Eminescu și codrul
Codrul mereu va cânta
Și va plânge-n lipsa ta
Plânge, se dă de pământ,
Crengile-s rupte de vânt
De doru-ți s-o legăna
Că îi trece vremea sa.
Ziua-i mică, noaptea mare
Și în codru e răcoare.
Frunza mi-o bate în dungă
Păsările mi le-alungă
Și iar bate dintr-o parte
Căci vara este departe
În fața ta eu mă plec
Și cu gândul te petrec
Eminescu Mihail
Este luna lui april
Când, în pom, pe rămurele
Auzi cânt de păsărele
Ce te încântă și ele
Uiți atunci, de toate cele...
Toamna păsări, rând pe rând,
Pleacă, ceru-ntunecând
Lăsând suflet pustiit
Codrul veșted, amorțit
Doar, dorul meu, singurel
Îmi amintește de el
De Eminescu Mihai
Frumos ca o zi de Mai
Ca un spic de grâu bălai,
Ca un recital la nai.
poezie de Georgeta Nedelcu (31 decembrie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păsări
- poezii despre păduri
- poezii despre Mihail
- poezii despre vânt
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre păr blond
- poezii despre plâns
1 B.Ishtar [din public] a spus pe 9 aprilie 2010: |
Și dacă predici fără scop, și nu îți cânt în strună, e ca să știi că versul șchiop nu face ciorba bună. |