Pe-a timpului uitată filă...

Oare o fi posibil, se-ntreabă ea,
Ca gândul să îţi zboare aşa, cu toata fiinta ta?
Sa te puna pe o fila a timpului, ce mai-nainte usor s-a asternut
In al materiei camp de energie cuantic si complet necunoscut?
Sa-ntoarca a vietii roata, sa-si impleteasca soarta cu al ei nicicand stiut iubit,
Ce-n multe rugi si visuri langa ea tot l-a cersit.

Cand sta si mediteaza, campul ce din materia grea vibreaza, simte cum o cuprinde toata.
Al sau discret si tainic susur o intriga, o fi spre alte lumi apuse o poarta?
Oare putea-va sa-nteleaga acest mesaj emis continuu?
Si sa atinga lumi ce parca o chemau asiduu?
O astfel de enigma o tulbura de-o vreme-ncoace,
Iar mintii ei iscoditoare nu mai avea ce-i face.

Si iat-o in sfarsit sa-ncerce, timpul sa-l descifreze.
Atatea file in al campului rastel, ce mana timpului a apucat sa le aseze
Stau ca-ntr-o carte, e a materiei nestiuta zestre, izvor de viata.
Tot sta si mediteaza, sufletu-i fiind o mare de speranta,
La gandul c-a ei minte o poate-asterne
Pe-a timpului trecut, pagina veche.

Aude suier cuantic, particule spre ea purtand atatea vechi ecouri,
Inregistrate intr-un biet obiect de mobiler, batut de timp, in ale sale zboruri.
Se puse-n latul lui, pe gresia rece se aseaza, avand ochi concentrati si tainici,
Iar cand a sa privire-arzanda incepe lemnul sa despice, suierul simte cum se inteteste, pulsand in ea fiori navalnici.
Vede uimita cum se inconjoara de-un camp atipic de lumina, ce-nghite cu vapai nestinse,
Ale intregii mobile muchii si laturi, ce acum de mintea ei pareau insufletite.

In bubuit de-al inimii galop si suierat ce aproape-o asurzeste,
Vede cum campul se imbogateste si larg ca o manta, mobila veche insoteste.
Ea brusc, cu ochii in lumina nestiuta, se vede exact cum se afla in locul ala, insa nu acum,
Ci cu cativa ani inapoi, sezand acolo si rasfoind un vechi album.
Se focuseaza sa priveasca, cu ochii mintii de acum, tot ce a fost o data,
Fiece poza ce albumul completa, exact in ordinea in care era atasata.

Se vede in lumina fix cum era ea atunci, far de adaugiri sau omisiuni,
Caci mobila-i servea de-acum ca si oglinda intre lumi.
Oare de ce tocmai aceasta pagina i-e aratata,
din a trecutului rastel?
Brusc mintea-i zboara la album, albumul ce si acum ca si atunci il tine, cu poze fel de fel.
Isi concentra toata fiinta intr-o picatura, cu ochii impietriti pe vechea ei faptura,
Sculptata-n campul de lumina acum, a timpului trecut veche pictura.

Deja vuietul energiei urechile-i greu le-incerca,
Pulsul in tample si inima in piept loveau ca un baros manat de-o furie grea.
Si iat-o cuprinzandu-si nalucirea, cu-ntreaga ei simtire, cu ea fiece molecula perfect sa rezoneze.
Mana-i pe pielea moale de album, telefonul la picioarele-i intinse pe a camerei gresie rece,
Bluza ce tandru pielea ca si in trecut ii saruta,
Si poza din album ce o privea atunci, ca prin minune in ochii-i de acum se reflecta.

Fara de stire, se-ntoarse in timpu-acela, cand un album tinea in mana, cu poze si culoare.
Era din nou un trup ce avea la fel, racoarea gresiei sub picioare.
Trup ce tinea la cap o mana, suport a mii de ganduri, si brusc simti cum inima-i topeste
Un chip ce brusc i-a aparut, ca intr-un vis, fara de veste.
De unde il stia? Nedumerita-n amintiri se poticneste, dar totul in zadar.
Nu-si poate aminti ca timpul ea l-a descifrat si iata, soarta intr-o clipa si-a schimbat.

De-atatea zile se intreba cine e cel ce-n inima se pare ca-i domnea.
Iar intr-o zi, neimpacata, ii veni brusc pe pozele din telefon a se uita.
Si ochii-i cad deodata pe chipul ce fiinta ii tot imbata,
Era chiar el, din poza, cu ochii lui cei plini de stele o privea,
Se uita langa poza si vede al chipului din inima-i sanctuar,
Oras, o strada, numar si o data, toate din viitor, un timp asa neclar.

Acum are adresa chipului ce-l simte asa de tainic de inima-alipit,
Caci el mereu ii aducea, asa caldura si un dor cum nu a mai simtit.
Desi in scaun cu rotile, el pentru ea-nsemna mai mult decat putea vedea,
Pentru ea cel ce inima din poza-i mangaia, ca un sfant tainic ii parea.
Se intreba ce, cum sa faca, sa-i dea de stire tot ce pentru ea-nsemna,
Se tot gandi si hotarase in final ca o scrisoare ii va adresa.

El calm isi ducea zilele ca sfintii cei martiri prea crude caznele.
Picioarele, sprijin nu-i mai erau, ci izvor patimi neincetate, nepunticioasele,
Iar bratele slabite, lacas de aprige cutite ce chin amarnic tot purtau.
De-atatia ani un carucior ii fu nadejdea, caci ale lui puteri de el se departau,
Dar ca un apring luptator, cu numele-i de sfant, pe toate le-a trecut.
Cu fruntea sus, si inima la Dumnezeu, vietii potrivnice el i-a zambit cand ea-l voia cazut.

Si iata-l cum pe toate si le face, asa cum e, nu e povara pentru nimeni, niciodata.
Fotoliul peste tot pe roti il poarta, iar el ajunge viata aproape de normal sa si-o traiasca.
Astazi e-o buna zi pentru a sa minte, trup si inima aleasa.
Are de gand sa iasa-un pic, natura, viata cu drag sa le-ntalneasca.
Si iata-l cum la poarta iese si-n cutia sa postala cauta, o fi primi ceva de veste.
De-ndata mana din cutie-i iese, tinand intr-insa un plic, hartie rece.

In poala-i cade o epistola, si intrigat, incepe s-o studieze,
Caznindu-se putin, caci boala incepu a-i cotropi si mainile, facandu-le sa il tradeze.
Cand in sfarsit la continut ajunge, ochii ii cad inmamuriti pe-o poza si un nume.
Vazu ochi negri de migdala, par negru de-abanos si un zambet cum nicicand n-a mai vazut in lume.
Un nume scris in graba in minte-i rasuna si ochii mai apoi pe text si pe-alta poza-si indrepta.
Cand se vazu pe el in cea de-a doua poza, un fior rece inima pe-ndata-i sageta.

Era chiar el, dar poza asta unde l-o fi imortalizat si cand?
Cu mintea ratacita-n intrebari vazu o data ce-al sau timp n-o cunoscu nicicand.
Era din viitor, un viitor nu foarte-ndepartat, dar nu putea sa creada ce-n fata aievea el avea.
Se puse textul sa-l citeasca. Ea ii scria ca inima-i e a lui casa si ca, desi nu il stia,
Doreste tare sa il vada, c-asa dor mare i-a sadit in suflet, cum nu a simtit niciodata.
Si c-asteapta din partea lui, daca-ntalnirea o dorea, sa-i dea de veste-ndata.

El peste poate de confuz si tulburat de ce-i fu dat sa vada,
Scrisoarea o lasa fara de voie usor din maini sa-i cada.
Si vrea s-o lase acolo, ca si-ntreaga poveste, in ungher de-amintire,
Caci pentru el nu e nimic mai mult decat a unei minti bogate-nchipuire.
Dar cum s-o faca, daca il bantuiau ochi negri de migdala si un zambet cald din strania lui poveste?
Nelinistea domnea in sufletul ce pan-atunci fu apa cea mai lina, si iata ca se hotari ca ei sa-i dea o veste.

Emotionata, in trenul ce-o purta spre misteriosul foc ce inima-i de-o vreme aprinde,
Cu a lui epistola in mana si in suflet, viseaza cum va fi cand el in brate-o va cuprinde.
Iat-o ajunsa in al iubirii ei sanctuar, oras frumos la mare,
Si in final la poarta casei lui, voind sa-l vada aievea cu ardoare.
Cand poarta se deschise, ochii li se-ntalnira tainic,
Si astfel biruira destinul ce pe ei ii despartise amarnic.

Uimiti se intrebau cum de in inimi isi intrasera ei doi asa, chiar de departe,
Fara simtiri, far de atingeri, doar cu priviri din poze moarte.
Dar nu le mai pasa, atunci n-aveau trebuinta ei sa stie,
Cand focuri isi impreunau si le stingeau pierduti in dragostea lor vie.
Lui nu-i venea a crede cum inima a-ntaia oara-n viata are a sa regina,
Iar ea cu sete il iubea, topindu-se in al lui trup si suflet, ambii o fiinta sa devina.

Cand bratele pe ea o gazduiau, boala-i era o gluma, si muntii vietii oricat de-nalti erau, usor el ii urca.
Iar pentru ea, i-era un bland arhanghel, aprigi demoni din ea cu pace si iubire mereu el biruia.
Iubirea-i inalta, se bucurau nespus de-acasta fata calda-a vietii, ce in sfarsit lor le zambea.
Dar iata ca timpul nu iarta, cand cartea-i e aflata, si a sa revansa degraba va veni sa-si ia.
Cu capul pe-al sau piept, asa atatea dimineti pe ei ii surprindeau,
El o priveste imbatat de drag, cum ochii-i de migdala de dupa pleoape se-odihneau.

Deodata brusc ea se trezi, numele-i aruncand precum o piatra in apa cea mai lina.
El speriat se-ntreaba oare ce somnul atat de dulce ei i-o fi intrerupt, o fi avand el vina?
Acum totul stia. Stia de unde a venit si cu ce scop, dar nu asa trebuia sa fie,
Trebuia destinul sa-l accepte, pe el sa-l aiba doar icoana de iubire, atat de vie.
Nu trebuia sa-ntoarca roata timpului, caci iata, ea i-a condamnat la cruda despartire.
Pentru ca lor le-a fost sortit, iubirea sa si-o afle-n nemurire.

El nu intelegea dar nici nu isi dorea s-accepte,
Dar iata-n ea dureri teribile incep a creste.
In bratele-i de inger, amarnic ea se chinuieste,
Iar el simte al ei trup ca un taciune, ce-l arde nebuneste.
Ea striga-n agonie ca-n casa ei trebuie s-ajunga,
Sa-si faca al ei retur in timp, furia poate i-o alunga.

Asa isi lasa a ei iubire, cu promisiunea ca-ntr-o zi vor fi ei doi in lumea far de lacrimi.
Si iat-o iar in casa ei, pe gresia rece, in maini tinaind al ei album, inecata-n patimi.
In fata mobilei, complice la a timpului ei ciopartire,
Se straduieste sa se vada asa cum era ea atunci, cu mult timp inainte,
Chipul si corpul rau o ard, iar gandul ei, plumb de teroare incearca pe-a sa pagina din timp s-o reintoarca.
O rugaciune-nalta-nflacarata, si iat-o brusc, ajunsa-n al ei timp, cu ochii linistiti plimbandu-se pe-un vechi album, netulburata.

In timpul lui, el inima avea pe rug, dor greu sufletu-i incarca,
Nu-ntelegea cum de a fost posibil si nu voia s-accepte asa ceva,
Ca a pierdut mult prea usor dragoste pura ce in lumina fiinta-i inalta,
Si foc de gheata in a sa inima prea buna, noian de negura si aspre patimi faurea.
In viata lui pe nimeni si nimic vointa si speranta nu a lasat sa ii rapeasca,
Dar a ei dragoste la haosul durerii pe el l-a condamnat, insa o lume luminata curand il
va chema, sufletul sa i-l odihneasca.

poezie de Raluca Ghiorghiscan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Lacrimi fierbinţi îi curg pe-obraji aprinsi de-atatea patimi,
Genunchii-i stau stoici pe gresia rece ca inima-i pustie,
Buze de foc cheama arzande-n ea Divinul tainic
Si ochii-i ard, rugand chipul din inima si minte aievea sa ii vie.
Se roaga si tot roaga, sperand ca ruga o minune sa-mplineasca,
Sa aiba-n brate idealul si cu dor greu sa il iubeasca.

Trecu un ceas si-apoi mai multe, ea impietrita-nalta rugi frenetic,
In care isi evoca vreri arzande, sperand ca in sfarsit sa fie
Real si viu tot ce iubire-n inima-i sadeste, sa-i fie asa macar vremelnic.
Deodata, tumultul se-ndura in fine sa paleasca
Si-a trupului putere incepu s-o paraseasca.

Se vede pravalita pe-a caminului ei gresie, eliberata in sfarsit de patimi.
De trup se tot indeparteaza, descatusata din robie,
Si urca incontinuu, simtindu-se usoara, sufletu-i fiind acum oceanul cel mai pasnic.
Lasandu-se atat de lin purtata tot mai sus, ca intr-o vie reverie,
Vedea caminul, apoi orasul, cu lumea-i agitata si pe alocuri chiar frumoasa
Si mai apoi privi de sus aproape-ntreaga creatie pamanteasca.

De-odata se simti lin mangaiata de o caldura blanda asa cum nu a mai trait,
Si-o scara lata ii aparu pe data-n cale, sculptata parca in lumina aurie.
Urcand pe-aceasta, se simti chemata fara vorbe l-al ei capat, ca multi alti oameni cu suflet dezrobit
Si pasii ii ajunsera apoi in nori pictati ca florile de piersic, scaldati in valuri de lumina, izvor de feerie.
Vazu atatia oameni fericiti, a caror vorba lesne-i fu s-o inteleaga,
Cand ei parca perpetuu isi vorbeau, in limba lor nepamanteasca.

Pasii o tot purtara departe-n lumea cea de vis,
descoperind cu sufletul uimit,
Cum pacea-i peste tot si-n toate, sadind atata bucurie.
Mergand avand pe-o parte o mare faurita din lumina-n asfintit,
Aude cum o soapta calda la ureche numele-i adie.
Se intoarce si il vede, pe cel ce inima-i de muritoare ardea de dor ca sa-l cunoasca
Si simte cum fiori teribili de lumina sufletu-ncep sa-i rascoleasca.

Il vede cum de ea s-apropie, cu pasi usori si siguri, eliberat de tot ce-n fosta viata amarnic l-a cuprins,
Privind-o bland cu ochi de stele ce-n menghini inima i-au prins-o pe vecie,
Zambindu-i cum o fac martirii eliberati din cazne grele, cu buze ce in ea dor greu au tot aprins
Si iata-l langa ea, atat de-aproape de-a ei inima-mbatata cu uimire si noian de bucurie.
De umeri o apuca, tandru pe frunte o saruta, si-n brate o strange usor, atatea vise sa-mplineasca.
Cand trupu-i de lumina, lipit de trupul ei ea il simti, o mare de emotii-ncepu s-o cotropeasca.

Si s-au plimbat, au povestit si s-au iubit mult timp asa cum lumea luminata le-a ingaduit.
Iubire ce-n tezaur de lumina imbraca suflete, urcandu-le mai sus in a Raiului imparatie.
Tot timpul cat a stat acolo, ce-n lumea pamanteasca-n minute ar incapea, nicicand ea nu a banuit
Ca totul se va ispravi asa, precum un vis frumos curmat prea aspru dimineata la trezire.
In bratele lui cum sedea pe malul marii de-asfintit, aproape adormita, privind o ceata ingereasca,
O voce cum nicicand n-a auzit, tunet nascut din nepatrunsul infinit, bland si usor a poposit ca ei sa ii vorbeasca.

Si i-a vorbit mult timp, dar i-a si aratat ca-n film cum este viata alor ei acolo pe Pamant,
Ca zi de zi si-n fiecare noapte plang si rugi grele inalta fara de pregete,
Cand doctorii le spun ca sanse mici mai sunt
S-o intoarca-n viata pe-a lor fata, cu voci-necate in regrete.
Ea din locu-i luminat priveste totul si-i pare asa straina lumea pamanteasca,
Ne-avand de gand sa se intoarca, iubirea ce-o inalta nicicand nu vrea s-o paraseasca.

Dar Vocea-i spune si arata ca-n lumea cea de jos atat de multe-n trupul de tarana mai are de facut,
Ca nu e timpul inca sa-nchida ochii pe vecie.
Si c-al ei vis e pe sfarsite, ca rodul rugii ei aprinse a fost sa simta-al idealului sarut,
Sa stie ce-o asteapta, el si o lume din lumina dreapta faurita, izvor de bucurie.
Suvenir mereu sa aiba, trairea-i cea nepamanteasca,
Si brat de fier sa-i fie pentru lupta cu ai sai demoni, sa iasa victorioasa.

Dar ea nu vrea, nu mai concepe o viata far-al ei iubit.
Cum sa renunte brusc, dupa atata Rai, la o asemenea iubire?
Lacrimi amare de lumina chipul acuma ii scaldau, chip ce pan la vestea plecarii ei zambea atat de linistit.
El tandru o curprinde si lacrimile-i lin le sterge, lasand in loc saruturi calde, ei sa-i ramana amintire,
Sa-i fie scut si alinare in viata rece, pamanteasca,
Atunci cand inima o va purta la a lor dragoste mareata, nefireasca.

Ea-l strange tare-n brate tremurande, sperand sa-l afle cu ea contopit,
Nimic si nimeni sa-i desparta, sa fie una pe vecie in lumea lor de feerie.
Si il saruta lung, ca sa-si intipareasca buzele ce cu aprinse lacrimi in rugi tot le-a cersit,
Sperand sa-mpiedice cumva returul ei in lumea nemiloasa.
Iar el, cu plumb de lacrimi-n al sau suflet, isi ia un bun ramas, lasandu-si fericirea in vechea-i viata sa renasca.

Dar ea il striga si vrea ca mana sa ii prinda, insa vointa-i e invinsa de ceva mult prea puternic.
Din lumea de lumina trebui-va sa se-ntoarca al ei suflet imbatat de-asa iubire.
Incepe fara voie sa coboare si vede iar Pamantul, fredonand perpetuu al sau imn vibrant si cuantic.
Coboara tot mai mult si atinge nori ce-i amintesc amarnic de-o lume plamadita-n nemurire,
Apoi patrunde prin tavan intr-un banal spital si iat-o, cazand in trup cu-n mic cutremur ce-o scoala-n a ei lume pamanteasca.
Deschide ochii sub povara unui somn ca de un veac si vede-ai mamei sale ochi uimiti, in lacrimi gata sa-izbucneasca.

E iarăşi pe Pământ, de-a sa materie grea simtindu-se invadata iar, navalnic,
Ca o furtuna rascolind in ea acut cioburi de Rai pierdute-n amintire.
Dar brusc, peste trairile-i pustii se-asterne ca stindard un chip iubit, atat de viu, atat de falnic,
Sa-l poarte-n a sa noua viata ca un sprijinitor al crucii, izvor de fericire.
Gandul acesta-l simte precum o ancora ce vesnic va s-o intareasca,
Si ii zambeste vietii ce in ea reincepe, rugand-o sa-i dea multe cazne, prin ele lumea de lumina in veci s-o dobandeasca.

poezie de Raluca Ghiorghiscan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regasirea din vis

Se intalnira intr-o zi ploioasa,
cand soarele uitase sa rasara
si soarta hotarase ca atunci
acele doua inimi sa tresara.

el ii vorbi cu inima deschisa,
fara a se gandi daca mai are rost
sa jure iar credinta si iubire
pentru ceva ce mai demult a fost.

dar totusi a-ncercat s-o tin-aproape
in lumea lui si-n inima-i umbrita,
parea mai sincer ca oricand,
dorea ca ea sa stie ca-i iubita.

"trec ani in sir pierduti in fum,
dar inca te iubesc, desi mi-e greu s-o spun;
ma vad mereu parca purtat de-o stea
punandu-ti mana calda-n mana mea
si noi zburam in zarea-ndepartata,
fara sa ne gandim ca vom veni vreodata
aici, acasa, in aste vremuri grele,
mai bine tac, hai sa uitam de ele
si sa zburam departe asa cum ne dorim
si tot timpul pereche, tot timpul noi sa fim."

ea-l asculta timida si tacuta,
fara sa stie ce sa creada,
dar inima-i dicta:"-iubeste
si lasa lucru-acesta sa se vada".

si s-a supus intregii ei fiinte
si s-a lasat purtata iar de valuri
ca mai demult cand impreuna
visau la marile-idealuri.

"inchid ochii si curg lacrimi
pe-ai mei obraji umbriti de vise,
te vreau aici, mi-e dor de tine,
te vad sub pleoapele-mi inchise.

suntem pe-un munte singuratic
si tu ma tii in brate strans,
emotii mari ne coplesesc
de fericire si de plans.

si totusi stiu ca este vis,
dar cred in el, e visul meu,
mi-e teama sa-mi deschid iar ochii,
mi-e teama si imi este greu."

dar totusi si-a deschis iar ochii
si lacrimile-i impanzira,
vazu ca ii era aproape
si parca nu mai auzira.

era o liniste deplina-n noapte
iar norii parca-ncet plecau,
tocmai atunci cand acei doi
spre infinit usor zburau.

poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

IUBIRE gust dulce prea amar, m ai facut sa sufar iar

A fost o data,,.., nu tare demult
Un singuratic baiat ce avea in al sau suflet mult
Mult dor,,, nimic de care sa te fi temut
Florin faiat fin cu inima de lut

Sansa lui I s a parut
Sa apara,, cand un glascior a auzit intr o iarna
O prea frumoasa fata,, din vis a aparut
Dar tot in vis a disparut, a treia zi, si el tot zbiara

Viata lui ce a trait,, a suferit prea mult
Crezut a ca suferinta v a fi la timpul trecut
Mut este dup ace s a petrecut
Nu intelege cum de ea,, chiar a putut??

Sa spuna ca l iubeste, foarte mult
Ca el este cum nu a mai vazut
Cu el doreste sa si implineasca al ei destin
Avea un glas din cel mai cristalin

Iubire un simtamint divin
Acum imi lasi un gust pelin
Si greu imi este sa ma abtin
A spune vorbe cu venin

De ce?? un cer senin
Se innoreaza,, si nu intervenim
Era totul asa sublime
Acum din plins nu ma mai abtin

Raspunsul la intrebare,, imi apare in departare
Straluceam precum un soare.. linga ea cu al ei nume splendoare
Soarele ce a stralucit,,, acum este naucit
Vremea de cand a trait si a fost iubit.. a fost oare vrajit??

Acum frica de femeie ii este,,, caci Florin nu mai este
Baiatul ce urca pe metereze
Pe toti sa ii salveze
Al sau suflet este in pioneze

El a vrut sa o salveze
Si a pornit la drum intr o noapte ca in poveste
I a dat ea acea veste,,, ca de acum a lui este
Peste orice el a trecut,,, de nimic nu s a temut

Sa o salveze,, urmina ca el sa se ruineze
Cum sa o calmeze??? a lui inima acum
Caci nu mai este el stapin
Inima lui a ramas, la ea in bagaje

Cum sa poata??? el sa mai traiasca
Intr o lume, ce nu stie decat sa urasca
El stie doar sa iubeasca
V a trebui,, cumva Florin sa supravietuieasca

Ea avea un glas cristalin. din cel mai fin
Atingerea ei era ceva divin
Surasul ei era,, ceva la care multi barbate poftim
Din mult acum nu a ramas nici macar putin

El sa devina sacal??? nu ere cal!
El are doar un pocal, in care strange mult amar
Ce l incarca pe samara
Si apoi pe al sau magar

Macar de I ar vorbii ea mai rar
I ar mai trece din amar
Dar a pierdut acest dar
S ar duce in calvar

Deja inima lui este data cu var
L a zambet el este avar
Cum sa mai iubeasca iar??
Prefer singur sa mi fac viata, precum un olar

Al vietii orar s a sfarsit
Daca nu mai pot a fi iubit
Mai am rost sa fi trait???
Raspunsul el nu l a gasit.........

poezie de Florin Găman
Adăugat de Florin Găman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntorc la tine

Mă-ntorc mereu la tine, când vidul mă cuprinde,
Cand nimeni nu m-alina, ci focuri grele aprinde.
Caci tu mi-esti inspiratie si-a diminetii stea,
Ce reveleaza Raiuri nestiute-n ea, inima mea.
Asterni usor, dulce fior pe trupu-mi ostenit
Si-ale iubirii doruri, campii de flori in gandu-mi chinuit.

Ma-ntorc mereu, parca asta-ti doresti si ma surprinde,
Cand cred ca m-ai uitat, tu mi-amintesti ca fac parte din tine.
De-ajuns ar fi sa te privesc, sa risipesc a plumbului perdea,
Ce greu se lasa-n suflet, croita in destin de-o prea cruda andrea.
Inger al vietii mele, asa cred c-ai venit,
Dorind sa-ti plamadesti in mine palat de neclintit.

Mă simt murdara, intinata, de mocircla unei lumi tot mai haine,
Cand fug din ale tale brate calde in cele ale unei carni plapande,
Ce-mi incalzeste pentru o clipa fiinta, starnind apoi nelinistea.
Atunci tanjesc sa-ti simt din nou de pace datatoare, atingerea.
Eu nu te merit si nicicand nu cred ca mi te-ai cuvenit,
Dar viata mi te-ntoarce zilnic in suflet inzecit.

Complot oi fi facut cu al meu destin, talanti ai dat pe visele din mine,
Ce mintea-mi binecuvanteaza, ca ploaia pajistile aride.
Si ii dai inimii tandri fiori ce-n spirit imi sadesc increderea
Ca tot in viata trece si-ntr-o zi-mi vei fi alaturea,
Sa nu mai plec nicicand din ale tale brate, ce-n mine aprins-au foc nestins,
Sa-ti stiu iubirea ce-am simtit-o de atatea ori numai in vis.

O adiere lina, asa mi-e tot ce te-aduce-n mine
Si toate caznele le vad prin ochii tai, vapai nestinse,
Ce-au biruit orice, si-mi dau si mie forta de a-ti fi asemenea,
Chiar de-ntre noi sunt grele hauri ce doar lumina le atinge pururea.
Din bratele luminii cu ochi de stele tu ma vezi, un biet destin vesnic cuprins
De-atata dor care la tine ma-ntoarce cu sufletul aprins.

poezie de Raluca Ghiorghiscan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenta...

Cum sa privesc in ochii tai, pradati de un fior ce trece?
Si cum s-ascult tacerea lor cand ma privesc atat de rece...
Cat sa pasesc in urma ta, cand tu mereu te-ndepartezi?
Si oare cum sa cred in noi, cand tu nu crezi...

Dar cum sa plang la pieptul tau cand sunt doar singura si trista
Si tu ai vrea sa sper, mereu ce nu exista
Cum sa pastrez in sinea mea atatea rani ce urme lasa
Cand tu te-afunzi in viata grea si nici nu-ti pasa...

Cat sa astept sa ma iubesti si sa tot iert greseli ce vin
Cand tu mereu te ratacesti lasandu-mi dulce chin
Si cum sa-nvat sa mai zambesc cand au ramas la tine toate
Tu ai plecat pe drumul tau... si le-ai facut uitate

Dar astazi toate sunt trecute si focul meu domol s-a stins
Cum am putut cu-atatea lacrimi sa-l tin aprins?
Si tu oftezi in sinea ta caci nu mai sunt sa te ador
Decat sa ma-njosesc din nou... mai bine mor...
De ce ma lasi in visul greu? m-ai intrebat candva in soapte
Caci nu mai esti in drumul meu cand eu merg mai departe!

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu

Nu sunt poet... dar as vrea sa-ti scriu
Sa-ti scriu ce simt si ce-mi doresc
Sa-ti scriu ce mult... eu te iubesc
Dar oare e deajuns?

Alerg dupa un vis, in el esti tu
Doar tu, doar tu, doar tu
Si inchid ochii, eu sper ca sa te vad
Te vad, dar tu incerci sa fugi

Eu dupa tine merg, doresc sa te ating
E vis, eu stiu, dar cred ca o sa simt
Sa simt caldura si iubirea din inima ta
Si chiar de-i vis, ea mereu este asa

Si cand cred ca aproape te-am ajuns
Te ating pe spate, tu incet te intorci
Ma uit la tine, dar nu te mai vad
Deschid ochii si visul meu s-a stins

Incerc sa adorm, dar culmea, nu mai pot
Inchid ochii, gandindu-ma la tine
Am o speranta, ce se naste in mine
Ca poate voi mai avea un vis cu tine

Si stand putin in pat, imi dau seama bine
Nu se mai poate, ca sa te visez pe tine
E vina mea, ca-n vis, nu m-am grabit la tine
Ca m-am trezit, fara sa te trezesc si pe tine

Si incet, eu ma ridic din pat, a fost un vis....
A fost un vis, ce iarasi l-am ratat... deschizand ochii
Acum nimic nu pot intoarce inapoi...
Sa te visez, sa fim iarasi in doi

Astept o alta seara, pentru a te visa
Astept sa te intalnesc, nu doar in vis...
Astept sa te intalnesc si-n viata mea
Ca sa ramai cu mine si mereu sa fie asa

Acum, in gand te intalnesc, eu iar
Tu esti la fel, esti ca in acel vis
Te indepartezi de mine si inaintezi
Fara sa privesti in urma, fara sa ma vezi..

Si, stau si ma gandesc, in urma ta
Oare nici gandul nu ma poate ajuta?
Incerc sa ma gandesc la tine, si mai mult
Incerc sa-mi vad eu viata, de la inceput

Dar o tristete apare brusc pe fata mea
Nimic nu mai am, in mintea mea
Am memorat, doar clipele cu tine
In vis, in gand, cand te intalneam, pe tine

Pentru ca am sters trecutul fara tine
Pentru ca acum inteleg, ca era doar supravetuire
Si doar atunci cand sunt cu tine
Eu vad in viata mea, iubire si fericire

Si nu conteaza, unde te intalnesc pe tine
In vis, in gand, sau in lumea inventata de mine
Mereu traiesc momente de iubire
Chiar daca uneori eu nu te vad pe tine

Imaginea ta, e memorata in mintea mea
Gandirea face ca mereu sa te pot vedea
Dorinta de a te vedea
Mereu ma face sa pot continua

Ca sa continui sa te urmaresc
Din urma ta sa merg si sa-ti soptesc
Eu te iubesc, eu te iubesc, eu te iubesc
Te rog, intoarce-te, eu vreau ca sa-ti vorbesc

Si-n soapte, eu incerc ca sa-ti vorbesc
Si strig, crezand ca poate ma vei auzi
Ma vei vedea ca sunt in urma ta
Si poate tu, nu vei mai continua

Sa fugi de mine si de iubirea mea
Si ma opresc din mers, putin eu ma gandesc
Ca poate tu fugi, pentru ca eu te urmaresc?
Sau poate si tu, ma cauti pe mine?

Si de aceea nu te uiti in urma ta
In urma ta, in care ma poti vedea pe mine
Eu te urmaresc, ca-mi este dor de tine
Caci te iubesc, eu te iubesc numai pe tine

Si gandul, ca tu ma iubesti pe mine
Ma face sa continui, dupa tine
Ca sa te urmaresc, oriunde ai merge tu
Sperand, vreodata ca sa te ajung

Si eu, incerc sa nu mai merg la pas
Sa fug, sperand, ca pot sa te ajung
Dar... tu esti doar un vis in viata mea
Si visul, doar cu ochii inchisi, il poti vedea..

Si inchid eu ochii, poate te voi ajunge asa
Si ma impiedic, ma impiedic, in privirea ta
O doamne, e adevarat, oare e asa?
Tu te-ai intors pentru a ma vedea?

Eu te privesc, cu mana te ating
Pe par, pe fata, pe obrajorii cei frumosi
In ochii tai atent incerc ca sa ma uit
Pe frunte te ating, si buzele ti le sarut

Ce dulci si moi, o doamne, ele sunt
Si aici dorind sa vad daca e vis
Deschid eu ochii, o doamne, am gresit
Nu trebuia sa deschid ochii eu acum

Deschizand ochii, tu ai disparut
Parfumul tau, il simt, e langa mine
Inchid rapid ochii si ma gandesc la tine
O doamne, nu mai esti, tu iar ai disparut

Ma uit in jurul meu, poate te voi vedea
Poate mai am vreo sansa, sa te urmaresc
Poate si tu, inca ma mai doresti
Nu esti, cu adevarat ai disparut

Si nici nu mai stiu, in ce parte te-ai dus
Ca sa stiu cum sa te caut acum
Si ma gandesc, poate sa inchid ochii, sa te visez
Dar nu, eu te vreau in viata mea acum.

Si inainte de-a porni in cautarea ta
As vrea sa las un semn, pentru a vedea
Ca daca tu vei trece, pe unde trec eu
Sa vezi, sa stii, si sa intelegi

Ca eu pe tine, te caut si-mi doresc
Sa fii aproape de mine, zi de zi
O viata impreuna ca sa fim
Si acel semn, nu stiu cum as putea sa-l las

Sa scriu pe pamant numele tau?
Nu! ca ploaia il va putea sterge
Sau pe zapada numele meu sa-l las?
Nu! ca razele soarelui, il va topi

Si ma gandesc eu, cum sa fac acum
Si scriu numele tau in inima mea
Aici, cu siguranta, mereu va ramane asa
Si nimeni, niciodata, nu il va putea stergea

Si daca ani, voi pierde, eu, in cautarea ta
Si daca tu, la mine, vreodata vei renunta
Numele tau, din inima mea
Mereu, va ramane asa...

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai stins

Inca o petala cade rostogolindu-se in gol
Facandu-si loc printre atatea vise
Pe care le zdrobeste in cadere...
Insa aceasta petala e unica in felul ei,
E ultima petala, ultima speranta.
Ultima speranata tocmai s-a desprins
Din inima mea care sa deprins
Doar cu speranta.
Inima mea, o floare plina de petale...
Si iata ca inca o petala s-a desprins
E ultima petala, ultima speranta
Ce imi mai ramasese. Dar acum ce mai am?
Si daca speranta moare ultima,
Oare in urma ei ce mai ramane?
Cine poate oare acum spune?
Ce mai ramane?
Caci aceasta e ultima speranata... Era,
Caci tocmai a murit...
Ultima petala a cazut...

Pe cer, o stea straluceste puternic, caci arde.
In stralucirea ei, osciland mereu, incalzeste totul in jur,
Dar aceasta stea arde, caci doar asa straluceste, arde
Putin cate putin, pana se mistuie, pana se consuma.
Acum straluceste tot mai putin, acum nu mai straluceste.
A obosit. I-a trecut timpul. Acum abia se mai vede.
Acum nu se mai vede: s-a stins.
A stralucit pana la ultima picatura de substanta ce continea,
Pana la sfarsit.
Acum a incetat!
S-a transformat intr-o amintire...

Asa si tu:
Chipul tau, plin de substanta, plin de prezenta,
Stralucea intens in inima si mintea mea...
Totul se transforma in bucurie si fericire,
Orice neimplinire, chipul tau o transforma in succes,
Si era bine...
Chiar daca te eclipsa cineva,
Eu tot asteptam plin de sperante, de petalele inimi mele inca pline,
Sa apari, iar tu, ca o sarbatoare apareai mereu.
Apareai, caci acum totul s-a schimbat.
Treptat, ai ajuns la epuizare, apoi te vedeam din ce in ce mai rar,
Iar uneori te vedeam doar in mintea si in inima mea,
O fictiune reala, apoi si mai rar,
Pana cand te-ai transformat intr-o amintire placuta.
Am incercat sa te astept neincetat, dar petalele au cazut,
Speranta a murit, asa cum steaua stralucitoare de altadata s-a stins,
Asa ai murit tu in inima mea.
Iar acum, mai tin o mica faclie aprinsa in a mea inima:
O amintire de la tine, asezata frumos intr-un coltisor
In mintea mea: imaginea chipului tau,
O stea ce candva a stralucit si pentru mine.
Acum s-a stins, iar odata cu ea, s-a stins si o parte din mine.
Soarele a apus, dar cerul plin de stele
A ramas gol,
Caci s-a stins acel astru arzator, acum inghetat.
S-a sfarsit...

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi mai vii!

Să nu-mi mai vii vreodată-n gând!
A ta iubire nicicand n-a vrut si nici nu va sa vie,
Sa-mi dea de stire ca tot ce simt nu-i dulce amagire.
Peste-al tau chip praf de amintire-am pus, sa nu-mi mai vi nicicand!

Rugi tot am inaltat, sa-mi vi sa te-am a sufletului stea.
Tu nu m-auzi sau nici nu vrei, in vis macar sa mi te-arati.
Ma lasi prada iubirii de tarana, fara vreun fond, cu ea sa-mi invelesc sufletul gol ca-n alte dati,
Cand gandul cel pribeag te cheama sa picuri dor ce-mi umple iar si iar inima grea.

De ce ochii mi-ai pus pe-a ta icoana draga
Şi inima ai vrut sa-mi iei in stapanire?
Oare nu ti-e de-ajuns noianul tau de stele
Si-o lume plina de lumina, in care sufletul iti are casa?

În inima fac loc pentru altcineva, nu te mai vreau in ea!
Vreau un trup de tarana ca si mine, sunt om ce stele nu poate s-atinga.
Vreau sa iubesc, sa fiu iubita, sa dau si sa primesc, focuri sa mi se stinga!
Pe tine lacrimile fericirii te vor sterge, sa-i fac pe plac destinului ce crunt tot m-amagea.

Da, ma voi manji de lumea mea, de zloata si pacat!
Asta lume imi este data, desi sufletu-mi strange si-n cazne-l poticneste,
Când el viseaza tainic sa iubeasca stelele nemuritoare, asa ca-ntr-o poveste.
Nu-i vina mea ca Universul mi se-mpotriveste sau ca tu nici n-ai incercat.

Te las in lumea cea de astri, pacea sa-ti fie a ta iubita,
Saruturi, razele tandre de lumina pe gura-ti ce poate pe mine ma dorea
Si norii cei de catifea, ai pasilor tai palme ce fauresc a lumii mele falnica perdea
Lasand Soarele tot s-atinga, insa prezenta ta nicicand iubirea sa-mi aprinda.

poezie de Raluca Ghiorghiscan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor d-un inger

Mi-e dor de tine, suflet bland,
Mi-e dor de tine, ma rasfrang.
Nu pot sa merg far' al tau pas,
Nu pot vorbi far de-al tau glas.

Ingan, rostesc, dar fara rost,
Nu pot schimba tot ce-a fost,
Chiar de-ar zbura timpu-napoi,
Nu pot schimba ce e-ntre noi.

Si merg, asa pe-un drum al meu,
Far-a mai sti ce-i bun sau rau,
Far-a simti iarna ca-ngheata,
Fara-ami mai sti rostul in viata.

Dar tu, ai fost al meu calau,
Razbit in frunte de-al tau rau,
Ai aruncat simpla-mi fiinta,
Prin largul hau de necredinta.

Si-acuma, reintors in viata,
As vrea sa cred intr-o speranta,
As vrea sa simt al tau fior,
Sa sar in foc far'de sa mor.

S-ating inaltul cer cu stele,
Sa vad cum lumea crede-n ele,
Sa trec prin forfota furtunii,
Sa-nghet usor sfarsitul lumii.

Dar din patrunsa-ti inganare,
Ajung sa spun incet, cu jale,
Ca focu-i trup din al tau trup,
Si-ajung sa sfasii si sa rup,

Din Soare, ca si Prometeu,
Un foc de sata de la zeu.
Dar cu ce rost in asta zi?
Sa-i mai ajuti far'a clipi?

Iti meriti oare obarsia?
Ce-ti rupe-n farami bucuria?
Sa lasi pamantu-ti sfant acum,
Si sa-ti arunci viata in drum?!

De ce? Si pentru cine chin?
Pentru un simplu gand hain,
Care nu-ti lasa loc de mit,
Si te aduce-n asfintit...?
..........................

Precum un suflet rastignit.
Ajuns pe-un drum mult ocolit,
Unde un om pripit de casa,
Nici apa din izvor nu-ti lasa?

Sa-nduri atata chin nebun,
Pentru-ati auzi un nume bun?
Iti merita a ta suflare,
Fiinta care-ti da salvare?

Si-ntr-un final, asa de-ar fi,
Nu poti vreodata ca sa stii,
Ca simplu-i suflet prihanit,
Ingheata timpul infinit.

Si-aduce-a ta slavire-n cer,
Far'a lasa loc de reper,
Far'de-a pasi cu chibzuinta,
Pentru-a iesi din pocainta.

Acum, cand ingerii-s in cer,
Esti tot ce mai pot ca sa sper,
Esti inger, om sau doar fiinta?
...........................
Intr-un sfarsit esti rea credinta.

Cat despre dorul meu rapus,
Raman sa spun cu capul sus,
Ca ingerii de sus gramada,
Picat-au fara de zabava.

Iar tu, inger al meu posac,
Imi lasi ca pestele in lac,
Doar o sclipire-n umbra ta,
Sa-mi tina calda inima...

poezie de Dănuţ Bărbuşelu
Adăugat de Dănuţ Bărbuşelu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii inchisi

Nu mi-am tradat niciodata umbra;
Intotdeauna am stiut
In cate silabe s-ar descompune
Mana mea,
Daca mi-as vinde sufletul
Acestor taceri ce–mi ard in trup
Atunci cand iubesc;
N-am incercat sa fur nici o celula
Pentru mine,
Mi-am pastrat aceleasi radacini
Crescute spre nicicand,
Ca sa ma pot vindeca
De somnul rece
In care m-am nascut;

Dar acum, acum
Cineva imi strecoara in sange
Zapezi in delir,
Si nu mai stiu
Cat timp a trecut de cand
Pasesc cu ochii inchisi
In mine.

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet gol

Nu stiu cum s-a intamplat
Timpul de ne-a furat
Tot ce aveam, nici macar n-a intrebat
Caci atunci cand m-atingi
Parca nu esti aici
Si mi-e greu
Prea usor te-ai schimbat
Poate te-am sufocat
Poate n-am spus ce voiai sa auzi
Dar nu pot sa-nteleg
Acum chiar nu mai stiu cine esti.

Chiar nu vezi ca eu sufar din nou
Doar sa adorm langa sufletul tau
Caci eu mor zi de zi cand nu esti
Nici nu-ti pasa daca ma mai gasesti.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

Nu vreau sa-ti mai explic
Nu vreau sa-mi spui nimic
N-am sa mai plang,
E deja mult prea mult
Visele am sa-mi strang
Si am sa mi le-arunc
Printre nori.

Chiar nu vezi ca eu sufar din nou
Doar sa adorm langa sufletul tau
Caci eu mor zi de zi cand nu esti
Nici nu-ti pasa daca ma mai gasesti.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

cântec, versuri de Natalia Barbu (2009)
Adăugat de Margineanu Victoria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madalina lumina zeilor

din mosi stramosi cuvant s-a dus
cu vorba despre-o fata
cu ochiul gri, cu chip apus
cum nu a fost vreodata.

asa un zambet calduros
si-asa o gura rece
cum nici un basm.. cel mai frumos
nu l-ar putea intrece.

Pe cat de moale parul ei
era si foarte dulce
de multi flacai doreau sub tei
cu dansa sa se culce.

Si-n cer era privirea ei
si-n luna ochiul care
vrajea feciorii tinerei
si-i punea la picioare.

-Si firele-i de par erau
izvoare printre stele
si-n orice lume ajungeau
dar nu privirii mele.

-Eu visator nemuritor
precum nu este altul
Sa stiu de dragoste si dor
as parasi inaltul.

De-aici din cer veghez atent
o lume-ndragostita
se misca totul dar e lent
dar ea e infinita.

-Este pe cer, pe camp, pe lac
Este aici la mine
De-al dansei drag berzele tac
Furtunile-s senine.

-Nu stiu ce oare tine-n ochi
Mister, pacat, minciuna
Frumoasa-i vai nu fi deochi
si ganduri imi aduna.

-Eu muritor nu vreau sa fiu
Dar ochiul ei ma cheama
De dragul ei nimic nu stiu
Si nu imi este teama.

-As vrea sa sar din norii mei
S-ajung acol' la tine
dar ce sa fac cu anii mei
Nu vreau sa se termine.

Si-asa a stat maretul zeu
Pe ganduri toata luna
De coborat lui i-ar fi geu
asa-i intotdeauna.

Dar poate ea ar accepta
la dansul sus sa urce
Sa uite viata.. moartea grea
la pieptu-i sa se culce.

cum a gandit a si facut
Pe-o raza da de stire
la ceilalti zei de prin tinut
de marea sa iubire.

Si pregatit ca de razboi
cu sabia si scutul
a coborat aici la noi
sa-si vindece uratul.

Si pas cu pas pe urma ei
Mai repede se-ndreapta
si o gasete langa tei
-Oare pe cine-asteapta?!

-Sa nu te-ascunzi ca te-am vazut
Flacau cu fruntea verde
Stiu ca te crezi neprevazut..
Ei bine.. nu mai crede.

-Eu te-am simtit subtil de ieri
Cand ma priveai din ceruri
si stiu ce ai venit sa-mi ceri
pai fao-n mii de feluri.

-Caci orice-ar fi n-am sa accept
Sa fiu nemuritoare
Ci mai degraba am s-astept
Sa pier precum o floare.

Maretul zeu.. mirat.. tacut
nu stie ce sa spuna
el insa nu se da batut
si o curteaz-o luna.

o cauta si prin paduri
de-amaorul fetei zace
prin ploi, furtuni si crivaturi
si-n vultur se preface.

Si in speranata de-a gasi
Pe marea sa iubire
Si printre munti se napusti
S-arunce o privire.

Acolo langa un salcam
Cu flori precum scanteia
Fata pazea al ei taram
Si nimeni n-avea cheia.

Cand da sa coboare la ea
Copacii se aduna
Maretul zeu nu-ntelegea
de ce vor sa se-opuna.

-De ce te-ascunzi de ochii mei
Frumoasa domnisoara
De-as vrea sa trec nu este tei
ca sa ma tin-afara.

-Ori nu ar fi mai bine azi
Precum intotdeauna
La vorba buna sa imi cazi
atat vreau numai una.

-De ma urasti acum sa spui
Si nu mai sta pe ganduri
nu vrea sa fiu al nimanui
traind pe sapte randuri.

-Un singur sens in viata mea
atat e numai unul
cu radacini cum dragostea-i
mai vie ca alunul.

-Nu vreau sa trec de-acesti copaci
Ci vreau ca asta seara
cu gandurile sa te-mpaci
sa fii la tei diseara.

Sta mandrul zeu tot asteptand
o ora... apoi doua
Si cucerit de-un singur gand
se face ora noua.

Apoi cand visul lui s-a stins
fara speranta.. fata
Pe mana stanga l-a atins
-Stai nu mai plange gata!

-Am stat in lac si m-am gandit
ca nu pot tine-n mine
un suflet mic indragostit
de tine.. doar de tine.

-Azi recunosc ca nu mai pot
Sa spun ca nu imi pasa
Nu stiu din suflet sa te scot
Si dorul ma apasa.

-Mai greu imi este sa traiesc
cu tine pe vecie
Desi te vreau si te iubesc
nu-i loc de bucurie.

-Sunt fericita ca ma sting
si azi iti cer iubite
vreo sapte ore sa te-ating
ca sa te am in minte.

-De vrei s-o iau pe urma ta
nu-mi cere.. nu se poate
asa povara n-oi purta
Raman cu a mea moarte!

-De ce nu vrei tu soarta mea
Fii muritor ca mine
Lasa s-aleaga dragostea
ce este rau sau bine.

Si cat mai sta si se gandi
Dar nu stia s-aleaga
sa faca voia inimii
ca-i este fata draga.

S-ar desparti de cer si nori
De tronul sau de rege
Insa de gandul c-ai sa mori
Nu-i vis sa te dezlege.

A hotarat prin lupta grea
Cu sine dimineata
sa ia cu dansul dragostea
si sa isi schimbe viata.

In timpul asta langa tei
mireasa se arata
si se vedea-n privirea ei
o dragoste curata.

dintre tufisuri cu un pas
un tanar se indreapta
fara curaj si fara glas
la fata ce asteapta.

nu era el maretul zeu
era un simplu tanar
care s-apropie mai greu
si-o pipaie pe umar.

Atunci si fata da din par
si se intoarce-n data
prin toate frunzele de mar
dar e stapunsa-n data.

-un simplu tanar m-a atins
Si n-am stiut a-l tine
prin vraja cercului aprins
indepartat de mine.

-Cine esti tu baiete drag?
Sa spui acum.. indata
-de-o vreme numai grele trag
Catand o dulce fata!

-Ori tu esti zeu.. ori demon stiu
ca nu te simt cu teama
-De-o viata caut ochiul griu
de-o viata el ma cheama.

-Am rascolit si munti si mari
nu am stiut de mine
si fara seama de urmari
cu gandul dupa tine.

-Azi te-am gasit.. spune ceva
de ti-ai schimbat destinul
de ai pe altul undeva
si nu-mi aprinde chinul.

Cu ochiul gri era privit
baiatul.. cu dorinta
de fata care l-a vrajit
si care i-a dat fiinta.

Din pieptul ei era desprins
Si ea era din dansul
L-ar fi iubit l-ar fi respins
si o apuca plansul.

in vremea asta zeu maret
nu stie viata care
printr-un flacau mai indraznet
il pune la-ncercare.

se pregatea a renunta
pe veci la nemurire
atat stia.. atat simtea
o voce cu iubire.

Micul baiat mai tinerel
o prinde cald pe fata
si ea il tine strans pe el
se stiu din viata toata.

n-a trecut mult si un sarut
isi spune lin cuvantul
iar el se face disparut
iar ea cu el ca vantul.

Marele zeu din cer venit
pe-o stea coboara-n vale
-nu-i langa teiul prea vestit
ce-o pune ea la cale.

el nu stia.. nu-ntelegea
unde e fata oare
statea ofta.. apoi plangea..
noroc de zeul Soare.

-Ce cauti tu.. sau ce astepti..
de mult timp nu mai este
Tu stai in lumea celor drepti
ce-a fost e o poveste.

-Fata pe care o iubesti
acum e-n alta parte
.. de-o cauti nu ai s-o gasesti
ea e acum departe.

-Si daca va veti intalni
in viata inc-o data
sa stii ca tu o vei privi
ca pe o simpla fata.

-sa stii ca viata ce-ai primit
cu darul vietii pure
nu foarte multi l-au pretuit
si multi ar vrea sa-l fure.

-In ochii tai sta dragostea
in bratul tau puterea
Tu stai pe cer precum o stea
si dulce esti ca mierea.

-Insa de ea te-ai molipsit
Si simt o ura mare
nimeni de chin nu e lipsit
nici zeul cel mai mare.

-Tu ia si vezi de viata ta
Si uita tot amarul
-As vrea sa uit.. dac-as putea
Dar azi e plin paharul.

-De azi sunt zeu si pe pamant
Din zi si pana-n seara
Si tin sa fac un juramant
Candva o s-o vad iara.

Precum a zis a si facut
A colindat pamantul
Si poate liniste a vrut
Sa simta din nou vantul.

Dar cata vreme a trecut
fara ca el s-o vada
inc-o iubea ca la-nceput
Si nu-i venea sa creada.

De cate ori a suferit
Nu stiu nici ei.. copacii
De cand e trist.. s-au ofilit
Si s-au uscat saracii.

Caci toata puritatea lui
pe lume se revarsa
dar cum e trist. n-ai cui sa-i spui
ca lumea lui e arsa.

Un foc nebun a inceput
sa spulbere natura
desi e bun.. stiu ca n-a vrut
Dar tot l-a ajuns ura.

Acum si trist si-nebunit
De dragostea pierduta
Nici drumu-i nu e socotit
Si el e in deruta.

Asa de trist pan intr-o zi
cand marea era calda
cu ochiul sade a pazi
doi tineri ce se scalda.

Baiatul ca orice baiat
Dar fata mai timida
Precum o frunza s-a lasat
Iar el ca o omida.

Si o saruta pe bujori
Si-apoi pe toata gura
Ca doi copii purtati pe nori
ce nu-si mai au masura.

Ca doua frunze au zburat
La satul de pe vale
si unde au intampinat
un mosnegut in cale.

Vindea saracu ce avea
Frumoase haine, vase
incat nimeni nu indraznea
Asa prilej sa lase.

Flacaul sta nerabdator
cat ea prin tot priveste
Si mai in fund de locusor
hainute gri zareste.

Mai lasa hainele si hai
Asa urate rochii
chiar nu ai banul cui sa-l dai?
Ia si deschide ochii.

Si i-a deschis si erau gri
Si mare-a fost uimirea
Pe zeul care o zari
cum ii ardea privirea.

Fara de gand.. fara de glas
Spre dansa se indreapta
Si o ajunge dintr-un pas
si-o ia de mana dreapta.

-Cat te-ai schimbat cat ai crescut
tu m-ai uitat.. se poate
Dar toata vremea ce-a trecut
Mi s-a parut o noapte.

-O.. nu esti tu cum s-ar putea
sa dai de urma noastra
-Asa de mare-i dragostea
cat bolta mea albastra.

-Si-acum ce vrei.. ce crezi ca pot
Sa zic de-atata vreme
-am vrut din mine sa te scot
dar inima se teme.

Si -amarul cade de pe stanci
in ochii ei de piatra
durerile-s asa de-adanci
cainii le simt... si latra.

Ea nu mai e ca la-nceput
Si-arata mila -n ochii
In care totul e pierdut
si se cufunda-n rochii.

-Te rog sa pleci ca nu mai pot
Sa ma intorc cu tine
Si ia si uita-ma de tot
Asa e cel mai bine.

-Privesc in ochii tai amari
Trecuta multa vreme
La fel de pura tu imi pari..
Si n-am de ce ma teme.

-Dar daca tu imi cer sa plec
Si sa ma sterg din lume
Privirea astazi mi-o aplec
Tu sa ma strigi pe nume.

-Suflet de zeu din trei verigi
Se rupe ca o ata
Cand tu pe nume ai sa-l strigi
Si-i dai o noua viata.

-Daca tu vrei asa sa fac
Stiu ca e cel mai bine
Eu l-oi rosti sa-ti fac pe plac
Si ai sa uiti de mine.

-Preum e cerul de frumos
Asa e jos si marea
Vlad zeul cel mai curajos
Eu iti aduc uitarea.

Trec ani, trec luni.. si toate trec
Maretul zeu ramane
peste trei fete ce petrec
Privirea el si-o pune.

Acolo langa vechiul tei
fac cerc.. si rad.. danseaza
Si din magia dragostei
Cu una se viseaza.

Era micuta ea de fel
Timida la privire
Dar o zeita pentrul el
O oaza de iubire.

Mai cu curaj mai cu noroc
Cand rasari lumina
Nu mai erau trei fete-n joc
Ci numai Madalina.

Asa o frumusete-n vis
Nu stiu de se arata
Dar Vlad cu ochiul larg deschis
O indrageste toata.

Pe cat de orb a fost candva
Acum norocu-i mare
Si simte ce se va-ntampla
Pana si zeul Soare.

Cand se trezi cu ochii mari
Copila ca sa plece
Inconjutrata de artari
Nu sti ce se petrece.

Acolo Vlad statea pe flori
iar ea spre el se-ndreapta
El se retrage intre nori
-Stai nu pleca.. asteapta.

-Of esti frumos cum doar in vis
un inger se arata
Cu ochi caprui si chip deschis
Si mana delicata.

-Eu te-am simtit si-n visul meu
Ca vantul care trece
pe care-l prind chiar de e greu
si nu-l mai las sa plece.

-Hai inapoi la pieptul meu
Si dulce ma saruta
Nu-mi pasa sincer de esti zeu
te voi urma.. asculta.

-Un cantcel eu iti trimit
Mai pur nici ca se poate
cum numai vantul linistit
revarsa peste noapte.

Si-a coborat plin de amor
Si ea l-a prins in lacrimi
S-au sters si urmele de dor
S-au sters si multe patimi.

Si cata vreme a trecut
Ei s-au iubit in ploaie
Si s-a nascut un inceput
Fara tristeti.. razboaie.

Si cum trece vremea trece
Nimeni nu va putea sti
Fie viata cat de rece
Ei mereu se vor iubi.

Si prin vant si prin furtuna
Impreuna v-or zbura
c-un sarut si-o vorba buna
pana cand s-o termina.

N-a tinut prea mult visarea
Fata a imbatranit
Cum s-a stins si lumanarea
Asa dansa a murit.

La mormantu-i sta si plange
Micul zeu indurerat
ia pamant.. la piept il strange
si-apoi cade intristat.

Prinde-n mana o petala
Singurel in cimitir
Si privirea lui cea goala
o preschimba-n trandafir.

El se-nfinge in pamantul
Unde dragostea s-a dus
Chemand ploile si vantul
Sa-l petreaca spre apus.

Si in locu-n care plange
cu picioarele in sol
Cure-o lacrima de sange
de la ochiul cel mai gol.

Si-ntr-un tei maret se schimba
pe vecie... pentru ea
Noaptea pare ca se plimba
Dar il plimba dragostea.

Si-ntunericul se lasa
Peste ei mai trece luna
-Madalina esti frumoasa
Cum ai fost intotdeauna.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi vii mereu în gând!

Să-mi luminezi mereu fiinţa, vreau să-mi vii pururea în gând!
A ta iubire nicicand nu am stiut-o, dar poate intr-o zi ea va sa vie,
Sa-mi dea de stire ca tot ce simt nu-i dulce amagire.
Peste-al tau chip praf de iubire am pus, sa-mi vi-n lumina pururea in gand!

Rugi tot am inaltat, sa-mi vi sa te am a sufletului stea.
Stiu ca ma vezi dar lumea ta te tine, nu poti in vis sa mi te-arati.
Te caut in trup de tarana, iubire efemera, acum ca si in multe alte dati,
Cand gandul meu pribeag te cheama, sa torni dulce nectar in inima-mi cea grea.

Ochii mi-ai pus pe-a ta icoană dragă
Şi inima-mi ai luat-o-n a ta stapanire,
Căci ceva poate-ti lipseste, in noianul tau de stele
Şi-n lumea luminata, in care sufletul ti-e acasa.

In inima n-am loc pentru un altul, pe tine te vreau pururea in ea!
Desi imbratisez trup de tarana, sunt om ce stele ar vrea s-atinga.
Vreau sa iubesc, sa fiu iubita, sa dau si sa primesc, focuri mari sa se stinga!
Pe tine timpul nu te sterge, oricate saruturi pe buze as avea.

Eu ma manjesc de a mea lume, de zloata si pacat,
Asta lume imi este data, desi sufletu-mi strange si il tot cazneste,
Cand el iubeste stelele nemuritoare, asa ca-ntr-o poveste.
Destinul mie mi se-mpotriveste, dar tot te chem neincetat.

Asteapta-ma in lumea-ti cea de astri, poate acolo iti voi fi iubita,
Saruturi tandre sa iti lase a mea gura ce numai pe tine te vrea.
In norii de lumina sa faurim iubire mare cu a inimilor noastre andrea,
Lasand Divinul pe noi sa ne-atinga si Infinitul in bratele-i vesnice sa ne cuprinda.

poezie de Raluca Ghiorghiscan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invata-ma

Invata-ma te rog sa te urasc
Cu fiecare dimineata in care ma trezesc
Tot mai abatut, tot mai trist, tot mai suparat
Pentru ca degeaba te-ai dus, daca din suflet n-ai plecat.
In suflet ai ramas, si-ai inflorit o floare rara
Ce imi otraveste inima si-o face mai amara.
Invata-ma sa gasesc o lume in care
Vantul nu-mi inspira a ta rasuflare,
Iar stropii de ploaie ce cad din cerul caprui
Sa nu fie a tale lacrimi, te rog sa-mi spui
Unde pot gasi un soare rece si intunecat
Care nu va straluci, care nu-mi va aminti de chipul tau delicat.
Invata-ma sa am curajul sa-mi ucid visele
Caci toate sunt cu tine, iar toate amintirile
Invata-ma sa le inchid intr-o cutie
Cu lacate de piatra si cu o cheie de hartie.
Invata-ma sa-ti urasc zambetul ce ma incalzea
De fiecare data cand in jur ceata se lasa, iar frigul ma cuprindea
As vrea acum sa inghete sentimentele ce inca ard in mine
Chiar daca as ramane gol, fredonand aceasta melodie
Pe care ti-o cant doar ca sa te rog
Sa ma inveti sa uit privirea pentru care ma rog
Sa-si gaseasca un alt taram pe care sa-l poata lumina
Un alt templu de iubire unde se poate inchina.
Invata-ma sa-ti sterg urmele
Pe care destinul le-a pictat pe a mea cale
Iar in locul in care se opresc, invata-ma sa construiesc zidul care
Nu imi va da voie sa ma intorc, oricat de mult ma doare.
Invata-ma sa fiu puternic, cand de astazi am sa trec
Pe langa tine fara sa ma mai opresc, chiar daca nu am unde sa plec.
Minte-ma ca nu am slabiciuni
Invata-ma sa cred minciuni.

poezie de Manuel Gabriel Danca (22 mai 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de lalele

acum, cand petale de lalele-ncep sa cada,
acum, cand ochii mei in ochii tai incep sa vada
si-albastrul cerului e ideal in soare,
las gandurile tale in mintea mea tresare;
e greu sa fii perfect, cand nici nu esti,
e greu sa simti ca mori, cand tu traiesti,
dar totusi lasa-te purtat de mana sortii
si nu da prada trupul tau in cupa mortii;
a mai cazut inc-o petala... mai sunt trei,
ins-a fi bun nu-i imposibil daca vrei.
simt cum parca pleoapele-mi sunt grele
asa cum sunt aceste petale de lalele,
ce se deschid uitandu-se la soare
si cad duse de vant pe cand laleaua moare.
simt cum ma cuprinde un val far de culoare,
te-apropi-ncet de mine, ce simt in suflet, oare?
dormim imbratisati far a ne da seama
unde suntem sau cat e ceasul, caci ne-a murit si teama;
petalele se-nchid si totu-i clar- se face noapte...
pacat ca maine-n zori au sa lipseasca toate.

poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea vietii mele

In viata mea multe s-au intimplat
Mult prea des am cazut si iar m-am ridicat
Am castigat, mai des insa am pierdut
Si m-am murit destul
Apoi m-am renascut.
Am daruit, uneori am primit,
M-am pierdut printre lucruri si iar m-am regasit.
Ma simt acasa totusi o straina
Si nimeni nu ma stie, n-am stea sa-mi dea lumina.

Nu vreau sa fiu saraca, nici sa ma-mbogatesc,
Citeodata mi-e bine, dar des mai prost traiesc.
Am ris si-am plins, am fost si curajoasa
Si lasa am fost si-am stiut sa ma fac si frumoasa,
M-am imbatat candva si-am fumat mult,
Am luptat pana cind in genunchi am cazut
Si cand o sa ma pun din nou pe picoare
Voi fi din nou in viata!
Si va fi din nou soare!
Refren
Aici esti tu viata in mana mea
Caci ma cunosti mai bine decit eu,
Si te iubesc caci tu esti tot ce am
Pe tine doar si sufletul meu.

In viata mea am mai si zburat
Am mintit citeodata si poate-am inselat,
Uneori am fost beata de iubire
Ce ma umplea cu doruri dar iar cadeam in mine,
Ma spinzuram si iar ma ridicam
Cand ma simteam mai singur poate ca ma drogam,
Numaram anii si nu-i mai numaram
Traind in intuneric dupa soare tanjeam...
Refren...

Pe unii oameni inca ii iubesc
Iar cei ce nu ma plac, aceia nu-mi lipsesc.
Imi iubesc copiii si te iubesc pe tine
Si uneori nu simt ca tu mai esti in mine
Imi doresc liniste, doar pace si doar bine
O inima mai calda si insorite zile
Incerc sa-mi inving frica de moarte cu o chemare
A sperantei de viata, ca sa devin mai tare,
Chiar daca acum ma clatin si-aproape ca lesin
Mie-atit de draga viata, nu vreau inca s-apun.

Caci tu aici esti viata, in mana mea,
Ce m-as putea face fara tine?
Vreau sa pasesc mereu plina de curaj
Prin bezna noptii alaturea de tine,
Chiar daca uneori zilele sunt pustii
Si dupa soare se trec nori tarzii
Eu te iubesc cu speranta luminii
Si-a soarelui, ca nu vei mai fugi.

cântec interpretat de Nena (2010), traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viata

Mi-a batut viata la poarta.
A venit sa-mi dea o carte.
Manual de utilizare,
Baterii de incarcare.

I-am deschis frumos, voios,
I-am spus:"Roze!"-tacticos.
Am poftit-o-apoi in casa,
I-am pus tot ce-aveam pe masa.

I-am dat vin,
I-am dat pelin,
Am servit-o cu mult chin,
I-am dat lacrimi si durere
Si amaruri dintr-o bere.

Stai asa ca nu-i asa!

I-am mai dat apoi sa bea
Din paharul de cristal!
Am plimbat-o printr-un bal,
Am luat-o la plimbare,
Pe un roib frumos, calare.

Insa viata.... este viata!
Mi-a cerut si ea dulceata!
I-as fi dat mai pe-nserat,
Dar eram lungita-n pat.

Oasele parca dureau,
Tamplele parca-mi plezneau,
Se-nnoptase dintr-o data....
Iar chiseau..... era sparta...

N-am putut sa-i dau dulceata...
Se-nnoptase, era ceata.
Era prea multa durere.
Ea- nu inceta a-mi cere.

Mi-a deschis atuncea carte....
Ha! Atuncea? Viata! Hoata!
A scos beteriile din punga
Cand stia ca-s intr-o dunga.

Pai acum imi dai tu astea?
Cand la poarta veni coasa?
Pai acum imi spui tu, mie
Ca ai fost o vijelie?
Ca te-am ars, pan'la fitil
Cand din gaz, mai am un kil?

Pai acum imi dai de veste
Ca n-ai fost doar o poveste?
Ca n-ai fost traita, draga!
Cand nu mai am puc de vlaga?!

Sa mori tu, ca-mi dai de veste
C-acea viata nu mai este?
Sa mori tu, de viata-viata
Ca in ac nu mai ai ata?
Sa mori tu de pribegita
Ca imi spui c-ai fost hulita?!

Fugi de-aici cu a ta carte!
Fugi tu, viata....
Lasa-mi moarte!

poezie de Simona Moise
Adăugat de Simona Moise
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, Eva draga

Tu ai plecat pentru vecie
Noi am ramas, dar pana cand?
Caci firul vieti-i mai subtire
Cu fiecare zi trecand!

Erai o vesela faptura
Atunci cand noi ne-am cunoscut
Dar drumul sinuos al vietii
Ne-a indepartat, poate prea mult.

Acum tu ai plecat pe un drum
Pe care toti il vom urma
Dar nimeni nu va sti nici cand
Nici unde trupul ii va cadea.

E trista aceasta despartire
Fara speranta revederii
Dar toti suntem sortiti pieirii
Caci asta-i mersul reinoirii

poezie de Lia Dumitrescu (27 noiembrie 2011)
Adăugat de Lia Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Polul Sud

Cu Amundsen am plecat
Astazi catre Polul Sud
Si in graba nu am luat
Decat poza din album.

-Care poza?
-Mai intrebi?
Poza ta de asta -vara
Cand faceai nudism la mare
Si cand plaja era goala!

Te prefac in " pinguina "
Si te iau intr-un rucsac
Fara tine mi-e straina,
Iarna, polul inghetat.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulia

Nu pot scapa de chipul tau,
Intiparit in mintea mea,
Tu zi-mi de-i bine sau e rau,
Ca ti-am dat tie dragostea...

Nu pot scapa de ochii tai,
Sunt desenati in ochii mei,
Ma linistesc in somn mereu,
Asemeni unor flori de tei.

Am mana ta ascunsa-n suflet,
Ma mangaie cand imi e dor,
Chiar de tristete-ascund sub zambet,
Eu las sa para ca-i usor.

Ma uit pierdut in jur si-mi pare,
Ca viata-mi cere sa te strig,
Dar cand incerc inghet, ma doare,
Desi e cald, imi este frig.

Ma simt un om fara destin,
Ma simt un om fara credinta,
Cu tin-eram de viata plin,
Dar astazi cad in neputinta.

Ma-ntorc privesc cadoul care,
E pregatit de-asa mult timp,
Dar nici acum nu sunt in stare
Sa-ti spun in fata tot ce simt.

Asa cand spun prin biletele
Ca te iubesc si te visez,
Nu stiu ce ai sa faci cu ele,
De mine eu nu stiu ce crezi.

Ma simt asa de trist cand iese
Cate-un baiat in drumul tau,
Ma-ntreb "-Si daca o sa-i pese?"
Din trist ajung chiar si mai rau.

Atat de multa frumusete
Ascunzi in tine si nu stiu,
Cum sa ma port sa-ti plac si tie,
Zi... oare cum ai vrea sa fiu?

Am incercat prin tot si toate,
Dar tu ma vezi doar un amic,
Si ma intreb de chiar se poate
Sa ma iubesti macar un pic...

Am viata toata inainte,
Dar am de-ales si nu prea stiu,
Caci nu pot sa te scot din minte,
Si-oricum eu cred ca-i prea tarziu.

Adanc in suflet si in trupu-mi,
Te-ai cuibarit si nu mai iesi,
Asemeni unui iz in vara
Ce lasa floarea de cires.

Nu-mi esti aproape niciodata,
Desi cu mine eu te stiu,
Te vad si-acum frumoasa fata,
Te simt acum, in timp ce scriu.

Nu ai sa-mi stii chinul, durerea,
Si nici n-as vrea sincer sa fiu,
Caci care mi-ar fi mangaierea,
Din mila-aproape sa te stiu...

Nu am sa-ti spun ca tin la tine,
Caci ti-am mai spus si m-ai respins,
De nu-ti spuneam era mai bine,
Ca prieten te-as mai fi atins.

N-am sa te chem cand voi fi singur,
Mai bine singur decat doi,
Ce isi vorbesc de la distanta,
Si dau cu pasul inapoi.

Acum nu stiu ce lasi lasi urma,
Poate furtuni sau simple ploi,
Orice-ai lasa un vis se curma,
Se stinge focul dintre noi.

Nu are cine-a pune lemne,
Pe-aceasta dragoste ce-i stinsa,
Caci nu ti-am dat de-o vreme semne,
Dar sincer nu-mi pareai convinsa.

Cand prietenii ma sfatuiau
Sa-ti spun ce simt, sa nu astept,
Am zis ca poate nu-s de tine,
Si sa te chinui n-ar fi drept.

Si-ntai m-am straduit sa schimb,
Ce-i mai gresit din ce sunt eu,
Si-as mai schimba ca te iubesc,
Dar crede-ma ca-i foarte greu...

Dar nici schimbarile de bine,
Nu te-au convins c-as putea fi,
Acel baiat ce te iubeste,
Si pe vecie te-ar iubi.

Nu ma incanta nici o veste,
Ce-i diferita de-al meu vis,
Dar ce-am visat eu nu mai este,
Simt cu tristete ca s-a stins.

Nu-i rost sa stau acum imi lacrimi,
Si-mi zic ca trebuie sa fac,
Inca un pas spre inainte,
Cand zic ca-i bine ma prefac.

Nu am cu ce sa schimb iubirea,
Nu am cu ce s-o sterg si-i greu,
Caci tot traind cu amintirea
Nu voi mai fi acelasi eu.

Inca esti parte din lumina,
Ce-mi bate-n ochi in orice zi,
Dar n-am sa dau pe tine vina,
Caci eu nu stiu a ma trezi.

Si nu sunt lacrimi sa descrie,
Tot ce eu simt, tot ce traiesc,
Si -astern in asta poezie
Durerea, sa ma linistesc.

Nu pot sa uit, chiar ma amuza
Imaginea cu tine cand
Nu te impaca nici o scuza,
Si-ntrun final sfarsesti razand.

Si -adorm cu zambetele tale
Intiparite-n mintea mea,
Nu am uitat ca ai o mie,
Si sincer nu stiu de-as putea.

Ador sa te vad furioasa,
Ador sa vad cum critici tot,
Oricum ai fi imi pari frumoasa,
Si sincer sa te uit nu pot.

Cand erai mica erai dulce,
Acum totul este schimbat,
Tu nu mai esti aceasi fata,
Dupa cum vezi am observat.

Esti poate-n drum spre-alta schimbare,
Si totusi eu acum nu stiu,
De esti cum esti sau mi se pare,
Cred ca-s confuz, si-am sa tot fiu.

Acum te vad, esti o femeie,
Esti jumatatea ce-o doresc,
Dar te-ai inchis si nu am cheie
Sa te descui, sa te iubesc.

De multi ramai neinteleasa,
De mine cercetata esti,
Sa stii ca cel mai mult imi pasa,
Sa inteleg de ce zambesti.

Si uni-mi spun ca esti urata,
Dar stiu prea bine ce iubesc,
Ador femeile frumoase
Si niciodata nu gresesc.

De tu mi-ai capturat iubirea,
Si n-am putut sa o dezleg,
E pentru ca esti speciala
Si pentru ca te inteleg.

Nu mi-am dorit sa se intample,
De tine sa ma-ndragostesc,
Mult timp cu mainile la tample,
Am tot gandit si tot gandesc.

Imi esti o prietena de aur,
Dar esti si-o dragoste de rai,
Si cand ti-am spus pareai surprinsa,
Desi sunt sigur ca stiai.

Si toate-mi par ca nu se misca,
Ori trece timpul mult prea lent,
Asa vizibila este urma
Refuzului primit recent.

Nu stiu sa sap in amintire,
Sa inteleg unde-am gresit,
Tu nu-mi acorzi nici o privire,
Nici de vorbit n-am mai vorbit.

Nu condamna inima care,
A cautat caldura ta,
Caci nu-i pacat ca te iubesc
Si vreau sa fii iubita mea.

Tu sa zambesti chiar de nu vrei,
Eu as zambi sa fiu iubit,
Si de as fi iubit de tine
As fi o viata fericit.

Nu ma lasa in asteptare
Caci n-am sa pot s-astept mereu,
Te rog, sa facem o-ncercare,
Iti este chiar atat de greu?

Da-mi un sarut macar, doar unul,
Macar o data sa te gust,
Tu chiar nu vezi cum te privesc,
Mor dupa buzele de must.

Saruta-ma si apoi da-mi drumul,
Sa te sarut e visul meu,
Si de pe gat sa-ti simt parfumul,
Si-apoi sa ma desprind... prea greu!

Nu fa din mine-o amintire,
Inc-un baiat ce te-a iubit,
Caci fara un sarut de-al tau
E ca si cum n-as fi trait.

Nu ma lasa prada uitarii,
Nu ma lasa drept urma-n spate,
Caci te iubesc si ma usuc,
Cand tot imi spui ca nu se poate...

Nu lasa simpla ei prezenta
Sa te desparta de ce vrei,
Caci azi vreau sa-ti recit doar tie,
Sub umbra tainica de tei.

Sa intelegi ca nu mai este,
Sunt amintiri fara de glas,
De ti-a fost prietena odata
Esti sigura ca ti-a ramas?

Nu termina orice iubire
De dragul ei, din amintiri,
Caci tot ce-a fost n-o sa mai fie,
Tu nu mai stinge fericiri.

Ma lasi pe mine in tristete,
Si poate vei simti la fel,
Nu poate nimeni sa ma-nvete
Sa uit, sa mint, sa fiu ca el.

Deci poate-as merita o sansa,
Saruta-ma si fii a mea,
Si nu te voi rani vreodata,
Nu pot sa-mi spulber dragostea.

Ai intalnit atatia tineri,
Ce te-au ranit, n-ai aratat
Dar nu te-nchide, da-mi o sansa,
Te vreau, esti tot ce am visat.

Nu spune nu iubirii mele,
Te rog asculta-mi inima,
Ti-as darui cerul cu stele,
Si-as cere doar dragostea ta.

Ma dor si mainile iubito,
Astept in drum dar nu cobori,
Hai iesi macar pan' la fereastra,
Si ia acest buchet de flori.

Caci chiar de nu ma crezi sau poate...
Eu ti l-am cumparat cu drag,
Dar ochii tai tin la perete
sufletul meu ranit, si trag.

Nu-mi spune nu, mai bine lasa
Nu zi nimic caci inteleg,
Nu-mi esti printesa asteptata,
Nu-i rolul meu sa te dezleg.

Poate nu-ti par ca altadata,
Dar tu la fel de dura-mi esti,
Aceeasi inima de piatra,
Stiu... n-ai sa-mi spui ca ma iubesti.

Si poate nici nu e nevoie,
Poate nu simti nimic si stiu
Ca de-o sa-ti spun tot ce-am pe suflet,
Nici prieten nu am sa-ti mai fiu.

Si nu-mi doresc sa pierd in viata
Si prietenia ta de foc,
Desi ai inima de gheata,
O alta nu as vrea in loc.

Caci stiu ca ai un suflet mare,
Si-o inima de ingeras,
Ti-as spune "te iubesc" si astazi,
Dar stii prea bine ca sunt las.

Nu am curaj sa mai continui,
Cu chin, cu greu am inceput,
Dar cand mi-ai asternut refuzul
N-am aratat dar m-a durut.

Si-am incercat sa ma apropii,
Dar nu stiam de un' sa-ncep,
In viata n-am iubit prea multe
Si sincer nu ma prea pricep.

M-am oferit sa-ti duc bagajul,
Si ai spus da... te-ai razgandit,
Si-ai fost plecata cam trezi zile,
De-ai sti ce mult mi-ai mai lispit.

Te-am invitat sa ne plimbam
Si-ai acceptat dar nu in doi,
A vrut sa mearga si-o colega,
Si-ai luat-o si pe ea cu noi.

Te-am invitat sa iesi pe 14,
Dar iarasi a venit cu noi,
Si nu puteam sa-ti spun nimic
Caci eram trei in loc de doi.

Dar mi-am luat inima in dinti,
Si am intrat intr-un local,
Simteam ca o sa-mi ies din minti,
Voiam sa ma las dus de val.

Apoi ne-am mai plimbat un pic,
Si-am cumparat un iepuras,
Si as fi vrut sa ti-l ofer,
Dar stii prea bine sunt un las.

Si v-am condus apoi spre casa,
Si-ai dat sa pleci si te-am oprit,
Ti-am spus ca esti cea mai frumoasa,
Si-un iepuras ti-am oferit.

Tu mi-ai zambit dar nu a bine,
Mi-ai zis merci si ai plecat,
Cand ti-am cerut sa fii cu mine,
Ai spus ce-ai spus... si-ai refuzat.

Ai vrut doar sa ramanem prieteni,
Si ti-am promis c-asa va fi,
Dar nimeni nu avea sa stie,
C-asa de mult te voi iubi.

Nu va mai fi alta ca tine,
In viata mea, sufletul meu,
De-atunci nu mi-ai mai spus o vorba,
Si fara tine mi-este greu.

Acum ca ma gandesc mai bine,
Ma bucur mult ca te iubesc,
Si-oi astepta sa treaca timpul,
Alta iubire sa-mi gasesc.

Mi-ai fost o prietena perfecta,
Si-o dragoste de neuitat,
Si stiu ca nu esti tu de vina,
Ci numai eu sunt vinovat.

Ca te iubesc si n-am putere
Sa-ti fiu din nou ca la-nceput,
Acelasi prieten ca pe vremuri,
Acel baiat prins in trecut.

Dar o sa vina vremuri calde,
Si-n viata ta si-n viata mea,
Si ochii mei o sa se scalde
Unde-o sa curga dragostea.

Si-ti spun acum La revedere!
Si-as vrea sa te mai rog ceva,
Ramai mereu aceeasi fata,
Esti minunata Iulia!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!