Noapte bună, Moţu, şi adio

Buletin de ştiri sub semn de doliu,
Umbrele pe scenă se adună,
Ai plecat din rolurile vieţii,
Pentru rolul morţii. Noapte bună!

Într-o viaţă excepţională,
Le făceai în felul tău pe toate
Şi-a venit târâş la tine moartea,
Contrapunctul de banalitate.

Înaintemergător în viaţă,
Înaintemergător în arte,
Pentru ce motiv să fii, de astăzi,
Înaintemergător în moarte?

De la care band de îngeri tragici
Ar putea un plânset să pornească,
Dacă înşişi Beatleşii şi Stoneşii
Gustă încă pâinea pământească?

Fără zgomot ţi-ai trăit sfârşitul,
Fără speculaţii, fără jale,
Ai plecat din rolurile vieţii,
Ca să intri-n rolul morţii tale.

Ultimul popas, la tine-n teatru,
Unde ai venit la tinereţe,
Doliul tău ni s-a urcat pe tâmple,
De lumina ta să ne dezveţe.

O furtună s-a stârnit în scenă,
Straniu turbion al veştii rele,
Cineva, care produce noapte,
Suflă-n reflectoare şi în stele.

Clipa despărţirii e aproape,
Pleci, într-o tăcere suferindă,
Parcă mor, şi eu, puţin, cu tine
Şi îmi pierd imaginea-n oglindă.

Freamătă prin ţară veşti cumplite
Şi noroiul ne-a cuprins cu brio,
Să nu uiţi să-l vizitezi pe Shakespeare,
“Piesa-i gata şi ai tras oblonul”,
Noapte bună, Moţu, şi adio.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Puţin de nor, puţin de soare,
Puţin de viaţă, puţin de moarte,
Puţin de bine, puţin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!

Puţin din timp, puţin din azi,
Puţin din noapte, puţin din somn,
Puţin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!

Puţin din vis, puţin te mai visez,
Puţin mai îndrăznesc, puţin te mai chem,
Puţin te mai aştept, puţin te mai iubesc
În viaţa asta petrecută fără tine!

Puţin regret, puţin moment,
Puţin ai fost, puţin te mai cunosc,
Puţin de rost, puţin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!

Puţin mi-a mai rămas, puţin din glas,
Puţin dintr-un cuvânt, puţin din gând,
Puţin pământ, puţin mormânt
În moartea ce vine fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o parte şi de alta

distanţa asta dintre mine şi tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simţită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezenţă a lunii şi toate maşinile cosmice au oprit în faţa liniei ferate.

să fi trecut o veşnicie!

şi Dumnezeu era liniştit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape

*
eu atât de aproape de viaţă
tu atât de aproape de opusul ei

eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei

sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-şi că timpul nimerise
în şoseaua ciuruită
pe care odată şi odată
avea s-o astupe cineva

**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaş vieţii
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtaşă morţii
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire

dovadă
floarea de cireş incapabilă
de acte discriminatorii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru oamenii din jur

Stimaţi colegi, prieteni sau duşmani,
Vă las un ultim semn aici, pe carte,
Voi alergaţi – furtună, după ani,
Ne-nţelegând că sunteţi frunze moarte.
Voi vă vedeţi imaginea-n oglindă,
Impresii false, buletin de ştiri...
Sufletul prin hăţişuri vă colindă
Şi vă hrăniţi cu mii de amăgiri.

Stimaţi colegi, prieteni sau duşmani!
Mi-s literele hrană şi lumină,
Muncesc pe bani puţini, ori fără bani,
N-am facultate, vilă sau maşină.
Nici soţ nu am! Am doi copii cuminţi –
Lumină-n timpuri, turn de veghe vieţii...
Eu nu-mi doresc decât să îmi zâmbiţi!
Sunt pentru voi scânteia tinereţii.

Vă las un ultim semn aici, în carte
Şi vă săăărut cu verbe – adevăr
Voi încolţi în ani-lumină-n moarte,
Iar stele, azi, îmi încolţesc în păr.
Drec îngeri timpul vieţii s-mi măsoare...
La tâmplele-mi vor poposi... şi plâng.
Tristeţea şi singurătatea doare.
Tăcut, se stinge ultimul amurg...

Voi alergaţi – furtună, după ani
Şi amintiri la glezne sunt legate,
Secundele sunt calfe şi zidari,
Ne pietruiesc acelaşi drum – spre moarte.
Un drum anost şi nepermis... şi grav,
Ca o himeră rătăcind în noapte,
Un suflet tris şi-nlăcrimat, bolnav,
Continuânduşi drumul către moarte.

Ne-nţelegând că sunteţi frunze moarte,
Credeţi adesea-n reînmugurire.
Vi-i trupul alungat de vânt, departe...
Simţiţi în plâns a lacrimii plutire.
Gustaţi din plin a vieţii clorofilă,
La neîntinăciune cugetând,
La inima destinului, haină,
La tihnă, la iubire, la cuvânt.

Voi vă vedeţi imaginea-n oglindă –
Reflexie în ochiul de bazalt,
Ce poate infinitul să-l cuprindă...
Pierduţi într-un etern anonimat,
Făcând un pact cu minus infinitul,
M-aţi alungat vremelnic în uitare,
Dar nu veţi ştii când va veni sfârşitul,
Nici ceasul, nici secunda când se moare...

Impresii false – buletin de ştiri,
Pedepse, crime şi iluzii, sânge,
Copii orfani cu lacrimi în priviri...
Ne derulăm războaiele tacit –
Caleidoscop de nerostite plângeri,
Uitând de dreptul de-a ne fii iubit.
Şi-n suflet încolţeşte lan de sângeri...

Sufletul prin hăţişuri vă colindă
Şi seva-n cianură se preface,
Trec frunze-n şiruri stranii, se agită,
Trec îngeri îmbrăcaţi la patru ace,
Se vând la diavol suflete curate
Şi diavoli îngenunche spre iertare
Sub candelele – flamuri de dreptate
Şi se aprinde timpul din amnare.

Şi vă hrăniţi cu mii de amăgiri
Aţi rătăcit prin labirint de stele,
V-au încolţit în suflet trandafiri
Când v-aţi întors spre pământene ere.
Cu isop fi-veţi iar stropiţi şi har
Va încolţi în sufletele voastre...
Lumini de stele şi priviri de jar,
Vor lumina tăcerile albastre.

Şi vă hrăniţi cu mii de amăgiri...
Sufletul prin hăţişuri vă colindă...
Imprsii false - buletin de ştiri.
Voi vă vedeţi imaginea-n oglindă.
Ne-nţelegând că sunteţi frunze moarte,
Voi alergaţi – furtună, după ani.
Vă las un ultim semn aici, în carte,
Stimaţi colegi, prieteni sau duşmani.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o noapte trece. Ciudat îmi sună vorbele născocite de turmă: Noapte bună. Noapte bună? Noapte. Moarte bună? Moarte. Dar ei nu cunosc nici noaptea, nici moartea. De asta îndrăznesc să-şi spună unii altora noapte bună.

Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust (1931)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună

Zici "Noapte bună"? Nu, iubita mea!
De ne-ar surâde-n veci, stea lângă stea,
E tot duşmană noaptea, ce desparte,
În loc să lege dulce pân' la moarte...
Ah, de-am rămâne veşnic împreună,
Atunce numai fi-va noapte bună!

Cum va fi bună noaptea fără tine,
Oricât aş şti că dorul tău fierbinte
Îi dă avânt spre zorile senine?
Când nu va trece nimănui prin minte,
Când rostul nu va trebui s-o spună –
Atunce numai fi-va noapte bună!

Ah! Pentru inimile-alăturate,
Ce-şi simt bătăile îngemănate,
Din asfinţit în zori tot împreună,
Precât ar fi adânci şi nesfârşite,
Atât mai dulci sunt nopţile iubite!
De-aceea când mă laşi tot în furtună,
Nu mai şopti durerii "Noapte bună!"

poezie celebră de P.B. Shelley
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa vieţii şi-a morţii

Stele cad în palma noastră,
Viaţă – puf de păpădie,
Viaţă, pasăre măiastră,
Apă moartă, apă vie...
Când aproape ni-i plecarea,
Sufletul-clopot se zbate,
Nu ne-aduce alinare
Plâns de viaţă, plâns de moarte.

Stele cad în palma noastră –
Vise moi de blândă stea,
Printre gene de lumină
Altă cale vom afla.
Labirint în armistiţiu,
Timpul prin între tăceri,
În clepsidra ruginie
S-au pierdut atâtea veri.

Viaţă, puf de păpădie
Clipă – aripă de ceară,
Apă moartă, apă vie,
Viaţa-n clipe se măsoară.
În clepsidră timpul curge –
Râu de miere şi pelin,
Timpul în aval se scurge
Şi la tâmple toţi albim.

Viaţă – pasăre măiastră,
Suflet fremătând de dor,
Val pierind în marea-albastră,
Taină, vis, zbor de cocor,
Peste umbre, în ninsoare,
Te ridici, fluture alb
Şi te pierzi în depărtare,
Un străin – uitat catarg.

Apă moartă, apă vie,
Cânt, durere, împăcare,
Năruită reverie,
Viaţă, cauţi înălţare.
Braţe reci de umbre stranii
Scormonesc identitatea,
S-au dus clipele şi anii,
Într-o clipă vine moartea.

Când aproape ni-i plecarea –
Pâlpâire trecătoare,
Nu mai regăsim cărarea
Către viaţă, către soare.
Ca o mantie de gheaţă
Ne-ncunună albe plete,
Totu-i trecător în viaţă,
Totu-i plâns şi răni, regrete...

Sufletul-clopot se zbate,
Mierea curge-n ochi de sticlă.
Călători trudind în noapte
Trup de stâncă ne ridică.
Toate-n viaţă-s trecătoare!
Albi la tâmple ne trezim
Şi bătrâni copaci în floare...
Vânturi aspre-n noi oprim...

Nu ne-aduce alinare
Nici lumina, nici iubirea,
Nu vom mai găsi cărarea...
Care oare ni-i menirea?!
Nori sălbatici pe sub pleoape...
Tremurând, gene-n furtună...
Pruncii-n grabă-or să ne-ngroape.
Dragii noştri, noapte bună!

Plâns de viaţă, plâns de moarte,
Cântec lin, cântec de dor,
O secundă ne desparte
De iubirea tuturor.
Stânci la margine de lume,
Cruci la margine de drum,
Fără rost şi fără nume,
Noi vom adormi de-acum.

Plâns de viaţă, plâns de moarte,
Nu ne-aduce alinarea.
Sufletul-clopot se zbate
Când aproape ni-i plecarea.
Apă moartă, apă vie,
Viaţă – pasăre măiastră,
Viaţă, puf de păpădie,
Stele cad în palma noastră!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

vedeam lămurit umbrele nopţii printre scaieţi,
plouase zdravăn şi în umezeala călduţă greierii se întreceau
să nu cânte, puneam mâna pe tine, juram ca pe
cei din familie,
nimic nu mă împiedica să-mi doresc moartea,
deşi încărcătura ei spirituală
îmi lua tot cheful,
iubirea peste care se-auzeau ultimele lopeţi de ţărână.

marea,
azi, nu se îndepărtează din camera mea
pot ieşi
pe acoperişul vecin,
cerul pare o geografie confuză de parcă
Dumnezeu s-ar fi răzgândit înainte de Cartea Genezei.

pentru că tu mă faci genial şi iubirea ta
scoate tot ce-i mai frumos din mine fără să pretindă nimic,
pentru că m-aş simţi inutil dacă lacrimile tale
nu ar cădea pe umărul meu şi carnea dulce
de om n-ar sfârâi în interiorul conştiinţei, unde ceva
spiritual nu s-ar trezi să-mi spună că ocaziile se răzbună,
dar în cazul tău reprezintă felul în care fiinţa umană încearcă să treacă,

pentru că nimic fără Dumnezeu înseamnă nimic fără iubire,
iar nimic fără iubire înseamnă nimic fără tine şi pentru că
atunci când fizic suferinţa depăşeşte speranţa de viaţă primită
la naştere, când am început să căutăm tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte,

pentru că toate aceste lucruri înseamnă de fapt
un întreg pe care nu-l poţi împărţi fără să inventezi
alte lumi,
iată de ce eşti singura în stare să spere,
să nu se laude, să sufere totul, să ierte în felul naturii noastre divine,
care de mii de ani lasă lumea mai bună...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt

în coloane îmbracă lumina trupului meu
m-am uitat într-o duminică, epocă trecută
pune voal viu cu semne de viaţă pe mine
creşte trecutul în mine, pentru un prunc în viitor
în rugină de timp găsesc roşul sângelui
nu vreau zbatere şi dorinţe, fără cu un tine
în noapte, după care răsar să te văd, mi-e dor
limpezimea apelor sufletului meu aşteaptă
corabia vieţii tale să viziteze al meu port
ancora nu va mai rugini niciodată
plină de viaţă mă va duce în inima focului tău
poarta se va deschide şi buzele se vor
albă faţă de masă şi cerceaf fără cute aştern
pun stele pe cer şi un corn de lună
am aşteptat o zi şi-o noapte, de viaţă
albă marmură am îmbrăcat, sunt în dormitor
te simt în gând, în trecut, în prezent şi-n viitor

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea unui Om Bun

În Caraş liliacul e în doliu,
În Timiş ciocârlia-a amuţit...
De ce aşa curând ne-ai părăsit,
De ce-ntre noi şi tine-i un linţoliu?

În vis îmi pare că-ţi aud chitara
Şi vocea caldă... Unde vrei să fugi?
Te-aşteapt-o ţară îmbrăcată-n blugi
Să îi aduci în suflet primăvara.

De ce-ai ales concertul pentru îngeri?
În loc de reflectoare stele ai...
Vasile-al lui Mardare, ne mai stai!
La poarta cerului vom face plângeri...

Nu pot să cred această tristă ştire,
,, Cabana" te aşteaptă ca să vii,
,, Va ninge fără tine" peste vii
În timp ce tu vei fi doar amintire.

E,, Iarna în Ardeal" aceea care
De tine ne-aminteşte ne-ncetat,
Un înger blond, prea timpuriu plecat...
,, Tu n-ai habar", Vasile, cât ne doare!

Ne iartă fiindcă nu ţi-am fost aproape
În clipa-n care inima ţi-a stat
Şi singur, într-o lotcă ai plecat
Tăcând, pe ale cerurilor ape,

Dar cântul tău rămâne... Nu te mire,
Ai să ne-auzi ani mulţi de-acum cântând,
În amintirea chipului tău blând,
Cu ochi-nlăcrimaţi,,, La despărţire".

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte buna

Liniştea de noapte parcă e moartă,
iar stelele au furat toată ceaţa,
strada goală se termină pe-o poartă
care ne spune: bună dimineaţa!

O rază ne dă mângâieri solare,
munca neodihnită umple piua,
cu amalgam de vise planetare,
iar un clopot ne cântă: bună ziua!

Mări fără valuri, repaos trecător,
mai aud un fluier şi-a plecat romanţa,
îngerii cu aripi prinse de un nor
ne roagă parcă să uităm vacanţa.

Dar o flaşnetă sperie furtuna,
iar soarele pe-un munte-şi lasă scara,
povestea de iubire ne-o dă luna
şi un greier ne spune: bună seara!

Eu am pus lumini de fulger în versuri
şi-am împletit naiul cu-a lirei strună,
dar două faruri ard, ne fac demersuri
să aşternem somnul într-o noapte bună.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt un fulg, sunt chiar lumina

Deşi tu ai plecat in negura pustie,
Eu am cuprins lumina sufletului tău
Şi am descifrat taina împletirii artelor
Nu caut sa respir prin porii pielii tale
Ci voi atinge sufletul in dansul fără ritm,
Ma simt ca un voal in senzaţii multicolore
Ce va cuprinde timpul şi mintea uneori.

Să ne atingem ochii prin calde îmbrăţişări
In care timpul nu e limitat de tine, nici de zei
De astăzi voi fi regina propriei vieţi,
Voi lumina precum un felinar in noapte
Şi voi cuprinde nemărginirea in lumea fără sens.
Prin somn voi cuceri ţărmul, fără limite
Fără reguli şi desprinse zări.
De astăzi îngerii nu se vor ascunde...
Vor domina lumina şi vor atinge zarea...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul lui Adrian Păunescu

Academii, biblioteci, condeie,
Ornaţi cu doliu simboluri şi lucrări;
Din măreţia FLĂCĂRII de ieri, ultima scânteie,
S-a transferat fitilelor de lumânări.

Iată că pe pământ nu mai avem de toate,
Pământul de fapt ne are pe toţi
Şi nu există recurs la sentinţa de moarte,
Există doar certitudinea neiertătoarei morţi.

Maestre drag... dascălul meu de vers...
Nu mă gândeam să-ţi scriu aşa devreme
Poemul despărţirii fără sens,
La trecerea-ţi spre umbrele eterne.

Se murmură prohod la Torda, Trăsnea, şi la Ip,
În munţii Iancului, buciumul emite nostalgic
Echivalentul morţii spirituale-n acest anotimp,
Şi-n evidenţele de Bârca e minus un localnic.

E greu, şi-n plus ne este şi mai greu
Pierzând repere, idoli, spirituale rude,
Că astăzi -tu Maestre- depus la ateneu,
Eşti plâns de gloatele sărace şi flămânde.

Pe aleea de la Bellu, Bacovia acordă nuanţe
Unui soare exploziv la început de brumar,
În cinstea celui care azi, ne spunem condoleanţe,
Şi ne-a fost, (cu tot deranjul) geniu naţional.

Oglindite-n ochii plânşi, lumânările aprinse
Fac posibile ecouri printre crucile pustii,
Iar mulţimea-nlăcrimată legănând braţele-ntinse
Îţi cântă, "LA ADIO TU," cel plecat dintre cei vii.

Noapte bună Maestre, şi tihnă dumnezeiască întru sufletu-ţi chinuit printre noi.

poezie de Cristian Neagu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a plecat tata

Mi-am promis ca un legământ
Să construiesc cel mai frumos poem
Pentru
Tatăl meu
Când a plecat eu eram un copil de 38 de ani
Dus bine pe la femei şi înmugurit
Cu ceva timp înainte îmi vorbise adânc
Grav şi neobişnuit despre explicaţii şi sensuri
Adevăr tăios ascuţit gata să-ţi taie beregata conştiinţei
O discuţie lungă ca o muşcătură de trandafiri îndoliaţi
Apoi a venit ziua, fatală, nepregătit, revoltat
Nimeni nu mi-a spus nimic într-o conspiraţie mizerabilă
Aveam să îmbătrânesc într-o zi cât tata
M-au împins să-i iau locul într-un lung şir de taţi
Care începe odată cu Tatăl ceresc
Am vegheat mut o noapte neagră cu el în capela friguroasă
Să mai învăţ ceva, să înţeleg, mi s-a făcut rău
Nu înţeleg nici azi cum a fost posibil aşa ceva
Cum a putut cineva care cunoştea toate tainele lumii
Un portavion navigând îndrăzneţ printre bărcuţe invizibile
Să plece aşa, fără regrete, liniştit, un zbor de cocor
Lăsându-mă în urmă buimac într-o răscruce de vânturi
Cu o viaţă de trăit fără busolă şi aplauze

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul

Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Şi-acum când e gata, prieteni
Priviţi-l ce trist se dărâmă.
Castel pentru numai o noapte
Iluzie care se sparge
Şi viaţa aceasta ce trece
Şi pururea nu se întoarce.
Luaţi fiecare o parte
Din marea cetate uzată
Ascundeţi cu toţii castelul
Că poate-l refacem vreodată
Artiştii se duc să se culce
În scurta lor viaţă faimoasă
Luminile scenei coboară
Şi toţi vă-ndreptaţi spre casă.
Iar scena acum vi se-nclină
Scăldată de ultimul brio
Şi ca să fim siguri vă spunem
Şi "La revedere" şi "Adio"!
Adânc mulţumind pentru vremea
Trăită frumos împreună
Castelul în ţăndări se sparge
Plecaţi şi plecăm. Noapte buna!
Şi totuşi, cenaclul există.
Şi va exista vreme bună!".

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte înstelată

"Asta nu mă împiedică de a avea o nevoie teribilă de – dacă tot trebuie să-i pronunţ numele – religie. Apoi ies afară în noapte şi pictez stelele"
Vincent Van Gogh – Într-o scrisoare către fratele lui.

Oraşul nu există,
exceptând locul unde un copac cu frunziş negru se strecoară
ca o femeie înecată spre cerul fierbinte şi clar.
Oraşul este mut. Noaptea fierbe împreuna cu unsprezece stele.
O, noapte, noapte înstelată! Acesta este felul în care
vreau să dispar.

Se mişcă mereu. Toţi aştrii sunt vii.
Până şi luna se umflă în fiarele ei portocalii
pentru a îşi expulza copiii prin ochi, urmând zeescul tipar.
Bătrânul şarpe ceresc, invizibil. absoarbe stelele.
O, noapte, noapte înstelată! Acesta este felul în care
vreau să dispar:

în monstruozitatea grăbită a nopţii,
înghiţită de marele balaur, să mă desprind
de propria viaţă fără nici o credinţă,
fără stomac,
fără plânsete în zadar.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate singura diferenţă dintre mine şi tine este că eu chiar sunt un nimic în sensul real al cuvântului, pe când tu chiar şi când afirmi căci "cunoşti" nimicul eşti tot un mare "CINEVA"!. Tu în faţa mea afirmi: "Chiar sunt un nimic, sunt nimeni!" dar imediat cum te întâlneşti cu 898989, uiţi nimicul şi devii brusc "Cineva"! Nu e nimic nenatural în atracţie, dar de ce să uiţi adevărata ta natură pentru ea? Fără ca adevărata ta natură să existe, atracţia dintre un bărbat şi o femeie ar exista? Fără ca mai întâi SĂ FII, poţi fi bărbat sau femeie? Prima condiţie este "A-FI". Recunoaşte-o degrevată de orice gând, ea este natura ta reală, este libertatea. Când erai prunc făceai pe tine şi habar nu aveai de bărbăţia ta. La 90 de ani datorită Alzhemer-ului vei face pe tine şi vei uita de toate rolurile tale. Află cine eşti tu, pentru că mintea care se dă spirituală acum e top cea mai bună comedie!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau şoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Şi ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălţat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o şoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nţeleşi deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanţ pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri şi secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranţe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieţii mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau şoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Şoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorţire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieţii,
Către cer se-nalţă-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Şi de-odată s-au sfârşit
Timpul şi povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheaţă...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Numai noi am mai venit.

Şi ne zbatem în noroi...
Într-o viaţă trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi uraţi de noapte bună!

Şi ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau şoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, maiestate!

Un rege surghiunit, fără de ţară
Prin scăpătări de timpuri zbuciumate
Ce s-a purtat mereu cu demnitate,
Ai fost, în viaţa ta deloc uşoară,
Astral apus pe bolta milenară;
Adio, cale lină, maiestate!

N-ai să mai baţi străin la altă poartă,
Eşti mult prea sus, în zări îndepărtate,
Unde nu-s uşi de inimi încuiate,
Nici furtişag adus la rang de artă,
Iar conştiinţa nu-i o vorbă moartă;
Adio, cale lină maiestate!

Fără regat, onoruri, măreţie
Deşi prin drept erau a tale toate,
Ai acceptat pretinsa libertate
A celor ce-şi doreau democraţie
Gonindu-te să pleci în drumeţie;
Adio, cale lină maiestate!

Chiar prin trăirea ta, aşa pribeagă
Şi confruntat cu-atâta răutate,
Iubirii tale public declarate
Pentru acei ce încă te reneagă
I-ai dat temei prin conduita-ntreagă;
Adio, cale lină maiestate!

De-acum, lăsând în urmă toate cele,
Primeşte-n dar cununi de nestemate
Nepământeşti, ce nu-ţi vor fi luate,
Moştenitor de loc fără de rele,
Ca cetăţean al cerului cu stele;
Adio, cale lină maiestate!

Astăzi, pe când te odihneşti în pace,
Ţi-aduc prinos de gânduri strecurate
Prin limpezimi de lacrimi picurate
Că naţiunea-n somnul morţii tace,
Că România în ravagii zace;
Adio, cale lină maiestate!

poezie de Ionel Adrian Gugea (5 decembrie 2017)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună

Noapte bună... primăvară,
Curg iubirile-n poveşti
Şi sub nucii de afară
Vise dragi îţi regăseşti.

Noapte bună, luna trece
Dezlegând a vieţii cheie,
Nestatornică şi rece,
Transformându-se-n femeie:

Noapte bună, cerul plânge
Cu luceferi şi cu stele
Care nu mai pot ajunge
Unde-s dorurile grele.

Noapte bună... primăvară,
Curg poveştile-n iubiri
Pentru-a nu ştiu câta oară
Dezgolind nemărginiri.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezirea

În câmpul visării cu-al tău simţ angelic am intrat
În vasta sa întindere am adormit, am cugetat
Demonicul meu înger în propria fiinţă a stagnat
Alungând orice raţiune o trezire-a aşteptat.
Văzând vieţile cum trec, în umbra beznei s-a retras
În fericita comă, infinit mai lungă, a rămas
Simţând, al său sânge cu malefic astrii infectat
Cum de negrii diavoli este dominat.
Cuprins de puritatea morţii, în închisoarea vieţii adormit
De-un dor nebun, prin umbra vocii tale invocate
Fericitul demon de tristeţi cutremurat
Din patul morţii rupând destine s-a mişcat.
Prin eterna ta privire, îndată,
Trupul morţii mele a prins viaţă
Căpătând lumina umbrei tale
A plecat lăsând cu tine
Pe-al său monstru transformat.

Readus în doliul vieţii sale
Te-a văzut, din nou, în zare
Cu-a morţii lecţie înzestrat
Din nou în braţe te-a luat.

poezie de Alexandru-Călin Baciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!