Trestia

Şedea pescarul tânăr
Pe mal de râu, cântând,
Şi trestii fără număr
Se legănau în vânt.
Tăie cu o custură
O trestie din mal
Şi-o duse-apoi la gură,
Suflând ca-ntr-un caval.
Iar trestia-nviată
A prins atunci puteri,
Şoptind cu glas de fată
Şi glas de adieri.
"O, lasă-mă! Dă-mi pace! -
Zicea cântând cu-amar -
Mă chinui şi nu-mi place,
Frumosule pescar.
O fată minunată
Am fost, la vremea mea,
De-o maşteră-ncuiată
Ca-ntr-o-nchisoare grea.
Mi-am plâns zadarnic soarta
Cu lacrime fierbinţi.
Doream să vie moartea
Să scap de suferinţi.
Feciorul ei de-asemeni,
De vitregă-alintat,
Urât era de semeni,
Pe fete le-a-nşelat.
Odată-aici pe maluri
Într-un amurg m-a dus,
Ca să privim la valuri
În purpuriu apus.
El mă dorea cu sete,
Dar eu nu l-am iubit,
Iar banii ce mi-i dete
În faţă i-am zvârlit.
Cuţitu-atunci scoţându-l
Mi l-a-mplântat în piept
Şi mi-a săpat mormântul
Aici, pe malul drept.
O trestie mlădie
Crescu pe-al meu mormânt.
E-n ea durerea-mi vie
Şi sufletu-mi plăpând.
Dă trestia deoparte,
Frumosule fecior!
Să plângi nu ştii. N-am parte
Să-mi vii în ajutor!"

poezie celebră de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trestie, trestie

Trestie, trestie, pe cine ascunzi,
Vantul de seara pe cine-nfioara?
Horbota-ti neagra si multa-nfasoara
Umerii albi si rotunzi.
Valuri, voi valuri, cui i-ati soptit
Soapta adanca, ascunsa si grava?
Veti mai pastra oglindirea suava
A chipului ei neclintit?

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oseminte pierdute

Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.

Atât amar de ani e de atunci!
Glicină tu, tu florile-ţi arunci.

A mai venit de-atunci să v-asculte,
Voi plopi adânci, cu voci şi şoapte multe?

Voi aţi rămas întorşi tot spre apus,
Voi creşteţi toţi de-a pururea în sus.

N-o mai zăriţi, din vârfuri, nicăieri?
Ştiţi voi ce vorbă este vorba "ieri"?

La poartă, umbr-aceluiaş stejar.
Mă rog, intrând, de domnul grădinar.

Fântâna curge, ca şi-atunci, mereu.
Tu curgi, fântână, pe trecutul meu.

Şi toate sunt precum le-am cunoscut,
Rămase-aşa, ca dintru început.

I-am spus că vreau să caut un mormânt,
Pe care l-am săpat, de mult, cântând.

Şi mi-a răspuns că nu e în grădina lui.
E-adevărat. Nu este mormântul nimănui.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite (1927)
Adăugat de Marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şalul negru

Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi,
Şi-i sufletul meu veşted răzbit de suferinţi.

Pe când fusesem tânăr şi-ncrezător, trufaş,
O tânără grecoaică iubit-am pătimaş.

Fermecătoarea fată mă dezmeirda oricând,
Dar ziua cea cumplită se arătă curând.

Stam între oaspeţi veseli, voios sorbind din vin,
Când îmi bătu la uşă, şoptindu-mi, un străin:

-"Petreci între prieteni şi nu ştii nicidecum
Că tânăra ta greacă te-nşală chiar acum".

L-am răsplătit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Şi l-am strigat îndată pe credinciosu-mi rob.

Ne-am repezit: călare, goneam spre fată drept,
Şi-o crâncenă mâhnire se răsucea în piept.

Ajuns la pragul fetei, simţeam că nu mai pot,
În ochi căzuse ceaţa, eram sleit de tot.

Intrai în casă singur: acolo, pe divan,
Se săruta cu fata, în braţe, un armean.

N-am mai zărit nimic, doar spada s-a zbătut,
tâlharul n-avu vreme să scape din sărut.

Jucai apoi pe trupul lipsit de cap şi-ntins,
Privind năuc la fata ce, -ngălbenând, s-a stins.

Imi amintesc tăcerea, văd sângele: tâşnea...
s-a prăpădit grecoaica şi dragostea cu ea.

Smulgându-i şalul negru din scumpul cap ucis,
Mi-am şters de sânge spada, râzând de vechiul vis.

Iar robul meu prin bezdna cărându-i pe sub porţi,
În valuri dunărene i-a prăvalit pe morţi.

De-atunci nu-mi pun sărutul pe ochii nimănui,
Nici o plăcută noapte în trista-mi viaţă nu-i.

Cu sufletul meu veşted răzbit de suferinţi
Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi.

poezie celebră de Puşkin (1820), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Peste ţărmuri depărtate
Vezi tu râul călător,
Cum în valuri turburate
Se-asvârlă din izvor?

Pe-a lui maluri singurate
Vezi, cum vântul mugitor
Mişcă trestia ş'o bate,
Şuerând încetişor?

Râu-i viaţa-mi sbuciumată,
Ş'acea trestie mişcată
E-al meu suflet dureros;

Viitorul, ce m'aşteaptă,
E pustia cea deşartă
După malul nisipos.

poezie de Alexandru Sihleanu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub patrafir

Părinte, eu mă-nec din piept
Şi n-am puteri de vorbă multă ;
Cât voi putea vorbi m-ascultă
Să-ţi spun în grabă tot şi drept.
Aş vrea să-ncep cu fapte bune,
Dar n-am făcut, ori le-am uitat
Şi raiu-n cap puţin mi-a stat.
Şi-am fost şi prost la numărat —

Şi n-am ce spune.

N-aveam nici vreme. Tata-i mort
Şi mama-i cu copii, sarmana.
Ei de la mine-aşteaptă hrană,
Şi grija numai eu le-o port
De-acum ei singuri să şi-o poarte!
Mi-e milä de durerea lor,
De ei mi-e jale, nu că mor.
Dar cum e scris Că sunt dator

Şi eu c-o moarte.

Eu mă cunosc; sunt păcătos,
Că prea am dus-o-n râs şi-n glume...
Prea drag mi-a fost să fiu în lume,
Şi-am prea iubit ce-a fost frumos!
Pe lângă vin, voinicii roată,
Şi chiote pe deal în zori,
Şi ziua luncile cu flori,
Şi hora noaptea-n şezători,

Şi viaţa toată!

Şi mi-a plăcut în jurul meu
Să văd flăcăi pe bătătură
Şi cobza cu isonu-n gură
Să-mi zornăie zorind mereu.
Să văd cum se cotesc şirete
Pe-ascuns nevestele, şi-aprins
Se simt de peste brâu cuprins
Trupşorul cel subţire-ncins

Al unei fete.

Păgân sunt parcă, nu creştin!
Bisericos n-am fost, părinte,
Dar rar, când mi-am adus aminte,
M-am dus şi eu ca să mă-nchin.
Eu am pe Dumnezeu în mine:
Mereu îl simt, şi-l văd mereu —
Gândesc aşa! Mai ştiu şi eu!
Dar, taică, las' că Dumnezeu

Va şti mai bine.

N-am dat în viaţă nimănui
Prilej să-mi poarte duşmănie,
Eu n-am putut să ţin mänie
Că n-am avut, părinte, cui,
Măcar mi-au tot făcut-o unii!
Şi n-am fost slab şi nici fricos:
Pe opt ţi-i dau grămadă jos —
Dar m-am ferit să-mi fac ponos

Cu toţi nebunii.

O dată numai... P-un flăcău
L-am dat de ziduri, pentr-o fată
A doua zi a prins deodatä
La plug în deal să-mi pară rău,
Şi nici la boi n-am dat mâncare
Şi-n brazdă plugul l-am lăsat
Şi ca nebun am alergat
Pe dealuri, pe flăcău să-l cat

Să-i cer iertare.

Şi nu mai ştiu... atâta-i tot,
Ba, taică, stai! E cu vecinul.
Pe palme m-alinta creştinul
Şi drag m-avea ca pe-un nepot...
Şi eu i-am sărutat nevasta!
EI moş, ea o copilă-abia.
Mi-a fost şi milä, cum plângea,
Şi, Doamne, ochi frumoşi ce-avea —

Păcat e asta?

Dac-am uitat ceva să spui,
Mi-e martur Dumnezeu, părinte,
C-am spus ce mi-a venit în minte
Şi-oi spune tot, în faţa Lui!
Şi-acum canon... îl ştiu anume!
A fost aşa, şi n-aş cârti:
Canon e că nu pot trăi!
Şi-ntr-altă lume n-o mai fi

Ca pe-astă lume.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacul

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;

Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!

Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.

poezie celebră de Mihai Eminescu din revista "Convorbiri literare" (1 septembrie 1876)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am iubit pe nimeni... niciodată!

Eu n-am iubit pe nimeni... niciodată!
Părere-a fost întreaga suferinţă,
Chiar de-a vărsat vreo lacrimă o fată.
Nicicând iubirea nu mi-a fost credinţă.

Acestei taine moartea îi e rege,
Nu poţi ieşi cu trupul viu din ea,
Şi dacă azi trăiesc se înţelege
Că n-am urcat cu nimeni pe o stea.

Agonizez fără să-mi aflu drumul
Purtând în suflet floarea încuiată,
Din focul ce-l visam a rămas scrumul,
Căci n-am iubit pe nimeni... niciodată!

poezie de Nicuşor Dărăbană din Rătăcit în lumină (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

M-a prins in stransoarea lui,
Vartej de amintiri,
Si se incapataneaza sa nu-mi dea drumul.

"Dezleaga-ma!" i-am poruncit,
Dar cu o mana grea
Ma strange si mai tare.
"Termina!" imi spunea;
Dar eu doream cu orice pret sa scap.
Si totusi - nedandu-si seama ca imi face rau -
Imi striga sa ma potolesc,
Sa nu ma mai port ca o copila mofturoasa.
Degeaba: eu nu intelegeam ca asa mi-e soarta: vroiam!
Si ma zbateam din ce in ce mai tare,
Pana cand, speriat si satul,
M-a lasat se plec zicandu-mi ca odata si-odata
Va veni si vremea mea si se va intoarce.

poezie de Francesca Buta (4 februarie 2009)
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre fericire

Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.

Cântat-am mărul înflorit:
Cel ruşinându-se
De trupul gol al Lunii,

Izvorul care reînvaţă
De unde vine,
Când s-a fost născut
Şi malul sfredelit
De ţipătul durut
Pe care-l dau lăstunii.

Sunt fericit
C-am plâns ori
M-am bătut în vatră
Cu hoarda
Ploilor de piatră,
C-am încălzit
Cu sângele-mi rănit
Pământul
(Ori poate-mi încălzii
Mormântul?!)

C-am fost o trestie
Cu-ndurerată pleoapă
În aer jumătate
Şi jumătate-n apă.

Sunt fericit
C-aud cum sună-n faţă,
Prea tainic şi integru,
Un cântec drag,
Atât de cunoscut,
Şi că mă latră-n urmă
Cu cerul gurii negru
Prăpastia
Pe care zburător
O am trecut;

Că nu aurul eu număr,
Ci stelele din cer
Şi-n lacrima de lut -
Străbunii.

Erou nu sunt,
Măriri nu cer,

Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muri sărmana fată...

Muri sărmana fată, din dragoste muri.
La groapă ei au dus-o, la groapă-n zori de zi.
Şi singură-au lăsat-o, o, singură-n sicriu,
Şi singură-au lăsat-o, plecând într-un târziu.
Ei s-au întors toţi veseli, toţi veseli şi cântând
Cântând cu nepăsare: "Aşa pier toţi pe rând".
Muri sărmana fată, din dragoste muri
Şi ei la câmp plecară ca-n orice altă zi.

poezie clasică de Paul Fort din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ioan I. Ciorănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân o simplă fată

- Tresar de fiecare dată, urât eu am visat
Rămân o simplă fată, iubind acel băiat;
- Eu cred că l-ai iubit, şi încă-l mai iubeşti
Şi el e-un aiurit, dacă de el, vorbeşti?...
- Aşa parcă arată, dar nu-i un aiurit
Rămân o simplă fată, cu visul chinuit;
- Ia fii tu curajoasă, băieţi mai sunt omie
Rămâi frumoasa fată, şi fă-i... o poezie!
- Ia lasă-mă în pace, sunt tare supărată
Şi poezie-aş face, dar sunt îngândurată;
- Încearcă dacă vrei, eu te învăţ de bine
Toc şi cerneală iei, şi va veni la tine;
- Rămân o simplă fată: are altă iubită
Este o îngâmfată, urâtă şi pocită;
- Să ştii că ai dreptate, acum mi-am amintit
Are şi ea, un frate, şi este... cam zmintit!
- Rămân o simplă fată, şi fără de speranţă:
El frumuşel arată, şi eu o... cotoroanţă!
- Luptă-te cu tine, şi nu fi supărată
Eşti o fetiţă bine, şi fi-vei măritată;
- Scriu iute-o poezie, îi spun că mă mărit
Aş vrea multă hârtie, pentru al meu iubit;
- Iubitul meu... să-i scrii, aş vrea ca să mă vezi
Urgent, acum, să vii, că dacă nu: mă pierzi!
- Ba-i scriu... că-s supărată; aş vrea să mă mărit
Iubind, o altă fată, de azi, l-am părăsit!
- Tu te gândeşti ce-i scrii, spune-i că îl iubeşti
Iubita lui să fii, şi să-l... înnebuneşti!
- Rămân o simplă fată: nu mă pricep să-i scriu!
Îi scriu pe altă dată, când poate... o să ştiu!
- Moartea să îl găsească, şi-a naibi poezie!
El ştie să iubescă, şi tu nu ştii a scrie?!
- La ce îi zici să moară, să zici, Doamne fereşte!
El, dacă se însoară, cine mă mai iubeşte?
- M-ai zăpăcit de minte, scrie-i şi tu ceva!
El, va citi cuvinte, şi te va accepta!
- Lasă... că, mă gândesc, căci este un... jăgos!
Eu nu îl mai iubesc; rămână, sănătos!

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, de mult, de mult, pe vremea când lupii păşteau iarbă verde laolaltă cu mioarele, pe când iepurii se potcoveau cu potcoave de argint şi măgăruşii ciripeau ca privighetorile, a fost atunci o împărăţie mare. Spun cei care şi-au istorisit basmul unul altuia, de s-a păstrat până în zilele noastre, că trăia în acea vreme, undeva la ţărmul mării, un pescar bătrân şi sărac, sărac lipit pământului. Tot avutul lui erau luntrea, uneltele de pescuit şi o colibă din trestie pe care şi-o înălţase, anevoie, cu puţinele-i puteri, aproape de marginea mării.

începutul de la Cătălin cu pletele de aur de Virgil Chiriac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de jar

Oh, viaţa nu mi-a fost uşoară,
Dar când copilul te doboară,
La ceas târziu, la-ntunecare,
Aceasta şi mai grea îţi pare.
E-n suflet plâns şi-ntinăciune,
Nori negrii-n suflet şi în lume...
Plouă la ceas târziu în noapte,
Nimeni în uşă nu-mi mai bate.
Pâlpâie în tăceri uitarea,
Îndoliată îmi e zarea.
Zadarnic plâns, ori fericire,
Eu sunt mormântul de iubire
Ce s-a închis – o umbră doar...
Voi, nici nu m-aţi iubit măcar!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără somn în Mănăştur

Azi am fost o trestie negânditoare
Doar tremurătoare
Într-un subsol de bloc
Sub: tineri cu bebeluşi
Pe care îi iubesc ca pe ochii din cap
Sub bunicii aferenţi
Care îi iubesc (ca pe ochii din cap) pentru că aşa
E cel mai decent
Sub apartamentul doamnei
Cu păr scurt, şi rochie scurtă
Şi picioare tonifiate la Big Fitness
la 50 de ani.
Azi am fost prin preajmă.
Voi fi şi mâine aici.
O trestie fără creier
Perturbată doar de copilul
De vreo 10 ani
Fascinat de maşina de gunoi
Care vine, negreşit, în fiecare miercuri
La 10 dimineaţa.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzuliţă madostat

(dedicată interpretei de muzică populară Camelia Rogojinaru)

Frunzuliţă madostat,
Eu am vrut să am băiat,
Sprijin bătrâneţii mele,
Viaţă lungă şi putere.

Foaie verde, foaie lată,
Mi-a dat Dumnezeu o fată,
Înger, floare de lalea,
Ce-mi aduce dragostea.

În obraji flori de bujor,
Cel mai mare ajutor,
Crin din Cerurile Sfinte,
Miere dulce în cuvinte.

Glas de limpede izvor.
Şi chiar dacă n-am fecior,
Ea e zvon de sărbătoare...
Fata mea – boboc de floare.

R: Trandafirul vieţii mele
În omătul anilor,
Stea din miile de stele,
Eşti al mamei ajutor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de dragoste

Fată frumoasă, în iarna grea,
Hai, încălzeşte-mi tu inima
Colind la geamul tău luminos –
Mi-e frig, dar să intru – mă simt sfios.

Sfiala-mi vine dintr-un trecut
Care mă doare – sau m-a durut...
Copilăria-mi, ca şi un fulg,
Topitu-s-a, parcă, pe brazdă de plug.

Fată frumoasă, în casa ta,
Nu e tristeţe – ca-n inima mea
Ci-i veselie şi-un brad frumos –
Colindu-mi devine prea dureros.

Dar îl tot cânt, cu lacrimi în glas -
Colindul meu, parcă-i, de bun rămas
Căci nu mai pot – sau n-am fost copil
Ci doar un bătrân urât şi umil.

Acum în casă de m-ai chema
Fată frumoasă, eu n-aş intra
Chiar de-mi eşti dragă şi te iubesc –
Gheaţa din suflet nu pot s-o topesc.

Fată frumoasă, acum voi pleca
Unde mă duce tristeţea mea
Te las cu căldura-ţi şi bradul frumos –
Mă cheamă lutul cel friguros...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Să nu-mi dai, Doamne, zile multe
De ştii că singur voi rămâne
Căci nu-mi doresc o viaţă lungă
De n-am necazul cui îl spune.

De ştii că-n soartă mi-este scris
Să nu am parte de iubire
Atunci te rog din suflet, Doamne,
Să nu îmi dai prea multe zile.

De ştii că mie mi-i sortit
Să n-am durerea cui o spune
Atunci să-mi iei din zile mie
Şi să le dai cui o mai cere.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi aflu pace...

Nu-mi aflu pace, n-am cu ce lupta;
Mă tem şi sper şi ard şi sunt de gheaţă;
Mai sus de cer vreau, zac în ţărna grea;
Nimic nu am şi-o lume strâng în braţă.

De Amor sunt întemniţat aşa;
Juvăţul nu-mi slăbeşte nici mă-nhaţă;
Nici nu-s ucis, nici lanţul nu mi-l ia;
Nici mort nu vrea să fiu şi nici în viaţă.

Văd fără ochi şi fără limbă glăsui;
Mi-e sete de sfârşit şi caut milă;
Urât îmi sunt şi spre iubire năzui.

M-alin cu dorul meu şi râd în plânsu-mi.
De moarte şi de viaţă mi-este silă.
Prin tine, Doamnă, astfel sunt eu însumi.

poezie de Francesco Petrarca din Din poezia de dragoste a lumii, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi pleca...

Voi pleca de cu zi când va ninge cumplit
însă tu nu vei şti nu vei şti c-am murit
voi pleca fără drum voi pleca fără rost
şi va fi ca şi cum şi va fi că n-am fost
că îmi eşti că îţi sunt nu mai e de ajuns
bate vânt după vânt să mă-ngroape în plâns
voi pleca doar îţi zic voi pleca doar un dor
nu înseamnă nimic ies un veac din decor
moartea mea şi atât se transformă-n culori
am iubit am urât nu ai cum să măsori
...
Nu ai cum să măsori am iubit am urât
se transformă-n culori moartea mea şi atât
ies un veac din decor nu înseamnă nimic
voi pleca doar un dor voi pleca doar îţi zic
să mă-ngroape în plâns bate vânt după vânt
nu mai e de ajuns că îmi eşti că îţi sunt
şi va fi că n-am fost şi va fi ca şi cum
voi pleca fără rost voi pleca fără drum
nu vei şti c-am murit însă tu nu vei şti
când va ninge cumplit voi pleca de cu zi

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!