Vise pe tarabă

A rămas cuvântul searbăd, iarba a pălit cuminte,
Ca o dulce amintire ce se pierde inocent.
Mă dor braţele şi versul de aducerile-aminte
Şi mă doare talpa goală care muşcă din prezent.

Tace floarea cea de miere şi cum ninge a-ntrebare,
Când atinge caldarâmul, ce-o aşteaptă tremurând!
Îi prind galbenul pe umeri, ca să simt cum biata floare
Îşi aşteaptă agonia şi să o ascund în gând.

Parcă nici n-au fost poeţii laolaltă, prinşi în horă,
Versul parcă nu se-aude de atâtea depărtări.
Bate gongu-n buza vremii, anunţând din oră-n oră,
Că s-au rătăcit poeme, pe-anonimele cărări.

Îmi strâng valurile mării într-o salbă de cuvinte-
Au rămas mult prea puţine pentru ce aş vrea să spun.
Ţin clepsidra-n partea stângă, voi îmi tot umblaţi prin minte
Şi pe fiecare-n suflet, tot încerc să vă adun.

Vara îşi arată colţii, ca un rinocer la pândă-
Parc-aş vrea un pic de iarnă, să mă-mbrace în răcori.
Mi-am dus visele în piaţă, ''doar Eliza să le vândă''
Că e arşiţă în ele şi n-au loc la sărbători.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!