Limpezime
E suficientă briza unui crez să încălzească frunzele,
să-și pună privirea timpul
pe Steaua polară sau pe ce i-o fi mai drag,
cât să înțeleagă pe care înclinație
se menține basmul ochilor.
E suficientă dezbrăcarea de alunecări,
să se întindă, cange, în zborul cocorilor înamorați de albastru.
E suficient glasul adâncului, să strige, ecou.
Aerul taie ridat oceanul,
spintecă bizar pieptul vitraliilor cu anotimpurile.
Cât de rapid taie picioarele la picanteria proiecțiilor!
Precizie!
E suficientă exprimarea zemoasă
de apoteoza zvâcnirii,
să-și pună ochii pe starea de bine,
în deplinătatea aplecării spre nemurire.
Are în palmă cerul și îl privește iscoditor,
cu nedumerirea ușierului încețoșat în fața cheii de culoarea clorofilei.
Are putința de a răsuci șurubul proptelelor de senin.
și nu vede dedesubtul apei curgătoare peste virtutea tăcerii.
Sufletul țărmului primește pe umeri valul înspumat.
Nu se lasă descoperit în fața calamităților.
Își soarbe caimacul, curge văratec din lirismul nucleului. Calm! Calm!
Sunt deschise căile spre izvorul vieții.
A trecut ziua nașterii punctului pe i,
ca o părere cuibărită la inima vremii,
în zveltă dăruire de sine,
cu vânjoasă săritură în adâncul semnificațiilor.
Atinge pedala cu strigătul undelor!
Doar în limpezime, se pune piciorul pe accelerație,
în spațiul dintre maturitate și unicitatea dorului.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viteză
- poezii despre picioare
- poezii despre ochi
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.