Irosiri

N-aveam nevoie de calculatoare
De creiere în timp am fi păstrat,
În loc de-al fi distrus pe cel ce moare
Și din gândire-am fi recuperat.

Trăim perpetuând vechi sacrilegii,
Tot ce-am produs, lăsăm mereu să moară.
Reluăm la infinit, reluăm, povara legii
La nesfârșit, mereu e pentru prima oară.

Ne comportăm la fel ca egiptenii
Din hău de timpuri imemoriale;
Distrugem creierul de sute de milenii
Păstrând doar trupuri, oase, țoale, oale.

Ca ei decerebrăm materie de liric,
- Nici cel puțin nu mai îmbălsămăm -
Atribuim doar corpului valori, empiric...
Nici simpla informație n-o mai păstrăm.

Ce simplu ar fi fost și ar fi lumii
Să țină, să-și mențină, creierele-n viață
Prin carotidele ce-s "alimentele" minunii...
Fără de corp, că-i inutil, fără de gheață.

Am fi dispus de Einstein, Michelangello, de Kant
De Moliere, de Beethoven, Enescu...
Shakespeare era și acum în viață, un gigant...
Contemporani erau Coșbuc și Eminescu...

Ideea la profan este lugubră în sine,
Dar rezultatul este colosal!
Despre Geneză ar fi știut, de mult, oricine
Și-am fi trăit turiști... în spațiu-universal!!!

poezie de (27 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Citate similare

Mereu nefiind

Tot copil sunt, tot un pui
Într-o inimă și-o minte;
Ce le am la fel, pe-un cui,
M-așteptând să mor cuminte.

La-nceput visam să fiu
Altfel decât ce eram;
Curios ce-o să deviu...
N-aveam timp, nu-l suportam!

Într-un timp, am fost ce-am vrut,
Sau s-a vrut ce-a fost să fie;
Ce părea neîntrerupt...
Doar etern, filozofie.

Și-ncet nu mai vreau să fiu
El, în care stau schimbat;
Mă revăd ades iar fiu,
Cu părinți, amorezat!

Tot mai des îs de unul singur,
Ca un figurant de-al meu
Și din vise mă prefigur;
Cel știut, de derbedeu...

... Un ștrengar, jucând cu viața
Făr-a ști că-i alta-ntr-una
Și-ntr-o zi din ani, fac piața
Cu ce-am zilele, cu luna...

Sunt o notă-n "eu", pe struna...

poezie de (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Karmă...

Tu ai venit când n-am visat,
Tu ai venit atuncea când
Să zbor din nou n-am mai sperat
Nici în cel mai romantic gând...

Tu ai venit cu gând curat,
Plin de-amintiri și de dureri,
Căutând, cu sufletul, un sfat,
Să scapi de drama ta de ieri...

Eu te-am primit cu gând deschis,
Cu compasiune și respect...
Ți-am zis tot ce-am știut de zis,
Dorind "nedreptul" să-l îndrept...

Nici eu, nici tu, n-am vrut mai mult
Decât, cumva, să încercăm,
Ca într-al vieții trist tumult
O oază liniștii s-aflăm...

Dar ce s-a întâmplat apoi,
N-am controlat, nici tu, nici eu...
A fost un vis peste-amândoi,
Din cerul tău, din cerul meu...

De fapt, o continuare-n vis
A unui ancestral trecut,
C-așa, probabil, ne-a fost scris:
Să-l reluăm de la-nceput...

Căci, altfel, cum să explicăm
Că ne-ntâlnim în orice gând
Și-n orice chip ne completăm,
Așa deplin, așa curând...

Da, cred că nu ai spus greșit,
Că "ne-am știut" fără să știm...
Că-n altă viață ne-am iubit,
Chiar dacă nu ne amintim...

Că ne-am mai întâlnit, precis,
În alte vremi, cândva, cumva,
Și-am fost eroii unui vis,
Care s-a rupt de undeva...

Dar karma e un verdict greu
Când vrea să dreagă-un vis stricat...
Și-l reluăm, prin timp, mereu,
Din punctu'n care s-a sfăr'mat...

Vom fi sortiți să ne iubim
Și-n alte vieți, neîncetat,
Până-mplinim acel sublim
Al karmei care ne-a legat...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conjugare

Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să știu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.

Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârșit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.

Căci este, nu se mai sfârșea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.

Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârșit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.

poezie de (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... și spațiul să ocupe,
este cu chinul nesfârșit să-și treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se țină a nu se rupe...
deci nu "știe" decât consum și reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... și umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ș-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum și nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conștiință, nu-și pierde timp să-și ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-și are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, își stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârșite, sau se acuplează să dureze,
își face minți să prelucreze gânduri, să-și aibă ce conține,
făcându-și neîncetat speranțe -ce-s așa scurte- să creeze
un "nesfârșit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurți" la scara "este"
și ne credem –c-o avem credință- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... niște teste!

poezie de (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Criză

M-a ajuns criză,
parcă nici nu mai am idei;
mă tot repet, tot joc repriză
cu rezultatul nul... Ok.

Nu-mi regăsesc vocabular,
am sărăcit din nici ce-aveam;
nu mai am gust de dulce, de amar...
Bine-ar fi fost, de mult... de dezertam!

Nimic nu pot transmite, îs vid,
nu curge nici anost... ce epitete;
nu am metaforă, sunt insipid
și prost ce sunt, mă plâng... Tot am regrete?!

Ori poate-am fost așa mereu;
doar relatez minuscule aventuri
ce mintea-mi categorisește "greu"...
N-am hărăzit de-a incita... lecturi?!

M-autosugestionez în laitmotiv
cu ce-am citit, un cât de cât de expertiză,
că pot și eu să fiu ca pictorul... naiv
și să mă vând așa, bani grei... mereu în criză.

poezie de (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mereu

Mărgea pe șnur, de timp non stop,
Perpetuu în mișcare d-un bijutier;
... E viața însăși, scumpul colier
P-o ață-n două capete, în veșnic hop.

E ciclul de-nceput în nesfârșit
Vândut pentru rulaj la relantiu
Risipitor, predând salutul din chipiu
'n sinistru început, de suflet istovit.

Rostogolire de idei și vise
În mințile ce n-au nicio idee;
Nici de-nceput, din corpul de femeie,
Nici din topitul neștiut în cave-nchise.

Rămâne lanțul genelor perechi
Cu X și Y, matematice de sex
Și ticuri înăscute sau reflex
Cu dogme mereu noi, dar toate vechi.

Este mereul invocat de filozofi;
Ce-s terminalele novice din divin
Cu impregnări eterne-n minți, într-un destin...
Suntem un uriaș, un infinit miriapod, cu mulți... pantofi.

poezie de (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Moartea

Mai mult, mult, suntem morți decât vii, că-n fond viața-i o mică parte a morții
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veșnicie fără nicio intervenție a sorții,
căci inerția-i o scutește de ambiții; nu i se pretinde vreun sfârșit că n-are început,
nu naște din ceva, e doar un recâștig de liniște din zbuciumul de-un viitor trecut!

E demografic "pan", în preponderență, moartea, că este mult mai populată, multă
și nici nu-i complicată cum e viața ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-și va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
neviețuitoarea și nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...

... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
și-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beție a amânării gândului de-orice reflecție îl amăgind până la stingere.

De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
și-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viață n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârșit eterna netrăire
cum spațiul dintre stele, ce-s puține! Am fi și noi în fine un minus univers, o nimicire...

poezie de (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Meritele... junimii

V-ați lămurit de ce nimic nu merge?
Pentru că nu-i nevoie de înțelepciune!
Se tot preferă ieftinul! "Probat" se șterge!
Maturitatea coaptă-i deficit... de rațiune!?

Se poartă tinerețea în exces și nudă
Și plângem -cei citiți- trecutele imperii,
Preluând citate antice, contemporani s-audă...
Nu mai e timp de scribi să ia notițele creeării!

Agnostic tot reluăm ce am parcurs
Repornind relantiu, nu-n inerție;
Ne hotărâm fără a face vreun recurs,
În primă instanță!... Pentru drept... o erezie!!!

... Străbun păcat ce vechii n-au purces,
Aveau Divanul, Sfatul Sfânt de Înțelepți;
Din vechi se forma nou printr-un proces
De recoltat de genii!... Cultivându-i pe inepți?!?

Ne vom trezi!?! Dar vom fi oare... mai deștepți!?!

poezie de (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Parcurs vital

Trăim o lume de pedepse...
Pedeapsă, viața o trăim.
Ești lume cât o viață este,
Iar viața-i lume ad interim.

Nu-i trai în viață fără lume
Și lume-i mereu alte vieți,
Iar rai, la scuză, e un nume;
Că-n lume viață nu repeți.

Doar sunteți treacăt, într-o lume
Pe-un fir, troc între două vieți.
Trăiți crezându-vă un anume;
O bilă-n snooker... Nu ce vreți!

Cursul de-o viață îl face-o lume,
Din neștiute alte vieți,
Se tot ciocnind, hazard să-ndrume;
Trasee scurte... de drumeți!...

poezie de (12 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aș fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare și la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
așa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieșind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăț,
de pot, de-un neștiut, așa de-un apărut în cale, un băț...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntrețin, doar să nu mor!?)

... și-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
și-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aș fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aș fi cunoscut.... și nici voi mie, Eul!

poezie de (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Definitiv... lipsuri

Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
și-am luptat s-o câștig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viață, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
și-am muncit mult o viață,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piață.

Mereu mi-am dorit frumusețea, mereu,
și-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
și-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
și-am făcut multe școli,
dar n-am de la tată și mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
și-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
și zile și nopți n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forțat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-și-am recurs la suprema instanță-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanță!!!

poezie de (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mariana Eftimie Kabbout

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Și m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l așteptam mereu
deși nu mă dorea...

Am înțeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarți durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Și m-am ascuns de lumea ce nu știe
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâșii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeași
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puțin și... am să plec.
Nu știu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
și-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Și n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi așa
cum eu m-adun...

Ce liniște mă soarbe fără voie
Și tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de
Adăugat de Mariana Eftimie KabboutSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Indiferent cum s-ar travesti mintea, ea rămâne problema. Pe când transcenderea ei sau mai exact sesizarea, ce anume este chiar Acum, chiar Aici este Sinele nostru, este soluția. Ce crede "eu" despre Sine este exact blocajul în care te ține. Eu-l despre Sine crede că este pentru anumite "momente". Sinele este pentru dintotdeauna și pentru totdeauna. Eu-l este doar o manifestare temporară, nu este ceea ce Suntem. Eu-l este efemer, prin natura lui. Și firește, când spun că Sinele este eterna soluție, o spun între ghilimele pentru simplul fapt că Sinele nu are nevoie de soluții. Pentru Sine nu există soluții și nici probleme. Aș putea spune că Este doar ceea ce Este, însă ar suna puțin zen. Așa că o să spun: este doar această pace nediluată de gând. Absolut toți suntem Sinele. Ați avut momente în existență când ați sesizat acest Sine. Doar că n-ați realizat, n-ați recunoscut că este vorba despre El. Mintea, prima oară când observă acest Sine, pentru ea este ca o tăcere absurdă, ca un zgomot de fond sau un sunet de fond, fără sunet. Culmea, pentru minte, Sinele, această pace din spatele minții, pare a fi un zgomot.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada prostului... fără sfârșit

Când prostului îi intinzi o mână,
Să nu te-aștepți la recompensă;
Nici cel puțin la "Ziua bună!"...
Te va-njura pentru ofensă!?

Când prostului îi dai dreptate,
Să nu te-aștepți să-l ai fidel;
Nici cel puțin că-i speli păcate...
Ce ți le pune-n cârcă... el!

Când prostului mai dai o șansă,
Să nu te-aștepți să recunoască
Nici cel puțin vina... în transă
Ce tu-i visai; onor să-l pască!?

Când prostului îi ridici slăvi,
Să nu te-aștepți să-și plece capul...
Nici cel puțin să-și ia pe tăvi
Lauri; de nu-s, tu ispășești... Țapul!

Când prostului tot îi dai ghes,
Să nu te-aștepți la modestie;
Nici cel puțin c-a înțeles
Că-i doar bun simț... nu măgărie!?!

Când prostului îi spui deștept,
Să nu te-aștepți la vreo favoare;
Nici cel puțin să-l ai adept...
Te dă afară-n gura mare!

Când prostului îi spui... "valoare",
Să nu te-aștepți s-o demonstreze...
Nici cel puțin să crezi c-o are;
Că te ia gaj... ca s-o probeze!?

Când prostului îi spui că-i prost
Să nu te-aștepți la argumente
Nici cel puțin... Nu-și are rost;
EL, umple săli de... parlamente!

... Și cum nu-i singur, are adepți;
Atunci cu prost, să nu te pui!...
Cât frunza și iarba-s, de inepți!
Cert; poți să te adresezi... oricui!!!

poezie de (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare acceptabilă, ton serios

Distribuie

Uni... vers

Ce mult mi-aș vrea, mai mult decât orice,
Să știu c-o să mă știu știut un altceva, altfel
De-un fost ex-Terra-om ce-ar provoca de ce
Doar pentru c-ar fi fost un singular... nițel.

... În viață nu se știe de orișicare șters,
Dar cel puțin cuvânt de-un unic, uni... vers...
Prin care aș fi trecut odată în pas de mers!

poezie de (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Naștere... de propriu

... surprinzător, un necunoscut din mine a apărut, azi, pe întinsu' timp o plajă,
topită pe-un celuloid de rolă ce începe într-un obscur, cert negativ,
ce își așteaptă impresionare, un developat dintre revelatoarele de-o unicată vrajă,
în poze multidimensionale, întinse o filmotecă, ce încep s-o simt pe undeva, din mine obiectiv...

... m-am trezit brusc, înspre ora șapte, aproape în țipete, fără de dinți, mic și golaș,
fără de păr, ce nici nu mai contează, s-a văzut că pică, grav însă, fără de nicio minte,
într-un fel de cald, de înconjur de palme mângâind, mă pipăind bucăți, pe rușinos panaș,
ce-mi pare a fi, că știu acum că-i sex, dar și ades pe frunte, mi se tot spunând un neînțeles să fiu cuminte...

... sunt, culmea, obosit de viață, ce se pare că-i a mea și doar începe, îs multe, multe ore
și-o dorm, o sorb din sâni ce-mi vor fi mamă, ce-o cunosc acum, jumatea ce mă doare, doare,
rămasă într-o sticluță o lacrimă uscată ca o pată, mată, alburie, de-ochi pierduți pe mine să m-asculte,
parcă aș fi știut ceva să zic... mă îmbie și bărbatul zâmbind larg, ce ne-a adus la amândoi o floare...

... este, se pare, prima zi, când lume multă-i adunată, nici nu știu de ce doar pentru mine... dăinui-va oare, oare?

poezie de (14 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nesfârșit potrivnic

S-a plictisit tot stând mereu acasă
Privind cu jind la vânzoleala străzii
Invidiind pe toți; "Vremea-i frumoasă,
Sau ger e?... Of, plictisul ogrăzii!

Nici muncă nu mai este, nu-i vacanță
Despre ceva mai bine, tot se-afundă;
Tristețea-i tot mai sumbră, nu-i speranță,
Și viața tot se scurge tot mai muribundă.

Și cât elan de zbor e, ce voință
Să spargă tot banalul, să se plimbe,
Dar de un timp -și-i lung- e doar căință
Și orice-ar vrea nu poate să mai schimbe.

Este-un abis de eșecuri, bluff șirag
Ce lasă fără nicio sursă împliniri
Și bani sfârșesc, te lasă și cel drag...
Rămâi cu ochii pe fereastră, doar gândiri!

poezie de (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Constituție

De la străbuni ar trebui s-o am solidă
Căci fizic mi-au dat bună moștenire
Ce-o simt c-o am în corp și în simțire
Și-am crez s-o întrețin, mereu avidă.

Mi-o vreau dorință-n gând și-n pulsu-mi
Ce le cultiv pe oase și-n conștiință
Cu grijă, responsabil de-a ma ființă,
Ce-i numai una... Ce-s în fond eu însumi.

Și nici nu vreau și n-am cum să mă mint
C-ar fi cum aș trăi-n sinucigaș
Sau aș avea-n rărunchi păcatul de ocnaș;
Să-mi fur singur ce am, s-omor, să mă dezmint.

Și sunt produsul multora, din timpuri,
Cu-aceleași gânduri pure-n spre mai bine
Acumulate strâns, ca-n Biblia din mine;
O carte sfântă, peste veac, peste-anotimpuri.

Vreau ca și mine toți s-avem tărie
De-a putea singuri să ne-alegem un destin
Robust și drept, să fim înalți, cu spirit fin;
Să fim stăpâni pe bunuri, vise și mândrie.

Așa văd eu, într-o alegorie, o lege
A corpului, precum a țării... ce-i și-a mea;
Să m-oglindesc cu tot ce sunt, ce vreau, în ea,
Eu și cu-ai mei... nu cei în fărdelege.

De neclintit sunt și n-accept discuție,
Mă jur să mă constitui neîncetat mai nou
Și-am dor nespus să fiu la toți comun ecou
În speranța într-o sănătoasă constituție.

Și cert pot ca s-o fac mai bună să ne fie
Nu cu palavragii, fără de școli, doar cu ambiții,
Ce-ncearcă să-și abroge singuri dreptul... Ei smintiții
De politicieni cu circumstanță-atenuantă-n nebunie...

Într-o hoție, mârșăvie, parșivie și prostie... de-nvechită seminție!

poezie de (20 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ți faci balanța între alb și negru;
Căci nu poți pierde, ce de preferință, dai...

Ba încă, te poți pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanțe;
Avutul de o viață, în instanțe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viață;
Ca și cum existența-i simplă ață
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduții printre nori;
Sunt numai suferințe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicații
În care unii au prescris nereușite;
Un tur de mâini cu mințile zdrelite,
Iar alții, doar câștig și incantații?

Și oare cine ține talere egale
Și cum împarte greutăți... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux și fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate și incertă pace?
Suntem sortiți, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsați-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Eșaloanele extincției

... mai pun de-acum încă vreo douăzeci și cinci de ani,
adăugați la mult, de când mă știu pe mine
și-un leat complet, de peste șase miliarde, o să dispară,
poate mai mulți; și ceva tinerei contemporani
vor părăsi coperta pentr-un conținut "mai bine"...
și nu mă dumiresc cum pot atât de mulți... atâți să moară?

... păcat că nu-i întregul, tot, o uniformitate
de început, cu toții de o zi cum puii de găină
crescându-și puf în pene pentru un pic de zbor,
ce nu va fi nicicând, c-așa e și umanitate;
o iluzorie eternitate din vise plină, plină
și dispărând deodată tot... cât de înfiorător!

... ar fi, o secundă, Terra într-o liniște lugubră,
nici plânset n-ar mai fi, n-ar fi nicicum urmași,
că n-ar avea conștiința încă a amintirii
și-ar fi planeta mult, cu mult mai mult salubră,
debarasată de-nvechit... iarăși vor fi indieni-apași
cu zâne, regi, moși, făt-frumoșii... sufletului, firii.

... mi-aș fi dat tot și-aș da și acum din ce-a rămas,
s-am restul împărțit în astfel de secunde
de pur pe câte-un secol, în iar și iar să fiu,
cum câine credincios la neștiut, chiar dacă-i de pripas...
fără de mâine, ieri, fără din ce și fără nici de unde,
doar o secundă mesager din peste șase miliarde... încă viu!...

poezie de (22 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook