Noapte de iarnă

tatălui meu

Luminile s-au stins în tot oraşul
Şi lângă casă un câine latră trist,
Un vagabond s-a rătăcit pe stradă
Şi Luna-l mângâie pe părul nins!

E ger de crapă pomii în grădină,
Trosnesc în sobă lemnele pe foc,
Văd fumul gros ieşind din coşul casei
Şi simt miros de vâsc şi busuioc.

Din fluierul de lemn se-aud cântând
Zăpezile ce-au colindat prin sat,
Iar prin ferestra veche de la tindă
Ţi-aduce iarna chipu-ngândurat:

Te văd cum strângi zăpada-n faţa casei,
Eşti nins, mereu, în amintirea mea
Şi ies desculţă prin zăpada rece,
Să mai sărut o dată urma ta!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din Ochiul din cerc (2003)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!