Nu sunt singur

Dintr-un mugur
mi-a crescut pe suflet o floare
unde sunt şi în ce stare?
mi-a crescut... suntem

inima-mi bate
in gânduri se spun cuvinte
pe buze un tremur le zbate
e-un tremur de şoapte,
în ochi sclipirea-i fierbinte
e-un suflet scâncind în noapte

e-un suflet ce se clatină în noapte
scâncind sub grea povară, în vremuri de ocară

dar nu e singur,
de izvorul vieţii îl (mai) leagă
o floare ce-i crescu, dintr-un mugur,
în inimioară şi se uită la ea şi-n astă seară
căci îi vorbeşte-n fiecare seară...

ca să nu fie singur...
căci pentru a-l întoarce
din hăţuri ce singur
nu le poate descoase
voinţa Fiinţei îl scoate
Ca un izvor ce-ţi spune şoapte,
în taină, ani de-a rândul,
cântându-i şi vorbindu-i
la ruga şi prin grija maicii,
prin trupu-nsufleţit al unei Marte,
Al unei Flori...

şi astfel jilavul, firavul petic de humă
din mucegaiuri se trezi... şi ce zări... Viaţă

poezie de Lucian Puiu Bobu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!