Poemul XVIII
Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecați.
Luna strălucește ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de același soi, se urmăresc unele pe altele.
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruș argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme și sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună și răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc și orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc și printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinație.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viața mea obosește, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu ești atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbușit.
Dar noaptea revine și începe să-mi cânte.
Luna își răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă privește prin ochii tăi.
Și, când te iubesc, pinii îți cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.
poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre muzică
- poezii despre marină
- poezii despre înălțime
- poezii despre întuneric
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.