Nu-i libertatea despre care ne vorbeai
Dacă mi-este dat să joc în acest teatru de groază,
(neinspirat l-aș porecli "Moartea" doar atât)
unde viața-i Jadeitul maladiv care mă pândește,
petalele negre de trandafir care plutesc în vid,
ochi fără curcubeie, voci miloage de muzici, adormite tâmple,
fiare frumoase furându-și firea prin taverne
și alte personaje secundare care îndrugă întruna:
"Viața e o carte, deci nu-mi puneți vreun semn stângaci,
nu mă judecați după copertă, nu-s cioplită din lemn,
fiți ceva dibaci!",
aleg să pictez Anemone în rime
din nebunii ce neîncetat vor străluci
pesemne când voi fi altundeva unde nu vă spun,
ori nicicând, nicicum, nicăieri.
Replicile să-mi devină doar șoapte
poposite pe buzele pustiite,
iar vinul roșu rubin, senzual scurs pe spadă,
mângâierea bărbăției trufașă uneori o copilă,
alteori necrezut de matură,
sfidându-l arar până și pe Cronos.
Însă rolul meu este Bestia, iar al ei, oricare ar fi ea,
talentată cadână în ale dansurilor erotice,
trăind un nesfârșit Déjà vécu nepotrivit, iarăși nepotrivit
într-o lume cu fobiile ei cu tot,
care-mi vinde ceea ce indică orologiul ruginit,
secat de vreme cam devreme ca un vis fals,
pentru o fărâmă de pământ nesfânt,
aflat sub tălpile erudiților neciopliți,
care dirijează o gamă din sol major
unor chitare sparte cu extaz pe scenă,
înainte să se-nchine la capodopera Fiul omului...
Îmi slăvesc spiritul imun veninului,
căci sunt misterul născut din misterul timpului,
ce prin ochii șoimului vede,
plimbat după voia vântului prin crepuscul,
cu busola căutându-și continuu scopul.
Regizorilor, nu ne țineți închiși în cușcă,
pe cărarea nemulțumirilor
lupul singuratic rupe lanțuri și mușcă;
fusesem călător
și văzusem iaduri create de pseudo-războinici
și alți mocofani,
mult mai dure decât în scenariul vostru;
asta nu-i libertatea despre care ne vorbeați
în secvențele anterioare!
Ce mama dracului?
Din volumul de poezii "Cu tine capăt glas", de Roberto Kuzmanovic.
poezie de Roberto Kuzmanovic (2017)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre cărți
- poezii despre vânt
- poezii despre voce
- poezii despre visare
- poezii despre vin
- poezii despre viață
- poezii despre trandafiri
- poezii despre timp
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.