Cerul vechilor credințe
Trecea o altă noapte și-nspre zări
ce începeau, treptat, să se-ntrevadă,
își aprinsese cerul lumânări
și candele-n regatul de zăpadă.
Tablou de iarnă rece, înghețat,
surprins pe-un petic aspru de pământ,
mai jos de munți, de drumuri depărtat,
uitat de timp, de oameni și de vânt.
Un tremur slab, un tril pe-un fir de stuf
aduce în tablou un rest de viață
pulsând sub pene reci și strat de puf,
în piept micuț de pasăre răzleață.
N-a reușit, n-a mai avut puteri
să zboare înspre alte lumi, departe,
și a rămas, cu aprige dureri,
s-aștepte zborul ultim, către moarte.
S-a întremat în iarna fără ger
cu viața-nchisă-n micile semințe,
iar ochii ei privesc de-acum un cer
plin de lumina vechilor credințe.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre iarnă
- poezii despre însănătoșire
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre păsări
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.