Vis de copil
Arcade gotice, coloane elene,
cu creneluri dorice
si sacrada-familiene,
imparteau inaltimi de alabastru,
heraldice umbre cu intuiri ionice;
Si ca intr-un amestec,
semiotic, motrice, intens,
conturau palatul de margean
al visului meu
de cer dens.
Pauni albinosi,
imi invadau gradinile suspendate
pe palmierii revarsati
in verde exotic;
Iar mai incolo,
un soare... nu... doi sori,
topeau nisipul fin, in revarsari
de niluri de aur si nestemate;
Caleidoscop de licariri toride.
Dune cu spete scheletice,
Lesuri de monsti telurici,
rataceau prin tacerea pustie,
ca niste califi hoinari,
in desertul de oaze magnetice,
azi erau, maine nu,
scarabei divini,
sub pasii beduinilor.
Poleit in platina si fosfor,
palatul meu rasarit din infinit
pleca acum,
incadrat de cei doi sori,
micsorand deoadat' apostil,
undeva in departele zarii,
distanta dintre noapte
si de-metal-incins zorii,
visului meu
de copil.
poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Cristina Mocanu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre Soare
- poezii despre verde
- poezii despre prezent
- poezii despre palate
- poezii despre oaze
- poezii despre noapte
- poezii despre nisip
- poezii despre magnetism
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.