Cheie
A sosit un străin de undeva din vest,
La cureaua lui se legăna o cheie ușurel.
"Va deschide-o ușă undeva-n lume",-a spus.
"Trebuie," a adăugat el.
"Am călătorit amar de zile,
Până și sufletul mi-i plin de praf, ehei!
Dar nimeni, desigur, n-ar turna o cheie
Care să n-aibă ușa ei."
"Poate-i o ușă din aur greu, masiv,
Dincolo de care-i palatul unui rege,
Cu nuferi și cu păsări albe
Pe-un lac frumos, se înțelege."
"Sau poate o ușă spre-o pădure
Spre-un loc sălbatic, magic, unde dimineața
L-auzi pe Pan cântând la nai
Și cine știe? i-ai putea zări chiar fața."
"Cine știe? O, am călătorit pe mări atâtea,
Pe insule ciudate s-au perindat pașii mei!
Dar nimeni, desigur, n-ar face-o broască
Făr-a face și cheia ei."
Ah, uneori aș fi dorit să se potrivească
La ușa unei căsuțe printre dealuri și vâlcele;
Cu stăncuțe zburând sus pe cer, un plug
Și niște zarnacadele."
Străinul și-a ridicat rucsacul,
Iar cheia s-a legănat și-a strălucit.
"Trebuie să existe-o ușă pentru ea," a spus,
Și-a plecat grăbit.
poezie de Hamish Maclaren, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zile
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre păsări
- poezii despre păduri
- poezii despre palate
- poezii despre nuferi
- poezii despre monarhie
- poezii despre insule
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.