Vara la ţară

Locuinţa mea de vară
E la ţară...
Acolo era să mor
De urât şi de-ntristare
Beat de soare
Şi pârlit îngrozitor!

Acolo, când n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal.
Viaţa ce aci palpită
E lipsită
De confort occidental.

Nu exista berărie,
Nici regie...
Doar un hoţ de cârciumar
Care are marfa proastă
Şi-o nevastă
Ce se ţine c-un jândar'.

Când te duci pe drumul mare
La plimbare
Este praf de nu te vezi:
Trec, mişcând domol din coadă,
Spre livadă
Ale satului cirezi.

Şi te poartă sub escortă
O cohortă
De ţânţari subţiri la glas,
Înzestraţi la cap cu-o sculă
Minusculă,
Cu pretenţie de nas...

Când se ia câte-o măsură,
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Şi-l întreabă fără noimă:
"CE-AI CU NOI, MÃ?
PENTRU CE SÃ DÃM CU VAR?"

Ale satului mari fete
Fără ghete
Ies la garduri pe-nserat...
(Am vazut aci-ntr-o noapte
Nişte fapte
Care m-au scandalizat!)

Dar în zori încep cocoşii
Păcătoşii,
Că să facă iar scandal,
Să te sături de viaţa
Şi dulceaţa
Traiului patriarhal!

De-aia zic eu, prin urmare,
Vorbă mare:
Că de-acuma, să mă tai,
Nu-mi mai treb'e altă cură
În natură
Să mă duceţi cu alai!

Meargă pictorii la ţară
Ca să piară
De căldură şi de praf!
Mie daţi-mi străzi pavate,
Măturate,
Daţi-mi cinematograf!

Daţi-mi, daţi-mi strada-ngustă
Unde gustă
Omul viaţa mai din plin,
Cu trăsuri, femei cochete
Şi cu fete
Încălţate cel puţin!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!