Ruga copilei
Privesc, în tăcere, figura senină
A unei copile ce nalță o rugă
Afară, în ploaie și frig. Mă subjugă,
Și-mi pare că-i toată scăldată-n lumină.
E mică, slăbuță, iar vocea-i firavă
Îmi pare o șoaptă ce-ascunde durerea
Ce-o văd doar în ochii ce au doar puterea
Să treacă de ploaie și nori, înspre slavă.
Un tremur mă-ncearcă iar pieptul îmi crește,
Pe față am dâre de lacrimi și ploaie,
Credințele vechi se zbârcesc, se înmoaie,
O nouă-ndoială în minte-ncolțește,
Căci fata, desculță, se roagă-n noroaie
Să-i vină, din ceruri, cea care-o iubește.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copilărie
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tăcere
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
- poezii despre nori
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre durere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.