Poteca dintre stuf și cer
Doar cerul mai aleargă, cu noi, ca o glisadă,
Poteca se deschide prin volbura de ape,
De-o parte și de alta, stau sălcii să ne-adape
Tăcerile danube pe-un plaur de baladă.
În ''x'' siajul scrie, pe luciul apei versuri
Și stropii din adâncuri mai plâng și râd pe gene,
Deltaice suspine din vremi siluriene
Învie-n cord lumina din alte universuri.
Ce tainică splendoare ne intră pe sub piele!
Ca o mimoză roză, retina se-nfioară,
Când nuferi evadează în straie de fecioară,
Dintr-un infern de smoală, de muribunde stele.
O lacrimă mai pică, din când în când, pe valuri,
Flămânde anafoare o-nghit ca pe-un deliciu,
E-o stare de beție, ca un divin supliciu,
Unde doar muza-și ține astrale recitaluri.
E-aproape o-nviere, din viața ca o moarte,
Când, doar poeți valsează, ca lebede pe ape.
Cu îngerii pe umeri, ni-e raiul mai aproape
Și de Parnas și-Apolo, nimic nu ne desparte.
Alunecăm ca gândul pe-oglinda dunăreană,
Sorbind din poezie, ca din licoare sfântă,
Când Mihaela Borzea, în versuri, ne-nveșmântă
Și ne înaripează, ca o nepământeană...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre religie
- poezii despre lumină
- poezii despre apă
- poezii despre îngeri
- poezii despre virginitate
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre vals
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.