Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Pe-a timpului uitată filă...

Oare o fi posibil, se-ntreabă ea,
Ca gândul să îți zboare așa, cu toata fiinta ta?
Sa te puna pe o fila a timpului, ce mai-nainte usor s-a asternut
In al materiei camp de energie cuantic si complet necunoscut?
Sa-ntoarca a vietii roata, sa-si impleteasca soarta cu al ei nicicand stiut iubit,
Ce-n multe rugi si visuri langa ea tot l-a cersit.

Cand sta si mediteaza, campul ce din materia grea vibreaza, simte cum o cuprinde toata.
Al sau discret si tainic susur o intriga, o fi spre alte lumi apuse o poarta?
Oare putea-va sa-nteleaga acest mesaj emis continuu?
Si sa atinga lumi ce parca o chemau asiduu?
O astfel de enigma o tulbura de-o vreme-ncoace,
Iar mintii ei iscoditoare nu mai avea ce-i face.

Si iat-o in sfarsit sa-ncerce, timpul sa-l descifreze.
Atatea file in al campului rastel, ce mana timpului a apucat sa le aseze
Stau ca-ntr-o carte, e a materiei nestiuta zestre, izvor de viata.
Tot sta si mediteaza, sufletu-i fiind o mare de speranta,
La gandul c-a ei minte o poate-asterne
Pe-a timpului trecut, pagina veche.

Aude suier cuantic, particule spre ea purtand atatea vechi ecouri,
Inregistrate intr-un biet obiect de mobiler, batut de timp, in ale sale zboruri.
Se puse-n latul lui, pe gresia rece se aseaza, avand ochi concentrati si tainici,
Iar cand a sa privire-arzanda incepe lemnul sa despice, suierul simte cum se inteteste, pulsand in ea fiori navalnici.
Vede uimita cum se inconjoara de-un camp atipic de lumina, ce-nghite cu vapai nestinse,
Ale intregii mobile muchii si laturi, ce acum de mintea ei pareau insufletite.

In bubuit de-al inimii galop si suierat ce aproape-o asurzeste,
Vede cum campul se imbogateste si larg ca o manta, mobila veche insoteste.
Ea brusc, cu ochii in lumina nestiuta, se vede exact cum se afla in locul ala, insa nu acum,
Ci cu cativa ani inapoi, sezand acolo si rasfoind un vechi album.
Se focuseaza sa priveasca, cu ochii mintii de acum, tot ce a fost o data,
Fiece poza ce albumul completa, exact in ordinea in care era atasata.

Se vede in lumina fix cum era ea atunci, far de adaugiri sau omisiuni,
Caci mobila-i servea de-acum ca si oglinda intre lumi.
Oare de ce tocmai aceasta pagina i-e aratata,
din a trecutului rastel?
Brusc mintea-i zboara la album, albumul ce si acum ca si atunci il tine, cu poze fel de fel.
Isi concentra toata fiinta intr-o picatura, cu ochii impietriti pe vechea ei faptura,
Sculptata-n campul de lumina acum, a timpului trecut veche pictura.

Deja vuietul energiei urechile-i greu le-incerca,
Pulsul in tample si inima in piept loveau ca un baros manat de-o furie grea.
Si iat-o cuprinzandu-si nalucirea, cu-ntreaga ei simtire, cu ea fiece molecula perfect sa rezoneze.
Mana-i pe pielea moale de album, telefonul la picioarele-i intinse pe a camerei gresie rece,
Bluza ce tandru pielea ca si in trecut ii saruta,
Si poza din album ce o privea atunci, ca prin minune in ochii-i de acum se reflecta.

Fara de stire, se-ntoarse in timpu-acela, cand un album tinea in mana, cu poze si culoare.
Era din nou un trup ce avea la fel, racoarea gresiei sub picioare.
Trup ce tinea la cap o mana, suport a mii de ganduri, si brusc simti cum inima-i topeste
Un chip ce brusc i-a aparut, ca intr-un vis, fara de veste.
De unde il stia? Nedumerita-n amintiri se poticneste, dar totul in zadar.
Nu-si poate aminti ca timpul ea l-a descifrat si iata, soarta intr-o clipa si-a schimbat.

De-atatea zile se intreba cine e cel ce-n inima se pare ca-i domnea.
Iar intr-o zi, neimpacata, ii veni brusc pe pozele din telefon a se uita.
Si ochii-i cad deodata pe chipul ce fiinta ii tot imbata,
Era chiar el, din poza, cu ochii lui cei plini de stele o privea,
Se uita langa poza si vede al chipului din inima-i sanctuar,
Oras, o strada, numar si o data, toate din viitor, un timp asa neclar.

Acum are adresa chipului ce-l simte asa de tainic de inima-alipit,
Caci el mereu ii aducea, asa caldura si un dor cum nu a mai simtit.
Desi in scaun cu rotile, el pentru ea-nsemna mai mult decat putea vedea,
Pentru ea cel ce inima din poza-i mangaia, ca un sfant tainic ii parea.
Se intreba ce, cum sa faca, sa-i dea de stire tot ce pentru ea-nsemna,
Se tot gandi si hotarase in final ca o scrisoare ii va adresa.

El calm isi ducea zilele ca sfintii cei martiri prea crude caznele.
Picioarele, sprijin nu-i mai erau, ci izvor patimi neincetate, nepunticioasele,
Iar bratele slabite, lacas de aprige cutite ce chin amarnic tot purtau.
De-atatia ani un carucior ii fu nadejdea, caci ale lui puteri de el se departau,
Dar ca un apring luptator, cu numele-i de sfant, pe toate le-a trecut.
Cu fruntea sus, si inima la Dumnezeu, vietii potrivnice el i-a zambit cand ea-l voia cazut.

Si iata-l cum pe toate si le face, asa cum e, nu e povara pentru nimeni, niciodata.
Fotoliul peste tot pe roti il poarta, iar el ajunge viata aproape de normal sa si-o traiasca.
Astazi e-o buna zi pentru a sa minte, trup si inima aleasa.
Are de gand sa iasa-un pic, natura, viata cu drag sa le-ntalneasca.
Si iata-l cum la poarta iese si-n cutia sa postala cauta, o fi primi ceva de veste.
De-ndata mana din cutie-i iese, tinand intr-insa un plic, hartie rece.

In poala-i cade o epistola, si intrigat, incepe s-o studieze,
Caznindu-se putin, caci boala incepu a-i cotropi si mainile, facandu-le sa il tradeze.
Cand in sfarsit la continut ajunge, ochii ii cad inmamuriti pe-o poza si un nume.
Vazu ochi negri de migdala, par negru de-abanos si un zambet cum nicicand n-a mai vazut in lume.
Un nume scris in graba in minte-i rasuna si ochii mai apoi pe text si pe-alta poza-si indrepta.
Cand se vazu pe el in cea de-a doua poza, un fior rece inima pe-ndata-i sageta.

Era chiar el, dar poza asta unde l-o fi imortalizat si cand?
Cu mintea ratacita-n intrebari vazu o data ce-al sau timp n-o cunoscu nicicand.
Era din viitor, un viitor nu foarte-ndepartat, dar nu putea sa creada ce-n fata aievea el avea.
Se puse textul sa-l citeasca. Ea ii scria ca inima-i e a lui casa si ca, desi nu il stia,
Doreste tare sa il vada, c-asa dor mare i-a sadit in suflet, cum nu a simtit niciodata.
Si c-asteapta din partea lui, daca-ntalnirea o dorea, sa-i dea de veste-ndata.

El peste poate de confuz si tulburat de ce-i fu dat sa vada,
Scrisoarea o lasa fara de voie usor din maini sa-i cada.
Si vrea s-o lase acolo, ca si-ntreaga poveste, in ungher de-amintire,
Caci pentru el nu e nimic mai mult decat a unei minti bogate-nchipuire.
Dar cum s-o faca, daca il bantuiau ochi negri de migdala si un zambet cald din strania lui poveste?
Nelinistea domnea in sufletul ce pan-atunci fu apa cea mai lina, si iata ca se hotari ca ei sa-i dea o veste.

Emotionata, in trenul ce-o purta spre misteriosul foc ce inima-i de-o vreme aprinde,
Cu a lui epistola in mana si in suflet, viseaza cum va fi cand el in brate-o va cuprinde.
Iat-o ajunsa in al iubirii ei sanctuar, oras frumos la mare,
Si in final la poarta casei lui, voind sa-l vada aievea cu ardoare.
Cand poarta se deschise, ochii li se-ntalnira tainic,
Si astfel biruira destinul ce pe ei ii despartise amarnic.

Uimiti se intrebau cum de in inimi isi intrasera ei doi asa, chiar de departe,
Fara simtiri, far de atingeri, doar cu priviri din poze moarte.
Dar nu le mai pasa, atunci n-aveau trebuinta ei sa stie,
Cand focuri isi impreunau si le stingeau pierduti in dragostea lor vie.
Lui nu-i venea a crede cum inima a-ntaia oara-n viata are a sa regina,
Iar ea cu sete il iubea, topindu-se in al lui trup si suflet, ambii o fiinta sa devina.

Cand bratele pe ea o gazduiau, boala-i era o gluma, si muntii vietii oricat de-nalti erau, usor el ii urca.
Iar pentru ea, i-era un bland arhanghel, aprigi demoni din ea cu pace si iubire mereu el biruia.
Iubirea-i inalta, se bucurau nespus de-acasta fata calda-a vietii, ce in sfarsit lor le zambea.
Dar iata ca timpul nu iarta, cand cartea-i e aflata, si a sa revansa degraba va veni sa-si ia.
Cu capul pe-al sau piept, asa atatea dimineti pe ei ii surprindeau,
El o priveste imbatat de drag, cum ochii-i de migdala de dupa pleoape se-odihneau.

Deodata brusc ea se trezi, numele-i aruncand precum o piatra in apa cea mai lina.
El speriat se-ntreaba oare ce somnul atat de dulce ei i-o fi intrerupt, o fi avand el vina?
Acum totul stia. Stia de unde a venit si cu ce scop, dar nu asa trebuia sa fie,
Trebuia destinul sa-l accepte, pe el sa-l aiba doar icoana de iubire, atat de vie.
Nu trebuia sa-ntoarca roata timpului, caci iata, ea i-a condamnat la cruda despartire.
Pentru ca lor le-a fost sortit, iubirea sa si-o afle-n nemurire.

El nu intelegea dar nici nu isi dorea s-accepte,
Dar iata-n ea dureri teribile incep a creste.
In bratele-i de inger, amarnic ea se chinuieste,
Iar el simte al ei trup ca un taciune, ce-l arde nebuneste.
Ea striga-n agonie ca-n casa ei trebuie s-ajunga,
Sa-si faca al ei retur in timp, furia poate i-o alunga.

Asa isi lasa a ei iubire, cu promisiunea ca-ntr-o zi vor fi ei doi in lumea far de lacrimi.
Si iat-o iar in casa ei, pe gresia rece, in maini tinaind al ei album, inecata-n patimi.
In fata mobilei, complice la a timpului ei ciopartire,
Se straduieste sa se vada asa cum era ea atunci, cu mult timp inainte,
Chipul si corpul rau o ard, iar gandul ei, plumb de teroare incearca pe-a sa pagina din timp s-o reintoarca.
O rugaciune-nalta-nflacarata, si iat-o brusc, ajunsa-n al ei timp, cu ochii linistiti plimbandu-se pe-un vechi album, netulburata.

In timpul lui, el inima avea pe rug, dor greu sufletu-i incarca,
Nu-ntelegea cum de a fost posibil si nu voia s-accepte asa ceva,
Ca a pierdut mult prea usor dragoste pura ce in lumina fiinta-i inalta,
Si foc de gheata in a sa inima prea buna, noian de negura si aspre patimi faurea.
In viata lui pe nimeni si nimic vointa si speranta nu a lasat sa ii rapeasca,
Dar a ei dragoste la haosul durerii pe el l-a condamnat, insa o lume luminata curand il
va chema, sufletul sa i-l odihneasca.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Raluca Ghiorghiscan. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook