Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Corbul

Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de șoapte
Din oracole cețoase, cărți cu tâlc tulburător,
Piroteam, uitând de toate, când deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n ușa mea ușor.
"E vreun trecător – gândit-am – și-a bătut întâmplător.
Doar atât, un trecător."

O, mai pot uita vreodată? Vânt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau târcoale – și niciunde-n cărți vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roșul veșted de mătase
Cu-o foșnire de neliniști, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Și-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvâcnind de teamă:
"E vreun om care mă cheamă, vrând să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig și noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decât un trecător."

Astfel liniștindu-mi gândul și de spaime dezlegându-l
"Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Și-ați bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Și-am deschis, netemător,
Beznă, niciun trecător.

Și-am rămas în prag o vreme, inima simțind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfârșită, bezna-n sinea-i adâncită,
Și o vorbă, doar șoptită, ce-am șoptit-o eu: "Lenore!"
Doar ecou-adânc al beznei mi-a răspuns șoptit: "Lenore!"
Doar ecoul trecător.

Întorcându-mă-n odaie, tâmplele-mi ardeau văpaie,
Și-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
"La fereastră este, poate, vreun drumeț strein ce bate...
Nu știu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tâlcul lor.
Vreau, de sunt în beznă taine, să descopăr tâlcul lor!"
Vânt și niciun trecător.

Geamul l-am deschis o clipă și, c-un foșnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpânitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune și-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpânitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zâmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, țanțoș și încrezător.
Și-am vorbit: "Ți-e creasta cheală, totuși intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrân, strigoi de smoală dintr-al nopții-adânc sobor!
Care ți-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?"
Spuse Corbul: "Nevermore!"

Mult m-am minunat, firește, auzindu-l cum rostește
Chiar și-o vorbă fără noimă, croncănită-ntâmplător;
Însă nu știu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-și spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stând pe-un bust strălucitor-
Corb ce-și spune: "Nevermore".

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că știe,
Sufletul și-l îmbrăcase c-un cuvânt sfâșietor.
Mult rămase, ca o stană n-a mișcat nici fulg, nici pană,
Până-am spus: "S-au dus, în goană, mulți prieteni, mulți, ca-n zbor –
Va pleca și el, ca mâine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor".
Spuse Corbul: "Nevermore".

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gândit: "E-o vorbă numai, de-altele-i neștiutor.
L-a-nvățat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrânte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvântul: "Nevermore"".

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strânsă,
Jilțul mi l-am tras alături, lângă bustul sclipitor;
Gânduri rânduiam, și vise, doruri, și nădejdi ucise,
Lângă vorba ce-o rostise Corbul nopții, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran și cobitor –
Vorba Never – Nevermore.

Nemișcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, până-n gând străbătător,
Și simțeam iar îndoiala, mângâiat de căptușeala
Jilțului, pe care pala rază-l lumina ușor –
Dar pe care niciodată nu-l va mângâia, ușor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Și-am simțit deodată-o boare, din cățui aromitoare,
Nevăzuți pluteau, c-un clinchet, pași de înger pe covor;
"Ție, ca să nu mai sângeri, îți trimite Domnul îngeri" –
Eu mi-am spus – "să uiți de plângeri, și de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gândul la Lenore!"
Spuse Corbul: "Nevermore".

"Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă ești iscoditor,
În noroasa mea ruină, lângă-un țărm fără lumină,
Unde spaima e regin㠖 spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?"
Spuse Corbul: "Nevermore".

"Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolții și pe Domnul iertător,
Sufletu-ntâlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia și-n ceruri îngerii îi spun Lenore?"
Spuse Corbul: "Nevermore".

"Fie-ți blestemat cuvântul! Piei, cu beznele și vântul,
Piei în beznă și furtună, sau pe țărmul Nopții-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ți veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ți pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!"
Spuse Corbul: "Nevermore".

Și de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, și stă întruna,
Sus, pe albul bust, deasupra ușii mele, pânditor,
Ochii veșnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa își prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Știu, eu n-am să scap din umbra-i nemișcată pe covor.
Niciodat㠖 Nevermore.

poezie celebră de din Poezii și poeme (1963), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Complete Tales and Poems of Edgar Allan Poe" de Edgar Allan Poe este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -159.00- 79.99 lei.

 

1
Dulcineea [din public] a spus pe 21 martie 2010:
Un poem excelent!
2
Gramaticus [din public] a spus pe 22 martie 2010:
Dulcineea!
Ai mare dreptate!

Dar în cazul acesta "excelent" e puțin spus.
"Corbul" lui Poe este o capodoperă.
Cel puțin în original.

Dar și Mihu Dragomir
s-a descurcat onorabil,
adaptând și adoptând rime.
N-a avut de ales.
Traducerea poeziei rimate
cere compromisuri.
3
Bill Banco [din public] a spus pe 21 aprilie 2011:
Imi aduc bine aminte: eram student la Medicina la Iasi. Aveam un bun coleg din Ploiesti, un baiat foarte sensibil si cultivat. Intr-o pauza de cursuri, am observat un grup compact de colegi adunati in jurul lui Titus care citea un poem straniu. M-am apropiat si eu si ascultandu-l citind, am simtit o emotie intensa. De atunci inainte il rugam mereu pe Titus sa ne citeaca Corbul de Edgar Allan Poe. Nimeni altul nu citea ca el. Era unic. Mie mi se pare unul din cele mai mari poeme din literatura mondiala. Intr-adevar, o capodopera.

Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook