Doar... o salcie şi-un tei...

De m-am întrebat vreodată ce-mi doresc cu-adevărat?
Prinsă-n "caruselul" vieţii, nici nu cred c-am avut vreme
Şi-au trecut, în goană, anii, fără să mă fi-ntrebat,
Unde-i visul cel mai dulce, care-n taină să mă cheme...

Am visat, precum oricine... Şi aşa, pe la răstimpuri,
Mi-am dorit, (mai blând, mai aprig), multe lucruri şi-mpliniri.
Le-am primit? Şi da... şi nu! Şi zburat-au anotimpuri,
Aşa cum "îi şade bine"... preavremelnicei trăiri...

Acum, când privesc în urmă cu un ochi puţin mai... critic,
Fac, tardiv, "evaluarea" la ce-am cerut de la soartă,
Constatând cu-amărăciune: ce-mi părea cândva mirific,
Azi îmi pare o reflexie într-un ciob de sticlă spartă...

Pofte nebuneşti, orgolii şi ambiţii fără bază,
M-au "curtat" de-a lungul vieţii, încercând să-mi intre-n vrere,
Să-mi întunece vederea cu o perdea de emfază,
Ori cu praful de iluzii ce se cheamă, scurt, plăcere...

Câtă pierdere de vreme, atunci când nu ştii ce vrei!
Acum ştiu! Vreau doar căsuţa ce-o "zidea" povestea noastră,
Iar în curte-n iarba-naltă, doar o salcie şi-un tei
Şi susurul blând al apei în râul de sub fereastră...

Să trăim în paradisul simplităţii de la munte,
Cât se va îndura cerul să ne ţină, de-o mai vrea:
Tu... să-mi spui poveşti frumoase, mângâindu-mă pe frunte,
Eu... să depăn nemurirea, prinsă-n ochii-ţi de cafea...

Fremete prin cetini vântul, cadă stelele pe noi,
Basme vechi la gura sobei să ne şoptească nămeţii,
Flori de luncă-n crucea verii să ne-ntâmpine vioi,
Cu aroma purităţii stinsă-n roua dimineţii...

Vă arunc în nefiinţa neaducerii aminte
Vise vechi, sărmane vise, ce-aţi trecut prin anii mei
Şi-mi trăiesc visul de aur, doar... în câteva cuvinte:
Să-mi dai Doamne-n curtea vieţii, doar... o salcie şi-un tei!...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!