În adormirea lunii

Am răsfoit tot universu-n noapte,
Copilă dragă, până te-am găsit,
Pe gura ta e încă gust de lapte
Şi-ncărunţita sete-l bea grăbit.

Întorci cu ochii paginile crucii
Şi le sfinţim cu împăcarea noastră,
Vom aştepta ca, plină de capricii,
S-adoarmă luna iarăşi la fereastră.

Pe-o pagină stă scris lâng-o fântână,
"Mai lasă-mă să-mi fie dor de tine"
Ne închinăm cu inima în mână,
Lăsând un vers în apele-i blajine.

Pe crucea ei, e-o pace de cuvinte!
În somn zâmbeşte adormita lună.
Noi îi lăsăm aducerile aminte...
E frig... şi-un pulovăraş de lână.

De undeva, ne bate o lumină;
Luceafarul de umbră-i obosit...
Sub plopii fără soţ stă scris de mână,
Un vers de dor ce arde moleşit.

Te iau în braţe, că-i târzie noaptea,
Tu dormi micuţo, eu te voi purta,
Îţi sunt iubitul tău ce-ţi poartă şoapta
Din altă lume, în odaia ta.

poezie de Mircea Trifu (15 ianuarie 2016, Italia)
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!