Castelul

Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Şi-acum când e gata, prieteni
Priviţi-l ce trist se dărâmă.
Castel pentru numai o noapte
Iluzie care se sparge
Şi viaţa aceasta ce trece
Şi pururea nu se întoarce.
Luaţi fiecare o parte
Din marea cetate uzată
Ascundeţi cu toţii castelul
Că poate-l refacem vreodată
Artiştii se duc să se culce
În scurta lor viaţă faimoasă
Luminile scenei coboară
Şi toţi vă-ndreptaţi spre casă.
Iar scena acum vi se-nclină
Scăldată de ultimul brio
Şi ca să fim siguri vă spunem
Şi "La revedere" şi "Adio"!
Adânc mulţumind pentru vremea
Trăită frumos împreună
Castelul în ţăndări se sparge
Plecaţi şi plecăm. Noapte buna!
Şi totuşi, cenaclul există.
Şi va exista vreme bună!".

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul castel

Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Şi-acum când e gata, prieteni
Priviţi-l ce trist se dărâmă
Adrian Păunescu
-------------------------------

Îşi rupe din suflet zidarul
Punându-şi ades temelie
Din nopţile albe, tiparul
Pe care singur îl ştie

Poate că n-are de sus alte daruri
Şi sapă de-o viaţă-n cuvinte
Mânat de himere, coşmaruri
Şi-şi vede de treabă-nainte

Îşi face mortarul, liantul
Şi punţile lui se-ncovoaie
El ştie ce-nseamnă neantul
Şi-un gol de cuvinte pe-o foaie

Îşi rupe din sine vertebre
Ca Ana zidindu-se straniu
Strateg ne-ntrecut în algebre
El scoate din pleavă, uraniu

Zâmbeşte când lumea-l reneagă
Şi-i spune că n-are nevoie de el
Dar plânge că lumea-i e totuşi, dragă
Şi ei îi găteşte frumosul castel

Moare-apoi silabă cu silabă
Metafora e fata lui morgana
Când simte că puterea e-i slabă,
Adânc în piept i se deschide rana

Castelul lui visat de-o viaţă-ntreagă
Din inimă şi-l trece pe curat
Că seamănă când turn cu turn se leagă,
C-un jucător de bacara, ruinat

Dacă-l vedeţi trecând pe-aproape
Cu cearcănele timpului pe chip
Închideţi ochii. Vuietul de ape
L-ascunde-ntr-o clepsidră cu nisip

Dar lumea trece zgâriind pereţii
Şi spărgând oglinzi veneţiene
Aşa-s făcute valurile vieţii
Cu paraziţi şi unde herţiene

Şi-asistă umilit la sacrilegiu
Şi nu-şi mai pune nici o întrebare
Zadarnic s-a născut c-un privilegiu
Că are aripi, neputând să zboare

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra arde

în castelul meu ridicat la repezeală
într-o noapte de iluzii pentru o fărâmă
de iubire. am ascuns inima, disperat.
mă uitam dincolo de mine şi aşteptam
ochii tăi să scoată un strigăt. flacăra
arde mocnit în sufletul meu. simt
un junghi în vârsta mea, mă strâng
şi anii, cobor treptele palatului
mai gârbovit. simt că sunt un beţiv
bătut de vânt şi ars de soare.

flacăra mai arde în castelul ferecat
cu mii de zăvoare triste, pe unde
umblu-n zdrenţe prin brumele vieţii.
cinic îmi petrec noaptea în lumea mea.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul de nisip

Am construit un castel de nisip
timp infinit pentru fundament
cărămizi mici
mai mici
tot mai mici
una sub alta
era minunat castelul nostru de nisip
dar a venit un val
să începem iar acest joc estival
răspunde, vreau să ştiu

poezie de Garlonta Gabriela din Gabriela Gârlonţa, Poezii/Poems,Editùra ADALEX,Sibiu,,2010
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel medieval

Condamnă toţi şi numai unul iartă,
Când toţi vorbesc se-aude cel ce tace,
Dă semne de cădere şi de pace,
Dezamăgita, tulburea mea soartă.

Ce vremuri de vremelnicii sărace,
Mi-am dejugat şi tidva lângă poartă,
Şi-acum aştept voios în noaptea moartă
Pe cineva să vină mai încoace.

E un tiran - de tirania pâinii -
Aicea în castelul fără geamuri
Şi tigrii lui domestici sar în hamuri
Şi-n lanţuri lupi se gudură, nu câinii.

Miroase a pustiu şi a cenuşă,
În beciuri e-o uzină de cătuşe.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul: Totuşi, iubirea (1980-1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sufletul ţi se sparge în bucăţi, ia-l fărâmă cu fărâmă şi recompune-l. Va fi mai frumos decât originalul!

Antonia Bogdana Bălan (31 decembrie 2012)
Adăugat de Antonia Bogdana Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostiţi ca prima oară

Într un loc necunoscut
Unde cerul este argintiu
Într un castel din trecut
Iubirea trăită mai târziu

Seara eu te am cunoscut
Cerul a strigat pocnind
Dragoste iubire ai apărut
In graba mare fulgerănd

Flacăra de iubire ai aprins
In castelul cu apă vrăjit
Si jarul arde acum neatins
Vinul în cupe este servit

Loveste malul Marea Neagră
Ne leagănă in pas de vals
Îndrăgostiţi ca prima oară
Iubiti pe veci noi am rămas

Răsuna valul în castelul gol
Strigi si baţi tăios în geam
Ma chemi ma strigi tu val
Iubire preţuită gram cu gram

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună, Moţu, şi adio

Buletin de ştiri sub semn de doliu,
Umbrele pe scenă se adună,
Ai plecat din rolurile vieţii,
Pentru rolul morţii. Noapte bună!

Într-o viaţă excepţională,
Le făceai în felul tău pe toate
Şi-a venit târâş la tine moartea,
Contrapunctul de banalitate.

Înaintemergător în viaţă,
Înaintemergător în arte,
Pentru ce motiv să fii, de astăzi,
Înaintemergător în moarte?

De la care band de îngeri tragici
Ar putea un plânset să pornească,
Dacă înşişi Beatleşii şi Stoneşii
Gustă încă pâinea pământească?

Fără zgomot ţi-ai trăit sfârşitul,
Fără speculaţii, fără jale,
Ai plecat din rolurile vieţii,
Ca să intri-n rolul morţii tale.

Ultimul popas, la tine-n teatru,
Unde ai venit la tinereţe,
Doliul tău ni s-a urcat pe tâmple,
De lumina ta să ne dezveţe.

O furtună s-a stârnit în scenă,
Straniu turbion al veştii rele,
Cineva, care produce noapte,
Suflă-n reflectoare şi în stele.

Clipa despărţirii e aproape,
Pleci, într-o tăcere suferindă,
Parcă mor, şi eu, puţin, cu tine
Şi îmi pierd imaginea-n oglindă.

Freamătă prin ţară veşti cumplite
Şi noroiul ne-a cuprins cu brio,
Să nu uiţi să-l vizitezi pe Shakespeare,
“Piesa-i gata şi ai tras oblonul”,
Noapte bună, Moţu, şi adio.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună

Zici "Noapte bună"? Nu, iubita mea!
De ne-ar surâde-n veci, stea lângă stea,
E tot duşmană noaptea, ce desparte,
În loc să lege dulce pân' la moarte...
Ah, de-am rămâne veşnic împreună,
Atunce numai fi-va noapte bună!

Cum va fi bună noaptea fără tine,
Oricât aş şti că dorul tău fierbinte
Îi dă avânt spre zorile senine?
Când nu va trece nimănui prin minte,
Când rostul nu va trebui s-o spună –
Atunce numai fi-va noapte bună!

Ah! Pentru inimile-alăturate,
Ce-şi simt bătăile îngemănate,
Din asfinţit în zori tot împreună,
Precât ar fi adânci şi nesfârşite,
Atât mai dulci sunt nopţile iubite!
De-aceea când mă laşi tot în furtună,
Nu mai şopti durerii "Noapte bună!"

poezie celebră de P.B. Shelley
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soră... Mare

Uite... plecăm aşa cum am sosit
la revedere, soră, MARE
îmi iau cu mine un pic din aroma ta
un pic din a ta albastră sare
un pic din nemărginirea ta
şi... o fărâmă din a ta lumină
şi-a ta nefericire.
Ai ştiut să ne destăinui multe
despre destinul tău de MARE
uite-ne cu o fărâmă de speranţă
uite-ne cu un strop de înţelepciune
... şi plecăm aşa cum am venit...
la revedere, soră... MARE.

poezie de Nazim Hikmet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

privesc castelul în lacul liniştit
mă invită să plonjez în adânc
apa mă strânge drăgăstos
în faţa ochilor îmi trece viaţa
când dau de zidurile Lumii de Apoi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu. Născut în castelul din Carpaţi, îşi văzuse familia stingându-se în jurul lui, în primii ani ai tinereţii. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume. Toţi ai săi căzuseră an de an, precum crengile fagului secular de care superstiţia populară lega însăşi soarta cetăţuii. Fără rude, ba s-ar putea spune şi fără prieteni, ce va face boierul Radu pentru a umple răgazurile plictisitoarei singurătăţi pe care moartea o iscase în jurul său? Care-i erau gusturile, înclinaţiile aptitudinile? Nu i se cunoştea nici una, în afara unei patimi nestăvilite pentru muzică, îndeosebi pentru cântul marilor artişti ai vremii. Aşa că, lăsând în grija unor bătrâne slugi castelul, de pe atunci tare părăduit, pieri într-o bună zi. Şi tot ce se află mai târziu a fost că-şi întebuinţa averea, care era foarte însemnată, pentru a străbate cele mai de seamă centre lirice ale Europei, teatrele din Germania, din Franţa şi Italia, unde-şi putea astâmpăra nesătulele sale pofte. Era un excentric, pentru a nu spune un maniac? Ciudăţenia felului său de viaţă îngăduia asemnea păreri.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei mici: Îngerii frumoşi din sat

Pe o uşă de lumină
În Castelul fermecat
Intră ca să-nveţe carte
Îngerii frumoşi din sat.

Zâna bună îi aşteaptă
Cu colaje şi poveşti,
Îi învaţă alfabetul
Către zborurile cereşti.

Îi învaţă cum în lume
Se trăieşte cu voinţă,
În iubire şi-n respect
Şi-ntr-o mare de credinţă.

Pe o uşă de lumină
Din Castelul fermecat
Ies cu zâmbete de rouă
Îngerii frumoşi din sat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Castelul cuvântului

prietenia noastră se încheagă
că laptele când se preface brânză
bucurii şi speranţe ne leagă
sub lumina stelelor brodate pe pânză.

Castelul cuvântului ne primeşte pe toţi
cei care avem romantismul în sânge
pune în mişcare virtuale roţi
trec prin iubirea ce cu idei ninge.

pe masa de scris răsar metafore
irişi de curcubeie se înalţă la cer
savurez lumini ca pe anafore
vorbe condimentate cu sare şi piper.

fiecare vers e-o divină scânteie
aprinde euforia scursă din condeie.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buna dimineaţa, soare!

Buna dimineaţa, soare,
Cu admiraţie îţi scriu acum,
Mă-nclin în faţa ta şi sper,
Să-mi fii alături. Să-mi fii loial
Să-mi cânţi frumos în fiecare zi
Să-mi fii alături în lumină
Până ce razele soarelui vor apune
Noi ne vom uni în marea albastră
Vom medita la ceas târziu,
Vom fi iubiţi până la refuz,
Vom fi împreună, călătorind spre lumi
În care totul e frumos acum.
Vom zăbovi, vom respecta,
Acelaşi suflet sincer, creator,
Călători prin viaţa cea frumoasă,
Călători, ca toţi cei rămaşi în viaţă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea patriei rămăsese totuşi adânc întipărită în inima tânărului boier Gorj. În vremea îndepărtatelor sale peregrinări nu-şi uitase ţara transilvană. De aceea se înapoie, pentru a lua parte la una dintre sângeroasele răscoale ale ţăranilor români împotriva asupririi maghiare. Descendenţii vechilor daci au fost învinşi, iar pământul lor împărţit între biruitori. În urma acestei înfrângeri şi-a părăsit pentru totdeauna boierul Radu castelul din Carpaţi, din care unele părţi începuseră să cadă în ruină. Moartea nu întârzie să lipsească cetăţuia de ultimii ei slujitori şi ea fu cu desăvârşire părăsită.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, adio! Ţărmul meu natal...

Adio, adio! Ţărmul meu natal
Se pierde dincolo de apele albastre;
Suspină briza nopţii, tună val după val
Şi ţipă pescăruşii sub un cer spuzit de astre.

Noi soarele,-apunând în marea purpurie,
Urmăm în zborul lui de ore în furtună;
La revedere lui, la revedere ţie,
Ţinutul meu natal – O, Noapte Bună!

Doar câteva ore scurte şi el va răsări
Ca să renască-n zare înc-o dimineaţă;
Voi saluta uscatul şi cerul care se va rumeni,
Dar nu pământul mamă care mi-a dat viaţă.

E gol holul casei mele, vamă plătind tristeţii,
Iar vatra căminului e rece, moartă;
Lichenii s-au căţărat pe toţi pereţii
Şi câinele urlă a pustiu la poartă.

poezie de Lord Byron, George Gordon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castele de nisip

Chiar dacă la şcoală ai învăţat,
Castele de nisip pe malul mării să nu-ţi faci,
Dorinţa şi curiozitatea de câte ori te-au îndemnat
Castel de nisip minunat să-ţi faci!
Chiar pe malul mării ţi l-ai înălţat
Şi într-o excepţie ai sperat,
Ca Luna la maree, de dragul castelului tău, să fi renunţat
Şi castelul tău să-l fi cruţat!
Dar, oricâte speranţe în suflet ai avut,
Natura cuvântul legii şi l-a spus
Şi castelul de nisip, oricât de frumos
De maree a fost distrus!
Iar eu stau mirată şi mă intreb:
Omul de ce tot încearcă
Pe malul mării castele de nisip să-şi facă?

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce şoptesc bărbaţii

Bărbaţii schimbă multe şoapte,
Dar numai una sparge gheaţa:
Femeia-i bună pentru-o noapte,
Nevasta pentru toată viaţa.

epigramă de Elis Râpeanu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte miroase galben-auriu

dacă vrei poţi să arunci la gunoi zilele în care ai fost puţin tristă, bijuteriile, aparatul de radio, rochiile transparente, tv-ul, pantofii cu tocuri, computerul, nopţile în care ai făcut dragoste degeaba sau
orice alt detaliu care te-a făcut să crezi că nu, nu ai fost vreodată singură
sparge femeie în astă noapte fereastra
ca şi cum ţi-ai sparge în sfârşit ochii
nu plânge
aşează-ti frunze lungi, flori galbene-aurii sau albe-n păr
te culcă de ţi-e somn

ar fi de-ajuns o singură sămânţă de Sânziană-albă
pentru ca tu să scrii într-o noapte primul poem de dragoste

poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!