Ruga vânătorului
Patule, primește-mi trupul
Spre hodină dinspre trudă
Că din patimi câte rupu-l,
Vânătoarea-i cea mai crudă
Că se-adun hăitași în cete
Și vânează vânători
Morțile ne sunt încete
Și sosesc numai în zori
Când ajung în fața porții
Glasul lor prin ziduri sapă
Ăștia sunt hăitașii morții
De ei nimeni nu te scapă!
După datini dă-mi popas
Dulce ca un armisitițiu
Până prind goarnele glas
Și ne cheamă la solstițiu
Că ne sunt zaruri zvârlite
Zodiile de prigoană
Și mă dor oase tudite,
Și mă dor oase de goană
Nu cer vin din dmigeană
În obraji să-mi dreg culoarea
Geană vreau să dau de geană
Că mă cere vânătoarea
Și-mprejuru-mi cad mereu
Vânători fără noroc
Și pe care nu e greu
Să-i vânezi c-un semn de foc
Trupul cer să mi-l primești
Că mi se-ngustează drumul
Și mă prin hăitași în clești
Și din puști mă-neacă fumul
Patule, primește-mi trupul
Că-mi e timpu-ntârziat
Și mă prinf hăitași și rupu-l
Și m-or duce în alt pat.
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânătoare
- poezii despre moarte
- poezii despre zaruri
- poezii despre superlative
- poezii despre noroc
- poezii despre fum
- poezii despre foc
- poezii despre dor
- poezii despre culori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.