Cimitir globular - Oceanul Antlantic de Nord

φ = 048o60'N
λ = 036o06'W

Volturno. Dimensiunile reperului
pe o scară neconvenţională – zero!
nicio guvernare,
presiunea, densitatea şi căldura
au hotărât soarta răzleţelor vestigii.
De aur aripile celui care se reîntoarce
şi pleacă imediat,
într-un dialog mut
cu eul destinului său.

Ca o lumină care bate între două carturi,
copleşitoarea linişte
în care totul se trezeşte
fără a te duce cu ea până se pierde,
fără să mângâie nesfârşirea trecerii ei.

Sunt ochi care veghează competenţe
arborate drept pavilioane eterne,
umbre scuturate de tremur
şi ridicate din ceaţa gălbuie, –
ultimele care mai cred
în existenţa noastră.

În calitate de martor,
cel desemnat să indice Nordul
cobora odată cu sine
marca de identificare.

Rugul fusese înălţat
pentru familiile înrudite
chiar în faţa hublourilor sparte,
iar unii şi-au asumat sărbătoarea
în timp ce alţii consultau manuale
de tactică navală.

Din refuzul de a mai căuta ce nu se află,
pentru prima dată, apa obosi până în adânc.
Vin zorii.
Cel desemnat să indice portul
notează penibilul realităţii
ca pe o falsificare planificată.

În faţa rugului stins
trebuia continuată vorbirea,
pavilioanele erau coborâte în bernă,
iar pe platou jucau reflexele lunii.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Votează! | Copiază!