Pentru-a câta oară?

Am băut albastrul, dintr-o poezie,
Ţi-am servit beţia, gândurilor mele,
Am ştiut din tine, tot ce nu se ştie,
Fără să mă bănui, că te-am scris sub piele.

Carnea mea miroase încă-a nopţi de vară,
Inima-i mireasa valsului sub lună,
Ţin condeiu'n mână (pentru-a câta oară?)
Gândurile parcă,-n versuri se răzbună.

Am băut cu tine, clipe de miracol,
Fără să mai număr cum mi-apun toţi zorii,
Pân' s-ajungi la mine, mi-am tot fost obstacol,
Cântecul şi plânsu-l, defeream viorii.

Ochii tăi sunt vama ce-o dosesc sub pleoape,
Buzele-mi au formă de tăceri duioase
Câteodată vântul, mi te-aduce-aproape,
Şi simt cum, iubirea-ţi, vindecă sau coase!

Mi-ai turnat albastrul, în nădăjduire,
Maturat-ai toamna viselor uitate,
Amintiri şi doruri las în rânduire,
Rămâi veşnicie, de identitate.

Port seninătatea, ce-nfioară porii,
Tu-ai sădit în mine tot tainul zării
Răcoreşti ca ploaia, ce-mi răsfiră norii
Când eşti poezia! Cerului şi-a florii!

11.07.2020

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă poetică

Mă rog de tine, Lună,
pe tine doar te ştiu,
tu eşti cu mine noaptea
când ceasul e să fiu!

Nu m-ai certat odată
de ceea ce-am gândit
şi mi-ai trimis doar vraja
să scriu nemiruit!

Mă rog de tine, Lună,
să nu mă aiureşti,
mă rog te tine lună
să nu mă umileşti!

Dictează-mi să pot scrie
în versuri tot ce simt,
să scriu ce mă loveşte
în piept şi să mă mint!

Rămâi cu mine până
dispare nebunia,
rămâi cu mine până
îmi pleacă şi trufia!

Şi du-te când ţi-oi spune,
mă simt acum mai bine
şi calcă alte urme
ţinând ochii pe mine!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mâini am infinitul - Sacrificiu de înger

Astăzi am surprins infinitul
Îşi prindea largul în hora gândurilor,
Mi-am scufundat ochii în nemurire
Şi mi-am stropit buzele cu sânge de înger.

Am căutat mult,
Alături de tine fără a-ţi număra glasul.
Am păşit acelaşi cer pe care tu l-ai zburat
Şi am băut aceleaşi lacrimi pe care tu le-ai vărsat.

Am cercetat cosmosul
Fără să te cred când îmi spuneai că nu e bine,
Am violat, atingând doar, fiecare entitate,
Iar tu mă implorai să mă opresc.
Am stat la masă cu Dumnezeu
Şi în loc să-I mulţumesc L-am interogat.
Mi-am judecat intuiţia
Jurând să n-o mai folosesc.
Te-am judecat pe tine neascultându-te.
M-am întors acasă vorbind,
Dar fără să mă aud, iar tu, fără să mă auzi.
Mi-am prelungit fiinţa, dându-mi vocea.
Mă uitam în oglindă şi te-am văzut:
Erai lângă mine, erai rănit
Şi mi-ai şoptit că vei ajunge-n Rai.
Te-am luat în braţe,
Iar tu mi-ai acoperit ochii cu aripile.
Te-am strâns tare,
Dorind să mă dizolv în tine,
Şi am simţit pe buze sângele-ţi.
Am simţit cum pleci...
M-am uitat la mâinile-mi goale
Apoi am ştiut: infinitul era la mine!

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, te-am certat

În haina crud'a primăverii
Când totu'n jur străluce verde,
Ascunşi sub braţul înserării
Mi-am pus sărutu' să te certe.

Cu ochii, te-am îmbrăţişat
Sub gene, te-am închis lumină,
Ai fost întâiul meu păcat,
Deşi-n iubire nu există vină.

Cu degetul, pe sân, în cerc,
Mi-ai desenat cerul-speranţă.
Şi-n golul inimii stingher,
Tu, inima ţi-ai pus balanţă.

Pe trup îmi port un tatuaj,
C-un foc-văpăi sub piele.
Iubirea nu ceartă-n miraj,
Când dragostea tribut îşi cere.

Şi ne-am certat, pe îndelete,
Şi ne-am iertat, cuprinşi de-nfiorări.
Nici n-am ştiut c-avem aceeaşi sete
Pân' n-am băut din dragoste, licori.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu, ca orice-albastră visătoare...

Eşti vinovat de norii ce se-adună
Pe cerul meu, pe umerii mei goi,
Nu mai ajung, iubite, pân' la lună
Şi poeziei 'i-este dor de noi.

Eşti vinovat de toamna tatuată
Pe glezna unui vis neîmplinit,
Iar eu de ce-s, iubite, vinovată,
Că-n ochii tăi, iubiri, mi-ai răstignit?

Eşti vinovat de ploile de vară,
Ce sapă-adânc în suflete de maci;
Le-aş aduna durerea de fecioară
Pe buze-n aşteptare, dar tu taci.

Eşti vinovat de crimă şi trădare,
Că mi-ai ucis albastrul din priviri
Şi m-ai trădat ca pe-o nemuritoare
Sirenă îngropată-n amintiri.

Eşti vinovat de-nsingurea-n care,
M-ai condamnat, într-un deşert de dor;
Îmi plânge versu-n semne de-ntrebare,
La care nu găsesc răspuns şi mă strecor

În nopţile ce-mi sunt mereu aproape-
Nopţi albe, agonii, şi-nnebunesc;
În mine nicio zi nu mai încape
Şi-aş vrea pe trupul tău, să m-odihnesc.

Am obosit de-atâta aşteptare,
Ecouri îţi trimit, dar nu ajung;
La tine. Depărtarea e prea mare
Şi gerurile iernii mă străpung.

Şi de mai cred în false jurăminte,
E pentru că îmi place să mă mint,
Că sunt un adevăr printre cuvinte
Şi vreau minciunile să îţi dezmint.

Eşti vinovat, iubite, şi mă doare
Că suntem, totuşi, sub alcelaşi soare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am luat haina de tăceri...

mi-am luat haina de tăceri, este ruptă şi cârpită,
amintiri de mult, de ieri, ies afară dintr-o criptă,
cu răcoarea lor de foc îmi fac nopţile doar albe,
luna mea fără noroc varsă raze reci şi calde

amintirile revin, să-mi şoptească despre tine,
tinereţea ce-a fugit îmi e umbra ce revine,
îmi port paşii pe cărări petrecute şi uitate,
numai eu mai caut şi-acum razele din nopţi albastre

pomii treji, la fel ca mine, nu adorm de amintiri,
îmi vorbesc mişcându-şi frunze, mă împacă cu priviri,
stelele aprinse toate cheamă luna s-o privesc,
numai ea ştie de toate, clipe dulci o veştejesc

pe aleea pietruită înflorită în castani,
merg tăcut căutând o clipă moartă de atâţia ani,
aş dori-o să revină, aş dori-o s-o gonesc,
nu mai ştiu ce e cu mine, de mult timp nu mă găsesc

merg tăcut şi parcă timpul ar dori să îi vorbesc,
ce să-i spun, că doar amurgul mă ajută să albesc,
ce să-i spun în versuri scrise despre mine, despre noi,
răni în ceaţă sângerează, suntem doi şi suntem goi

suntem despărţiţi de noapte, de atâtea dimineţi,
iernile ne cad pe ceafă cu albeaţa din nămeţi,
doar lumina ne mângâie cheamă florile in zori,
limpezitele lor lacrimi ne zâmbesc printre culori

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viaţă, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheaţă, parc-am fost altundeva.
Nu aici şi nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume şi aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenţei din inexistenţa mea.

Am trăit în altă lume şi e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopţii şi am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina şi ploi şi jale şi tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veşnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanţuri, pot să zbor şi pot să cânt
Şi sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor şi să renasc,
Şi de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a nu ştiu câta oară

Pentru a nu ştiu câta oară
Am dormit într-un copac
Îmbrăcat în sânii tăi
În culorile de mac.

Pentru a nu ştiu câta oară
Ţi-am supt sânii din iubire
Pentru a nu ştiu câta oară
Înviat spre nemurie.

Pentru a nu ştiu câta oară
Am băut din vinul vechi
Fermecat de ochii tăi
Şi de stele neperechi.

Pentru a nu ştiu câta oară
Te iubesc la infinit.
Seara îngână o chitară
Cerul s-a îndrăgostit.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Ieri erai online, te-am văzut la faţă
Mi-ai zâmbit frumos, dar de la distanţă.
Şi dacă de mâine te-ai deconecta
Nu ştiu ce m-aş face, cum aş rezista.
Fără tine cerul va fi mereu gri
Culorile toate se vor înnegri.
Fără tine frica-n minte-mi va intra
Ochii mei de lacrimi nu vor mai vedea.
Fără tine noaptea va fi fără stele
N-or avea lumină nici zilele mele.
Fără tine nu am inima întreagă
Şi trăiesc de parcă sunt lipsit de vlagă.
Fără tine oceanul parcă-i un lac mic
Fără tine alături eu nu sunt nimic.

poezie de Robert Cravens, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vei ierta că te-am iubit?

Se aud doar paşi pe caldarâm
în liniştea profundă şi deplină.
Îţi aminteşti cum ne plimbam
ţinându-ne de mână?

Azi, vântul ce-adie-uşor
stârneşte-un val sub piele...
Şi ştiu că-i primul meu fior
din marea resemnării mele.

Lăsând tăcerea să-ţi vorbească
ce încă nu ne-am spus,
îmi vei ierta vina firească
din mutul meu răspuns?

Iartă-mi talentul de-a fi spus
nimic din ce-am gândit!
Iar de n-am spus cât te-am iubit
să ştii că n-am minţit.

Perdante clipe ce n-au fost
nicicând prea-ndeajuns,
ne-au dus în toamna vieţii când
motive-s mai presus.

Tu spune-mi că mă vei ierta
şi iartă-te pe tine!
Nu-i vina ta, nu-i vina mea
şi-aşa ne-o fi mai bine.

Mă vei ierta că te-am iubit?
Iertare-ţi dau şi eu...
Ce soartă, ce destin cumplit!
Iubim, iubind păreri de rău.

Un ultim dans, un vals nebun...
'Nainte de plecare?
Să-mi pun pantofii de satin
sau pot fără sandale?

Ţi-aduci aminte când voiam
un dans şi-o ploaie-n noapte
şi să ne-ncânte Fabian
cu-Adagio sau Quedate?

Oare ţi-am spus câte au apus
în mintea mea nebună?
Mai vreau să-mi dai, ultim răspuns...
Sărut sub clar de lună.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gramatica iubirii...

Te-aş mângâia iubire
de aş avea motiv
Te-aş săruta pe braţe
da-mi eşti doar substantiv...

N-am prea avut eu parte
de mângâieri încât
Ai fost, eşti pentru mine
doar predicat şi-atât...

Ţi-am fost întreaga viaţă
şi rob şi sclav şi şerb
N-a meritat iubire
te simt ca un adverb...

N-am ascultat de mine
iertarea-i laitmotiv
Tu-ai profitat de asta
eşti doar un adjectiv...

E timpul destrămării
Eu n-am avut noroc
Tu-ai fost şi vei rămâne
Un complement de loc...

De loc, de timp, de spaţiu
M-ai transformat în cerb
Nimic nu-ţi cer iubire
rămâi ce-ai fost doar verb...

Mai nou mi-ai dat speranţe
eu te-am crezut la fix
Te-ai comportat iubire
cu mine ca sufix!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea zorilor

Ţi-am întins o mână,
Apoi pe-amândouă
Şi-am cerut privirea-ţi caldă să rămână,
Fără nori de gheaţă, fără stropi de rouă.

M-ai privit, mirată
Şi-ai întins, uimită,
Mâna care-n visuri noaptea mi se-arată
Ca de zeitate-n marmură cioplită.

Şi te-am strâns în mine,
Te-am purtat prin sânge
Spre un loc în care ţie să se-nchine
Sufletul ce-n viaţa fără tine plânge.

Tu, în pieptu-mi înger
Ce-mi veghezi iubirea,
Ştii că fără tine visurile-mi sânger
Şi în zorii singuri îşi găsesc pieirea?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna în inima mea!

stoguri în câmpuri şi-n pajişti îndoite-n ţărână
miros a cuib de iarbă de toamnă şi-a paşii tăi
în visurile mele
nu am ştiut şi nu-i vina cărărilor neumblate
când am plecat ultima oară, nu te zăreai dintre flori

masa pe care am pus acea scrisoare, de copilă
încă o duc cu mine, fără scaunul în care ai fi trebuit să fi,
tu

sunt trist
umbrele poienelor sunt încă bătute de vânt
în eul meu rătăcit
pălăria de fetru am uitat-o în casa aceea
am plecat în mine, cu un gol

nopţile umblă nebune, pe străzile pe care cu vise le-am construit
în gândurile mele, de mână cu tine şi-acum umblu haihui
vântule opreşte-te!

prin geamul unei vitrine am cules cu privirea, o fantomă, dar
era numai conturul tău
sus pe un panou uriaş, o frumoasă femeie mă priveşte
eşti acum o străină

în seri târzii
ai ramas în mine şi-n gânduri şi-n nopţi albe
tot tu
aceea din copilărie

frumoasa mea de atunci
dintre flori

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă

Parcă a trecut o veşnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veşnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când gândul ascuns că eşti ce-am aşteptat
te-a făcut să te gândeşti mai bine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când aşteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veşnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veşnicie
şi tot nu ştiu dacă-ţi scriu ţie,
sau îmi scriu mie.

poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu,,, toamna

tu... toamna

mi-e toamna tristeţe
petale de roze zac scuturate
fără culoare
şi-apusul e mereu aproape
şi-atât de departe se deschid zorii
plină de griuri lumina răsare

cerul de plumb amestecă norii
şi plouă mărunt zile la rând...
prin porii deschişi
frigul îmi intră până la oase
şi carnea mă doare
parcă-i o rană

singur sunt pe-alei pustii
păşind pe un covor de frunze roase
doar vechi amintiri îmi picură-n gând
când tu erai şi amândoi -
mână în mână -
prin ploi indiferenţi treceam
şi adieri de vânt tăioase...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem fără tine

Doamne, sunt străin de mine
Când în oase bate vântul,
Când pe calea fericirii
Pierd afurisind cuvântul.

Sunt un strop din galaxie
Plin de găuri încercate,
Inima mea visătoare
E mister plin de păcate?

Sunt ca turla părăsită
De luceferi credincioşi
Şi-s strivit în nopţi cu lună
Doar de ochii ei frumoşi.

Pleoape puse-n mângâierea
Lumii cu bătăi de vânt
Izvorăsc din vraja vieţii,
Ea mi-i floare pe pământ!

Inima mi-i o scânteie,
Chiar de sunt străin în mine,
Bate vântu-n oase rupte
Şi poemu-i fără tine!

Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de paşi

Urme de paşi înşirate-n zăpadă
De parcă nu ştiam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.

Urme de noi împrăştiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.

Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu ştiam cum sunt ochii închişi
De parcă a fost ultima oară când văd.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Te-am simţit în ploaie,
Pân' la piele m-ai atins,
Şi te-am aruncat pe-o foaie,
Din vene eu te-am scris.

Te-am recunoscut uşor,
Ca un fulger m-ai lovit,
Ai rupt şi acel nor,
Care mă ţinea ferit.

Un sunet ca de tunet,
Când scriam de tine,
Curgeai cu urlet,
Şi curgeai din mine.

În ropote, în tunet,
În fulgerul de seară,
În miros şi în sunet,
Eşti ploaia mea de vară.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (30 august 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara tine ce-i poetul...

ascunsă în poezie,
printre rime, printre versuri,
printr-o mare armonie,
cu atât de multe sensuri

ascunsă dar şi privită
de poeţii ăstor vremuri,
tu, femeie prigonită
şi speranţa multor ceruri

ochii tăi pe mulţi vrăjiră,
părul tău, culori de munte,
pielea moale ca de ceară,
buzele de coapte fructe

ascunsă în poezie,
dar şi muza din iubire,
şi a lui şi-apoi o mie,
darul tău dintr-o răpire

şi te-am scris în multe rânduri,
aranjate, ticluite,
chinurile şi frământuri,
până-n zorii dinspre noapte

ascunsă în poezie,
tu minune, tu femeie,
ce mai dar să-ţi fiu eu ţie,
să mă scapi de nebunie

fără tine ce-i poetul,
nopţile ce-s fără tine,
florile şi-apoi versetul,
fără tine nu au rime

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine...

Fără tine, sunt o primăvară fără verdeaţă, sunt un fluture fără aripi, sunt o floare ce şi-a pierdut parfumul!
Iubitule, întinde-mi mâna şi spune-mi: "Mai există fericire pe lume?" Te întreb, pentru că în absenţa ta mă risipesc ca un şirag de perle rare scăpat pe o scară, în spirală. Lângă tine sunt calmă ca o icoană, blândă ca briza mării! Eşti soare printre nori, eşti lumina sfântă ce-mi inundă sufletul, eşti roua dimineţii ce-mi răcoreşte durerea, eşti liniştea nopţii ce-mi străjuieşte visele!
M-am lăsat atrasă de tine într-o dulce rătăcire pe ţărmul fanteziei. Am comis o crimă: am îndrăznit să sfidez raţiunea şi să mă las pradă unei iubiri ca un fum, dar te-am iubit precum o pasăre iubeşte zborul şi libertatea! Tu ai fost infinitul meu magic, iar eu în viaţa ta... doar o clipă sau o ploaie de vară ca multe altele.
Ai fost religia mea şi-n fiecare noapte te mângâiam în gândul meu cu ochii minţii până adormeam. Şi tot tu ai fost refugiul meu, iar eu în braţele tale am descoperit o lume nouă, am găsit o altă definiţie a fericirii, am învăţat să respir un alt aer.
Eu te-am îmbrăţişat cu pasiunea cu care valul îmbrăţişează marea şi ţărmul, iar tu ai rămas indiferent... Acum, fără tine toate s-au prăbuşit, iar amintirile nu fac altceva decât să intensifice durerea pe care o simt aici, adânc înfiptă în fărâmitura de suflet ce mi-a mai rămas.
Sunt singură şi mi-e dor de tine! Te am în suflet ca o explozie de miresme, te simt în sânge ca un ritm de foc, te port în mine ca un cântec auzit în locuri dragi pe care le-am părăsit în nădejdea întoarcerii.
Ai rămas cântecul care mă adoarme noaptea, vocea care-mi mângâie tristeţea, vântul ce-mi răsfaţă părul, o ultimă silabă pe care vreau să o rostesc înainte de a visa... şi primul meu gând... Iartă-mă că n-am putut fi mai bună decât ploaia... decât apusul... decât norii! Iartă-mă că m-am îmbolnăvit de tine!
Am crezut în declaraţiile tale, fără să mă gândesc că într-o bună zi mă vei părăsi. Ai plecat şi m-ai lăsat dusă de vânt... Ce aş putea să fac fără tine? Mi-e dor de tine! Inima mea te cheamă, unde eşti? Unde ai plecat? Zile, nopţi, săptămâni s-au scurs prin porţile timpului, dar tu nu ai venit...
Te caut, cum îşi caută mama disperată copilul rătăcit!
Te vreau! Te cer! Şi te aştept! Te vreau ca un preţ al iubirii, te cer ca un preţ al suferinţei şi te aştept ca o solie mângâietoare! Unde eşti? Te caut cu ultimele puteri ale suferinţei mele.
Am obosit să te caut cu privirea! Am obosit sperând... să te găsesc, sau... că mă vei găsi! Vreau să uit de orice căutare şi să nu mai tresar când îţi rostesc numele. Vreau să uit! O să doreşti să te mai caut! O să-ţi fie dor de toate astea! Am adormit plângând. Ce viaţă chinuită a trecut peste mine! Puterea inimii şi a gândului aruncă o punte peste timp. Voi îngropa numele tău în petalele trandafirilor! Mă voi ruga la Dumnezeu să mă preschimbe într-un izvor cu apă lină. Poate într-o zi îţi vei odihni privirea în undele lui. În vis şi-n gând te-am sărutat pe tâmple, pe obraji, pe ochi, ocolind să te sărut pe buze, de teamă să nu te ard din dragoste!
Sărut ochii tăi calzi care au fost atâta timp ai mei!...

poezie de Georgeta Nedelcu (ianuarie 1997, Craiova)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!