Statul bedereagă

de la un timp s-au turcit toţi,
levantul s-a umplut de hoti
îţi dă cu mâna lui beteagă
şi-ţi ia cu două bedereagă.
s-au pus impozite cu carul
încât l-a prins pe om amarul.
înjura si el birjereşte
guvernul care-l oblojeşte.
funcţionari cu mâna goală
o bagă pân-la fund în oală
şi ei mereu se tot înjură
ca sunt cinstiţi şi că nu fură.
te duci la doctor, dă-i şi dă-i,
că, dacă nu, ai năbădăi,
şi n-ai ce căuta la el
dacă nu-i dai halca de miel.
şi statul ăsta bedereagă,
îşi cere partea lui întreagă,
pe fum, pe aer, pe maşină,
pe casă, pe pământ, pe tină,
pe banii de înmormântare
şi de nu-i dai, stai la-nchisoare.
acum cu criza asta mută,
mai dai si douăş'cinci la sută
şi mai rămâi cu mai nimic,
sărac lipit ca un limbric.
de-acum a mai venit o modă,
să-i dăm ceva si lui nea vodă,
cel ce ne apără de fel
tocmai acolo la Bruxelles
şi uite-aşa veni beleaua
să strângă bietul om cureaua...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (5 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Drag prieten care cânţi
vesel în credinţă,
fii prieten cu Isus
şi la suferinţă!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Şi destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veşmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioşată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de fraţi.
Azi îţi vrea El fapta.
Mâine toţi vom fi chemaţi.
Tu vei fi la dreapta!

Şi un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc şi din ani buni;
şi din zile grele!"

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul

Zarbă şi cu Ribla s-au luat la ceartă.

El zicea că e aşa, ea zicea că nu e aşa.

El s-a-nfuriat şi s-a luat c-o ţeapă după ea.

Şi ea ştia un rost în ulucă, fuga acolo.

Bagă capul să treacă dincolo, prin gard,

Dar n-a mai încăput decât jumătate,

Cine ştie, nu mai trecuse de mult pe acolo, se mai îngăşase.

El a prins-o numai bine, cum trebuia, cu ţeapa.

Şi dă-i şi dă-i.

Se strânsese lumea, ea ţipa din partea ailaltă,

Da' o durea dincoace.

Când a lăsat-o a trebuit să mai rupă o ulucă, s-o scoată

De-acolo.

De-aia Riblei îi ziceau toţi ca să nu mai muncească,

N-are nevoie, că ea îşi are rostul ei.

poezie celebră de Marin Sorescu din Ramuri, nr. 6, 1975
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de Paşti

Am venit să vă colind,
Cu amicul meu Covid...
Cum mulţi sunt căzuţi în limbă
După colaci şi colivă,
Miei de Paşti şi roşii ouă,
Vin! Vă dau Covid şi vouă...
Vă dau cozonaci sau pască,
Dar pe voi vă doare-n... bască.
Aţi ieşit din izolare?
Fix pe noi în cot ne doare.
N-aveţi apă sau mâncare?!
De-acum legea vă ajută.
.........................................
Deci românule, ascultă!
Stai în casă mai degrabă
Şi la Dumnezeu te roagă!
Plămânii-artificiali
Costă, bine ştii, mulţi bani.
Nu mai vrei în carantină?
De P. C. te-ai săturat?!
N-ai căldură şi lumină,
Ori prea mult ai aşteptat?!
Ţi-ai pierdut pritenia
Cu un şef de ciocolată,
N-ai şomaj ori n-ai salariu?
Pentru asta mai aşteaptă!
Ori n-ai bani de anestezic
Sau de clor? Nu-i dandana.
Mergi la cramă, căci alcoolul,
Acolo va exista!
N-au impozitat stagnarea.
Mai mult, şefii s-au decis
Ca de-acum, înmormântarea
Să o facem doar din... pix.
Opt cu popa este bine...
Nu-n trei zile, mai rapid,
Că sunt riscuri pentru tine
Să-l contactezi pe Covid.
Dacă însă se constată
Că cel care-a decedat
Suferea de-această boală,
Fraţilor, s-a terminat!
Numai unul... şi cu mască şi mănuşi
Se mai permite.
Deci române, stai în casă
Şi la toate ia aminte!
Azi la cimitir la poartă
Nu e nimeni să deschidă,
De pomeni nu-ncape vorbă,
Iei amendă însutită...

Deci rămâi în izolare,
Lasă dracu fiţele,
Om ieşi la o plimbare,
Când or cădea... frunzele.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respect

Toţi în jurul tău aleargă după bani
Mertzul şi gagica îţi atrag mulţi fani
Luptă să ajungi şi tu acolo, sus
Vremea hipioţilor a cam apus

E mişto să-ţi faci vacanţa în Dubai
E la modă să fii mai tot timpul high
Nu contează câtă carte-ai învăţat
Fă pe şmecherul să nu pari un ratat

Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei, dacă vrei, dacă vrei
Respect

Toată ziua nu ştii decât să munceşti
Eşti ca un robot şi o să rugineşti
Poate într-o zi o să-nţelegi că nu
Timpul nu se-nvârte după cum vrei tu

Doar o viaţă ai şi dacă nu eşti prost
Totul are sens şi totul are rost
Ştii că numai tu o vei putea schimba
Nu-i lasă pe alţii să facă mişto de ea

Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei, dacă vrei, dacă vrei respect

Dacă vrei, dacă vrei

Şi de ai vrea să mai ştii...
Nu, nu, nu-i timp pentru prostii

Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei respect

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul guvernului inconştient

Treziţi guvernul din visare!
Bugetul nu-i sac fără fund...
Nici banul public nu-i fecund;
Nu-l înmulţiţi prin invocare.

Pentru programul muribund,
Nu-i rost de nicio finanţare.
Treziţi guvernul din visare!
Bugetul nu-i sac fără fund...

Că-i dinadins, sau din eroare,
S-arunci cu banii furibund
Pe estimări înşelătoare,
Sinistre gânduri ne pătrund.
Treziţi guvernul din visare!
Bugetul nu-i sac fără fund...

rondel de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kasida

Hei, ochiule! nu trezi a inimii zare
La astfel de doruri nu există scăpare.

Culoarea bolţii oare o schimbă izvorul
Sau lacrimile au acoperit tot cerul.

Dacă în privirea ta dulce moartea piere
Nu-i de mirare; apa curge în unghere.

Inima grăieşte de sprâncene săgetată
Îndrăgostitul să bea, duşmanul niciodată.

Grădinarul să trudească să aducă răcoare
Iubita e ca luna răsărită din mare.

Nu-i nimic dacă ochii se vor umezi în petunii
Dacă din trandafiri se vor adăpa şi spinii.

Cu ochii tăi albaştri în izvoare mă scufunzi
În zilele triste privirea să nu mi-o ascunzi.

Mi-e dor de gura ta cum doresc sfinţii Kevser-ul
Tu dă-i treazului apă, beţivului cerul.

Apa curge mereu spre a iubitei grădină
Iar s-a îndrăgostit de mersul ei în lumină.

Trebuie să-i ţin calea să mă prefac în pământ
Fiindcă duşman apei aceleia sunt.

Prieteni! De voi muri cu dorul să-i sărut mâna
Eu voi fi un ulcior din care va bea grădina.

Trestia refuză cântul, privighetorile
Apa, să îngenuncheze şi să-i sărute picioarele.

Buza de trandafir ca să-i dea culoare soarbe
Sângele privighetorii, de la moarte s-o scape.

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nimeni nu poate face nimic acum, nu putem decât să aşteptăm liniştiţi, după cum ai spus chiar tu.
Lucian: Ştiu; tocmai neputinţa asta mă înnebuneşte! Îmi toacă toţi nervii! Aş vrea să pot face ceva.
Lia: N-ai ce să faci. Trebuie să accepţi situaţia, realitatea.
Lucian: Am să încerc, dar nu ştiu dacă pot accepta. Oricum, n-am de ales... E deja o altă pată neagră în dosarul meu, nu-i aşa? Se adaugă la celelalte... S-au strâns destule în şase ani, de când am părăsit Terra.
Lia: Ah, afurisit raport! Nu mai tot aminti de el!
Lucian: Sunt curios... Aş vrea să ştiu ce-ai scris despre mine până acum. Nimic bun, presupun...
Lia: Nu contează...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rifca cea frumoasă la rabi

Într-un orăşel de munte
Rabi–i omul învăţat.
Are el răspuns la toate
Şi se face ascultat.

Veni Rifca cea frumosă,
Zise cum vă spun acum:
- Eu am cinci copii acasă
Şi al şaselea-i pe drum.

Spune Rabi, mă învaţă,
Sigură-s că tu le ştii:
Ce să fac de acum în viaţă,
Ca să nu mai fac copii?

Stă Rabii şi se gândeşte
Şi-o priveşte pe sub geană ;
«Ah! Ce frumuşică este »
Iar păcatul îl îndeamnă.

- Când Ştrul îţi face ochi dulci,
De la mine tu să ştii
Dacă-n pat ai să te urci,
Picioarele-ntr-o oală să le ţii.

-Dacă ăsta este sfatul,
Mă gândesc – nu-i vorbă goală,
Eu am să-mi trimit bărbatul
Ca să-mi cumpere o oală.

Au trecut doi ani de zile,
Poate chiar ceva în plus,
Şi din nou la Rabi vine,
Rifca, dar nu cum s-a dus.

-Rabi, am acum şase copii
Şi iar sunt însărcinată.
Ştiu că toate tu le ştii.
Mai învaţă-mă o dată.

-Rifca dragă, rog să-mi spui
Dacă sfatu-ai respectat:
Picioarele-ntr-o oală să le pui
Când cu Ştrul te urci în pat.

-Sfatul, eu l-am respectat.
Dar bărbatul minte n-are:
Două oale mi-a luat.
N-a găsit una mai mare.

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vine duşmanul şi-ţi cere pământ, dă puţin de la tine, numai să iasă. Şi dacă mai vrea, mai dă-i puţin;dar dacă vrea s-ţi ia tot şi să îţi ia şi familia, atunci îţi iese sabia creştină din teacă.

citat din Neagoe Basarab
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea noastră de noroc

Când pierzi startul din mişcare
În zadar acuzi arbitrul
După cum făcea Dumitru
Fenta prin alunecare

Ce păcat că nu se leagă
Interesele de trudă
Să ne ţinem şi noi rudă
Cu averea cea întreagă!

Ce e bun, nu-i pentru noi
Şi-l iau alţii cu bucata
Iar eu fac ce-a făcut tata
Când i s-au furat din oi

Şi nu cade din senin
Recompensa să-ntinzi mâna
Dacă nu curge hapsâna
De sudoare, din prea-plin!

Partea noastră de noroc
Nu include fericire
Dacă nu vrea să aspire
Truda, la întâiul loc!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

FABULA VOTĂRII

Se tot plângea o curcă mică,
Desigur, intelectuală,
Ce-aleşilor le purta pică,
Fiind ei rasă... anormală,
Că nu sunt la-nălţimea care
Era de ea vizată-ades,
Când se urca pe gardul mare
S-atragă-al curţii interes,
Spunându-le, mândră, la toţi
Că n-a participat la vot
Şi nici nu va vota ea hoţi.
Că toţi sunt doar nişte plăvani
Ce la buget pun câte-un bot,
Să fure de acolo bani
Justificaţi şi de-al ei vot.
De-aceea, curca, niciodată,
Fiind o intelectuală,
În veci nu s-ar dori băgată
Cu boii în aceeaşi oală!
S-au bucurat, atunci plăvanii
Că nu votează cei cu carte,
Şi că, aleşi, vor toca banii,
Din viaţa asta, pân-la moarte.
Astfel, că-n an electoral,
De oi au fost aleşi, să fie
Conducători în mod normal,
Tot boii în gospodărie.
Deci, curca, stând ca proasta-n drum,
A înghiţit, ce spunem noi:

Când nu te duci la vot, de-acum
Te vor conduce numai boi!

fabulă de Pavel Lică din O aia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de pe deal

Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus,
Casa e-închisă şi tăcută:
Nu mai e nimic de spus.

Prin peretele ruinat, distrus,
Un vânt rece şi neprietenos strănută:
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus.

Nu-i nimeni pe-aici, dispus sau indispus,
Să-ţi spună ceva cumplit sau de Doamne-ajută;
Nu mai e nimic de spus.

De ce-am mai rămâne noi, un biet surplus,
În ţinutul amar al florii de cucută?
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus.

Suspinele noastre nu se-aud şi parcă nu-s,
Iar pentru ei sunt o necunoscută:
Nu mai e nimic de spus.

E jale, ruină, toate-s la apus
În casa de pe deal, cândva plăcută –
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus:
Nu mai e nimic de spus.

poezie de Edwin Arlington Robinson,1869–1935, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă proştilor

Motto:
Cu prostul care n-are şcoală
Te lupţi puţin şi-ai câştigat.
Dar duci o luptă colosală
Cu prostul care are şcoală!

De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,
Şi actualii, dar şi foştii,
Cei mai deştepţi de pe Pământ
Au fost întotdeauna... PROŞTII.

Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare:
"Iubite Doamne, fă-mă... PROST!"

De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveţi atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii... PROST.

În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvaţă contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă şi diploma de... PROST.

Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
şi ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe... PROSTIE...

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti!
O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
Cum cresc recoltele de... PROŞTI.

Şi-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,
Savanţii noştri mor de foame
Şi numai PROŞTII sunt deştepţi.

poezie celebră de Ion Pribeagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tom Beatty

Am fost un om al legii la fel ca Harmon Whitney
Sau Kinsey Keene ori Garrison Standard,
Pentru că am testat dreptul la proprietate,
Deşi numai la lumina lămpii, timp de treizeci de ani,
În camera pentru poker din clădirea operei.
Şi eu vă spun că Viaţa este un parior
Mai presus decât noi toţi.
Nici un primar în viaţă nu-i poate închide localul.
Şi, dacă pierzi, te poţi lamenta cât îţi place,
Nu vei primi banii înapoi.
Ea taie cărţile în aşa fel încât este greu să câştigi;
Aranjează pachetul să profite de partea ta slabă
Şi nu pentru a te înfrunta acolo unde rezidă forţa ta.
Şi-ţi acordă şaptezeci de ani să joci:
Dacă nu poţi câştiga în şaptezeci de ani,
Atunci nu poţi câştiga niciodată.
Aşa că, dacă pierzi, părăseşte încăperea –
Ieşi afară din cameră când ţi-a venit ceasul.
N-are rost să stai şi să tot amesteci cărţile,
Şi să-ţi blestemi pagubele, cu ochi încercănaţi,
Cerşind şansa de-a mai încerca o dată şi încă o dată.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl era aşa de frumos încât până şi bucăţile de gheaţă jucau de bucurie şi după ce s-au săturat de jucat s-au aşezat iar jos şi au alcătuit tocmai cuvântul de care spusese Crăiasa Zăpezii că dacă are să-l formeze Karl el are să ajungă stăpân pe sine însuşi, iar ea are să-i dea lumea întreagă şi o pereche de patine noi.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Doamne, sunt atât de singur. Am 16 ani şi sunt singur singurel.
Joey: De asta te-ai îmbătat?
Dawson: Da... Jo, de ce te-ai despărţit de mine şi ai fugit în braţele lui Jack?
Joey: Pentru că nu erai tu. Nu a fost niciodată vorba despre a căuta ceva mai bun, Dawson. Ci despre faptul că vroiam să găsesc pe cineva care să nu fie atât de apropiat de mine. Ca să pot spune unde se temina persoana mea şi unde începea el. Vieţile noastre s-au împletit de atâtea ori încât simt că tu eşti cel care m-a inventat. Şi gândul ăsta mă îngrozeşte. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă fără tine. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă... singură.
Dawson: Păi află cât mai repede, bine? Pentru că... te iubesc!

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie....

istoria melancoliei
ne include pe toţi.

eu – mă chircesc sub cearceafuri murdare
în vreme ce privesc pereţii albaştri
şi-atât.

m-am obişnuit într-atât cu melancolia
încât o întâmpin ca pe un vechi
prieten.

acum voi ţine 15 minute doliu
pentru roşcata care tocmai m-a părăsit,
povestesc totul zeilor.

fac asta dar nu mă simt prea bine
chiar mă simt rău
apoi mă ridic
purificat
chiar dacă n-a fost de fapt
nimic rezolvat.

asta-i ceea ce primesc fiindcă-i trag
religiei câte-un şut.

ar fi trebuit să-i fi tras roşcatei
şutul în fund
acolo unde-s creierii şi pâinea şi
untul ei
la....

dar, nu, mă simţeam trist
pentru orice:
roşcata pierdută era doar o altă
lovitură primită de-a lungul unei vieţi
ratate...

acum ascult la radio tobele
şi rânjesc.
e ceva în neregulă cu mine
nu-i numai melancolia.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, Nick, eşti matinal...
Nick: Sincer să fiu, n-aş fi dorit să vin la ora asta, însă blonda mea a insistat atât de mult să o însoţesc, încât n-am putut-o refuza.
Lucian: Pricep. Dacă a insistat, bineînţeles că n-o puteai refuza.
Nick: Oricum, ieri a venit singură în navă, n-am fost cu ea. Dar spunea că pe aici e cam pustiu. Tu nu eşti, decât femela-păianjen şi roboţii; din cauza asta a insitat să vin cu ea azi. E atât de fascinată de păianjenul ăsta, Ema, încât ar petrece tot timpul numai cu ea, aici, la bordul navei voastre.
Lucian: Şi te deranjează? Ţi se pare cumva că-i acordă mai multă atenţie ei decât ţie? Te înşeli! N-ai putea fi gelos pe un păianjen mititel; ar fi absurd. În plus, e o femelă!
Nick: Ah, nu, nu-i asta. Doar că... Nu, de fapt, nu-i nimic! Nu mă deranjează. Într-adevăr, ar fi absurd! Pricep că-i una dintre marile ei pasiuni, munca ei, deci, nu sunt gelos; n-aş avea motive.
Lucian: Ai putea opri puţin filmul ăla, să vorbim liniştiţi? Dă-i o pauză! Îl reporneşti după aia!
Nick: Bine, îl opresc puţin. Şi aşa nu-mi place când nu mă pot concentra în totalitate asupra lui, să-l şi înţeleg totuşi, dacă tot îl privesc.
Lucian: Vrei să spui că eu îţi distrag atenţia de la film?
Nick: Eh, da, dar nu contează... Îl văd eu, mai târziu. Să stau de vorbă cu tine e mult mai interesant, normal.
Lucian: Aşa sper şi eu.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!