A luat cu sine vântul...
A luat cu sine vântul toți nourii tristeții.
E verdele grădinii nou nestemat tezaur;
Se-ntorc în stoluri păsări pe urma frumuseții
Și asfințitul naște livezi-livezi, de aur.
Aprinde-mă, crepuscul! Parfum mă fă! Scrumește
Tu sufletu-mi, și fă-mi-l ca tine: - apus de soare.
Deșteaptă-mi ce am veșnic, ce arde, ce iubește...
Și vântul de uitare să-și ia ceea ce doare.
poezie celebră de Juan Ramon Jimenez din La soledad sonora, traducere de Ion Frunzetti
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre tezaur
- poezii despre păsări
- poezii despre naștere
- poezii despre iubire
- poezii despre frumusețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.