Vălurim timpul

vălurim timpul pe cupole de cer,
numărăm anii, lunile, zilele,
ne uităm, strâini, la lumile care pier
şi rupem din calendar filele.

sleim toată viaţa fântânile,
de vis, de iubire, de dor,
precum odinioară zânele
sorbeau apă dintr-un izvor.

despicăm fulgerele în două,
peste visele noastre deşarte,
ne cuprinde bucuria când plouă
şi ne zbatem între viaţă şi moarte.

cu sângele răvăşit de furtuni,
supuşi, muşcaţi de-ndoieli ancestrale,
aşteptăm să apară minuni
din cerurile noastre astrale.

eu niciodată nu pot ca să ştiu
cum noi am fost urziţi din slavă
şi viţa ne-a dat sclipet viu,
ca să gustăm din propria otravă...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 decembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!