Liniştea din noi

Câta linişte e în noaptea din mine,
Şi câta iubire e în ziua din tine,
Sunt fericită, că avem de acum,
Şi zi şi noapte, doar un singur drum.

Am rătăcit străini prin lume...
Dar nimeni n-a ştiut să dea un nume
Şi pe la fel de fel de uşi am fost,
Însa iubirea noastră, are acum un rost.

Îmi mângâi pletele si asta ma-nfioară
Si gura mi-o săruţi, a câta oară?
Sunt împlinită că am fost şi suntem doi,
Şi fericită c-avem liniştea în noi!

poezie de Lusiana Drăguşin (14 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a nu ştiu câta oară

Pentru a nu ştiu câta oară
Am dormit într-un copac
Îmbrăcat în sânii tăi
În culorile de mac.

Pentru a nu ştiu câta oară
Ţi-am supt sânii din iubire
Pentru a nu ştiu câta oară
Înviat spre nemurie.

Pentru a nu ştiu câta oară
Am băut din vinul vechi
Fermecat de ochii tăi
Şi de stele neperechi.

Pentru a nu ştiu câta oară
Te iubesc la infinit.
Seara îngână o chitară
Cerul s-a îndrăgostit.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A câta oară?

A câta oară viaţa lui Cristos
aşterne iarăşi flori în ramuri vechi
şi cântă rândunelele perechi?
Iar tu rămâi tot mort, tot neguros.
A câta oară slava lui Isus
aduce iar zambile şi cicori,
un rai ce-mparte veşnic iar fiori?
Iar tu rămâi tot crunt, tot nesupus.
A câta oară spunem: A-nviat!
Şi Cel ce-i viu, în zbor de ciocârlii,
te-aşteaptă iar între ai Lui să vii?
Iar tu, tot sub povara de păcat.
A câta oară, în lumini de gând,
El vine iar, ca vântul printre brazi?
Şi tu nu strigi: Rabuni! şi nu cazi
ca să-I cuprinzi picioarele plângând.
A câta oară, seara spre amurg,
tu vezi către Emaus un străin,
un om ciudat, cu chip de lacrimi plin.
Şi tu ştii pentru cine I se scurg.
A câta oară în cămara ta,
prin uşa ferecată cu zăvor,
străbate iar divinul Salvator?
Şi tu măcar nici nu-L întrebi ce vrea?
A câta oară, ca să-ţi dea dovezi,
te-ndeamnă iarăşi: Nu fi ne-nţelept,
ci puneţi mâna-n rana Mea în piept!...
Iar tu ţi-astupi şi ochii să nu vezi.
A câta oară El te-aşteaptă blând,
cu pâini şi peşti ca pe un ucenic?
Iar tu iei hrana şi nu spui nimic.
Cât vrei să te mai rabde? Până când?
A câta oară, ziua, spre Damasc,
se-arată o lumină-n jurul tău?
Iar tu alergi mai crâncen şi mai rău
să-i strângi ciorchinii şi să-i storci în teasc.
Nu înţelegi că, totuşi, într-o zi,
Îl vei vedea... când va zbura spre Cer?
Şi noi vom fi cu El... iar tu stingher.
O, vino astăzi, nu mai zăbovi.

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cafea, o femeie, o soartă

am deschis o chemare
în astă clepsidră a lumii
cu a mea întrebare
sunt fiară rănită în noaptea polară
se sfâşie gânduri în mine,
mi'e sufletul lacrimă toată
ce caut, ce vreau
a câta întrebare, o pun, o mai cer
te vreau femeie în noapte
mi-e dor să te am pe câmpuri de stele
caut în lume, un trup, o femeie
sunt romanticul care în zbuciumul antic
se pierde în arcuri de timp
o cafea, o femeie, un vis şi un dor
mă rechemi în altă visare, a câta oare
dau de pereţi cu viaţa, cu toate
unde eşti femeie, în noapte
rătăcit în telurice întrebări, căutări
o noapte, o femeie şi o singură soartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

sunt nume rătăcit
pe un ţărm fără nume
visare, privire, uitare
în colţuri de mare

stau, între alge şi scoici
eu, un om fără nume
mai trece un timp, o secundă
eu zac pe pereţii de humă

în vale, iarba tresare
verde-crud
miros nud
de flori şi petale

am crescut în gunoaie
păşesc printre stropii de ploaie
în suflet noroaie
noaptea plânge şiroaie

plouă în mine
în zare nu'i nimeni
sunt lacrimi sau plouă
în întunericul lumii

femeia ghemuită în mine
iar ploaia bântuie iară
a câta oară
mi-e teamă şi ţip a chemare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi

Privirea-şi aruncă -napoi
Păşeşte în nepăsare,
Între mine şi voi...

Mândru stă podul în rame,
Zorite lumine!
Printre puzderii bizare,
Obscure... El râde!
Semeţ se înalţă,
Gheizer pe ape
Să zboare!

Şi iar îşi retrage
Şuvoiul din maluri...
Şi iar îl aruncă din nou
Mai sus şi mai tare —
Ispită în revărsare,
De confirmare
A câta, a câta oară?!

Şi acum?...
Încotro
Să m-abat?
Stă ascensorul,
Cată răspunsul:
La ce destinat?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât dor...

Cât mi-e dor te tine doină
Şi de holde treierate,
Plaiul verde acum moină,
Cu pădurile tăiate...

Cât mi-e dor de tine horă
Sau o sârbă, o ciuleandră,
Nu se mai întoarce ora
Voioşiei şi cea tandră.

Toate-au fos un vis de aur
Sub a pleoapelor umbrelă,
A plecat şi acel faur
Ce ne-a strâns într-o nacelă.

Ne-a rămas acum doar dorul
Şi speranţa, bat-o vina,
Ne-am dorit să avem totul
Şi pe cer este furtuna.

Cât mi-e dor de tine ţară
Care-ai fost pentru noi toţi,
Acum eşti a câta oară
Între vânturi şi între ''porţi ''.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi, o noapte

trăiesc un dor, un vis nebun
cui asta pot să spun, fiindcă iubesc
mă arde dragostea învolburată
ce plânge ziua, ţipă noaptea
tu, fată dragă
cu ochii albaştri -puri ca marea
născută dintr-un val
pe ţărmul mării de opal
azi te cuprind în palmele iubirii
aşez un trup pe o pianină
ascult cum curge o notă, două
te ascunzi în taina unui vis
de nimeni scris, de nimeni trăit
e noapte iar, tu pasăre cerească
cobori uşor pe note de amor
mă chemi, mă strigi
mângâi speranţe, doruri, toate
de mii de ani, din vremuri adunate
m-am reîntors, a câta oară
să vin, să vin
la mândra mea, în astă seară
în zori, abia treziţi din al nostru vis
aş vrea să fug
să nu mă prindă norii răi
dar nu mă laşi
te strângi în mine, înfiorată de iubire
o lacrimă fierbinte s-a scurs pe sânul tău îmbujorat
şi ai ţipat, chemându-mă din nou la tine
să te ating, să te cuprind
în clipa noastră de eternă fericire
nu plec femeie
dau de pământ cu rele şi păcate
iubeşte-mă femeie
încă o zi şi o noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stropii de ploaie

sunt nume rătăcit
pe un ţărm, nu ştiu care
visare, privire, uitare
în colţuri de mare

stau, printre alge şi scoici
eu, un om fără nume
mai trece un timp, o secundă
eu scrijelesc pereţii de humă

în vale, iarba tresare
verde-crud
miros nud
de flori şi petale

am crescut în gunoaie
păşesc printre stropii de ploaie
în suflet noroaie
noaptea plânge şiroaie

plouă în mine
în zare nu'i nimeni
sunt lacrimi sau plouă
în întunericul lumii

femeia ghemuită în mine
iar ploaia bântuie iară
a câta oară
mi-e teamă şi ţip a chemare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ochii

ţi-aş reclădi în suflet un castel,
cu turnuri mari de rouă şi de vise
şi aş păşi cu pasul meu fluid
cu toc înalt şi pleoapele închise.

eu sunt frumoasa oarbă care vede,
prin lacrimi şi prin ceţuri fumurii
tu eşti acel care distrugi castele,
iubirea o închizi în colivii.

doar oarbă eu te văd într-adevăr,
acum, când te ating, te pot simţi
sub palma mea renaşti a câta oară...
dar nu mai văd, iar tu nu poţi vorbi.

eu n-am ştiut atunci să te iubesc,
tu n-ai ştiu de graniţe şi legi
suntem străini cu vize expirate.
o oarbă şi un mut. cum să alegi?

păşim pe teritorii interzise,
tu ţi-ai uitat cuvântul, eu menirea
sacrificăm pe ruguri sentimente
şi condamnăm la nesfârşit iubirea.

poate te-ai cheltuit în anii tineri,
te-ai pustiit trăind printre zăpezi
nu ai cuvinte, braţe, timp şi gânduri...
doar ochii ţi-au rămas. mai poţi să vezi?

poezie de Nuţa Istrate Gangan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ştim c-avem un rost pe lume

Noi ştim c-avem un rost pe lume
şi ştim c-avem un veşnic Ţel:
vrem pe Cristos şi-al Lui sfînt Nume
slăvit în cel mai dulce fel.
Slăvit să fie Cristos
de toţi şi sus şi jos
acum şi-n veacul nesfîrşit
să fie El slăvit...

Vrem Evanghelia să fie
vestită celor care pier
şi vrem pămîntul tot să ştie
iubirea Tatălui din cer.

Dar pentru cauza asta dreaptă
avem de suferit nevoi;
răstignitorii Lui ne-aşteaptă
cu cruci destule şi pe noi.

Oricît ar fi de lungă însă
durerea ce-o avem de dus,
cît inima de El ni-e strînsă,
noi vom învinge cu Isus...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Acum – e bine. Iar suntem străini.
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, şi-atât, trecând prin brazi şi pini,
s-au dus de mult nesomnu-n doi, şi frica.

Şi, ca-nainte de-a ne fi ştiut,
redevenim persoane singulare.
Avem un cer şi-o noapte fiecare,
acum e bine – nopţile-au tăcut.

De-atâtea ne-mpliniri suntem prea plini,
nici aşteptarea n-o mai ştim, nici frica.
Suntem şi-n noi şi între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Versuri noi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda amintirilor rotunde...

Au dat în pârg cireşele de mai,
(A câta oară într-o veşnicie?)
A câta oară, am strigat: mai stai?
Şi ţi-ai închis răspunsu-n cochilie.

Pe ţărmul mării, valul şterge paşi,
(A câta oară, într-o vară oarbă?)
Puteai măcar o urmă să mai laşi,
Pe care fluxul mării să n-o soarbă.

Şi teii îşi aşteaptă strai de flori,
Precum miresele în noaptea nunţii;
Tu m-ai lăsat în prag de sărbători
Cu întrebări pe ridurile frunţii.

Au înflorit şi macii pe câmpii,
Însângeraţi de-atâta aşteptare;
Eu te aştept şi ştiu că n-ai să vii,
Dar te îmbrac în vară şi iertare.

Au dat în pârg cireşele de mai
Şi să le gust, mi-ar întregi amarul;
Că, ai uitat, nebun, cum mă strigai
Şi ce bogat ţi-era vocabularul!

Azi, doar tăcerea înfloreşte-n noi,
Ca o pedeapsă-a nopţilor flămânde
Şi-aş vrea doar o secundă înapoi,
Secunda amintirilor rotunde...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o străină în propriile mele gânduri

E tristă calea vieţii şi simt că parcă încă nu îmi aparţin
Prin labirint îmi caut unicul şi tristul drum al vieţii,
Si n-am ştiut ce-mi poate oferi nefericitul meu destin
De-aceea mai caut încă, culoarea de-nceput a dimineţii.

Sunt o străină în propriile mele gânduri ce mă dor
Mi-am rătăcit şi drumul către mine şi totu-i o povară,
Când totul e atât de trist şi ruginiu, şi-atâta mă-nfior
De ne-mpliniri şi triste lacrimi pentru a nuştiu câta oară.

Din labirint găsesc usor un drum ce duce spre uitare
Şi nu mă-aşteaptă nimeni c-o floare pe celălalt tărâm,
Doar fâlfâirea aripilor de cocori pe nesfarşita mare
Facându-mă să cred pentru o clipă că pot aici să mai rămân.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restructurare

Gânduri rele mă-mpresoară,
Nu ştiu pentru-a câta oară,
Dar lupt să rezist pe post,
Am atu, că sunt "un fost".

epigramă de Anastase Popescu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste fragedă

Peste verdele-n neştire, plouă lacrimi de iubire,
Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.
Cântec nou, de înflorire, străluceşte în privire
Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?!

Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară
Iar zefirul unduieşte firul ierbii ce-mi zâmbeşte.
Pădurile şuşotesc, frunzele se-nveselesc
Şi obrajii-mi se roşesc, c-au aflat cât te iubesc!

Cântec nou, de înflorire străluceşte în privire.
Primăvara dă de ştire, vieţii de a ei sosire
Şi mă-nvăluie-n iubire, armonie, strălucire
Şi iubesc a ei menire şi iubesc, iubesc, iubire!

Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară,
Geana şi clipirea lor ca petala florilor,
Florilor de viorea care-mi ascund dragostea
Şi mă rog, iar să mi-o dea, ca să gust amar din ea!

Peste verdele-n neştire, plouă lacrimi de iubire
Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.
Cântec nou, de înflorire străluceşte în privire
Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru-a câta oară?

Am băut albastrul, dintr-o poezie,
Ţi-am servit beţia, gândurilor mele,
Am ştiut din tine, tot ce nu se ştie,
Fără să mă bănui, că te-am scris sub piele.

Carnea mea miroase încă-a nopţi de vară,
Inima-i mireasa valsului sub lună,
Ţin condeiu'n mână (pentru-a câta oară?)
Gândurile parcă,-n versuri se răzbună.

Am băut cu tine, clipe de miracol,
Fără să mai număr cum mi-apun toţi zorii,
Pân' s-ajungi la mine, mi-am tot fost obstacol,
Cântecul şi plânsu-l, defeream viorii.

Ochii tăi sunt vama ce-o dosesc sub pleoape,
Buzele-mi au formă de tăceri duioase
Câteodată vântul, mi te-aduce-aproape,
Şi simt cum, iubirea-ţi, vindecă sau coase!

Mi-ai turnat albastrul, în nădăjduire,
Maturat-ai toamna viselor uitate,
Amintiri şi doruri las în rânduire,
Rămâi veşnicie, de identitate.

Port seninătatea, ce-nfioară porii,
Tu-ai sădit în mine tot tainul zării
Răcoreşti ca ploaia, ce-mi răsfiră norii
Când eşti poezia! Cerului şi-a florii!

11.07.2020

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce

copilării
şi dulci prostii...
în noaptea asta (a câta oară?)
bunăoară,
mi-am ignorat melatonina
gustându-te,
mi-am interzis dreptul la cuvinte,
verbe dorite,
am acceptat
încântat
mângâieri în cheia sol,
de dor,
în noaptea asta te-am cuprins
cu tot ce am, cu tot ce pot
şi mă socot
să fac din nou din noapte, zi,
să nu-ncetez a te iubi...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorii

A câta oară mugurii, a câta oară?
Fictive promisiuni de fericire.
Poţi fi scriitor, profesor de română,
Dar fericit? Dar... Un ochi de ţap speriat.
Doar concurenţa va distruge tot.
Primul coş gratuit cu caise. Ce om?
Explozia unei brânduşe în afara Nevadei.
Eram îmbrăţişat fără a fi văzut.
Un genunchi de aur strălucea printre ruine.
De când teatrul s-a mutat în mine, nu mai merg niciunde.
Am avut întotdeauna un respect pentru gunoierii de dimineaţă.
Avem ceva comun. Bătrâneii au fugit după mine toată viaţa.
I-am ajuns din urmă. Mais ou sont les poetes?
Îngerii aşezaţi pe scaune negre? Orice boală e o carte pierdută.
Pokerul se joacă până la moarte. Opacităţi? Mergeţi la RMN.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângerează lumina

zilele sunt arse acum
în jur lacrimi şi fum
am despărţit drumurile, am ajuns la amintiri
tragice amintiri
azi dorm între sălcii plângătoare
nimeni pe drum, nimeni în cale
târziu am aflat
sunt străin de mine, de lume, de toate
eram proscrisul din cetate
nu am ştiut că am păşit într-o noapte dincolo de mine
am atins cu fruntea zenitul unei lumi
azi capul mă doare
lumina sângerează pe drum
ce pot să fac aici, acum
când viaţa asta este scrum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspine negrăite

Am fost cândva ecoul pe care astăzi îl auzi
Pe file de poveste am şters o grea povară,
Era acolo rătăcit ceva al nimănui...
Şi m-a rugat să-i arăt calea nu ştiu a câta oară,
Dar calea lui era în ceaţă şi gustul amărui.

Nu ştie nimeni ce se-ascunde în omul ce renunţă,
La el şi a lui fericire... întru nălţare din păcat;
Din prea multă iubire mută, dorinţa sa mocnită
Cu puls năvalnic şi angelic cu totul şi-a predat
Altuia sau alteia... să fie fericită...

Dragostea corectă te-nvaţă cum să dăruieşti
Luând din tine câte-o parte când cad acide ploi,
Lăsându-te pe tine toată şi dăruind în tot
Ca şi o parte închegată unde sunteţi doi,
Şi să iubeşti şi-atunci când pierzi pe drum al sorţii vot.

Suspine negrăite, ştiu... nu le-nţelege orişicine;
Totul în viaţa ta - praf de întuneric până să ajung,
Să-ţi dau jos ochelarii şi să îţi fac lumină
Să-nveţi iubind vrând a renunţa mult şi îndelung
Deosebind dragostea bolnavă de dragostea divină.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!