Frunzuliță madostat
(dedicată interpretei de muzică populară Camelia Rogojinaru)
Frunzuliță madostat,
Eu am vrut să am băiat,
Sprijin bătrâneții mele,
Viață lungă și putere.
Foaie verde, foaie lată,
Mi-a dat Dumnezeu o fată,
Înger, floare de lalea,
Ce-mi aduce dragostea.
În obraji flori de bujor,
Cel mai mare ajutor,
Crin din Cerurile Sfinte,
Miere dulce în cuvinte.
Glas de limpede izvor.
Și chiar dacă n-am fecior,
Ea e zvon de sărbătoare...
Fata mea boboc de floare.
R: Trandafirul vieții mele
În omătul anilor,
Stea din miile de stele,
Ești al mamei ajutor.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.