Ruga copilei

Privesc, în tăcere, figura senină
A unei copile ce ‘nalţă o rugă
Afară, în ploaie şi frig. Mă subjugă,
Şi-mi pare că-i toată scăldată-n lumină.

E mică, slăbuţă, iar vocea-i firavă
Îmi pare o şoaptă ce-ascunde durerea
Ce-o văd doar în ochii ce au doar puterea
Să treacă de ploaie şi nori, înspre slavă.

Un tremur mă-ncearcă iar pieptul îmi creşte,
Pe faţă am dâre de lacrimi şi ploaie,
Credinţele vechi se zbârcesc, se înmoaie,
O nouă-ndoială în minte-ncolţeşte,

Căci fata, desculţă, se roagă-n noroaie
Să-i vină, din ceruri, cea care-o iubeşte.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e ploaie

Mi-e ploaie toată poezia,
În vers mă picuri cu-nţelesuri
Şi-mi verşi un pic din nostalgia
Tot timpului pierdut în mersuri.

Mă picuri ore-ntregi cu vorbe,
Din doi în doi iar numeri ploaia,
Împerechind doar slove ude
Sperând să ştergi din gând văpaia.

Îmi picuri şoapte peste noapte
Şi visele-mi pudrezi cu ploaie,
Să-nmoi din dorul către mine
Spre dimineţi scăldate-n soare.

Îmi picuri toamna să se ducă
Pe-alei de frunze-npăturite,
De ţi-ar plăcea dulcea culoare,
În galben, versuri aurite.

Şi poezia mi-e o ploaie
Şi dragostea de picuri plină,
E tot o apă curgătoare
Şi numai toamna e de vină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sticlă cu vin şi un cort

A fost o poveste ciudată,
ce încă-mi provoacă fiori,
şi-aş vrea s-o văd continuată
când noaptea se pierde în zori.

E-un farmec aparte în noapte,
când focul te-nvăluie-n fum,
şi vezi, dintre stele, doar şapte
ce parcă te-ndeamnă la drum.

Nu-ţi trebuie mult: o pădure,
un cort şi o sticlă cu vin,
chibrituri, o mică secure,
şi-un cer plin de stele, senin.

Povestea e-n tine şi-aşteaptă
s-o chemi, s-o doreşti, s-o asculţi,
să treacă din minte în şoaptă
prin aburi ce-aleargă desculţi.

În jur, e un cerc de-ntuneric,
se-aude un foşnet uşor,
iar focul îţi pare feeric
pe scena c-un singur actor.

Slănina, la foc, scânteiază
şi-i sfârâie stropii-n tăciuni,
mirosul ei îmbălsămează
tot aerul de sub aluni.

O smulgi, c-o felie de pâine
din băţul în care s-a fript
şi muşti, cu o poftă de câine,
căci dinţii, deja, s-au înfipt.

Să fie doar focul de vină,
sau ochii de poftă lucesc?
O duşcă de vin îmi alină
şi ultima grijă. Trăiesc!

Povestea? Deja este faptă,
încrederea mi-o recâştig,
dar mintea, e-ntreagă, e aptă?
Fiorii? Sunt doar de la frig,

Căci focul s-a stins, iar în zorii
ce-apar când, deja, visu'-i mort,
o ploaie se-abate din norii
ce trec peste-o sticlă şi-un cort.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul iubirii

Dansează cu mine, iubire,
Pluteşte în braţele mele,
În visuri, în ceruri, în stele,
Împrăştie-n jur fericire.

Dansează pe stropii de ploaie,
Pe razele moi de sub lună,
Dansează, cu mine-mpreună,
În dansul ce inimi înmoaie.

Că-i blues ori o samba nebună
Sirtaki, merengue, lambada,
Cu tine în braţe, e bună,

Şi-mi pare că-ţi cânt serenada
Ce-n liniştea nopţii răsună,
În drepturi iubirea să pună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă, iubito!

Iubito, plouă-afară, plouă iară,
Dar e frumos tabloul, nu e trist,
E-o ploaie de culori, iar eu asist
Penelul care-mi plouă-a primăvară

Şi îmi topeşte ultima zăpadă,
Îmi desluşeşte primii ghiocei...
Iubito, ia priveşte-n ochii mei:
Sunt ei, de cer albastru, o dovadă?

Hai să dansăm! Ce zici, un dans în ploaie
Cu un sărut sălbatic la final...
Iubito, e momentul ideal!

Simt sufletul cum ploaia mi-l înmoaie
Şi mi-l transformă-n mângâieri de val...
Iubirea mea... nu e un foc de paie.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemări uitate

E templul acesta de piatră şi în el stau de veacuri statui de argint,
Răsună ecou de timpuri apuse, prin epoci ce ascund al vremii sublim.
Se lasă din cer o ploaie cascadă, cu ropotul său de cai nechezând,
Ce vin alergând să ducă în lume, o urmă de cer şi un colţ de pământ.

Sunt om plămădit din lut şi din apă, din aer şi duh şi din Adevăr,
Cuvântul dintâi îl port şi mi-e soartă, iar gândul răzleţ îl ţin căpătâi.
Deşi îndrăznesc a pătrunde cu mintea spre rostul concret şi pur omenesc,
Nu pot înţelege nici timpul, nici firea, acestui destin pe care îl trăiesc.

Îmi pun în speranţă o parte din vină, căci însăşi speranţa îmi destramă chemări,
Să pot să clădesc iar templul de piatră, cu sufletul meu încercat de aşteptări.
Prezentul îmi este verdict şi sentinţă, aş vrea mai uşor să îl pot depăşi,
Căci văd doar o lume ce nu are culoare, cu tonuri de timp şi tonuri de gri.

Cu fruntea lipită de geamul ce cată spre stradă, privesc cu uimire la ploaie visînd
Şi-mi pare că viaţa e o feerie, un dar făcut nouă aici pe pământ.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul stropilor fluturi

Mai plouă pe aripi de fluturi
Uitaţi pe fărâme de lut
Din ţărmul pe care îţi scuturi
Un timp reîntors din trecut.

E-o ploaie ce vine să ude
Albastrul din aripi lucind
În focul cuvintelor iude
Ce-i vor, în tristeţe, murind.

Şi plouă c-o ploaie-ndârjită,
Pornită să facă prăpăd
În lumea de fluturi golită
Şi-n timpul pe care-l revăd.

Îmi pare că ploaia-i trimisă
De-o veche privire ce-o ştiu
Plecată din lumea promisă
Spre ţărmuri pierdute-n pustiu.

De lacrimi de vise e marea,
Cu valuri de noi începuturi
Iar ploaia, nu-i ploaie – e starea
Când sufletul plouă cu fluturi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnalul

Fereastra mea... e-o parte din tablou
sau, uneori, oglinda ce-mi răsfrânge
decorul care, de un timp, îmi plânge,
dar este şi al viselor ecou.

E-atât de veche rama, iar pe geam
se scurg în voie urmele de ploaie
încât lumina zilei se înmoaie
când trece-n strat de timp în amalgam.

Pe pat, e-o carte veche, o citesc
şi doar o filă, ultima, e nouă,
iar multe din trecut au stropi de rouă
pe care-i văd doar când o răsfoiesc.

Nu mă opresc pe-acolo – ştiu ce-am scris! –
mi-o amintesc pe toată: e-o poveste
ce, peste vremuri, poate să ateste
că de fereastră a trecut un vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai întrebat ce fac

Îmi curăţeam simţirile de umbre.
Afară plouă şi ploaia nu mă doare.
Mi-e ploaie toată ziua-n noapte.
Şi eu doar frigul gheţii...
Un gând înfrigurat în timp!
Doar picături de ploaie
Îmi pictează-n suflet un carnaval
Cu vânt, cu ploaie... soare...
Eu un miros amestecat
Într-o cascadă a trăirilor mele!
Şi nici tăcerea ta nu mă surprinde
În care eu aud doar gândurile
Ce strigă după mine...
Trezindu-mi chiar şi visele
Ce îmi deschid o uşă către vară.
Cu tine-n gând păşesc desculţ
Chiar şi pe cioburile colii de hârtie.
Tu eşti o pasăre ce-alungă
Singurătatea copacului din mine.
Eşti urma ce penelul meu o lasă
În deşertul sentimentelor mele.
O rochie albă de ploaie
Peste umerii zilei de jar.
Eu... lacrimă ce cade-n nisipul ce arde
Atunci când Soarele devine vulgar,
Doar când nisipul devine prea fierbinte!
Şi eu... respir picuri de ploaie...
Acum te las...
Dormi... lacrima mea de ploaie!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima zi

Se'nalţă, născute din liniştea nopţii,
în valuri de vise, în pace deplină,
ca fulgi de speranţă în zbor spre lumină,
balanţe de gânduri ce par echinocţii.

Se 'nalţă spre ceruri în rugă lăptoasă,
amestec de ceţuri şi nori cenuşii,
de doruri pierdute pe ţărmuri pustii,
umbrite de aripi ce-n urmă le lasă.

Sunt clipele zilei când anul se curmă,
iar linii de ceaţă apar din decoruri
pierdute-n siajele zilelor-stoluri,
dar toate o-aşteaptă pe cea de pe urmă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împunsătura de moarte

E toamnă, ploaie, frig şi cea,
Borcane pline cu dulcea,
Precum şi putina cu var,
În beci, sunt sigure că iar
Care se-apropie pe-afa,
N-are, de-acum, ce să le fa.

E toamnă, ploaie, frig şi cea,
La oameni nu-i ca la dulcea
Sau ca la putina cu var:
Se tem de moarte şi de iar
Ce vin croite să-i împun,
Pe-afară şi pe dinăun.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie de lacrimi de dor,
Ploaie de jăratec arzând,
Azi vreau să te-alung din pridvor,
Să nu mă mai văd lăcrimând.

Ploaie de focuri din mine,
Te-aş stinge cu-o simpla mângâiere,
Dar când îl aştept şi nu vine,
Te las să mă arzi şi plâng de durere.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ploaie

Zâmbitor cu nonşalanţă
Ii priveşti pe toţi in faţă
Si păşeşti cu siguranţă

Te privesc si mă intreb,
Ţi se pare drumul drept
Fără un impediment?

Te admir pentru curaj,
Ai lăsat după grilaj
Supărarea tatuaj....

Ochii tăi sclipesc in soare
Si sărută cu ardoare
Răsăritul fără ploaie!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt de primăvară

Chem vântul să-mi spună de ce mi se pare
că cerul e negru şi plouă întruna,
cad stele în noapte, frumosul dispare,
pe valuri de mare, aleargă furtuna.

- E doar o părere - îmi spune, în grabă-
ce vezi e doar noaptea, nu-i ploaie - e rouă,
iar stelele nu cad, vederea ţi-e slabă.
Furtună? Nici vorbă! Vezi luna? E nouă!

-Şi-atunci, te întreb: ce-o fi, oare, cu mine?
Nelinişti m-apasă şi griji mă omoară!
-Se-ntâmplă la oameni, ba chiar când e bine,
să simtă ca tine, doar e primăvară!

În "Cărţile junglei", o carte mai veche,
e timpul când vorbele sunt înnoite,
când tot ce e viu îşi visează pereche,
iar gândul te poartă spre ţărmuri dorite.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Energie

Am să încep, de mâine,
O cură de slăbire
Cu apă, doar, şi pâine
Căci, după cântărire,

Se pare că, în kile,
Sau, cine s-o mai ştie!
Stă, de mai multe zile,
Prea multă energie,

Din cea potenţială
Iar fizica ne spune
-Ştiu asta de la şcoală,
Şi-mi pare o minune-

Că totul se transformă
Şi, dacă nu se pierde,
O burtă-aşa enormă
Mi-ar da o undă verde

Ca, din potenţială,
C-o mică insistenţă,
S-o scot din amorţeală,
Şi să o fac... potenţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul zâmbetului de sub stele

În zâmbet, ai o-ntreagă bucurie
şi mă întreb: "Sărutul meu, ar stinge-o,
cu buzele-mi rebele de-aş atinge-o?"
Ce gând! Ce spaimă! Ce filozofie!

Şi nu-i doar zâmbet: văd o strălucire
când ochii tăi mă oglindesc. E seară
şi alte stele-s gata să apară,
dar două mă-nfioară c-o privire.

Acum ard eu, mi-e sufletul o rugă,
dar tace şi închide-n el dorinţa -
n-o vrea dezlănţuită, o subjugă.

Doar zâmbetul o-mpiedică să fugă.
Doi ochi mă ard... îmi tremură fiinţa,
iar trupul tău... îmi dăruie sentinţa.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chip de înger

Plouă tare. Au fost şi fulgere.
Au ieşit oamenii să vadă ce se petrece.
Şi o linişte adâncă a cuprins strada
Când în mijlocul drumului au văzut fata.
*
-"Oare câţi ani are?, copilă-mi pare"-
In ochi nimic rău n-are
Dar nu ai de unde să vezi
Că tu doar in aparenţele crezi.
*
Oamenii se uită, râd si vorbesc:
-"Oare are părinţi? Oare muncesc?
Că după cum îmi pare
Nici măcar săpun nu are.
Auzi tu fată: cine esti?
Ti se pare OK să ne trezeşti?"
*
Răi sunt unii, Dumnezeu e martor
Că fata asta se spăla cu ura lor
Dar nu-i păcat să tot vorbiţi?
Dacă e amărâtă nu-i zâmbiţi?
*
-"Fata asta are şcoală?
Ştie unde să se spală?
Se bucură de apă caldă
Dar doar in zilele de vară?"
*
Ce e soarta de-i asa dura?
Lung e drumul plin de ura!
Din păcate asa e viaţa
Oamenii vad doar faţa
Dar nu au văzut îndeajuns de bine
Ca faţa fetei prin lacrimi işi revine.
*
Ca-ci inima-i destul de mare
Să iubească zile cu ploaie
Si sufletu-i destul de bun
Să nu creada-n om nebun,
Si să îşi vadă de drum.
*
Că Dumnezeu o iubeşte
Iar dupa ploaie soarele-i zâmbeşte
Si îi usucă aripile ude
Ea să zboare, sa nu aude
Mai multe vorbe grele, rele.
*
Aşa fusese chip de înger pe pământ
Si după ea fusese numai vânt.
Omul nu pricepe
Că furtuna abia acum incepe.
Fata simte că le pare rău
Că şi-au pierdut îngerul din nou.

poezie de Novak Erika
Adăugat de Novak Erika
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr

Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roşie ca un măr şi credea că e un strugure.
Îşi aştepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau şi ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Şi spera aşa în Frunze, vânt şi ploaie
Ca şi când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puţin, înţelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale şi cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziş, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de braţe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Ştia aşa cum ştie o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Şi... Toamnă.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Havuzul

Ţi-s ochii osteniţi, iubită!
Închide-i, şi pe-adâncul pat
Rămâi culcată, toropită,
Cum desfătarea te-a lăsat.
Havuzul murmură afară
Zi, noapte, şi-mprumută glas
Iubirii care-n astă seară
M-a prins în dulcele-i extaz.

Clarul snop defoaie
Mii de flori,
Phoebe le înmoaie
În culori,
Lacrimi ca o ploaie -
Stropi sonori.

Asa şi duhul tău, văpaie
De pătimaşe fulgerări,
Cutezător o cale-şi taie
Spre vaste şi vrăjite zări.
Apoi, astâmpărată undă,
Ca un izvor care-a scăzut
În inima mi se cufundă
Pe povârnişul nevăzut.

Clarul snop defoaie
Mii de flori,
Phoebe le înmoaie
În culori,
Lacrimi ca o ploaie -
Stropi sonori.

O, tu, care-mi răsai divină
În noapte, dulce mi-e-n auz
Să simt, la sânu-ţi, cum suspină
Eterna şoaptă din havuz!
Foşniri de arbori, noapte, bură
Ce sună, luna ce colinzi,
Melancolia voastră pură
Încheagă dragostei oglinzi.

Clarul snop defoaie
Mii de flori,
Phoebe le înmoaie
În culori,
Lacrimi ca o ploaie -
Stropi sonori.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea îmi miroase a ploaie

Fericirea se plimbă prin mine
legată la ochi,
e ca o pasăre împuşcată
ce nu vrea să renunţe la aripi,
strigându-mi numele,
în timp ce îl rog pe Dumnezeu
să-mi facă fluturi din trupul căzut,
iar sufletul să mi se plimbe desculţ
prin cea mai frumoasă mirişte.

Fericirea îmi miroase a ploaie,
o văd ca pe o femeie
ce stă în genunchi
şi se roagă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cer plouă cu tine

copii născuţi în trupuri moarte
aşteaptă viul să vină din viitor.
căruţe de păsări trezite
sunt roţi pe cer, deşteaptă-te!
valea plângerii s-a mutat,
lăsând aici
o casă prea bătrână de timp.
un fum de vânt bântuie nori de ploaie.
tristeţile toamnei caută intrări,
de suflete fără pustiu.
la un geam chipul meu striveşte noaptea,
iar negrul întunericului îmi orbeşte
aşteptarea.
este frig în căldura pustie a casei,
iar tavanul nu-mi mai este
decât carcasa trupului meu.
aştept răsturnarea vieţii, golind gânduri,
dincolo de miezul trecerii timpului.
pata de pe peretele albului devine chipul tău,
în întuneric.
am prins un gând care vrea să se sinucidă,
de prea multă aşteptare.
te văd cum cazi în picături încete şi sparte,
de ploaie,
măruntă, care vreau s-o strâng în pumnul meu.
aştept şi vreau să te sărut adunând o picatură,
îngudurat şi mă gândesc că eşti,
doar tu.
trist suspin şi ştiu că nu eşti, decât o infinitate,
de picături ce curg încet de sus,
doar...
printr-o amăgitoare ploaie.
din viitor aştept şi-acum, trist să ştii
din picături de ploaie,
să aud glasul găndului tău!

poezie de Viorel Muha (octombrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!