Vise pe tarabă

A rămas cuvântul searbăd, iarba a pălit cuminte,
Ca o dulce amintire ce se pierde inocent.
Mă dor braţele şi versul de aducerile-aminte
Şi mă doare talpa goală care muşcă din prezent.

Tace floarea cea de miere şi cum ninge a-ntrebare,
Când atinge caldarâmul, ce-o aşteaptă tremurând!
Îi prind galbenul pe umeri, ca să simt cum biata floare
Îşi aşteaptă agonia şi să o ascund în gând.

Parcă nici n-au fost poeţii laolaltă, prinşi în horă,
Versul parcă nu se-aude de atâtea depărtări.
Bate gongu-n buza vremii, anunţând din oră-n oră,
Că s-au rătăcit poeme, pe-anonimele cărări.

Îmi strâng valurile mării într-o salbă de cuvinte-
Au rămas mult prea puţine pentru ce aş vrea să spun.
Ţin clepsidra-n partea stângă, voi îmi tot umblaţi prin minte
Şi pe fiecare-n suflet, tot încerc să vă adun.

Vara îşi arată colţii, ca un rinocer la pândă-
Parc-aş vrea un pic de iarnă, să mă-mbrace în răcori.
Mi-am dus visele în piaţă, ''doar Eliza să le vândă''
Că e arşiţă în ele şi n-au loc la sărbători.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de nea...

Să nu plângi, poezie, că te-am lăsat orfană,
Să-ţi cauţi o poveste, să-ţi sprijine tăcerea!
Un zâmbet de prieten să îţi aşezi pe rană,
Să-ţi mângâie tristeţea şi lacrimi şi durerea!

Eu am rămas acasă şi te aştept cuminte,
Doar gândul e cu tine şi parcă nu-i prea mult,
Că nu pot, poezie, să te ascund în braţe
Şi scâncetul albastru nu pot să ţi-l ascult.

Să ningi frumos acolo, în luna vieţii mele,
Aşa cum ningi în mine, în fiecare vară,
Când te adun din ceruri, pierdută printre stele!
Eu am rămas acasă cu vara mea amară,

Să mă mai nasc o dată-n clepsidra nemiloasă,
Un fir de sare gemă, topindu-se de teamă.
Să nu fii, poezie, pe noaptea mea, geloasă!
E noaptea-n care versul în lacrimă-o să geamă.

Voi da noroc cu cerul, voi aştepta lumina,
Să îmi deschidă ochii, ca se te pot vedea.
Ninsoarea mea albastră, sărutu-ţi rădăcina
Din care urcă-n mine poemele de nea!

poezie de Violetta Petre din Ninsori albastre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate îmi răspunzi din iarna ta...

Nu mă-ntreba de ce te caut iară!
(Am mai promis că-am să te uit, cândva).
Dar, şuieră prea tare vântu-afară
Şi îmi aduce-n casă iarna ta.

Şi cum să n-o primesc, când amiroase
A mere coapte şi-a parfumul tău?
Şi ninge cu zăpadă de mătase,
Cum ninge peste brazii din Ceahlău.

Şi tot mătase albă se aşterne
Pe-un ţărm de mare ce l-am vrut al meu,
Când valurile ne foşneau sub perne
Şi ne privea din ceruri Dumnezeu.

Să reînvii o clipă risipită
Dintr-un noian de alb rătăcitor,
E pentru mine-o tainică ispită,
Ca cerul pentr-un vajnic zburător.

Şi-am să te caut şi prin mine, iară...
Poate-ai rămas şi eu încă nu ştiu,
Că n-ai plecat, nicicând, din mine-afară-
Doar, să nu te găsesc mult prea târziu!

Când va-nceta să ningă peste lume
Şi albul, să tresară, va uita,
Voi îndrăzni să te mai strig pe nume
Şi poate îmi răspunzi, din iarna ta.
......................................................
Doi oameni de zăpadă şi-o tăcere-
Atât a mai rămas din tot ce-am fost.
Şi eu şi tu avem o mângâiere:
C-avem aceeaşi iarnă, adăpost.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

V-aş colinda, dar nu mai am cuvinte
Le-au înghiţit poemele pe toate
Mi-a mai rămas cuvântul sănătate
Şi încă unul ce-mi aduce-aminte

Că-mi sunteţi toţi aproape şi departe,
Că îmi trimiteţi câte-un gând de bine.
Ajunge-acum de Sărbători la mine
Şi este-un dar mai altfel, mai aparte.

V-aş colinda, cu mâinile-ngheţate,
Fără cojoc şi chiar în talpa goală
Şi nu m-aş teme de nicio răceală
Şi-aş merge prin troiene zi şi noapte.

Dar nu e nici zăpadă, e doar rece
Şi vă colind de-aici, pe malul mării
Sau o s-aştept un tren în faţa gării
Să-i dau din mers colinda, când va trece.

Va trece sigur pe la fiecare
E trenul Moşului cu daruri de la mine
Un gând curat de Sărbători, cu bine
Şi, pentru că-i senin aici, şi-un pic de soare...

Sărbători binecuvântate, în pace şi linişte, cu bucurii şi împliniri!
Vă îmbrăţişez pe toţi cu drag!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 16

Mi-eşti lanţul prins de gleznă, ce mă ţine
Să nu mai fug în noaptea nunţii noastre,
Rănindu-mi inocenţa cu ruşine
Când îmi striveşti poemele albastre.

Şi muşti din versul ce îl port ca salbă,
Când goală mă arăt, să guşti din mine.
A mai rămas un pliu din rochia albă
Şi un buchet de roşii balsamine.

De mă atingi eu mă deschid ca cerul,
Tot mai albastră în adânc de floare
Şi te primesc, iubite, în ungherul
Plin de iubirea tămăduitoare.

A germinat în Lilith şi în Eve,
Marame de oceane-nlăcrimate
Le-au fost şi strai şi nesecate seve
În nopţi şi zile reci şi zbuciumate.

Legată voi rămâne pe vecie!
Mă răzvrătesc dar este-n legea firii,
Să-mi fii bărbat şi eu să-ţi fiu soţie,
Chiar dacă-mi plâng, pe umeri, trandafirii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străină de vară

Vară, nu ai loc în mine, printre-atâtea toamne grele.
La ferestre curg perdele- ploi de lacrimi blestemate
Şi-mi cresc nori de plumb pe umeri şi pe aripi, vai de ele
Şi de versul fără muză din poeme zbuciumate!

Cum să te primesc la masă, când pe masă-s doar cuvinte
Într-o debandadă cruntă la un bal mascat de iarnă?
Să le ordonez în fraze,-n poezia mea cuminte,
N-am putere, când minciuna a-nceput deja să cearnă.

Au gonit o zi de vineri, când aveam vara sub gene,
Au pus lupii-n pod la pândă, să o sperie de moarte
Şi-a fugit cu flori şi iarbă pân' la tine, în poiene,
Unde m-aşteptai, iubite-n rai cu două paşapoarte.

Eu rămân pe pragul toamnei, tu cu vara-n buzunare,
Să aduni din curcubeie, ştii, alabastru-acela verde,
Şi să mi-l trimiţi prin poştă, să îl am pentru gustare,
Când vor viscoli colinde, gustul verii de-l voi pierde.

Vară, ţi-ai uitat la poartă, două ramuri de lumină
Dar, nu pot s-ajung la ele, să le sorb, că-ţi sunt străină.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

S-a rupt peniţa, e târziu...
Încerc, dar nu mai pot să scriu.
Nici gândurile nu mă iartă.
Stau, mute, la a vieţii poartă.

Privesc la firul verde, mic,
Şi-aş vrea o strofă să-i dedic,
Dar mâna-mi cade-ncet în poală
Şi coala-i albă, şi e goală...

Privesc în jos, privesc în gol
Şi simt cum doru-mi dă ocol
Şi-apoi mă -nchide într-o cuşcă
Şi-ncet şi-adânc din mine muşcă...

Îmi stau cuvintele în gât,
Prin suflet mi s-au tot târât
Şi-ar vrea să le ofer o scară
Să urce-n vârf de primăvară...

poezie de Lidia Iustina Terecoasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea inimii

Te voi iubi în mugurii sălbatici,
Când pleoapa dimineţii se desface,
Iar tu-i priveşti cu ochii enigmatici
Care vorbesc, chiar dacă gura tace

Am să te simt în adieri de lună,
Ce îşi strecoară printre ramuri raza,
De parcă îşi doreşte să îmi spună,
Că blânda ei lumină ne e paza

Te-mbrăţişez în susur de izvoare,
Acolo unde curge fericirea,
În mijloc de albastru, într-o zare,
Ce a pictat în curcubeu iubirea

Am să-ţi sărut pe chip tot ce e vreme,
Să înţelegi cum inima îmi bate,
Când ritmul ei încearcă să te cheme,
În clipe-n care mi-eşti mult prea departe

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu

Ani mulţi s-au adunat în urma mea
cu amintiri venind necenzurate
şi timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfinţit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviţi cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtaţi cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă desluşesc
reproşuri grele care mă destramă
şi tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai ştiu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Eu v-aş ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiţi o ultimă privire,
şi câte-o şoaptă din cerescul glas,
să le păstrez în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
şi simt că veţi pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu-i aşa de moarte...

Noaptea nu-i aşa de noapte cum e lacrima tăcerii
Şi nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i aşa de rece cum dojana de nevină
Şi nici negru-aşa de negru cum e lipsa de lumină.

Vântul răvăşeşte ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i aşa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristeţile-mi adapă.

Şi nici toamnele nu-mi ţipă, când îmi pierd veşmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i aşa adâncă şi nici valu-aşa de mare,
Cum îmi este mie hăul şi albastrul ce mă doare.

Încruntarea se-nsenină cu tandreţe şi iubire,
Zâmbetul din colţul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-aşa de groaznic şi macabru, cum mi-e vina,
De-a mă şti nevinovată. Şi îmi plânge rădăcina,

Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioşare şi de facere de bine?
Tu arunci cu duşmănie şi eu cu iertare-n tine.

Moartea nu-i aşa de moarte, cum e viaţa de neviaţă-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n faţă!
Că nu sunt demnă de tine şi mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plasa de gânduri

Un gând, un singur gând aş vrea să prind
în mâna ce se sprijină pe frunte
şi îl aşteaptă, nu ca să-l înfrunte,
ci pentru ca, în suflet, să-l cuprind.

Nu vreau mai multe, unul mi-e de-ajuns,
ori, dacă e cel aşteptat, se poate
să îmi doresc mai multe gânduri, toate
ce vor veni la gândul meu răspuns.

Dar cum să prind un gând? Cu ochii-nchişi?
Cu mâna-ntinsă, degetele-plasă?
Cu alte gânduri? Cum se face? Lasă!

Îmi ţin, mai bine, ochii larg deschişi,
mă mai ajut cu gândul "Nu îmi pasă!"
ori uit de tot ce, astăzi, mă apasă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia, ca un tot...

N-am averi... la ce sunt bune, când plecăm cum am venit?
Dar, am versul care strigă sau şopteşte liniştit;
Înfloreşte-n primăvară de sub pătura de nea
Şi se-mbracă în albastru, vara, sub sclipiri de stea.

Toamna, câteodată-şi plânge, în tăcere, ploi de dor,
Când îşi pune straiul veşted peste rimele ce mor.
Apoi, cântă în colindă, pe sub bradu-mpodobit,
Chiar de Moş Crăciun nu vine, eu am visul împlinit.

El m-ascultă cu răbdare şi rămâne unde-l pun,
Chiar de nu întotdeauna mă aprobă în ce spun;
Se foieşte-un pic, dar tace şi se-aşază în poem,
Chiar de lacrima-l apasă şi cuvintele îi gem.

Uneori se uită galeş şi mă mângâie pe-obraz,
Când mă-nchid în mine însămi, ca-ntr-un rece Alcatraz;
Alteori zâmbeşte tainic, anilor ce au plecat-
Amintiri rămase-n urmă, ce-n album s-au aşezat.

Mi-e şi apă, mi-e şi pâine, lacrimă şi dor ascuns,
Rugă răstignită-n ceruri, la-ntrebări îmi e răspuns;
Mai avere ca poemul n-aş fi vrut nicicând să am!
(Cred că-n mărul Evei, versul l-a ademenit pe-Adam...)

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi se-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
...,, plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul''... şi-Universul
El, poetul nepereche, le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea

Ani tot mai mulţi se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfinţit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviţi cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtaţi cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă desluşesc
reproşuri grele, care mă destramă,
şi tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai ştiu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aş ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiţi o ultimă privire,
şi câte-o şoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
şi simt că veţi pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu oricând şi scriu oriunde...

Nu mă judecaţi prea aspru, că jelesc prea des şi plâng!
Am în mine-atâta iarnă şi în braţe toamne strâng.
Şi de aruncaţi cu pietre, căutaţi una mai mare
Şi loviţi în partea stângă, unde doare cel mai tare.

Sau de ştiţi voi mătrăgună, s-aibă gust de trandafir,
Daţi-mi-o-n pahar cu apă, să-i fiu morţii musafir,
Să nu-mi mai alerge caii cu copitele pe vise!
Când le calcă în picioare, sângerează ploi şi mi se

'Neacă-n dor corăbii albe, navigând incidental
Şi se-opreşte valul mării, jinduind după un mal.
Mă trezesc în miez de noapte şi tăcerea mă sărută,
Ca şi cum i-aş fi iubită şi cuvântu-mi împrumută.

Nu mai ştiu să ţip şi teama se încuibă cavernos,
Ca o hidră nesătulă şi mă roade pân' la os.
Lângă mine-aşteaptă versul, tremurând la lumânare,
Muza-mi toarnă vin pe buze şi iubiri imaginare.

Şi mă lepăd dintr-odată de angoase şi tristeţi
Şi încep să scriu cu gândul pe tavane şi pereţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi s-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
,,... plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta... râul, ramul''... şi... Universul
El, poetul nepereche le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea.

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa ai şi rămas

O umbră albă din izvoare
Se nalţă lin, tremurător...
Şi-un gând îmi vine-ncet în zbor –
Un gând cu lacrimi de iertare.

Şi zile mor în ori târzii,
Şi zile nasc din vis de veci...
Cum ai putut aşa să pleci?!
Cum ai putut să nu mai vii?!

Dar a rămas în urma ta
Nemuritoare pe toţi vecii,
Când dau în floare liliecii
Nuanţe magice de stea.

Acel Luceafăr răsărit
Ce seri întegi îl tot privescu,
Şi-un gând, răsună-n infinit:
Că frate eşti cu Eminescu.

Privesc la cer în seri târzii
Şi parc-aş vrea măreţ să strig:
Unde te-ai dus atunci, nea Grig,
Şi oare când o să revii!?

Şi visul tău născut din soare
Cu dragoste umplut-a cerul.
Aşa ai şi rămas – Vieru,
Triumfător, făr' de hotare.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi m-aş stinge în Chontalpa...

Doamne, dă-mi puterea nopţii de-a aprinde felinare
Şi umbreşte-mă cu stele, să privesc numai spre cer!
Jos, sub talpa goală plânge, o bucată de cărare,
Unde-au aruncat poeţii colţii unui rinocer.

Doamne, dă-mi puterea zilei, de-a dezvălui tăciunii,
Ce mocnesc sub măşti de ceară, când privesc în ochi un om,
Să mă-naripez albastru, să-mi întind precum gorunii,
Fruntea ca un ram cuminte din tăcerea unui pom.

Doamne, dă-mi un colţ de lume, unde se ascund poeţii
De arcaşi tocmiţi de foamea de-a muşca din muza lor!
Mi-ar fi bine-n stânca mută, unde scriu în gând asceţii
Toată nebunia lumii din satanicul decor.

Doamne, dă-mi puteri să-mi caut, prin cenuşa ce ne ninge,
Într-o iarnă-n care albul are cruci la cătăpâi,
Candela ce-au stins-o corbii! Doamne, ochii nu mi-i stinge
Şi în preajma fricii mele, te-aş ruga să mai rămâi!

Mi-s puterile sleite şi împiedicaţi mi-s paşii
În mătasea-ndoliată ce o ţese un paing.
M-aş teleporta-n Chontalpa, unde-au locuit mayaşii
Şi departe de-astă lume, Doamne,-aş vrea ca să mă sting...

rugăciune de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi m-aş stinge în Chontalpa...

Doamne, dă-mi puterea nopţii de-a aprinde felinare
Şi umbreşte-mă cu stele, să privesc numai spre cer!🌟
Jos, sub talpa goală plânge, o bucată de cărare,
Unde-au aruncat poeţii colţii unui rinocer.

Doamne, dă-mi puterea zilei, de-a dezvălui tăciunii,
Ce mocnesc sub măşti de ceară, când privesc în ochi un om,
Să mă-naripez albastru, să-mi întind precum gorunii,
Fruntea ca un ram cuminte din tăcerea unui pom.

Doamne, dă-mi un colţ de lume, unde se ascund poeţii
De arcaşi tocmiţi de foamea de-a muşca din muza lor!
Mi-ar fi bine-n stânca mută, unde scriu în gând asceţii
Toată nebunia lumii din satanicul decor.

Doamne, dă-mi puteri să-mi caut, prin cenuşa ce ne ninge,
Într-o iarnă-n care albul are cruci la cătăpâi,
Candela ce-au stins-o corbii! Doamne, ochii nu mi-i stinge
Şi în preajma fricii mele, te-aş ruga să mai rămâi!

Mi-s puterile sleite şi împiedicaţi mi-s paşii
În mătasea-ndoliată ce o ţese un paing.
M-aş teleporta-n Chontalpa, unde-au locuit mayaşii
Şi departe de-astă lume, Doamne,-aş vrea ca să mă sting...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În asfinţitul apocaliptic

şi parcă totul e înţepenit
şi parcă totul se încheagă...
mor suflete numai în asfinţit
şi planeta devine tot mai vagă.

se-nchid oamenii în cămăruţa lor,
să strângă tot mai multe deziluzii...
inimii de Viaţă-i este dor
dar, mintea înecată în confuzii.

îngreunaţi de mult pietriş în minte
alegem puful, pentru că nu doare...
în timp ce praful s-a depus pe jurăminte,
spuse într-o vreme de chemare.

de vrei să cazi, alege să fii mândru!
şi tot ce crezi, să-nsemne doar eroare!
să fii ca altul, fără să rupi rându'
e ca şi cum nu ţi-ai dori salvare!

îi văd pe stradă şi văd în mintea lor...
unii, nici nu cunosc ce mult îi doare,
şi nici ce i-a lovit de cad şi mor
atunci când îşi reprimă din visare.

şi i-am văzut mâhniţi printre bagaje;
toţi poartă un trecut ce i-a schimbat...
tot se mai zbat între vechi etaje
cei care pe Dumnezeu n-au remarcat.

ascultă-ţi inima mai mult, tu om de lume,
ia seama la ce-ai primit şi mulţumeşte!
dragostea n-o afli din cutume,
iar viaţa cea văzută se sfârşeşte.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!