Dragul meu
Mi s-a stins din ochi făclia, sufletul mi s-a-nnoptat,
Inima în piept, mă doare, de când tu te-ai depărtat.
Cată lacrima izvorul, e pustiu aici, la mine
Și pe pleoape grele, dorul, mai zvâcnește sub ruine.
Am uitat să fiu copilă, m-a pătruns durerea vieții,
Am uitat de floare, fluturi... și de anii tinereții.
Am o lacrimă sub pleoape, pe ascuns, mai curge-n mine...
Nu vorbesc de fericire, mi-e atâta de rușine.
Masca de pe chip se frânge, sentimente se adună...
Tu, același gură-cască-n a destinului furtună,
Dai cu săbii ascuțite și răzbești și curge sânge
Peste gleznele-mi pătate. Doar sărutul tău mai plânge...
Am îngenunchiat, nătângă, la a timpului icoană.
A-nceput și ea să plângă. În genunchi se vede-o rană.
A trecut pe lângă mine, o speranță vai de ea.
Cu ce drept să mai rămână, când mi-i noapte chiar și-așa?!
Nu mai este-n mine soare, îmi plâng trecerea prin ploi
Și biserica iubirii azi e-nchisă. Vai de noi!
Se împarte viața toată în fragmente de pustiu.
Se lărgesc și se adună, unde oare pot să fiu?!
Cărui drum să dau crezare? Ce destin să se-mplinească?
Fără tine, mi-e frig, tare. Hai, întoarce-te acasă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre plâns
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre vorbire
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sărut
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre rușine
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.