Mirările peştelui

Năstruşnic monstru! Ca el, eu altul nu mai ştiu,
Rasa noastră de când l-a zărit întâia oară
Se miră încontinuu. O faţă plată, de ocară,
Iar trupul de la mijloc spintecat în două. Straniu.

Tu, care pe malul apei calci bizar şi fistichiu,
Cu trupul despicat, mişcându-te-într-un ritm ridicol,
Cu aripioare fără rost, lent şi păros articol!
Deshidratat şi vertical, cu dinţii lipiţi! Disgraţios şi cenuşiu!

Respiri ce nu-i de respirat, aerul tăios ca un pumnal,
Cum poţi tu oare să exişti? Pe tine însuţi cum de te suporţi,
Uscată şi-îngrozitoare creatură care simulezi că ştii să-înoţi?!
Din tine nimic nu trăieşte-n apă, nimic din tine nu-i normal!

Din când în când, vă văd trecând perechi ( soţii şi soţi?!)
Cu-aripile legate-absurd una de alta – apocaliptic animal!

poezie de James Henry Leigh Hunt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!