Vai, s-a rătăcit Crăciunul!
Iarna a uitat să vină, s-a-mbătat pe la hotare,
Dezbrăcată plânge-n vamă și se vaită-n gura mare,
C-a pierdut și pașaportul și nu știe ce să facă;
Să-i aprindem lumânarea și s-o îndemnăm să tacă!
De atâta văicăreală, de atâta lamentare
S-a topit zăpada toată și doar pe sub munți de sare,
Gerul își înmoaie deș' tul și adoarme pe-o ulucă,
N-are niciun gând de gheață, n-are niciun gând de ducă.
În vacanță, cică-i bine... n-are iarna vreo rușine,
C-o așteaptă-o lume-ntreagă. Ea se simte tare bine,
E chiar mândră că-i dorită cu așa înverșunare
Și zâmbește sub mustață și se-mbată și mai tare.
E așa o nebunie, că nu știi de-i primăvară,
Vara calcă peste toamnă și ai sta numai afară,
Muguri stau să crape-n ramuri, cântă-n luncă pitpalacul
Și au răsărit zambile, a-nflorit și liliacul.
Responsabilă, instanța cea astrală stă pe gânduri
Și nu știe către cine, să trimită două rânduri,
Ca să ceară să revină ordinea și disciplina:
Cine-a bramburit firescul, cine poartă toată vina?
Ce-i mai rău, e că norodul e în ceață și tot cere
Un răspuns: vine Crăciunul sau e rost de Înviere?
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre gânduri
- poezii despre ger
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zambile
- poezii despre vamă
- poezii despre vacanță
- poezii despre tăcere
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.