Narghileaua violetă

Ieri am plâns ca o zăludă,
Mi s-a înecat şi arca,
Dumnezeu să mă audă
Şi să îmi salveze barca.

Şi am scris ca o nebună
De-of şi inimă albastră
Câte-n stele şi în lună
Tot privind înspre fereastră.

Parcă aşteptam furtuna
Să mă ia cu ea în lună,
Să plec pentru totdeauna
C-aşa cerul ne adună.

Înspre seară-a mai stat ploaia,
Mi-am şters ochii c-o batistă;
Era timpul să-ntorc foaia,
Să-ncetez să mai fiu tristă.

Cookie se uita mirată:
A-nţeles că nu-i a bună
Şi scâncea cu mine-odată
Şi lătra timid la lună.

Ei, şi stând aşa cuminte,
Urmărind un film de groază,
Adormii, eu înainte.
Cookie, încă găinează.

Şi visam că sunt pe mare
Într-un vas de croazieră
Şi cântam nevoie mare
Dansând ca o baiaderă.

Sună telefonul sună,
Sar din pat, nedumerită,
Iau în fugă-n gură-o prună:
Alo, cine mă irită,

La o oră-aşa târzie
Şi mă scoate din poveste?
Cin' să fie, cin' să fie?
-Vio, Mioriţa este.

-Doamne, ce faci, tu femeie,
Unde eşti la ora asta?
-Haide ia cu tine-o cheie
Şi coboară iute, basta!

Şi cobor, bezmeticită:
-La mulţi ani, fată frumoasă!
-Doamne, mare zăpăcită,
Haide să urcăm în casă!

-Stai, că nu-s cu mâna goală
Ţi-am adus în dar o floare
Şi o fată specială.
Şi Rodica-n faţă-mi sare.

Bucuria mă îmbată
Şi mai tare, ce surpriză!
De emoţii îmbibată
Mă apucă iar o criză.

Bate inima cam tare
Şi mă-nvârt în loc, ca duda,
Am şi-un ţol pe mine care
Seamănă cu papapruda.

Şi urcăm în casă iute,
Cookie scoală întreg blocul.
Trei prietene limbute
Nu-şi găsesc prin casă locul.

Şi mai mare e beleaua
Când, Rodica, pe blat scoate
Din sacoşă narghileaua
Şi eu cad buluc pe spate.

Naghileaua violetă
Mă priveşte cu tandreţe,
Elegantă şi cochetă
M-a orbit cu-a ei fineţe.

Aromată şi dulceagă
Fumegă ca o ţigare.
Doamne, mi-e atât de dragă!
Şi răcnesc în gura mare.

Noaptea stă şi ne priveşte,
Pufăim care de care.
Cum să plâng, când mă iubeşte
Lumea, cât este de mare?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!