Anemone

Voi flori zglobii
în mâinile fecioarei,
prin ce mister
aţi devenit cuminţi
în ochiul de artist?
Ce vrajă
veţi fi emanat
din cupe colorate,
de l-aţi făcut
în mare grabă
mâna lui moartă
să şi-o transforme
în penel?!
An după an
omagiu vi se-aduce,
chiar dincolo
de viaţă şi de moarte.
Prin sala tristă
admiratorii trec
şi se petrec,
pe sub adâncii ochi
din autoportret –
ce oglindesc,
fără putinţă de tăgadă
misterul
unei lumi întregi.
In faptul serii
când sala-i iarăşi goală
minune se petrece, şi
triştii ochi se-nchid
peste durerea lumii,
iar coloratele anemone
rănite cad,
din valoros tablou
strivite-ncet,
de amintirile ce dor,
pe când în aer –
un cântec trist pluteşte
născut fiind
din zborul frântelor petale
şi răspândit suav
sub formă de parfum.

poezie de Maria Grosu
Adăugat de Nicoleta Ilade
Votează! | Copiază!