Prizonierat

păsările cădeau din noi
ca dintr-un ţinut fără de aripi/ ca dintr-o grotă
n-aveau copaci şi porţia de lumină se înjumătăţise

se auzeau clopote/ cineva interpreta o arie
Beethoven's Silence: marşul funebru al interiorului devastat:

zăpezi lunecând spre origini/ toţi îngerii aceştia dezbrăcaţi
ce n-au mai apucat să dobândească sentimentul ruşinii/ nici pe-al fricii
cerşetori inconştienţi cu drepturi depline asupra bunului cer

şi cuvintele ne-au înghesuit în tăceri deloc aurite
peisaj cu om şi absenţă/ timpul care nu se decide
să rămână azi... să treacă spre mâine
dinţii aceştia ai vanităţii curgându-ne prin sânge
pervertindu-ne măruntaiele

o arcuire haotică în eter/ iluzia cvasioptică
de nu cumva or fi mâinile tale... mâinile mele
căzătură de păsări
căzătură de noi

şi eu

esteta neputincioasă în a aduce o treime măcar
din starea poetică în realitate

ne-au bătut în geam
oamenii liberi rămaşi în normalitate:
uite cântecul ăsta!/ uite graţia!
bleu-ul traversând întuneric
bubele măduvei ieşindu-le la suprafaţă
ca pe vină mărturisită... absolvindu-le

muţi

ne ascundem

ne vedem târziu

strămoşi ai unor idealuri prăbuşite

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!