Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nu-i libertatea despre care ne vorbeai

Dacă mi-este dat să joc în acest teatru de groază,
(neinspirat l-aș porecli "Moartea" – doar atât)
unde viața-i Jadeitul maladiv care mă pândește,
petalele negre de trandafir care plutesc în vid,
ochi fără curcubeie, voci miloage de muzici, adormite tâmple,
fiare frumoase furându-și firea prin taverne
și alte personaje secundare care îndrugă întruna:
"Viața e o carte, deci nu-mi puneți vreun semn stângaci,
nu mă judecați după copertă, nu-s cioplită din lemn,
fiți ceva dibaci!",
aleg să pictez Anemone în rime
din nebunii ce neîncetat vor străluci
pesemne când voi fi altundeva unde nu vă spun,
ori nicicând, nicicum, nicăieri.
Replicile să-mi devină doar șoapte
poposite pe buzele pustiite,
iar vinul roșu rubin, senzual scurs pe spadă,
mângâierea bărbăției trufaș㠖 uneori o copilă,
alteori necrezut de matură,
sfidându-l arar până și pe Cronos.
Însă rolul meu este Bestia, iar al ei, oricare ar fi ea,
talentată cadână în ale dansurilor erotice,
trăind un nesfârșit Déjà vécu nepotrivit, iarăși nepotrivit
într-o lume cu fobiile ei cu tot,
care-mi vinde ceea ce indică orologiul ruginit,
secat de vreme cam devreme ca un vis fals,
pentru o fărâmă de pământ nesfânt,
aflat sub tălpile erudiților neciopliți,
care dirijează o gamă din sol major
unor chitare sparte cu extaz pe scenă,
înainte să se-nchine la capodopera Fiul omului...
Îmi slăvesc spiritul imun veninului,
căci sunt misterul născut din misterul timpului,
ce prin ochii șoimului vede,
plimbat după voia vântului prin crepuscul,
cu busola căutându-și continuu scopul.
Regizorilor, nu ne țineți închiși în cușcă,
pe cărarea nemulțumirilor
lupul singuratic rupe lanțuri și mușcă;
fusesem călător
și văzusem iaduri create de pseudo-războinici
și alți mocofani,
mult mai dure decât în scenariul vostru;
asta nu-i libertatea despre care ne vorbeați
în secvențele anterioare!
Ce mama dracului?

Din volumul de poezii "Cu tine capăt glas", de Roberto Kuzmanovic.

poezie de (2017)
Adăugat de Roberto KuzmanovicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nu-i libertatea despre care ne vorbeai

Dacă mi-este dat să joc în acest teatru de groază,
(neinspirat l-aș porecli "Moartea" – doar atât)
unde viața-i Jadeitul maladiv care mă pândește,
petalele negre de trandafir care plutesc în vid,
ochi fără curcubeie, voci miloage de muzici, adormite tâmple,
fiare frumoase furându-și firea prin taverne
și alte personaje secundare care îndrugă întruna:
"Viața e o carte, deci nu-mi puneți vreun semn stângaci,
nu mă judecați după copertă, nu-s cioplită din lemn,
fiți ceva dibaci!",
aleg să pictez Anemone în rime
din nebunii ce neîncetat vor străluci
pesemne când voi fi altundeva unde nu vă spun,
ori nicicând, nicicum, nicăieri.

poezie de din Cu tine capăt glas (5 aprilie 2017)
Adăugat de AnaM OargaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Femeia care cerne frunze

Aș da o galaxie întreagă pentru sărutul tău stângaci
îmi pari un tainic demon ce mă scoate din hău,
din hăul vieții mele cam devreme începută
Ți- pune gentil lumea la picioare,
de la răsărit la apus, și de la miazănoapte la sud
deși mi-e cumva -ți murdăresc tălpile
Din rai fura pentru tine
pilde, minuni, daruri și ce-o mai fi pe-acolo
crezând că se asortează cu ochii tăi sclipitori,
nici o șansă...
Mii și mii de versuri ți-am scris, milioane poate
ți-am sculptat buzele cafenii cu imaginația, cu părerea
părul ți-am mângâiat pe cearșafurile iubirii,
ca în visul de la șase și ceva dimineața.
Mă-ntreb ce toamnă zace în palmele tale mici
fine ca pielea unui copil nenăscut
mie îmi plac toamnele bulevardelor,
sunt cuminți și frumoase
și știu mai bine decât orice om putința iubirii
nu te- vrea întrupată, dar simt cu toată nesimțirea
cum cerni frunze de sus într-un apus,
apus demult
îmi vine te ucid ca un gladiator
să nu râzi dacă-ți spun
că-s înger depravat și nemuritor,
îmi ajungi așa cum ești,
vis până la sfârșitul sfârșitului.

Din Cu tine capăt glas - Roberto Kuzmanovic

poezie de din Autor (2017)
Adăugat de Roberto KuzmanovicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tăcerea-i neprihănită poezie

Am prins glas, onorabili trubaduri,
dați de veste regilor, prințeselor, episcopilor, slujitorilor
și cui mai poftește semeția voastră
voi recita tăcerea,
asemeni celui divin întins tenace pe veacuri,
căci tăcerea-i cea mai neprihănită poezie
iar voi sunteți îndrituiți
s-o ștudiruiți cu îndelete
precum piratul harta spre comoara oceanului,
înainte de a împărtăși înțelepciunea
celor care pictează pe cer un Cumulonimbus
în culori moarte ori acelora care se joacă cu verbul "a fi",
conștienți că numai și numai moartea
e menită conjuge existența
sau celor convinși că valorile incerte
și mirodeniile lumești asigură trecerea peste Aheron.
Antrenați- deopotrivă ochiul pentru a cântări echilibrul fără a-l înlăcrima de ceea ce nu-l privește
îmbrățișați iscoada, fredonați premise
și dansați cu etica
concepeți ideologii îndeplinirii rostului
și-apoi minunați-vă de armonia efectelor apărute cascadă,
și curcubeie, și eclipse, și prunci jucându-se grămad㠖
toți un zâmbet pe chip și-o lumină,
căci ei sunt viitorul, mirajul ce urmează vină
Pe mine îngropați--n Calele
și vă voi trimite un înger mai tăcut decât mine.

Din volumul de poezii "Cu tine capăt glas", de Roberto Kuzmanovic.

poezie de (2017)
Adăugat de Roberto KuzmanovicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu mocănița, în drum spre neant

Nu pot țes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocănița,
înconjurat de frunze uscate,
vagoane goale și cărbuni încinși
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece,
totu-mi pare devreme
poate că toamna asta nebună care se crede iarnă
și știe că nu-mi place e de vină
apoi să-mi ceară muze ieftine zbor cu ele spre libertate?
m-am detașat cu drag de-această lume,
despre care unii vorbesc de parc-ar ști,
sunt în veșmânt alb, dar singur, cu împărăția goală
goală și al naibii de mediocră
eu sunt un egoist notoriu
tristețea e a mea,
voi o aveți pe a voastră și a urmașilor voștri.
Vor avea ei grijă de asta, să nu vă fie cu mirare
voi dansa cu monotonia grețoasă, neînțeles nicicum,
evadez din cușca misticismului, ce lanțuri slabe!
Nu vreau să-mi împart nemulțumirile nici cu el,
ar fi lipsă de respect;
opresc alimentez prin stația de vise,
pe aici am călătorit mai mereu,
m-am proiectat prin alte unde, aflu tot adevărul
cine-s eu?
un sociopat care nu se plânge că n-a aflat totul din nimic...
Într-o vreme, veneam aici la curtat Luna de pe cer,
cu praf de stele.
Tu habar n-ai ce strălucea apoi.
Acum știi că fusese mâna mea
pe dincolo, peste tot sau pe nicăieri,
la mare, într-o cabană ieftină,
uitat absurd și complet zilei de ieri,
sub astre doar nisip, poeme-n zare îi cântam.
Un mov pur de bun augur se așterne-n depărtare,
creionez curcubeie
picură litere eterne pe pergamente cerești din empireu;
plec!
dulcele cântec plutind pe un val, vânt,
cum vrea, cum știe, cum poate...
îl aud, încă-l fredonează și-l adie sufletului meu.
Port în inimă un simbol sfânt,
știind că-n serile apuse, o făceam fericită.
Cuvântul liber, sunt la apogeu!
"Poate sună a vis,
dar fără vise nu mai sunt eu..."

poezie de din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poate sună a vis (2011)

Nu pot țes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocănița,
înconjurat de frunze uscate și cărbuni încinși
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece, cam prea devreme
poate că toamna asta nebună care se crede iarnă
și știe că nu-mi place e de vină
apoi să-mi ceară muze ieftine zbor cu ele spre libertate?
m-am detașat cu drag de-această lume, de care unii vorbesc de parcă ar ști,
(oricum consider că nu există prost sau deștept, doar necunoscător de domeniu)
îmbrăcat în veșminte albe, dar singur, că nu-mi împart Împărăția cu nimeni
nu de alta, dar e al naibii de mediocră
iar eu un egoist notoriu
tristețea e a mea, voi o aveți pe a voastră și a urmașilor voștri.
(vor avea ei grijă de asta, să nu vă fie cu mirare)
voi dansa cu monotonia, neînțeles în niciun fel anume,
evadez din cușca misticismului, ce lanțuri slabe!
nu vreau să-mi împart nemulțumirile nici cu el, ar fi lipsă de respect,
staționez alimentez prin stația de vise;
pe aici am călătorit mai mereu,
m-am proiectat prin alte unde, aflu tot adevărul
cine-s eu?
un psihopat care nu se plânge că n-a aflat tot din nimic
într-o vreme veneam aici la curtat Luna de pe cer, cu praf de stele
habar n-ai ce strălucea apoi
ai privit-o? era fericită, nu-i așa?
ehe, acum știi că fusese mâna mea
pe dincolo, peste tot sau nicăieri, la mare într-o cabană,
uitat absurd și complet, ziua de ieri,
sub astre nisip, poeme-n zare îi cântam
un mov pur de bun augur se așterne, depărtare creionez, curcubeie
picură litere eterne pe pergamente cerești din empireu, plec!
dulcele cântec plutind pe un val, vânt, cum vrea, cum știe, cum poate...
îl aud, încă-l fredonează și-l adie sufletul meu.
Acum port în inimă un simbol sfânt, știind că-n serile apuse, o făceam fericită
cuvântu-i liber, sunt la apogeu!
"Poate sună a vis,
dar fără vise nu mai sunt eu..."

poezie de din manuscris (2011)
Adăugat de Roberto KuzmanovicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu-i teatru, e iubire!

Oricât de frig e afară,
eu sunt eu, mereu eu...
deoarece mereu a fost vorba de mine,
la fel cum mereu e vorba doar de tine,
am un crâmpei de căldură păstrat
într-un bulgăre de cristal
care se dizolvă molcom pe buzele tale
apoi se prelinge pe pielea prea catifelată a gâtului
Dar pe mine cu ce mă încălzește?
Poate numai surâsul tău gingaș mă mai încălzește
(repet întruna: ți-am spus că e vorba de mine,
la fel cum mereu e vorba de tine)
Și uite așa ne încălzim și ne zâmbim,
într-o zi crâncenă în care tu ești ca vremea,
iar eu nu mă pot lua după anotimpuri instabile
după vreo banală ceartă aiuritoare
la care mă simt spectator,
și tu singurul actor rămas,
cam nepotrivit să joci singură fără ca eu -ți cânt.
Ultima ta replică: nu-i teatru, e iubire!
Apoi, intense, aplauzele mele.
Nu înțeleg eu multe,
dar cel mai mult nu înțeleg
ce curaj am avut să-mi pun inima în palmele tale.
A meritat, zic eu naiv,
-nveți ce e cicatricea ce mi-o ceri,
greșeala repetată e lecția neînvățată
Alta probabil că s-ar împinge turbat și ar da din coate
ca să ajungă la ea, așa cum e,
cu tot cu metehne
și și-ar înfige obraznic unghiile, ar sfărâma-o
însetată de o ură absurdă,
de durerea profundă pe care mi-ar provoca-o,
crezând că gloria ei
e revanșa față de foști, proști.
Bine că mi-am pus-o înapoi, unde e locul
dacă și acum ești tristă, ca ochii lui Dumnezeu,
înseamnă că tu nu ești zeiță, iar eu... mediocru zeu,
dar mereu...
a fost vorba doar de noi!
Mai vrei în rol de zei?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu-i teatru, e iubire!

Oricât de frig e afară,
eu sunt eu, mereu eu...
deoarece mereu a fost vorba de mine,
la fel cum mereu e vorba doar de tine,
am un crâmpei de căldură păstrat
într-un bulgăre de cristal
care se dizolvă molcom pe buzele tale
apoi se prelinge pe pielea prea catifelată a gâtului
Dar pe mine cu ce mă încălzește?
Poate numai surâsul tău gingaș mă mai încălzește
(repet întruna: ți-am spus că e vorba de mine,
la fel cum mereu e vorba de tine)
Și uite așa ne încălzim și ne zâmbim,
într-o zi crâncenă în care tu ești ca vremea,
iar eu nu mă pot lua după anotimpuri instabile
după vreo banală ceartă aiuritoare
la care mă simt spectator,
și tu singurul actor rămas,
cam nepotrivit să joci singură fără ca eu -ți cânt.
Ultima ta replică: nu-i teatru, e iubire!
Apoi, intense, aplauzele mele.
Nu înțeleg eu multe, dar cel mai mult nu înțeleg
ce curaj am avut să-mi pun inima în palmele tale.
A meritat, zic eu naiv, -nveți ce e cicatricea ce mi-o ceri,
greșeala repetată e lecția neînvățată
Alta probabil că s-ar împinge turbat și ar da din coate
ca să ajungă la ea, așa cum e,
cu tot cu metehne
și și-ar înfige obraznic unghiile, ar sfărâma-o
însetată de o ură absurdă,
de durerea profundă pe care mi-ar provoca-o,
crezând că gloria ei e revanșa față de foști, proști.
Bine că mi-am pus-o înapoi, unde e locul
dacă și acum ești tristă, ca ochii lui Dumnezeu,
înseamnă că tu nu ești zeiță, iar eu... mediocru zeu,
dar mereu...
a fost vorba doar de noi!
Mai vrei în rol de zei?

poezie de (2017)
Adăugat de Roberto KuzmanovicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu mocănița, în drum spre neant

Nu pot țes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocănița,
înconjurat de frunze uscate, vagoane goale și cărbuni încinși
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece, totu-mi pare devreme
poate că toamna asta nebună care se crede iarnă
și știe că mi-e nesuferită
apoi să-mi ceară muze ieftine zbor cu ele spre libertate?
m-am detașat cu drag de-această lume, despre care unii vorbesc de parc-ar ști,
sunt în veșmânt alb, dar singur, cu împărăția goală
goală și al naibii de mediocră
eu sunt un egoist notoriu
tristețea e a mea, voi o aveți pe a voastră și a urmașilor voștri
vor avea ei grijă de asta
voi dansa cu monotonia grețoasă, neînțeles nicicum,
evadez din cușca misticismului, ce lanțuri slabe!
nu vreau să-mi împart nemulțumirile nici cu el, ar fi lipsă de respect,
opresc alimentez prin stația de vise;
pe aici am călătorit mai mereu,
m-am proiectat prin alte unde, aflu adevărul
cine sunt eu?
un sociopat care nu se plânge că n-a aflat totul din nimic...
Într-o vreme veneam aici la curtat Luna de pe cer, cu praf de stele.
Tu habar n-ai ce strălucea apoi
fericită.
Acum știi că fusese mâna mea
pe dincolo, peste tot sau pe nicăieri,
la mare într-o cabană ieftină,
abandonat absurd și complet zilei de ieri,
sub astre doar nisip.
Un mov pur de bun augur se așterne-n depărtare
desenez curcubeie
picură litere eterne pe pergamente cerești din empireu; plec!
dulcele cântec plutind pe un val, vânt, cum vrea, cum știe, cum poate...
îl aud, încă-l fredonează sufletului meu.
Acuma port în inimă un simbol sfânt, știind că-n serile apuse, te făceam fericită
cuvântul liber, aiurea apogeu!
"Poate sună a vis,
dar fără vise nu mai sunt eu..."

poezie de din Autor (2017)
Adăugat de Roberto KuzmanovicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Despre trecerea timpului

tu întrebi dacă știu
unde ne sunt anii care s-au dus
sau ce am mai aflat despre singurătatea
puiului de cuc
iar eu ți-am răspuns
că timpul ni s-a scurs în ceasul de apă
ca într-un cimitir și tu îmi spui că nu mă crezi,
chiar ți se pare imposibil, sigur te mint
apoi te uiți cum submarinul meu ruginit
își flutură cam un minut aripile mici
după care își ia zborul
hurducăindu-se peste livezi peste câmpii

parcă în cartea asta scriai despre roți, îmi zici,
despre rostul lor în lume despre frâna de mână
despre grand prix-uri cricuri berline
așa că fă bine și spune-mi
dacă mai există loc și pentru mine
hai minte- frumos

iubita mea e ca un deșert fără apă
stă atârnată de un fir uneori de o agrafă
de timpul care se scurge prin gâtul îngust
al clepsidrei cu cenușă în loc de nisip
cu ochii neșterși de soare cu gândul neînchipuit
apoi vine vremea când te întrupezi în fântână
adâncă și lumea toată deodată încremenită
ca un stop cadru dintr-un film de groază
unde doar adormirea mea se mai întâplă
și nimeni nu filmează

ascunși în nori doi îngeri chiori
beau cucută
și nimeni nu-i ceartă și nimeni nu-i alungă

poezie de din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A voastră nestemată

Sub clapele lui Chopin torturam zgomote lumești
pluteam în armoniile lor nocturne
din cărbune plăsmuiam chipuri eterne
și le reproșam că nu sunt vii sau dumnezeiești

apoi le distrugeam dintr-o nebunie de ocară
de parc-ar decide zeii traiul astrelor
am greșit; sunt doar un clopot din Turnul orelor
de care timpul nici nu ține cont deseară

e vremea pier, scumpii mei, renasc într-o altă mătase
poveste, emoție, ori lacrim㠖 nu m-am decis,
oricum, voi renaște în gândul vostru prezis
iar voi mă veți zămisli din nebunii încă tot frumoase

de va simți divinul durerea nechemată
n-aveți temeri ori stări aiuritoare, maladive
purtați- asemenea filozofilor, sleiți de motive
și nu uitați lăsați în urmă-a voastră nestemată!...

poezie de din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A voastră nestemată

Sub clapele lui Chopin torturam zgomote lumești
pluteam în armoniile lor nocturne
din cărbune plăsmuiam chipuri eterne
și le reproșam că nu sunt vii sau dumnezeiești

apoi le distrugeam dintr-o nebunie de ocară
de parc-ar decide zeii traiul astrelor
am greșit; sunt doar un clopot din Turnul orelor
de care timpul nici nu ține cont deseară

e vremea pier, scumpii mei, renasc într-o altă mătase
poveste, emoție, ori lacrim㠖 nu m-am decis,
oricum, voi renaște în gândul vostru prezis
iar voi mă veți zămisli din nebunii încă tot frumoase

de va simți divinul durerea nechemată
n-aveți temeri ori stări aiuritoare, maladive
purtați- asemenea filozofilor, sleiți de motive
și nu uitați lăsați în urmă-a voastră nestemată!...

poezie de din Autor (2017)
Adăugat de Roberto KuzmanovicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Poezie despre iubire

Niagara curge lin
Replicile tale dure
Devin norii grei de-mi spun
sunt o stea neînțeleasă.
Apoi ne vor umbri cu întunericul din ei
Suntem tot mai singuri, tot mai departe
De lumină, de întuneric.
Suntem deschiși lunii frumoasă
Suntem tot mai aproape de casa aparte
Aprinderi prin care eu lupt deschid...
Scântei de lumină, scântei din mintea fără inhibiții
Lumini ce se joacă cu stelele și aduc fericirea
Învață te ridici, ori de câte ori ai ocazia
Ca niște vulcani noroioși ne pierdem în cuvinte.
Ei dureros ne vor arunca în lut...
Lumina este a ta... da pricepi tu oare că eu sunt ființa,
De care tu te-ai îndrăgostit iremediabil?
Aceleași valuri nu se vor lovi de un alt țărm...
Trecutul este proiectarea în alte timpuri
În alte frumoase adieri...
Prin care se leagă de o odaie.
Plină de unde de sclipici și iubire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

din cioburi

Nu am fost născut Om, eram o mirare
de cristal, fără umbre… doar sunet înalt

Nu știu, ah, dacă ști
cine, cum și de ce a spart oul mirării și iată-
plângând
pe dinăuntru adun apusa splendoare
din cioburi
ce trup aproximativ am strâns până azi
și de câte ori am luat-o de la capăt, voi nu credeți!

Nimeni nu-mi dădu vreun încotro măcar
unde să-mi lipesc o latură, unde cealaltă, cealaltă
și tot așa…
nu voi reuși niciodată, mi se preling printre degete
cioburi din întâiul mine, ah, de l-aș prinde
pe acela care a înfășurat în suspin cheia-măsură
și a dat cu ea de pământ
o a doua oară!
… o a doua oară?… Nu, era ecoul sau
ce a mai rămas din sunetul acela înalt.

poezie de
Adăugat de Mariana FulgerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Wislawa Szymborska

Născut

Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenușii.

Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la țărm.

Deci din ea a ieșit
în lume,
în neveșnicie.

Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.

Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet și gata.

Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,
l-a legat prin oase
ascunse în fața mea.

Singură i-a potrivit
ochii lui cenușii
cu care a privit spre mine.

Deci ea este, alfa lui
De ce mi-a arătat-o.

Născut.
Deci, totuși, și el născut.
Născut ca toți.
Ca mine, muritoarea.

Fiu de femeie adevărată.
Venit din adâncul corpului
călător spre omega.

Expus
la propria sa absență
oriunde
în fiecare clipă.

Iar capul lui
este capul ce trece prin zidul
permisibil, cu timpul.

Iar mișcările lui
sunt abateri
de la sentința generală.

Am înțeles
că a parcurs deja jumătate de drum.

Dar așa ceva el nu mi-a spus,
nu.

- Aceasta e mama mea -
mi-a spus doar.

poezie celebră de din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "View with a Grain of Sand: Selected Poems Paperback" de Wislawa Szymborska este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Dacă sunt...

Dacă sunt, unde sunt
în ce cânt
în ce gând
în ce rost muribund
în ce cuget plăpând
descărnat de curând
dacă sunt, până când?

Dacă sunt, eu ce sunt
un mărunt
amănunt
un mereu doar secund
dumnezei înjurând
ori vreun geamăt imund
ăsta sunt, asta sunt?...

Dacă sunt, din ce sunt
din descânt
din pământ
din dezgustul fecund
colcăind furibund
într-un timp ne-afund
din ce sunt, până când?

Dacă sunt, cine sunt
vreun cuvânt
de nesfânt
vreun pascal fredonând
în swahili, vreun rând
vreun temei de mormânt
dacă sunt, de ce sunt?

poezie de din Eu, Nietzscheanul
Adăugat de Radu CâmpanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Livrescu" de Mihail Soare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 15.99 lei.

Cine crede dar în Mine

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Și cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte — -mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
nu pierd aici nimica cum dar El m-a învățat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
nu piară pe vecie — în El cine se încrede
Și așa Mântuitorul ne-a vorbit de Ființa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morți îl voi învia

Eu sunt Pâinea — din cer ce s-a pogorât
Domnu așa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau și-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viață atunci — era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăiește
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuși este

Însă Doamnul le-a vorbit — între voi să nu cârtiți
La Mine nimeni nu vine viața de nu o sfințiți
Dacă Tatăl nu v-atrage și nu locuiește-n voi
Nu puteți veni la Mine să vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris — toți vor fi învățați de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu ființa îi voi învia
Și de-a pururi și-n vecie viață el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun — cine crede dar în Mine
Viața veșnică o are și el de la moarte — la viață vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieții din cer care se coboară
Și din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar — el va trăi
Și Pâinea pe care o dau este trupul Meu știți
Pentru voi dar iată-l dau frații Mei cu toți să fiți
Cine crede dar în Mine Viața veșnică o are
Căci Eu îi ofer un nume și îi dau pe veci salvare
O veniți dar prin credinț㠗 Evanghelia o urmați
Ca să fiți cu toți de aicea și surori și să-mi fiți frați
11-02-2020- mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ideea de bază

Îmi place să joc cuvintele pe degete.
Să înot printre cuvinte cu dublu înțeles.
Să-mi exprim dezamăgirile, durerea, prin punctul ce îl pun pe i.
Iar prin virgula clarific sensul și totodată elimin ambiguitățile.
Viciul de care sunt vinovat, este acela de a fi un veșnic visător.
Deși uneori mi s-a spus ca sunt mai din "topor"
Să extrag frumosul din mocirla și sublimul din grotesc.
Să simt, pur și simplu ca iubesc timpul în care trăiesc.
Visez la o lume mai frumoasă, fără sărăcie și corupție.
O lume simplă, "musai" populată doar cu oameni modești și buni.
Sufletul omului devenind astfel mai puternic și frumos, prin simpla dăruire.
Opusul acestuia fiind omul meschin, a cărui răutate se vede pe chip, gesturi și în a sa privire.
De nenumărate ori mă întreb, este un păcat fiu un continuu visător?
Sau în timpul acesta neologic, sunt doar un simplu trecător?
Prezentul sau viața aceasta, va transforma într-un jucător abil?
Sau totul va rămâne veșnic gargară ieftină, un "kitsch"mascat subtil.
Voi fi oare un jucător în lumea asta crudă, ce va avea vreodată ceva util de zis?
Asa cum diamantul devine mai prețios de abia după ce a fost șlefuit.
Greul se depășește doar prin perseverenta și nimic în viața nu se obține gratuit.
Nu trebuie sa renunțăm la lupta, atunci când drepturi fundamentale ne sunt lezate.
Ideea de baza fiind votul, prin care putem pedepsi politicienii pentru a lor mârșave fapte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Minciuna

Este greu ieși din minciună
În care trăiești de atâta timp,
Dacă nu vezi gratiile.
Însă este și mai greu le vezi
Dacă ești legat la ochi.
Sa încerci ieși din închisoare
Fără -ți fi eliberat ochii
Și a înțelege locul în care te afli
Va avea întotdeauna același rezultat:
Te întorci de unde ai plecat.
Pentru a ieși din cușcă
Este necesar ca înainte de toate
Să devii onest cu tine însuți.
Onestitatea este primul pas
Prin care te poți elibera.
Al doilea,
Este vezi lucrurile așa cum sunt,
Fără judeci ceea ce apare.
Iar al treilea,
Să treci dincolo de alegeri,
Acceptând totul așa cum este,
Fără proiecții și așteptări.

poezie de
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Renascut din propria cenusa" de Paul Avram este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 21.99 lei.

Cadastrul omului cu lumea

e un simplu cadastru al omului cu lumea, dragă domnule
un pasaj din viața unui vetust scriitor orb
o memorie a timpului care se desfășoară periodic într-o obnubilație
și catrafusele candidei liniști ale bețivului din zilele noastre
prăfuite la periferia unui oraș murano
lâncezesc vremea coatelor tocite
mai spune ceva despre asta
cum din cap ne sar cartonașe colorate
semn că senectutea se înrudește prin culoare cu lipsa de văz
sunt o poliță de care mă sprijin ca de mama
umbra unui tată neștiut
creator de vieți aici sau în altă parte
un punct desprins de sol prin neuroni

poezie de din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă aș putea să mă strecor prin una din ușile care au mai rămas întredeschise în urma mea, L- ruga pe Dumnezeu să-mi dea o singura zi, una de vară, pentru a pierde în (ne)cuprinsul ei cu inima pe care am avut-o fiind copil. Și L- ruga îmi dea puțin din priceperea omului adult, nu mult, doar atât cât pot înțelege că locul numit copilărie, acela în care nu se moare, în care părinții sunt tineri și bunicii încă suficient de sprinteni – este singurul paradis pe care omul îl poate locui fără ca, mai întâi, treacă prin moarte.

citat din
Adăugat de seieinfachSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Scrisoare catre fiul meu" de Cosmin Neidoni este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -23.10- 16.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook