Cine dă, lui îşi dă...

Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.
Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.

Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,

Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră,
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Far-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul.

Înaintea lui sătenii îi ieşeau cu darul lor,
Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor.
După ce îşi lua darul, tuturor zicea cu pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,
Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare,
Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerşetor,
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.

Repede făcu o pâine din faina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
– De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!

Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie.
Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare.
Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare,
Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare,
Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării:
– Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării?
Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine,
Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine.
Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă,
Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă.
– Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat,
Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace;
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat
Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat.
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează,
Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează.

– Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
– Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă
Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!

Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,
Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.
Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace,
Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face.
În durere-şi vede fapta cea mârşavă şi debilă
Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fără milă.
În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Diaspora Pro Romania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine îşi păzeşte gura îşi păzeşte sufletul său; cel ce deschide prea tare buzele o face spre pieirea lui.

Solomon în Pildele lui Solomon, Diferite sfaturi - 13:3
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetorul: cine dă lui îşi dă... vocea: Cine primeşte acela se hrăneşte...

aforism de Corneliu Vornicu (20 aprilie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzător de neam şi rit

Vânzătorul de cuvinte
Chiar şi când respiră minte,
N-are carte, are bani
Şi o şleahtă de tâlhari.

Nu e singur, e votat
Să fie-n primii din stat.
Oare cine, oare cine
Încă îi mai face bine?

Gaşca lui care ucide
Pe oricine din cuvinte
Şi din fapte deşănţate
Îşi face pe loc dreptate.

De îl doare-n coastă-un cui
Pleacă repede hai-hui
Să se-ndrepte-n altă ţară
Că sunt doctori foc şi pară.

Se întinde, se preface
Că-i din neam plin de conace,
Însă doctorul român
Îi deschide-o rană-n sân...

"Eu de-acasă am fugit
Pe unde am nimerit
Să-mi trăiesc puţin mai bine
Viaţa asta fără tine.

Dar şi-aicea m-ai găsit
Vânzător de neam şi rit.
Eu îţi scot cuiul, e bine
Să îmi amintesc de tine?

Nu e bine, nu e bine,
Ţara o faci de ruşine,
Nu respecţi pe cei cu carte,
Nu fi prost, îţi dau dreptate!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele Baldwin al 4-lea: La şaisprezece ani am obţinut o mare victorie. Am simţi atunci că voi trăi o sută de ani, iar acum ştiu că nu voi ajunge nici măcar la treizeci. Nimeni nu-şi cunoaşte sfârşitul sau ce forţă îl va călăuzi acolo. Un rege poate dispune de un om, un tată de fiul său. Acel om însă, poate face totul şi singur. Şi abia atunci îşi începe omul acela jocul vieţii. Ţine minte că indiferent cine şi cum dispune de tine, de sufletul numai tu ai grijă. Chiar dacă cei care se presupune că te manevrează sunt regi sau oameni ai puterii. În faţa lui Dumnezeu nu vei putea spune "dar alţii mi-au spus să fac asta" sau "cinstea nu-mi era de niciun folos în acel moment". Acestea nu vor fi de ajuns.

replică din filmul artistic Regatul Cerului, scenariu de William Monahan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia.

Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de 107
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iubire, sufletul se predă. Cine n-are curaj, poate înşela o vreme, ba chiar multă vreme, simulând abandonul, dar într-o zi se întâmplă ceva, nu chiar ceva catastrofic, cum ni s-a întâmplat nouă, ci ceva cu totul obişnuit, cum ar fi de pildă ca simulantul să se îndrăgostească deodată sincer şi total de cineva, şi atunci devine de o necruţare bestială, nu mai concepe nici măcar să i se ceară să renunţe, să zicem, la maniera în care o face, îşi distruge cu brutalitate familia, îşi părăseşte copiii...

citat celebru din romanul Cel mai iubit dintre pământeni, volumul 3 de Marin Preda (1980)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine crede dar în Mine

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte — să-mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
Să nu pierd aici nimica cum dar El m-a învăţat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
Să nu piară pe vecie — în El cine se încrede
Şi aşa Mântuitorul ne-a vorbit de Fiinţa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morţi îl voi învia

Eu sunt Pâinea — din cer ce s-a pogorât
Domnu aşa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau şi-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viaţă atunci — era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăieşte
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuşi este

Însă Doamnul le-a vorbit — între voi să nu cârtiţi
La Mine nimeni nu vine viaţa de nu o sfinţiţi
Dacă Tatăl nu v-atrage şi nu locuieşte-n voi
Nu puteţi veni la Mine să vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris — toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu fiinţa îi voi învia
Şi de-a pururi şi-n vecie viaţă el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun — cine crede dar în Mine
Viaţa veşnică o are şi el de la moarte — la viaţă vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieţii din cer care se coboară
Şi din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar — el va trăi
Şi Pâinea pe care o dau este trupul Meu să ştiţi
Pentru voi dar iată-l dau fraţii Mei cu toţi să fiţi
Cine crede dar în Mine Viaţa veşnică o are
Căci Eu îi ofer un nume şi îi dau pe veci salvare
O veniţi dar prin credinţă — Evanghelia o urmaţi
Ca să fiţi cu toţi de aicea şi surori şi să-mi fiţi fraţi
11-02-2020- mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început locuim în cuvinte ca într-o mare casă comună. Apoi, câte unul dintre noi îşi ia cuvintele cu el şi se mută singur pe o colină. Îşi face acolo coliba lui. Iar ceilalţi vin s-o viziteze. La început câţiva, apoi din ce în ce mai mulţi. Încet-încet, se mută cu toţii în coliba lui. Cel care reuşeşte să facă asta se numeşte scriitor.

Gabriel Liiceanu în Întâlnire cu un necunoscut (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi duşmanii omului vor fi casnicii lui. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Chemarea apostolilor şi trimiterea lor la propovăduire. - 10:34-40 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se părea că pentru tânărul comandant, ziua aceasta nu începuse chiar atât de bine cum i se păruse lui de dimineaţă, nu fusese tot timpul atât de norocos, asta putea înţelege după incidentul din faţa Institutului, al cărui protagonist fusese chiar el, Lucian, deşi fără voia lui. Iată-se acum în jeep, alături de director şi profesor. Ruşinat, îşi plecă privirea şi capul; nu arăta întocmai demn de funcţia pe care o primise seara trecută. Nu-l durea nimic, dar nu îndrăznea să spună un cuvânt. Îşi închipuia cum îl vor privi colegii lui, când îl vor vedea astfel; probabil că ei, ceilalţi, arătau mult mai bine, nu ca el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea...

Cine vrea să vadă, vede,
Cine vrea să creadă, crede.
Cine vrea să simtă, simte,
Cine vrea să mintă, minte.
Cine vrea să audă, aude,
Cine vrea să răspundă, răspunde.
Cine vrea să asculte, ascultă,
Cine vrea să cuvânte, cuvântă.
Cine vrea să meargă, merge,
Cine vrea să culeagă, culege.
Cine vrea să zâmbească zâmbeşte,
Cine vrea să iubească, iubeşte.
Cine vrea să tacă, tace,
Cine vrea să facă, face.
Cine vrea să lupte, luptă,
Cine vrea să cânte, cântă.
Cine vrea să fie fericit...
doar vrea.
Că de muncit...
e viaţă grea.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu îşi oferă posibilitatea de a experimenta din când în când tăcerea nu face altceva decât să îşi stimuleze la infinit dialogul interior mental.

Deepak Chopra în Cele şapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când cineva îşi deschide inima, îi cuprinde şi pe ceilalţi în starea lui de bine. El nu face un târg, schimbând starea lor de bine pentru a lui. Nu încearcă să le facă altora plăcere în detrimentul său. Nu se lasă pe el de-o parte, ca să-şi găsească o identitate în altcineva.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins în punctul său slab, directorul o privi iscoditor cu ochii săi ageri şi simţi un gol în inimă. Ar fi dorit atât de mult să poată recunoaşte, în sfârşit, măcar în faţa acestei domnişoare, că de fapt, în realitate, Lucian chiar este copilul lui, unicul său fiu, dar nu putea spune acest mare adevăr. Era o taină pe care o păstra cu durere ascunsă-n suflet, căci mereu simţea nevoia de a-şi strânge ocrotitor fiul în braţe, de a-l înconjura şi a-şi arăta dragostea lui părintească; cu greu se abţinea. Cine oare ar fi putut înţelege cât de dificile i se păreau toate acestea chiar şi lui, directorul celui mai mare şi mai modern Institut Astronomic de pe întreaga Terra? De câte ori nu simţise nevoia să-l audă pe Lucian spunându-i măcar o singură dată "tată"? Dar se stăpânea de fiecare dată, reprimându-şi sentimentele, cum se stăpânise şi de data aceasta, reuşind să-şi redobândească rapid controlul de sine şi calmul său imperturbabil, să nu îşi piardă firea şi-i răspunse Liei cu o voce totuşi uşor iritată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Psalmul 72

Fiului Împăratului
Dumnezeule
dă-i judecăţile Tale
şi El
va judeca pe poporul Tău
cu dreptate
şi pe
nenorociţii Tăi cu nepărtinire

El
va face dreptate
şi
năpăstuiţilor poporului
le va face parte de îndurările Lui
iar
pe copii săracului
îi va scăpa şi-i va ocroti
cât va fi soarele şi cât se va arăta luna
de Tine se vor teme
căci
celui ce geme
El
îi va veni în ajutor

va
înflori viaţa
şi-ntreaga omenire va fi
ca o ploaie care cade pe un pământ
proaspăt cosit
ca
o ploaie repede de vară câmpia ce-o udă cu picurii ei

în zilele Lui
va înflori cel neprihănit şi
până nu va mai fi lună
şi
până nu-şi va mai ascunde soarele zâmbetul de lumină
va fi belşug de pace
căci El
Fiul Împăratului
de la o mare până la cealaltă
şi
de la Râu
până la marginile pământului
va domni şi va stăpâni toată floarea ochilor
a mersului şi-a zborului
tot ce există
în aer
în apă
şi pe pământ
căci
Lui i s-au dat toate

înaintea Lui
locuitorii pustiei îşi vor
pleca genunchii
şi vrăşmaşii vor linge ţărâna

biruri
îi vor plăti
împăraţii Tarsisului
şi ai ostroavelor mării
din Atlantic până-n Pacific
iar
împăraţii Sebei şi Sabei
daruri îi vor aduce

toţi împăraţii
i se vor închina şi-i vor sluji
şi
toate neamurile
căci El
va izbăvi pe săracul care strigă
şi pe
nenorocitul care n-are ajutor

de
cel nenorocit
şi
de cel lipsit
El va avea milă şi-i va ajuta
căci
viaţa săracilor şi a celor amărâţi va fi scumpă înaintea Lui
şi-i va izbăvi de apăsare şi de silă
venindu-le
cu milă în ajutor
El
Domnul domnilor
căci
sângele lor
al celor săraci şi nenorociţi
va fi scump înaintea Lui

ei
vor trăi
în pace şi-i vor aduce
aur din Seba
şi
neîncetat
se vor ruga pentru El

şi-l
vor binecuvânta zi de zi

în ţară
şi peste tot
belşug de grâne va fi
căci până în vârful munţilor
pământul va rodi
şi
ca cedrii din Liban în
bătaia vântului
se
vor clătina spicele cu gingăşie
iar oamenii
ca iarba câmpului
vor înflori
ca florile-n grădină şi crinii de pe câmp
vor înflori-n cetăţi
căci Numele Lui
al Împăratului ce va stăpâni pe tot pământul
va dăinui pe vecie
cât soarele va ţinea

cu El se vor binecuvânta unii pe alţii
şi toate neamurile
îl
vor numi fericit
binecuvântat
să fie Dumnezeul lui Israel
singurul
care face minuni
şi care schimbă faţa omenirii şi
a planetei după cum vrea
căci El a creat-o

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda începe pe la mijlocul anilor '70, când în satul de munte îşi face brusc apariţia o femeie de vreo cincizeci de ani, Ines Garcia Clemente, nepoata lui Pedro Garcia Luciente, membru al vechii familii Garcia al cărei nume este purtat de o jumătate de sat ca patronim şi de cealaltă jumătate ca matronim (există doar puţini Garcia Garcia, iar Institutul Epistofelic i-a privit multă vreme cu suspiciune, deşi toată lumea ştia că mama şi tatăl proveneau din sate diferite). Noua sosită e bine primită de clan; îşi pierduse bărbatul şi cei doi fii şi n-avea rude decât la Mesala. Ines vorbeşte puţin, iar când vorbeşte e incoerentă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnia Lui Hristos

Când în slava Lui cerească Domnul Isus va veni
El îşi va întinde mâna şi totul va înnoi
curăţa-va tot pământul de păcat nelegiuire
şi toţi oamenii cei răi vor fi daţi doar la pieire
Domnul va-nnoi pământul şi faţa-i va transforma
căci doar El crease totul şi a Lui este puterea
şi toţi oamenii-or să fie de Hristos dar îmbrăcaţi
prin a Lui lumină sfântă o să fie transformaţi
vor trăi aici viaţa cum copacii din pădure
căci nu va fi aici nimeni mintea lor ca să o fure
doar Satan va fi legat şi în temniţă închis
astfel că pământu-ntreg va fi atunci un Paradis

nici un rău nu se va face pe tot muntele cel sfânt
căci Isus îşi va impune omenirii al Lui Cuvânt
şi va fi o nouă eră omul cum n-a mai văzut
căci viaţa va fi-ntreagă sub al Domnului Sfânt scut
împreună atunci cu mielul lupul blând va locui
şi cu vitele-ngrăşate leul se va zbengui
cu ursoaica la păşune vaca se va desfăta
pe pământ chiar nici un rău loc aici nu va avea
o pace fără hotar va fi iarăşi peste tot
împlinindu-se Cuvântul Celui Sfânt şi Savaot

copilaşul cel micuţ cu năpârci se va juca
nici un rău nu se va face şi nimic nu va avea
tot pământul va fi plin de lumina Lui Hristos
şi rău nu va exista pe pământ aicea jos
iată Domnul dar ce zice al vieţii Creator
Eu fac ceruri noi pentru omul muritor
şi-atunci vă veţi bucura tresăltând de bucurie
căci trăi-veţi dar viaţa iată până-n veşnicie
şi întreg Ierusalimul piatră scumpă atunci va fi
căci peste întreg pământul Hristos doar va stăpâni

oamenii vor înflori ca şi cedrii din Liban
îndreptându-şi dar viaţa înspre-al fericirii lan
a lor muncă pe pământ în zadar nu va mai fi
vor avea atunci de toate sute de ani vor trăi
iată Domnul ce vorbeşte şi El Însuşi azi ne spune
atunci va fi o nouă viaţă şi va fi o nouă lume
oamenii nu vor avea copii ca să îi înmormânteze
ci ca plini de bucurie pe braţe să îi aşeze
Hristos le va fi lumina şi de toate le va da
să trăiască-n bună stare fericită având viaţa
iată dar ce se va face oamenii cum vor trăi
când peste întreg pământul Hristos Însuşi va domni
îmbrăcată-n fericire planeta va fi lumină
omenirea atunci întreagă va trăi fără de vină

prea puţini înspre păcat ochii îşi vor îndrepta
şi vor fi toţi pedepsiţi doar stăpân va fi Mesia
astfel că-n neprihănire omu viaţa-şi va trăi
ce-a râvnit atâta vreme iată el va dobândi
Raiul Raiul cel pierdut îi va fi iar locuinţa
numai pentru că Hristos îi oferă biruinţa
glorie dar Lui Hristos slavă Celui Prea Înalt
Raiul cel plin de miresme iarăşi omului l-a dat
Tată scump şi Sfânt din cer noi o iată-ţi mulţumim
pentru Noul Paradis în care ne-ai dat să fim
slavă cinste şi onoare acum iată ţi-am adus
te slăvim o scumpe Tată şi-l cinstim azi pe Isus

poezie de Ioan Daniel Bălan (30 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dumnezeu face dializă
stă la rând, laolaltă cu alţi zei, asemenea lui
nu are voie să mişte câteva ore
nu mai are când să se plângă
că nu-i mai ajunge timpul

Dumnezeu face dializă
îi e interzis să-i fie foame, sete
acum e doar o bucată inertă de carne
peste care el însuşi, cândva
a suflat viaţă simplă, de om

Dumnezeu face dializă
mâna lui stângă e plină de înţepături
hematoame, umflături şi alte însemne
el râde şi uneori îl pornesc lacrimile
dar îşi aminteşte ce-i spunea tatăl său
despre zeii ce n-au voie să plângă
niciodată...

poezie de Lucian Domşa din Black metal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşa lui Tataia

Cerul îşi trage pe cap gluga de nori
cusută cu fir de noapte
luna îşi mută ochii pe partea întunecată
din sirena ambulanţei urlă moartea

l-au luat pe Tataia
nu o să-l mai văd
păpuşa lui îi plânge urma pe bancă

îmi amintesc cum umblam
cuvânt lângă cuvânt
prin mine
urmărind parcă un film trist
mă aşez lângă ea
între noi golul lui Tataia
locul lui în junglă
unde patru ani şi a vânat leul

la fel ca el
filosof şi alcoolic
îi spun:
va veni şi rândul nostru
odată
dar când
prietena mea?

poezie de Relu Cazacu (21 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea...

Cine vrea să vadă, vede,
Cine vrea să creadă, crede.
Cine vrea să simtă, simte,
Cine vrea să mintă, minte.
Cine vrea să audă, aude,
Cine vrea să răspundă, răspunde.
Cine vrea să meargă, merge,
Cine vrea să culeagă, culege.
Cine vrea să gândească, gândeşte,
Cine vrea să iubească, iubeşte.
Cine vrea să tacă, tace,
Cine vrea să facă, face.
Cine vrea să vorbească, vorbeşte,
Cine vrea să mulţumească, mulţumeşte.
Cine vrea să cânte, cântă,
Cine vrea să cuvânte, cuvântă.
Cine vrea să fie fericit,
doar vrea
că... de muncit...
e viaţă grea.
Ideile exprimate
dovedesc sinceritate.
Ideile nespuse
trădează gânduri ascunse.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!