Tristețea
Curgând în marea nesfârșită
De lacrimi reci, otrăvitoare
A ta ființă se scufundă,
În rugina-i muritoare.
Mergând tăcut printre mulțimi
Ce dispar cu totul în pustiu,
Doar tu, căzut în solitudini,
Rămâi cu-al tau suflet, încă viu.
Uitat în lanțurile grele
Ce-n haosul frenetic te cuprind,
Înnăbușit iar, intre gratiile
Neînțelesului din gânduri, suferind.
Adormit de cantecul uitării,
Crezi-n zadar, ca-l tau coșmar
De zori, în tărâmul visării
Fi-va alungat, cu-al tau amar.
Simțind dar, dintr-o dată,
Cum lumina cald pălește,
Și zâmbind, totu-ți arată:
O clip-a fost. Trăiește!
poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre singurătate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.