Fereastra

am alungat-o.
marş! dispari de aici!
şi am aruncat după ea cu o piatră.
greutatea a o mie de lucruri,
a o mie de ani,
avea piatra aceea.
aproape că mi-a smuls mâna din umăr.
totuşi, am aruncat-o.

să nu te mai văd!

şi m-am îndepărta repede,
sau poate că aşa mi s-a părut mie -
că alerg,
că plutesc,
da, da! chiar mi se părea că plutesc!
şi totusi, îi simţeam respiraţia,
usoară şi caldă,
în ceafă.

Nu! nu mai am nevoie de tine,
eşti inutilă şi, dacă mă gândesc bine, nici prea frumoasă nu eşti.
şi nici prea credincioasă.
ai dat din coadă pe la toate porţile
şi pe la toate intările blocurilor! dispari!

dar ea venea în urma mea încet,
nehotarâtă,
şi îi simţeam respiraţia-n ceafă.
ca un vânt fierbinte mă-nvăluia şi mă enerva şi mi se făcuse foarte sete
foarte dor
şi foarte nesomn.

să nu te mai văd!
să nu te mai aud!

şi s-a dus.

prietenii cu care mă-ntâlmeam îmi aruncau priviri întrebătoare.
ridicam din umeri:
m-a părăsit, pur şi simplu.
ei, lasă, îmi spuneu, li s-a mai întâmplat şi altora,
dar nu e un capăt de lume, şi-apoi, cine ştie? poate
totuşi
revine!
zâmbeam vinovat: desigur, desigur...
şi-ncepeam să vorbesc
despre cu totul şi cu totul alte lucruri, despre
inflaţie, încălzirea globală, politică, schimbarea guvernului,
neschimbarea guvernului,
copiii pe care ei îi aveau,
copiii pe care eu nu-i aveam,
vechii iubiţi, viitorii iubiţi şi aşa mai departe.

să nu te mai văd!
să nu te mai aud!

fireşte că încetul cu încetul am uitat.
fireşte că încetul cu încetul m-am obişnuit,
aşa cum te obişnuieşti cu o boala cronică şi incurabilă.
aşa cum te obişnuiesti cu un tic nervos.

până-ntr-o noapte.

în noapte aceea,
septembrie începuse să-şi scuture pletele.
poate de vină să fi fost felul în care lumina dansa pe tavan,
poate fluierul vântului, sau poate ceva călcând apăsat
pe culoarul memoriei,
amintirea unei culori zărite în treacăt,
a unui râs de copil, a unei secvenţe sonore,
a foşnetelor
unei păduri de mestecei -
nu stiu!

m-am ridicat din pat cu o mie de ani mai senină.

ce faci? nu dormi? m-a-ntrebat soţul meu

nu dorm.
nu mai dorm.
vreau doar să deschid larg fereastra

poezie de Adriana Lisandru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!