mi-ar fi de ajuns

nu vreau kilometri de asfalt
nu vreau poveşti de adormit copii
un pescar îmi poate spune oricâte, şi cu câte furtuni
şi cu câţi peşti neverosimil de mari

şi dacă mă prinde noaptea dormind pe nisip şi dacă este să mă redefinesc
tot nu ar fi
pentru că una este să mângâi cu palmele răsăritul
şi alta să asculţi o poveste despre pescari
despre luptele nebune cu valurile
şi nici atunci nu ai cum
dar acum e trei dimineaţa
marea îmi pupă picioarele, şi eu strâng în pumni apă sărată
şi parcă tocmai de acolo ţâşneşte viaţa
un ghem roşiatic de suliţi ce se înfig într-un cer
pe care noi încă nu-l ştim

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul soarelui romantic

O, soarele, pe boltă, ce mândru-i când răsare,
Ţâşnind ca o văpaie, în semn de bun-venit!
- Ce fericit e omul când poate, mulţumit,
Să-i vadă şi apusul, frumos ca o visare.

Îmi amintesc!... Departe, flori, holde şi izvoare
Palpită şi oftează sub ochiul lui vrăjit...
- Se-ntunecă. Să mergem grăbiţi spre asfinţit,
Să mai vedem o rază piezişă, trecătoare!

Zadarnic vrem să prindem pe zeul care pleacă;
Deasupra noastră noaptea imperiul şi-l apleacă,
Plin de fiori, trist, umed, cu ochii lui sticloşi;

Pluteşte-n întuneric duhoare de morminte,
Când trec pe lângă mlaştini, cu teamă, înainte,
Călcând pe melci de gheaţă şi pe broscoi râioşi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi peniţa cum asudă

Mi-a fost cu tine viaţa mai frumoasă,
Mai caldă noaptea stelelor târzii ;
Mi-ai fost mai mult decât puteai să-mi fii,
Mai mult îmi ajungea viaţa rămasă.

Cu tine m-am născut încă o dată
Şi ţie m-am lăsat să mă mângâi ;
Te-aveam şi mă rugam să îmi rămâi
Iubirea ce o viaţă-mi fu visată

Şi dorul îmi era duios şi blând
Când tu îmi erai leac de vindecare,
Iar eu şi numai eu eram sub soare
Acel ce te scria mereu în gând.

O, Doamne şi peniţa cum asudă
Când ţie îţi închin acest poem
Ce-mi este un refugiu de boem
Ce rumegă bucăţi din viaţa-i crudă!

Cu tine-am fost... Ce mult am vrut să fiu!
Feştila-mi ţine loc de lumânare
Şi pâinea-i aluat fără de sare,
Iar sufletul îmi e de tot pustiu.

Nu-s vise necurmate de trezie,
Nici sori care odată nu s-au stins...
Cum eu să fiu, atunci, de neînvins
Când inima-ţi nu vrea să mă mai ştie?

Mi-ai fost senin curat şi împăcare,
Te am azi resemnare şi regret
Şi focu-mi arde-n sobă mai încet,
În timp ce eu respir ca fiecare...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (19 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru mama

Aşa cum vrăbiuţa ciripeşte,
Iar ciocârlia cântă-n orice vreme,
Aşa cum guguştiucul gângureşte,
Îmi cânt şi eu amarul în poeme.

Aşa cum ploaia cade ca nebuna
Când norii-astupă zâmbăreţul soare,
La fel plâng ochii mei întotdeauna,
Atunci când gemi şi văd ce rău te doare.

Aşa cum marea este agitată
Atunci când bate vântul cu putere,
La fel şi mintea mea e tulburată,
Că nu pot să-ţi aduc o mângâiere.

Aşa cum în război cel plin de sânge
Priveşte-n sus şi nu-şi pierde credinţa,
La fel şi eu, când inima se frânge,
Mă rog aprins, ştiindu-mi neputinţa.

Şi-aşa cum luna, cu al ei renume,
Apune, dar rămâne între stele,
Şi tu, când o să pleci din astă lume,
Vei dăinui în versurile mele.

poezie de Octavian Cocoş (28 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De foarte multe ori acel "cum să fac" este doar jumătate din rezolvarea unei probleme dacă nu ştii motivul pentru care vrei rezolvarea. "Cum?" Apelează doar la partea raţională şi după cum bine ştim cu toţii, noi nu suntem numai fiinţe guvernate de raţiune. Bazându-ne doar pe ea, omitem o mare parte din potenţialul uriaş care zace în noi. Căutând şi simţind emoţia potrivită prin prisma căreia putem să ne rezolvăm problema, aproape că nu ne mai trebuie acel "cum". Emoţia bate la orice oră din zi raţiunea.

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de zâmbet

Mult aş vrea să am o stea
Să fie numai a mea.
Să se-aprindă zâmbitoare
Din a serilor genune
Mai frumos ca orice soare
Când răsare,
Când apune,
Mult aş vrea pe-această stea
Să te am, iubirea mea,
Să m-aprind în înserare
De la ochiul tău în soare
Care plânge, dar nu spune
Când răsare
Cui apune.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Este rece afară, cum n-a fost vreodată.
Un aer de metal gânduri mătură
Iar liniştea din jur este puţin ciudată.
Lacrimi scurte mi se alatură.

Pe banca unui câmp străin
Privesc în jur şi văd crunta imagine
A unui baieţel sfâşiat de al său chin
Şi lipsit de multă afecţiune.

Stă acolo de când îmi amintesc,
Şi nimeni nu îl vede...
Să mă duc la el să îi vorbesc?
Dar cum o conversaţie eu pot aprinde?

Să stau, să merg, să stau...
Să privesc în continuare
Cum se zbate cu al său rău?
Să continui cu o amănare?

În timp ce eu mă simt nehotărât,
Gânditor la ce voi face,
Văd acest copil mai amărât
Cum din loc el vrea să plece

Ce pot face? Ce pot eu oare face?
Să stau? să merg la el?
Mai bine mă ridic să vad ce gând îl bate
Iar de pot cu răul lui să fac duel.

Mă uit la el, îmi fac curaj şi cu bucurie
Spre el înaintez usor...
Inima îmi bate cu putere, plina de mândrie.
Mă duc să ofer un ajutor.

Mă uit la el, sub acel puternic tei
Şi mă doare în ochii lui să văd
O poveste trista, spusă de un condei.
Lângă el pe gânduri cad...

Cu ai săi ochi mari, în suflet mă priveşte.
Îmi cunoaşte fiecare cuget...
Vrea atât de mult să-mi spună o poveste
Să fim precum un minunat duet.

poezie de Costel Obadă (20 aprilie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

William: Ce ciudat, nu te-am mai văzut de o lună. Am văzut până şi luna nouă, dar nu şi pe tine. Am văzut răsărituri de soare şi apusuri, dar nu şi chipul tău frumos. Sufletul meu este frânt în crâmpeie atât de mici încât ar putea fi trecute prin urechile unui ac. Mi-e dor de tine aşa cum soarelui îi este dor de flori; aşa cum soarelui îi este dor de flori în toiul iernii. În loc să-şi îndrepte căldura spre frumuseţea ta, inima îmi împietreşte precum lumea îngheţată în care m-a aruncat absenţa ta. Mai departe voi concura la Paris, dar, fără tine acolo, oraşul îmi va părea pustiu şi iernatic. Speranţa este cea care mă călăuzeşte şi mă ajută să trec peste zile şi peste nopţi. Speranţa că după ce privirea mea nu te va mai putea găsi, aceea nu va fi ultima oară când te voi vedea.

replică din filmul artistic Povestea unui cavaler, scenariu de Brian Helgeland
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorial

Ea moare pretudindeni. Oriunde mă duc, ea moare.
Nu există răsărit de soare, piaţă publică, popas pe un munte fermecător
care să nu conţină moartea ei.

Liniştea în care ea murea atunci răsună încă prin
morişca limbii, e o plasă
în care râsul se închide pe sine. Cum ar putea mâna mea
să strângă altă mână, când între ele
se află acea moarte densă, acea intolerabilă distanţă?

Ea plânge pentru lacrimile mele. Murind, îmi spune
că pasărea vine din soare, că peştele intră în soare.
Floarea de stânjenel este sculptată cu mai puţină delicateţe
decât este felul ei de a muri
încrustat în memoria mea. Dar, mai aud de asemenea
alte cuvinte,
cuvinte negre care formează sunetele
tăcerii, numind acel nicăieri
înspre care ea curge fără încetare.

Din ziua când a murit
ea nu mai conteneşte să moară. A făcut din mine
elegia ei. Eu sunt o capodoperă,
o ficţiune adevărată
a urâciunii morţii.
Sunt muzica ei tristă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinele între răsărit şi apus

Orice răsărit anunţă
Un apus, cum bine ştii
Şi fiindcă ştii, renunţă
La sinele tău să fii,
Când apusu-ţi se pronunţă,
Acceptat în veşnicii.

poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite
Adăugat de Bogdan Talmas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipitoarea

Am urmărit o lipitoare
De când s-a născut.
Părea plăpândă, nevinovată
Dar o data crescută
A început să-şi arate
Zâmbetul pe gura ventuză
Şi să se aşeze asemenea unei căpuşe
Se lipeşte, se unduieşte şi suge sânge
Dar nu se satură niciodată.
Se unduieşte prin apă, prin aer
Cuceritoare mare până se lipeşte
De o pulpă dulce care îşi aduce
Hrana destul pentru o lipitoare
Dar ea este mereu flămândă.
Îi vinde pe toţi pentru o gură de sânge,
Se umflă şi nu cade
Aşa cum face orice lipitoare
Atunci când este sătulă: cade
Şi atacă doar când flămânzeşte.
Lipitoarea cu zâmbet de cuceritoare
Nu cade şi suge la sânge până se îndoaie.
E lacomă, laşă şi trădătoare
Aşa cum nu trebuie să fie o femeie!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare

În lacrima credinţei e-nălţare,
Mă bucur să pot plânge din iubire,
Mă-nalţ spre cerul sfânt, spre nesfârşire,
Din bezna cea adâncă, înspre soare.

Cei ce nu cred, blestem fără lumină,
Se zbat cu neputinţa lor de ură...
Dar omul este sieşi doar măsură,
În lacrimă-i spălată orice vină.

Atât de sus, încât ating înaltul!
E-atât de-aproape clipa izbăvirii,
Iar glasul ce-l aud e-al nemuririi,
Când am iertat, m-am contopit cu saltul.

O clipă am văzut nemărginirea:
E visul cel frumos, aprins pe strune,
Nu-i exaltare, este doar minune,
Iar dincolo de moarte-i doar iubirea...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Îmi pare rău, bucătăria este închisă.
Jen: Mă crezi sau nu, de fapt am venit să te văd. Am nevoie de un sfat.
Joey: Şi în ce domeniu mă consideri expertă?
Jen: Dawson Leery.
Joey: Ştii, sunt puţin ocupată cu chitanţele astea şi trebuie să închid, o putem lăsa pe altădată?
Jen: I-am spus că nu sunt virgină.
Joey: Cred că am un minut.
Jen: Părea atât de dezamăgit de mine şi m-am înfuriat şi acum nu ştiu cum a rămas cu relaţia noastră.
Joey: Să-ţi spun câte ceva despre Dawson. Este fără îndoială un bun orator pentru vârsta lui, dar nu este matur. Este exemplul clasic al copilului singur la părinţi. Se îmbufnează când lucrurile nu merg aşa cum vrea el, iar totul este alb sau negru. Orice altcevs diferit îl zăpăceşte.
Jen: Mda.
Joey: Iar în ceea ce priveşte femeile... până şi un papă are mai multă experienţă. Băiatul era un prichindel până mai vara trecută. Să spui că viaşa lui sexuală este limitată ar însemna să rosteşti cea mai modestă afirmaţie a acestui deceniu. Este o nimica toată. O nulitate. Nu te invidiez pentru situaţia cu care te confrunţi, crede-mă.
Jen: Nu încerci să mă sperii, nu-i aşa?
Joey: Nu. Doar încerc să spun că e ca orice băiat ce pare să fie unul bun... probabil că fetele îl considerau un tocilar când avea 15 ani.
Jen: Tu ce ai face?
Joey: Acelaşi lucru ca şi tine. Aş fi jignită, furioasă, confuză, aş cere sfatul cuiva, probabil unor persoane nepotrivite şi apoi aş aştepta.
Jen: Ce?
Joey: Să se maturizeze, să treacă peste, orice.
Jen: Şi cam cât timp?
Joey: Nu te lua după mine. Eu aş fi într-atât de proastă încât să aştept pentru totdeauna.
Jen: Te superi dacă mă alătur?

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicul răsărit

Primeşte-această floare-n dar,
Un galben trandafir în floare
Ca luna plină-n codrul rar
Când seara-n linişte răsare.

E semnul dragostei ce-o port
Fiinţei tale totdeauna,
Iar când voi fi de mult un mort
Priveşte cum răsare luna.

E galbenul de pe obraz
Al celui ce pe veci dispare,
Al soarelui ce-asfinte azi,
Dar mâine iarăşi va fi soare.

poezie clasică de Mihai Beniuc din Glasul pietrelor
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă îndrăgostesc!

În orice zi şi-n orice clipă,
Repede mă îndrăgostesc.
Dacă eu cad, ea mă ridică.
Cum aş putea să îmbătrânesc?

Că-i răsărit sau este apus,
Farmecul ei îmi este de ajuns.
Să rămân un suflet tânăr, mereu,
Să fiu aproape de Dumnezeu.

Ea mă face mereu să zâmbesc,
Cum să nu mă îndrăgostesc?
Iubirea ei este pentru mine,
Cum sunt florile pentru albine.

Dragostea ce zilnic o emană,
Îmi este a iubirii dulce hrană.
Frumuseţea ei strălucitoare,
Îmi este lumină în reflectoare.

Aş putea să mă opresc aici,
Dar continui să o descriu...
Bunătatea ei e o bandă cu lipici,
De care m - am lipit fără să ştiu.

O flacără imensă ce arde neîncetat,
Îmi este căldură pe timp de noapte.
O stea enormă pe cerul înstelat,
Mă veghează continuu îndeaproape.

O floare cu un miros foarte deosebit,
Ce îmi transmite multă energie.
Un copac mare dar nemaipomenit,
Îmi este sursă de hrană vie, pe vecie.

Un izvor care izvorăşte din munte,
Mă ţine puternic şi extrem de sănătos.
Apă limpede cu care mă spăl pe frunte,
De ridurile care nu -şi au niciun rost...

Sunt conştient că nu-i totul roz,
Şi lumea nu este atât de bună.
După orice demolare rămâne moloz.
Dragostea se construieşte împreună.

Am scris aceste strofe despre ea,
Ca toţi oamenii care citesc să ştie.
Că viaţa nu-i atât de rea şi grea,
Cum vor unii să fie. Viaţa e magie!

poezie de Ovidiu Kerekes (13 februarie 2019)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gingaşa căprioară

Mi-a apărut în vis o căprioară
privea spre stânca
încremenită a zării
în ochi îi ardea flacăra însingurării
simţea cum zările se deschid
sub un văzduh arid, ars de soare
o frică grea o cuprindea
secundă din platonicul destin
mă opresc când vânturile bat
şi trec în zbor albastre păsări
în sfârşitul trist de toamnă
parcă ar fi o altă lume
un alt hotar de anotimp
între acel azi şi acel ieri,
miraculoasă asemănare
întind mâinile şi cuprind
gingaşa căprioară,
o frumuseţe uimitoare...
îmi amintesc de nerostita copilărie
ascunsă între ani
la-nceput părea o veşnicie
dar va rămâne iubire nesfârşită.

Poezia a primit,, Diploma de excelenţă,, în anul 2019-Albania

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galaxiile s-au născut în zarzări

când dumnezeu încă visa cum să continue cerul
iar îngerii supuneau fiecărei stele un suflet
o strâmbă cotropire desena legături imposibile
încă înainte de a se hotărî cum să coboare cuvintele
prin gând sau prin inimă
chiar înainte de a se fi inventat coasa vieţilor
ceva ce semăna cu nemurirea se juca de-a iarba verde
sub căpătâiul creatorului
raiul
încă nu avea nume
nici nu ştiu dacă se chema într-adevăr aşa
cine să hotărască în lipsa evei
cum se împart petalele egal
între albine şi fluturi

când sunt sub narcoticul acestor lumi înmiresmate
îmi place să deschid ochii când mă priveşti mirată

universul este o livadă în care fluturii îşi fac de cap
în timp ce dumnezeu tot botează duminici

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima mea învăţătoare

-Ştiţi voi, cine mi-a fost oare
Prima mea învăţătoare?
Vă spun sincer, a fost ea-
Scumpa bunicuţă a mea!

Ea m-a învăţat prima dată
Să rostesc o poezie.
,, Vine raţa de la baltă''
Şi cu,, Moşul de la vie''.

Şi tot când eram micuţă
Îmi povestea despre Guguţă.
Cum încăpeau sub cuşma lui
Toţi copiii satului.

De la ea am auzit
De cuvintele de aur.
Căci sunt de nepreţuit
Pe pământ-ele-s tezaur!

M-a învăţat cu bunătate
Să salut bătrâni, copii...
Să fac numai bune fapte,
Să aduc lumii bucurii!

Dar când am crescut oleacă
Mai în glumă, mai în şagă-
M-a învăţat bunica dragă
A bucătăriei artă!

Cum se cerne făinuţa,
Cum se face măliguţa.
Cum se frământă aluatul
Şi cum se coace cozonacul.

Plăcintele cum se prepar
Şi cu bostan, şi cu mărar.
Cum se împleteşte un colac
Şi biscuiţii cum se fac.

Tot ea mi-a pus cârligul în mână
Şi m-a învăţat să împletesc
Colţuni din cei mai groşi de lână
Ca iarna, nu cumva să îngheţ!

Priveam cu drag la a mea bunicuţă
Cum ţesea la covoare.
Apoi cosea în,, cruciuliţă''
Perne şi ştergare.

Mai croşeta ea horboţele
Ca neaua albe şi frumoase.
Apoi înfrumuseţea cu ele
Prosoapele din casă.

Harnică era bunica,
Precum albina şi furnica.
Tot aduna să-mi facă zestre...
Dar s-au pierdut toate fără veste!

Bunica multe m-a învăţat,
Dar vremurile s-au schimbat.
Cândva ce s-a numit valoare,
Cu an ce trece tot dispare!

Dar amintirile pe care le am eu
Le port în suflet, ca într-un muzeu,
Căci cu regret şi, din păcate,
Se pierd tradiţiile toate!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!