Doruri visate

Dacă eu sunt în mansarda vechilor dorinţe
vreau să-ncolţească sămânţa dorului visat
spre pacea căutată în drumul printre stele
ascunsă-n pribegiile cu perimetrul finisat.

Destinele care au părăsit definitiv bucuria
ne lasă umbrele fără culori risipite pe ape
peste impresia vieţilor oarecum paralele
şi sunt sătul de orarul adus prea aproape.

Dar timpul probabil îl am nemeteorologic
axul rotaţiei îmi este fără punct de sprijin
regret însă munca plătită cu păreri de rău
şi pun pe memoria brazdei un surâs blajin.

Azi e azi iar mâine mai are aşteptările utile
cu dorurile visate puse pe culmile domoale
lângă clipele care citind şi ascultând vieţile
sunt învinse dar nu ne cântă un final de jale.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribegia drumului

Despre pacea dintre stele nu mai vreau s-aud,
vara citesc numai cărţi despre polul sud.
Bătrânii nu mai ţin amintirile în acord
şi iarna citesc doar cărţi despre polul nord.

Fiorul pădurii caută un fierăstrău
şi munca este plătită cu păreri de rău.
Se vând culori pentru bilete rătăcite
pe scări din fire de paianjen împletite.

În muzeu un tablou priveşte nepăsarea,
zilele aduc apusul nocturn cu zarea,
nopţile văd zilele negre tulburate
prin destine fantastice puse-n palate.

Vieţile sunt paralele spre amăgire,
doar anotimpurile sunt în prelungire.
Sunt sătul de orarul orb al vieţii mele,
dar refuz pribegia drumului spre stele.

poezie de Constantin Rusu (2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele paşilor

Urmele paşilor pe nisipul fără stâncă
sunt şterse de o apă mai puţin adâncă,
ascuns printre valuri urmele lor le privesc,
au trecut doi tineri care parcă se iubesc.

Urme de paşi pe trotuare asfaltate,
lângă reclamele bezmetic luminate,
par afişe de voluptate dezintegrată,
rătăcite puhoaie în ploaia întristată.

În neaua albă a copilăriei mele
văd paşii mamei încă oglindiţi în stele,
păstraţi pe oda lacrimilor risipite
la umbra teiului cu frunze adormite.

Simfonia paşilor pe cărări de munte,
tăvălind mireasma dorinţelor mărunte,
are acordul rugăciunii puse în destin
şi-aduce eternitate şi zâmbet în suspin.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

Destinele sunt paralele
Fără excepţii între ele
Dar după revelaţii noi
Sunt paralele şi cu noi!

epigramă de David Boia (27 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nucul de lângă castan

Sunt în toamnă, pe o bancă ciudată,
uitată sub nucul de lângă castan.

Petale uscate de dorinţe vechi
picură amarul în păduri arse.

Tâmplele îmi sunt prinse cu spinii arşi
în sărbătorile unse cu prostie.

Cuvinte nu pun pe autostradă,
am urcat cu ele doar o potecă.

Tăcerea tremură uşor, ascunsă
pe lumina de surâs a ochilor.

Aş rosti un vers sau o rugăciune,
ca să înflorească lăcrămioara,
sau liliacul cu zâmbet pe bucurie.

Am vrut o frumuseţe limpede,
dar lipsită efectiv de forme,
pe care n-am găsit-o niciodată
pentru că nu avea nici o formă.

Aud în amurg un murmur venind,
fără forme, dinspre o bancă tristă,
uitată sub castanul de lângă nuc.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea în care mă scald

Înţelege sunt închis pe interior,
nimeni nu poate să deschidă
şi nu există o uşă să o spargi,
în faţă am numai o desfăşurare
care rupe din mine gânduri.

Cu mine locuiesc alte suflete
minunate care nu se cumpără,
ele-mi sunt aproape de inimă
şi simt orice schimbare de nuanţă,
au senzorii pătimaşi
care-ţi fac cu ochiul
când nu găseşti drumul sperat
pe care trec îngerii.

Pacea în care mă scald
nu are valuri,
dar încearcă să simţi.

Sunt departe de malurile mării
şi atât de aproape de ape
încât cerul se scufundă
şi eu rămân la suprafaţă citind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cât se poate de ateu. Mi-a luat mult timp s-o spun. Sunt ateu de ani şi ani, dar, oarecum, am considerat că ar fi fost lipsit de respect intelectual să spui că eşti ateu, pentru că presupunea cunoştinţe pe care nu le aveai. Oarecum era mai bine să spui că eşti umanist sau agnostic. În final, am decis că sunt şi o fiinţă emoţională, pe lângă una raţională. Emoţional, sunt ateu. Nu am probe care să demonstreze că Dumnezeu nu există, dar bănuiesc atât de puternic că nu există încât nu vreau să-mi pierd vremea.

citat clasic din Isaac Asimov (1982)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miracol

Nu pot descrie în cuvinte,
Cum un crâmpei din tine,
Ia viaţă şi-ţi aduce,
O lume nouă plină de temei.

O lume-n care universul este un nimic,
Pe lângă ce trăieşti, împreună cu acea fiinţă,
Ce te înalţă ca un fum,
La numai un surâs ca rupt din soare.

Să o priveşti cum creşte,
Şi griji, cum tu îţi faci,
Sunt oare pregătită să îi ofer un sprijin?
Un drum spre viitor?

Ea-ţi schimbă viziunea,
Unei vieţi mizere,
Şi soarele-ţi răsare-n suflet,
La simpla-i mângâiere.

La primul gângurit,
La primul ei surâs,
Te lasă fără vlagă,
Când tu te simţi stăpân.

poezie de Mihaela Dolores Balaj din Lăcrămi din suflet (martie 2019)
Adăugat de Mihaela Dolores Balaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce fac majoritatea oamenilor? Vor un corp de fitness model şi apoi se gândesc la munca groaznică ce îi aşteaptă. Vor bani şi se gândesc la eforturile uriaşe care vin. Vor relaţii perfecte, însă li se pare o corvoadă să întâlnească 100 de oameni noi pe care să îi cunoască cât de bine pot. Şi dacă totuşi la capătul muncii grele se află rezultatul final, el devine aproape imediat irelevant. Am demonstrat deja că obţinerea de noi obiecte, atingerea de noi visuri şi obiective nu reprezintă decât clipe mici de fericire care trec foarte repede într-o mare uriaşă de muncă neplăcută pentru a obţine aceste lucruri. Cheia şi secretul este să te întorci, însă, aici şi acum, şi să alegi acele activităţi, acel stil de viaţă care îţi place la nebunie. Şi stabilindu-ţi scopuri şi obiective, visuri pe care să le atingi în timp ce munca şi drumul spre aceste obiective şi visuri sunt fericirea, bucuria şi plăcerea întruchipate, atunci vei trăi invers decât o face majoritatea oamenilor.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă trezesc dimineaţa

mă trezesc dimineaţa cu eminescu lângă mine,
îmi cântă doina şi mai am un singur dor,
privesc pe fereastră spre deliciile răsăritului de soare,
văd ţara în ochii lui luciferici
care se hrăneşte cu speranţe,
privesc pe pernă,
a rămas un fir de păr de aur,
femeia s-a dus în închipuirea mea,
nu vreau să-i ating absenţa
pentru a o sfinţi cu o simplă mângâiere,
poate e veronica, te caută, eminescule,
sau o diană care a fugit de lânga mine,
tu, femeie năucă,
nu vei simti niciodată imensa greutate a iubirii
care a uzurpat noaptea şi stelele ei,
cine te-a furat de lânga mine
şi în ce ţinuturi de taina te-ai ascuns?
am rămas eu cu mine într-o absenţă sură
răspândită printre lucruri.
a plecat şi eminescu în călătoria lui
ca acel om din tinereţe fără bătrâneţe
şi viaţă fără de moarte
să caute taina dorului printre stele.
călătoreşte luceafărul noapte de noapte
prin spaţiile interastrale,
caută speranţa şi dorul şi ţara lui,
noi nu mai avem ţară, eminescule,
fiii noştri s-au mutat în alte spaţii,
noi trăim de azi pe mâine, numărând zilele,
ascultând foşnetul frunzelor uscate
bătute de vântul toamnei.
ţara noastră s-a mutat în suflete, eminescule...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (13 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine Sunt

Sunt înger rănit al speranţei ucise,
Sunt demon iubit de femei interzise,
Sunt copilul de ieri, rebelul de azi,
Sunt comoara ascunsă-n pădurea de brazi.

Sunt mierla pierdută în lanul de grâu,
Sunt izvorul din munte ce curge spre râu,
Sunt doina de jale, haiducii o ştiu,
Sunt şaua de roib lăsată-n pustiu.

Sunt nimicul de om, sunt nimicul de lut,
Sunt ziua de ieri... deci, timpul trecut,
Ce scurtă e viaţa aici pe pământ...
Doamne prin tine am aflat cine sunt.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul florilor

Prin gândurile mele puse în amurg
îmi ascund cuvintele printre petale
unduind în mireasma de flori albe
care vestesc răsăritul primăverii.

Depărtările parcă devin înguste
şi timpul trecut e atins de uitare,
în contemplarea câmpiilor tremurând
lângă misterul zăpezii adormite.

Florile caută sclipirea stelelor
şi clădesc ele singure curcubee
sub tremurul glasului de ciocârlii
strângând şi culorile înmiresmate.

Florile au înţelesuri neînţelese
şi lasă moştenire reînvierea,
ne ţin întrebările fără răspuns,
iar visul lor nu-l vom citi niciodată.

poezie de Constantin Rusu (aprilie 2011)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa asta absolută "eu vreau să fiu fericit", "vreau să scap", "scapă-mă!", pe care o avem noi, nu se poate întâmpla întotdeauna. Desigur că, dacă este o cauză extirpabilă chirurgical, atunci avem norocul şi scăpăm. Trebuie să rămânem aşa cum ne învaţă şi religia, stoici, şi nu aplecaţi spre plăceri. 95% din emisiile televiziunilor sunt axate pe distracţie şi plăcere. Acestea sunt ca să-ţi fure oarecum atenţia de la problematica pe care o ai, însă asta nu te scapă de... reumatism.

Aurel Romila în ziarul Lumina, interviu (6 februarie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Eu vreau să te iubesc fără scăpare,
Te pot iubi oriunde îmi vei fi,
Ascunsă-n aşternut sau depărtare,
Când tu la mine poate n-ai să vii.

Te voi iubi chiar şi atunci când glasul,
Atât de tandru, nu-ţi voi auzi,
Atunci când lângă mine nu ţi-e pasul,
Am să te-aştept şi tot te voi iubi.

Voi săruta şi clipele pe care,
Le-ai presărat în jurul meu mereu,
Să îmi aline fiecare stare,
Când lipsa ta îmi spune că mi-e greu.

Te voi iubi ca ploaia picătura,
Ce-o varsă grijulie pe pământ,
Să-ţi umezească pleoapele şi gura,
Când buzele-mi alături nu îţi sunt.

Eu vreau să te iubesc într-un albastru,
Ce-mi colorează ochii când te văd,
Să uit că fără tine sunt sihastru,
Pierdut între uitare şi prăpăd.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile, clătinându-se, lovesc clipele...

Gândurile mele cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele,
auzindu-se o rază a Lunii cum
străpunge întunericul, şi din nou tăcere.

Gânduri independente de clipe urcă miezul nopţii
în căutara altui adevăr decât cel care a fost azi
pentru că vreau să mă sprijin de cuvintele tale
care sunt viaţa însăşi.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă..., acela...,sunt eu

Dacă iubirea linişteşte sufletul,
acela care o oferă, sunt eu.
Dacă dragostea suportă vinovăţia,
acela care o poartă, sunt eu.
Dacă timpul îşi cântă eternitatea,
acela care ascultă, sunt eu.
Dacă pământul îşi arată comorile,
acela care le adună, sunt eu.
Dacă viaţa învinge moartea,
acela care câştigă, sunt eu.
Dacă cerul îşi deschide porţile,
acela care intră sunt eu,
muritor plecat la Dumnezeu.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă luna

Cântă luna-ntr-un sărut,
Noaptea-şi cumpără inele,
Doar trecutul... e pierdut
Printre atât-amar de stele.

Cântă luna-n braţe strânsă,
Printre vise şi-mpliniri,
De iubire fiind pătrunsă
Şi parfum de trandafiri.

Cântă luna la fereastră,
Curge cerul peste noi,
Ca un colţ de mare-albastră,
Peste sâni de piatră... goi.

Cântă luna şi ne ploua
Cu argint din aşteptări,
Plâng cascadele de rouă,
Făr-a pune... întrebări.

Cântă luna... timpul trece,
Vreme nu-i să mai iubesc,
Clipe-ncearcă trist să plece
Si eu vreau să-ntineresc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul va alina durerea

Tristeţea acestor zile
Este închisă şi limitată-n timp,
Ea se mişcă spre viitor
Într-un urcuş încărcat de suferinţe.
Dar toate aceste sentimente, care acum
Sunt atât de vii şi de prezente,
Nu-şi pot menţine proaspătă intensitatea
Pe măsură ce timpul începe vindecarea.
Oricum, o rană atât de adâncă
Nu va putea fi vreodată acoperită -n întregime;
Însă fiecare suferinţă devine,
De la o zi la alta, din ce în ce mai mică.
Nimeni şi nimic nu poate şterge definitiv
Urmele durerii înscrise în mintea ta;
Dar acolo sunt şi alte amintiri, mai luminoase,
Pe care timpul te va lăsa să le descoperi.
Deşi inima nu va permite, pur şi simplu,
Amărăciunii să dispară,
Ecourile se vor diminua –
Chiar dacă memoria rămâne.

poezie de Bruce B. Wilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre stele

(celui care a fost Gheorghe Pospai)

Deci ai plecat...
Ţi-ai luat rămas bun in linişte
Şi ai trecut în veşnicie
Fără păreri de rău, fără lacrimi.
Dar o ultimă întrebare:
N-ai auzit strigătul zorilor,
Al frunzelor de nuc,
Al primăverii
Care dă in clocot,
Al florilor pline de viaţă?
Nu... nu vreau să-ţi tulbur liniştea.
Drum lin spre stele.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru haotic

Sunt tot şi nimicul, nimicul din tot,
Acela ce poate şi tot ce nu pot,
Un punct de pornire, final într-un punct,
O virgulă albă, uitată-n cuvânt

Mirate senzaţii, expresii mirări,
Continuă trăire de vis în culori,
Un zâmbet ce plânge şi plânsul zâmbind,
Iubirea ca ură, o ură iubind

Contraste de sine, în sine contrast,
Un alb de lumină, un negru prea vast,
O mare ce arde, un foc prea umid,
Deşert plin de apă, oceanul arid

Mă nasc întrebare şi mor un răspuns,
În tot ce se vede şi-n tot ce-i ascuns,
Un azi ce e mâine, un ieri ce va fi,
Sunt soarele nopţii şi luna din zi.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!