Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cine dă, lui își dă...

Lângă un sătuc de munte, în hățișuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic își făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ și din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori și păsărele.
Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în niște cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit așa, sărmanul, își ducea al vieții fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.

Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerșească demâncare,

Arătându-și trist durerea prin zicala lui de pace:
"Cine dă, lui își dă, tată, cine face, lui își face''!

Îl știa de mult tot satul și, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulțumea, zicând cu pace:
"Cine dă, lui își dă, tată, cine face, lui își face''!

Ani în șir trecu de-a rândul, mulți din vremea lui muriră,
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Și din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Far-ași mai schimba cojocul, cârja, tolba și sumanul.

Înaintea lui sătenii îi ieșeau cu darul lor,
Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor.
După ce își lua darul, tuturor zicea cu pace:
"Cine dă, lui își dă, tată, cine face, lui își face''!

De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,
Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare,
Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerșetor,
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.

Repede făcu o pâine din faina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, și la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
– De acuma, știu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!

Cerșetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândește s-o mai ție.
Și-i repetă și stăpânei vorba lui, cu multă pace:
"Cine dă, lui își dă, tată, cine face, lui își face''!

După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Și,-obosit, se odihnește pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihnește bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic și-un câine, venind de la vânătoare.
Obosit și mort de foame, și uitând că-i de neam mare,
Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare,
Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării:
– Moșule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării?
Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine,
Și nu am gustat nimica, nici măcar un colț de pâine.
Știu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă,
Îți mai pun ceva în tolbă, ba și cei ce-o fac în silă.
– Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat,
Și chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată și-o mănâncă; potolește-ți foamea-n pace;
"Cine dă, lui își dă, tată, cine face, lui își face''!

După ce mâncară pâinea, mulțumindu-i, a plecat
Spre căsuța boierească, ce sclipea la ei în sat.
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrățișează,
Dar deodată rău îi vine și la față se-ntristează.

– Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
– Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă și frumoasă
Ce mi-a dat-o cerșetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!

Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,
Care-și vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.
Țipă, urlă de durere, conștiința nu-i dă pace,
Vrea să-l scoale iar la viață, dar nimic nu poate face.
În durere-și vede fapta cea mârșavă și debilă
Și își ia acum răsplata pentru gestul fără milă.
În urechi îi sună glasul moșului, trecând în pace:
"Cine dă, lui își dă, tată, cine face, lui își face''!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Diaspora Pro RomaniaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

1
Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 26 noiembrie 2014:
Superbă! O știu din pruncie ...!

Felicitări, cui s-a învrednicit s-o publice!

Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook