Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Fereastra

am alungat-o.
marș! dispari de aici!
și am aruncat după ea cu o piatră.
greutatea a o mie de lucruri,
a o mie de ani,
avea piatra aceea.
aproape că mi-a smuls mâna din umăr.
totuși, am aruncat-o.

să nu te mai văd!

și m-am îndepărta repede,
sau poate că așa mi s-a părut mie -
că alerg,
că plutesc,
da, da! chiar mi se părea că plutesc!
și totusi, îi simțeam respirația,
usoară și caldă,
în ceafă.

Nu! nu mai am nevoie de tine,
ești inutilă și, dacă mă gândesc bine, nici prea frumoasă nu ești.
și nici prea credincioasă.
ai dat din coadă pe la toate porțile
și pe la toate intările blocurilor! dispari!

dar ea venea în urma mea încet,
nehotarâtă,
și îi simțeam respirația-n ceafă.
ca un vânt fierbinte mă-nvăluia și mă enerva și mi se făcuse foarte sete
foarte dor
și foarte nesomn.

să nu te mai văd!
să nu te mai aud!

și s-a dus.


prietenii cu care mă-ntâlmeam îmi aruncau priviri întrebătoare.
ridicam din umeri:
m-a părăsit, pur și simplu.
ei, lasă, îmi spuneu, li s-a mai întâmplat și altora,
dar nu e un capăt de lume, și-apoi, cine știe? poate
totuși
revine!
zâmbeam vinovat: desigur, desigur...
și-ncepeam să vorbesc
despre cu totul și cu totul alte lucruri, despre
inflație, încălzirea globală, politică, schimbarea guvernului,
neschimbarea guvernului,
copiii pe care ei îi aveau,
copiii pe care eu nu-i aveam,
vechii iubiți, viitorii iubiți și așa mai departe.


să nu te mai văd!
să nu te mai aud!

firește că încetul cu încetul am uitat.
firește că încetul cu încetul m-am obișnuit,
așa cum te obișnuiești cu o boala cronică și incurabilă.
așa cum te obișnuiesti cu un tic nervos.


până-ntr-o noapte.


în noapte aceea,
septembrie începuse să-și scuture pletele.
poate de vină să fi fost felul în care lumina dansa pe tavan,
poate fluierul vântului, sau poate ceva călcând apăsat
pe culoarul memoriei,
amintirea unei culori zărite în treacăt,
a unui râs de copil, a unei secvențe sonore,
a foșnetelor
unei păduri de mestecei -
nu stiu!

m-am ridicat din pat cu o mie de ani mai senină.

ce faci? nu dormi? m-a-ntrebat soțul meu

nu dorm.
nu mai dorm.
vreau doar să deschid larg fereastra

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Aș vrea -ți fi dat ceva, așa cum tu mi-ai dat mie. Ceva ce nu are nume, desigur, ceva asemănător unei confesiuni, dar mai tare și mai adâncă in sine; certitudinea suntem în stare iubim și să fim iubiți, așa dintr-o dată, există între tine și alte ființe omenești o măsură comună, un punct de întâlnire, un punct slab unde te poți atinge - foarte slab și totuși dădător de mari forțe.

citat celebru din romanul Cartea Mironei de
Adăugat de Emilia NedelcoffSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gentiane" de Cella Serghi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.90- 12.99 lei.
Cornelia Georgescu

Lia: Totuși, ierți, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înțeles încă? Te-am iertat deci, deși ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru și sper înțelegi că m-a durut foarte mult. Încă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie uităm. Timpul merge înainte, nu se oprește-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Și ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Așa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După șase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu ești supărat, deloc?
Lucian: Nu! Și te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus uit totul. De fapt, am și uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aș ruga gândești și tu la fel. Să ștergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am încerc, dar nu-i așa ușor. Rămân cele șase luni, care nu pot fi șterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îți mulțumesc. Acum pot fi liniștită, dacă știu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar ești sigur ...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poți fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înțeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ți face plăcere. Nici mie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru -l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut -l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru , altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru , cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu sunt nebun și poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înțeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbește ca mine, dacă nu se ține cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus "Porțile iadului nu o vor învinge". Și totuși nu pe ea stau, sau cel puțin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv și în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanță dacă pământul se scufundă și lumea piere - "Împărăția Mea nu este din lumea aceasta". Așa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu așa înțeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Știu că nu există altă Piatră, și cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai știu cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gogol si diavolul" de Dmitri Merejkovski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.05- 15.99 lei.
Cornelia Georgescu

To Kuny: Bună seara, comandante! Te așteptam...
Lucian: Domnule Kuny?! Dumneavoastră sunteți?
To Kuny: Chiar eu. Te surprinde vizita mea?
Lucian: Drept spun, da. Nu mă așteptam vă găsesc aici la ora asta; nu știam veți veni. De ce nu m-ați anunțat, nu v-aș fi lăsat să mă așteptați. M-aș fi grăbit, ajung mai repede...
To Kuny: Ușurel, comandante! Relaxează-te! Nu te agita atâta. Nu te aștept de prea mult timp și nu te-am anunțat, pentru că nu era nevoie, așa că, liniștește-te! Am venit să vorbesc ceva cu tine.
Lucian: Ceva?! Ah, dacă e vorba despre ceea ce s-a petrecut mai devreme între Nick și Maria, mai mult din cauza mea, știți că a fost doar o mică neînțelegere, care s-a lămurit total între timp. Fiul dumneavoastră s-a împăcat deja cu blondina și m-a asigurat că nu este supărat pe mine. Și aș vrea vă conving și pe dumneavoastră, dacă se poate, că n-am avut nici o clipă intenția de a-l supăra. Adică... Ea e colega mea, țin foarte mult la ea și n-aș fi putut ...
To Kuny: Liniștește-te, dragul meu. Nu de asta aflu aici, nu despre asta doream discutăm, dar dacă tot ai adus vorba, hai abordăm și acest subiect. Știu foarte bine ce s-a petrecut. După ce v-a văzut îmbrățișați, fiul meu a ajuns fără să-și dea seama chiar la mine în birou. Am observat era foarte tulburat și l-am întrebat ce s-a întâmplat, iar în cele din urmă mi-a povestit totul, deși inițial nega că s-ar fi întâmplat totuși ceva. Am încercat să-i explic că nu avea dreptate, că nu putea fi așa cum credea el în acele momente, că nu avea motive fie gelos. Știam eu că trebuie fie o neînțelegere la mijloc, doar mi-ai dovedit în repetate rânduri că se poate avea încredere în tine. Și știu că s-au împăcat; l-am urmărit pe fiul meu după ce a părăsit biroul meu, cu ajutorul aparaturii, evident.
Lucian: Deci, știți...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai: Serios?! Chiar ești așa? Tu, Luci?!
Lucian: Da; ce-ți închipui?! Că aș fi un tip insensibil? Te rog, Mihai, nu începe și tu cu astfel de suspiciuni, în ceea ce mă privește... Despre tine știu foarte bine că ești emotiv din fire, dar, uite... Îți mărturisesc că și mie mi-a fost foarte greu la început, până m-am obișnuit cu ideea. Primii ani mi s-au părut un chin greu de suportat, un adevărat calvar, chiar dacă nu dădeam de înțeles acest lucru. N-aș vrea trec din nou prin toate astea; sincer, n-aș putea suporta, m-ar afecta prea mult. Presupun că la fel ar păți și ceilalți. Ce fel de echipaj am mai fi în acest caz?! Vezi, astea ar fi motivele mele, doar unele dintre ele, pentru care nu sunt de acord cu această acțiune.
Mihai: Te înțeleg... Și-ți dau dreptate. Nici eu nu eram foarte convins ar fi bine să iau totuși legătura cu cei de acasă, dar simțeam nevoia fac acest lucru. Poate că a fost mai bine că nu erau acasă și astfel n-am vorbit cu ei. Nu știu ce-aș fi simțit dacă i-aș fi văzut saufi stat de vorbă cu ei. Dar așa, m-am liniștit. Văzând totul în ordine acasă, mi-am dat seama sunt teferi, viața și-a urmat cursul și pentru ei, a mers înainte chiar și în lipsa noastră; s-au obișnuit cu ideea. În plus, n-ar fi corect nici față de ei, apărem așa, deodată, în viața lor, după ce, în toți acești ani s-au străduit să se descurce fără noi, iar apoi, când vom părăsi Proxima, dispărem din nou, la fel de brusc, pentru o altă perioadă de timp, destul de lungă. Ar suferi și ei prea mult. De asta nu trebuie să-i învățăm din nou cu prezența noastră. Ar fi prea greu de suportat, atât pentru ei, cât și pentru noi.
Lucian: Mda... Iată, ai găsit un alt motiv bun pentru a nu lua legătura cu ei. Nu mă gândisem la asta! Ca vezi, cât de egoist am putut fi... Mă gândeam doar la suferința noastră, nu și la a lor, de parcă ei nu ar putea trece prin aceleași stări sufletești ca și noi...
Mihai: Asta nu înseamnă că ai fost egoist. Ai omis doar, dar nu intenționat.
Lucian: Da, nu intenționat, sper... Poate doar din cauză că mă concentrez prea mult asupra problemelor noastre. Uit că și alții le-ar putea avea, la fel ca noi.
Mihai: E normal, doar tu ești comandantul, deci, e normal să te preocupe mai mult problemele noastre.
Lucian: Mda, poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Și totuși, eu sunt, exist. Încă, acum, aici. Nu știu unde, cum, de ce. Nici nu mă interesează. În jur sunt mulți alții aidoma mie sau diferiți. Nu-i simt, nu-i văd, nu-i aud. Sau poate doar așa mi se pare mie. Și simt în continuare trist, neînțeles, inutil și... Singur! Între toți ceilalți. Doar eu; unul, nu mai mulți. Singur...

în În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am urechile mici, neobișnuit de mici și aproape lipite de cap. Ochii mei nu sunt mai mari decât ochii altor oameni și nici mai adânci. Totuși, cu urechile mele, așa cum sunt, aud nu numai sunetele din jurul meu, aud și departe, în amintire, uneori chiar foarte departe, în amintirile altora. Totuși, cu ochii mei, așa cum sunt - uneori verzui, alteori albaștri, alteori spălăciți - văd nu numai până unde văd ceilalți oameni. Văd departe, în amintire, ba chiar foarte departe, în amintirile altora

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.
Adina-Cristinela Ghinescu

Și... (despre noi)

Motto:

Pierdut e trenul ce l-ai pierdut spre mine,
Asemeni unei ploi de care fugi...
Și dintre toate iubirile-ți străine,
Eu fost-am autentică de-atunci...

Și nu ți-a dispărut nici dorul... deși, ești mândru să mă suni...
Și ceas de ceas gândești amorul... ce doar cu mine știi s-aduni.
Și te gândești clipă de clipă... ce mai fac eu și cum îmi e...
De dragoste, plânge-o aripă... și inima-ți întreabă: "ce?"

Și dorești -ți fi aproape... deși te-ngreunezi greșind...
poate, poate, totuși poate... eu am să vin, gonind, venind...
Și te întrebi de simt ca tine... oare și eu la fel tânjesc...?
N-am să te las știi de mine... deși la fel perpelesc!

Și totul are timpul său... când sita cerne și s-alege,
Ori de e bine, sau de-i rău... ori de se-oprește, sau mai merge...
Când tu îți simți inima plină... de-nțepături și apăsare,
Să știi că nu sunt în lumină... și te visez cu o chemare.

Nu pot fiu eu fără tine... nu mă-ntregesc așa cum sunt...
Dorințele îmi sunt divine... și te iubesc peste pământ!
Sper să îmi simți inima caldă... ce arde tot mai nelumesc...
Să-ndepărtezi gândirea fadă... simți ce dragoste-ți nutresc!

Și vine totuși și finalul... îl tot aștept să vină acum!
Vreau înving și s-ating malul... nimic să nu fi fost doar fum!
Și te iubesc fără să vreau... așa cum mi-a fost scris fie...
Clipe din ieri, ce doar erau... să mi le dai de-acum doar mie!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Woody Allen

Mickey: Acum o lună cam, am avut o zi în care simțeam că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai voiam trăiesc într-o lume fără Dumnezeu. Am pușca asta, care, crezi sau nu, am încărcat-o și am dus-o la tâmplă. Și-mi amintesc că mă gândeam gata, o să mă sinucid. Dar dup-aia mi-am zis... și dacă mă înșel? Dacă Dumnezeu există? În cele din urmă, nimeni nu știe asta. Apoi m-am gândit că nu, nu e suficient, vreau certitudini. Și-mi aduc aminte foarte clar ceasul ticăia, iar eu stăteam acolo nemișcat, cu arma la tâmplă, întrebându-mă dacă să trag sau nu. (Arma se descarcă.) Dintr-odată, arma s-a descărcat. Fusesem atât de încordat încât degetul meu a apăsat pe trăgaci fără voia mea. Dar transpirasem suficient de mult ca arma alunece de pe tâmpla mea și să nu mă nimerească. Brusc s-au adunat vecinii la ușă și... rog, scena a fost de iad. M-am dus la ușă, nu știam ce să spun, eram jenat și confuz și în mintea mea totul se derula cu o sută de kilometri pe oră. Și mi-am dat seama trebuie ies din casă, simt aerul curat și să-mi limpezesc gândurile. Îmi aduc aminte că m-am plimbat pe străzi atât de mult că nu mai știam ce e cu mine, totul părea atât de violent și ireal. Am hoinărit o vreme, trebuie să fi fost ore. Mă dureau picioarele, îmi simțeam capul greu, trebuia să mă așez jos, așa că m-am dus la un cinematograf. Nu știam ce film rulează, doar aveam nevoie de un moment de liniște ca să-mi adun gândurile, găsesc o logică pentru a reseta lumea pe o perspectivă rațională. M-am dus sus, la balcon, și m-am așezat pe scaun. Mai văzusem filmul de atâtea ori când eram copil, dar întotdeauna mi-a plăcut. Și cum mă uitam la actori, prins în acțiune, întrebam cum să te gândești să te sinucizi? E atât de stupid. Uite-i pe oamenii aștia din film, sunt atât de amuzanți... ce importanță mai are adevărul e întotdeauna dureros? Și ce dacă Dumnezeu nu există și trăim o singură dată și asta e tot? Și totuși, de ce să nu vrei trăiești? Doar nu e toată viața asta un obstacol. Și mă gândesc că ar trebui încetez să îmi mai distrug viața căutând răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată și să mă bucur de atâta cât e. Și poate, cine știe, mai e ceva și după. Șansele sunt mici, dar... e tot ce știm.

replică din filmul artistic Hannah și surorile ei, scenariu de (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Play It Again Sam Paperback" de Woody Allen este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.
Teodor Dume

Lumânări stinse

tot ce ține de moarte există
în mine și în lucruri
doar numele
poate face diferența
întâmplările sunt aproape aceleași
și nimic nu mă leagă de ziua
care sfârșește în mine

oamenii au uitat să mai salute
ba chiar și mersul pe jos
copiii habar nu au joace șotron
în locul cheii de la gât atârnă oboseala

e o zi ca oricare alta în care
nu se mai întâmplă nimic...

azi a murit mătușa din partea lui tata
de la o vreme vorbea în somn
ultima dată am văzut-o în curtea
spitalului municipal
nu m-a recunoscut
era atentă la fluturii albi care
zburau înspre cer...
din când în când râdea ironic
și îmi spunea plec
atunci îmi era teamă simțeam
în ceafă un fel de fierbințeală
îmi distribuiam privirea în stânga și
în dreapta și mă gândeam cum să ajung acasă

stau cu tata în mijlocul camerei și
mă gândesc la toți oamenii care mor
sufăr
am prea multe morți în mine

și totuși

mătușa nu a mai venit acasă
nu îmi fac griji
dincolo e mult mai bine
așa s-a întâmplat și cu bunicul
l-am visat într-o noapte
era îmbrăcat în halatul alb de casă
și vorbea stâlcit
jucam un joc pe care îl știam doar noi
simțeam nevoia să mă bucur strig...

nu nu îmi fac griji
îmi înmoi obrajii între palme și aștept

în seara asta o să mă culc mai devreme

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Pescarul

Pescarul se scoală cu noaptea-n cap,
Când toți ai casei mai dorm în patul cald,
Și-și scoate pâinea cea de toate zilele
Din adâncul mării vălurite, de smarald.

Stranie viață are, o jumătate pe pământ,
Iar cealaltă plutind pe apele saline –
El nu-i nici pește, dar nici chiar om nu este,
Așa ca dumneavoastră sau ca mine.

Pescarul are ochii cumva altfel;
Ei te privesc ciudat și parcă de departe,
Ca și cum ar fi văzut atâtea lucruri
Înfricoșătoare și de mirare foarte.

Ei sunt ca marea în zilele cu ceaț㠖
Nici gri-oțel, dar nici albaștri peste poate;
Sunt ca incredibilele-i povești pe care ni le spune,
Nu chiar, dar – cine știe – poate-adevărate.

Cunoaște-atâtea despre nave și curenți,
Despre nori și vânt, ghinioane și deochi!
Dar când îi vorbesc despre lucruri din oraș,
Strâmbă din nas și-mi face semn din ochi...

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Greutățile, problemele și necazurile sunt aici să te formeze și nimic mai mult. Nici o suferință nu este inutilă și toate servesc unui scop superior pe care nu ești capabil îl vezi în momentul producerii suferinței pentru că o iei ca pe un afront personal și ești prea implicat în poveste. "Vai, ce ghinion. De ce tocmai mie? Cu ce am greșit? M-am săturat." De aceea detașarea este un atribut al omului superior. Să te poți vedea ca și observator în timp ce ți se întâmplă chestii este un lucru extraordinar. De aceea, vedem beneficiile suferințelor la luni sau ani de zile după producerea lor, când nu mai suntem afectați emoțional și spunem: "Ce bine că mi s-a întâmplat. M-a ferit de necazuri mai mari, m-a învățat lecții, m-a făcut mai înțelept." Cu cât încetezi mai repede să o iei personal, cu atât ritmul tău de evoluție devine mai rapid. Nu are nimeni nimic cu tine. E doar viața și cursul ei firesc. Se numește evoluție.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu gândul, mâine

Mâna mea e un fel de
bună ziua,
nu știu ce mai faci cum îți mai sunt vechile diamante iscate din zăpadă
eclatările magice,
ninse,
cred, mai ninge încă, mai zemuiește zăpada,
în depărtare se văd mănăstiri și mame în negru-
îi va învăța pe ei măicuța le va spune despre rugăciune,
astăzi m-am trezit cu fața în palme,
pesemne în somn am știut ceva mare,
nu îmi mai aduc aminte -
poate erau doar caii sălbatici
libertatea trecea prin coamele lor, sufla vântul, tremurau apele peste toate,
văzusem
un mag în haine albe, pe cer, driade lăudându-l ori poate nu erau
zâne driade ci preotese nordice, foarte vechi, ajunsesem cu gândurile în nord,
m-am îndepărtat de biserică,
de mamele-n negru, dulcile mele maici, florile milei,
văzusem magul acela alb
înțeleptul,
și nu m-am mai întors niciodată înapoi.
Dar nu mi-a părut prea rău după aceea,
îmi rămăsese o lumină mică în piept,
de care îmi aduceam aminte,
Și-apoi am fost foarte fericită, tata ținea pe genunchi, și mă legăna
eram din nou mică și frumoasă, cu picioarele legate, cu frângii,
ca să îi rămână fata aproape.


În depărtare vedeam o cruce din lemn stropi de vopsea
să mai cadă,
care-mi amintea că lumina e încă frumoasă. senină.
Sute de persoane în același timp, pe un singur bidiviu,
Nu știam de ce caii sunt înhămați li se pune zăbala și trec pe carele-sănii tot satul,
Cum crez? Cum creez?
Vorbesc pesemne o limbă prea/veche/și/tânără/ pentru picioarele mele legate
la asiatici se legau piciorușele fetițelor și se trângeau legăturile
pentru ca fetițele fie frumoase

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Iulian: Îmi permiți stau aici, lângă tine?
Lucian: Lasă gluma, blondule; bineînțeles -ți permit...
Iulian: Și totuși, cu ce-ai supărat-o pe colega ta, domnișoara consilier?
Lucian: De ce n-o întrebi chiar pe ea?
Iulian: Poate am s-o întreb, dacă voi avea ocazia. Crezi că mi-ar răspunde?
Lucian: Nu știu... Cum rămâne cu presa? Nu te mai deranjează ce scriu ziarele despre mine?
Iulian: Presa?! Dă-o încolo! Ce știu oamenii aceia despre fiul meu? Am avut prilejul constat că nu prea multe. Lasă-i să scrie ce-or vrea; nici că o să mai cumpăr ziarele de acum încolo!
Lucian: Cum așa?! Renunți la hobby-ul tău din fiecare seară?
Iulian: Ce hobby?! Prosteală, pierdere de timp și de bani. Dacă renunț, am doar de câștigat.
Lucian: Chiar crezi?!
Iulian: M-am convins. Nu vreau să mă las influențat de ce scriu ziarele; nu mă interesează! Tu ești mult mai important, doar ești fiul meu. Și orice ar fi, vreau să știi sunt mândru de tine! Ah... Uite cum mi-am făcut sânge rău, ca prostul, din cauza unei reclamații, când de fapt, era atât de simplu; n-am putut dormi deloc până acum, toată noaptea; mi-era imposibil! Nu-mi place să te știu trist, mai ales din cauza mea.
Lucian: Nici eu n-am reușit să dorm, blondule. Poate îți vine greu să mă crezi, dar mă deranja să te știu supărat pe mine.
Iulian: Aș, supărat; prosteam...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poate-i vis, poate nu

Nu se vede nimic în urmă,
poate doar gândul meu
care mai caută și mai scurmă
în ce nu e, și eu
veghez fereastra și lumina
împrăștiată
ce-ncearcă să-mi ascundă suma
de altădată.

Îmi pare că nu s-a petrecut
din ce îmi amintesc
și-mi pare că nici nu a trecut
și poate doar citesc,
și poate totul e-o poveste
ce-a poposit în gând,
când mai visam și eu vreo,, cheste"
pe rând din când in când.

Poate-s nebun sau poate totul
se-ntâmplă-atunci când dorm...
O aștept până când Domnul
va trezi din om...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

La 10 ani voiam să fiu mai mare, Doamne,

cu mult mai mare
poate cu 10 ani
sau cu 20 de ani
îți ceream să mă înveți cresc
cât ai bate din palme
uite așa
pun vis peste vis
și să rodească

la 20 de ani voiam să mai păstrez din copilărie
să dorm mai mult
să nu mă înec în plâns din pricina iubirilor nereușite
fiu cu 5 sau cu 10 ani mai mică
deja îmi era teamă de ziduri
voiam rămân
cu pumnul meu de țărână
nelucrat
pus într-o parte a lumii

la 30 de ani voiam opresc timpul
cu inima îmblânzită
ca un arc de cerc
și obrajii mângâiați de începutul firesc
al poeziei

la 40 de ani voiam să nu intru în panică
să văd totul atât de clar
nu mai pot avea 10 ani
nici 20
nici 30
și așa voi spune și despre 40
au devenit niște cifre
pe un segment
aparent neliniștit
numit...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Valeriu Barbu

Fluturare

rătăceam într-o lume așa... cum este ea
nopțile și zilele se scurgeau pe lângă
până într-o dimineață de primăvară când
planeta s-a oprit în ochii tăi, în gestul tău

în clipa aceea m-am născut cu adevărat
în clipa aceea am început învăț merg
de data asta altfel, neatingând pământul sau lucrurile

am început învăț să vorbesc, nu prin cuvinte
ci prin toată ființa, în apnee sau
respirând dintr-odată tot cerul

tu nu făceai nimic pentru asta
nici măcar pentru setea -ți fiu mereu aproape
la tine totul era unic și perfect

acum, ceva s-a risipit așa cum rugina
acoperă strălucirea metalului
cum noaptea își vâră soarele în sân
și nu mai știu cine am fost, cine sunt

tu ești probabil într-un loc mai bun
o duci bine sau dai viață altor bărbați
așa cum s-a întâmplat mie

și ce dacă pe mine, pe alții, ne ucizi astfel
așa ne ajuți înțelegem ceea ce suntem
fluturii clipei opriți pe buza vasului vieții, tu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pânda de la 12 ani

... pândesc de aici de lângă micile smocuri de iarbă, bucăți de lemn, pietricele în nisip, rog mușcatele ferestrelor tale ceară apă cât mai curând, poate că mama ta te va trimite afară cumperi ceva sare, știu mereu ieși pe ușa din spate, poate că s-a terminat programul mașinii de spălat si vei ieși cu mâinile reci întinzi rufe, rog soarele ceară fruntea ta boltită, vreau, merit să te văd azi o dată, nici de esti răcită cu temperatură nu-mi pasă, ieși din casă, rog măcar perdeaua să se miște puțin, așa voi ști sunt aici, cu o bucată de pâine ieși sa-l strigi pe câine, legănand poalele rochiței, genunchii albi ca două insule calcaroase, seara să văd cum sunt când la fereastra ta se aprinde lumina si începi dansezi cu brațele prin aer, încet, foarte încet, de parca ai dansa în camera ta ca într-un borcan plin cu miere și ți s-ar părea greu îți faci loc, acum pândesc, nimic mai de folos mie nu-i de făcut.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Qpoem - Nimeni, el singur" de Mihai Amaradia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 19.00 lei.
Cornelia Georgescu

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-! Poți oare să mă ierți?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînțeles pot, prostuțule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine aș putea ...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aș putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viața mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuțule!
Nick: Și vei iubi mereu la fel de mult ca și până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar și mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulțumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook