Cântecul lui Pan

Braţe-n braţe stau stejarii în pădurea seculară.
Azi, fiind cu voie bună, vechiul cântec şi-l cântară.

A-nceput departe-n margeni cel mai tânăr să s-alinte
Şi un freamăt şi un clatin s-au pornit apoi-nainte:

Alerga un vajnic ropot, se umflau bogate valuri,
Şi vârtejul printre vârfuri se rostogoli pe dealuri.

Iar acum cânta-n coroane, şuiera-n văzduh furtuna,
Până-n rădăcini de-a valma duduia trosnind într-una.

Când şi când huia stejarul cel mai nalt din creştet, falnic
Codru-n cor întreg pe urmă răspundea vuind năvalnic!

Mândru joc era, asemeni unei mări când se revarsă,
Albă se bătea-n sclipire frunza spre nord-est întoarsă.

Tata Pan făcea doar însuşi vechea ceteră să sune,
Învăţând copiii, codri, melodiile, străbune.

Şi din cele şapte tonuri ce cuprind în ele toate
Cântecele, vechiul meşter ce minuni de cântec scoate!

Tinerii poeţi şi cintezi stau şi-ascultă în tăcere;
Pitulaţi în tufe dese sorb cântarea cu plăcere...

poezie celebră de Gottfried Keller din Sămănătorul, an. III, nr. 39 (26 septembrie 1904), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

Vin azi spre tine
şi nu ştii
câte ferestre s-au deschis
adânc, în mine...
Cât freamăt dulce şi ce înfloriri,
când sufletul prea plin
în sintonia albă
peste noi cuvântă.

Iubite,
care soare şi ce cântec
ne încălzeşte
când ceasul, în blândă răsucire
a prins rădăcini în perete?

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de mamă

Se auzea un cântec
când mai aproape când mai departe
un cântec de mamă de cântec
spre liniştea copilului ei.
Şi eu îmi smulgeam urechile
şi le aruncam
când mai aproape când mai departe
cu ochii mei întinşi ca o praştie.
Şi-am început mai întâi să murmur
apoi când mai încet când mai tare
până am ţipat
un ţipăt de tată de ţipăt
spre liniştea copilului lui.
Apoi a fost tăcere, o tăcere
de moarte de tăcere...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea seculară

Mai regăsesc şi-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o umbră de sărut.

Doar calea până-acolo-mi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceşii înfloriţi,
întinşi pe gard, mai încărcaţi ca niciodată,
când seara spre poiană ne-ndreptam grăbiţi.

Privind printre stejari deodată mi se pare
că prin zăvoi zăresc trecând pe cineva –
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.

Adie vântul printre crengi, ca altădată,
mi-arunc prin vreme ochii minţii înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.

Către apus mă-ntind pe iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
şi-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe necuprinsul karmei sfinte-a unui dor.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece mai

În ziua cea sfântă şi mare
La zece-ale lunii lui mai
Se vede-o ciudat-arătare
Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai!

Când zorile-ncep să s-arete
Acolo-n tăcutele văi,
Din groapă ies moartele cete,
De-a pururi jeliţii flăcăi.

Ei vin de prin locuri pe care
Ca vechile răni le cunoşti,
Pe unde-au stat şanţuri odată,
Redute, şi taberi, şi oşti.

Striviţi şi cu mâinile rupte
Şi galbeni ca-n jalnicul loc
În ziua sălbatecei lupte
Când bieţii pieriseră-n foc.

Fac roată, şi-o rugă murmură
Iar Valter şi şonţu, şi toţi
Mai-marii ce-n frunte căzură
Stau jalnici acolo-ntre soţi.

Şi stau cum stă omul ce-ascultă
Şi nici o mişcare nu fac;
Aşteaptă cu grijă şi spaimă
Un semn de departe şi tac.

Deodată ei capul ridică,
Dau chiot şi-n zare privesc
Spre ţara din care ieşiră,
Spre scumpul pământ românesc

Şi-ascultă, căci tunul azi cântă
Departe-n iubitul pământ,
Puternic că-n ziua luptării,
Dar alt fel de cântec, mai sfânt.

Vi-e teamă că n-o să mai cânte,
Că moartea vă fuse-nzadar
Dar ţara trăieşte! Iar tunul
Ce limpede-o spune şi rar!

Şi-ascultă... iar ţara-i departe,
Sunt dealuri la mijloc şi văi,
Şi râul cel mare-i desparte
De mame pe bieţii flăcăi.

Şi moartea cea veşnică-nchise
Pe urmă-le tristele-i porţi,
Dăr moartea lor viaţă ne dete:
Ferice de-asemenea morţi!

Iar ce-or fi şoptind ei pe vremea
Ce-ascultă cântarea de tun
Eu nu ştiu, căci nimeni nu poate
Pe morţi să-i audă ce spun.

Dar cred că se roagă, sărmanii:
Noi liberi pe voi v-am facut
Iar Tatăl din cer să vă aibă
De-a pururi sub sfântul său scut!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea seculară

Mai regăsesc şi-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.

Doar calea până-aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceşii înfloriţi,
ce dau prin gard, mai încărcaţi ca niciodată,
când seara, din pădure, revemim grăbiţi.

Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva –
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.

Privesc cu nostalgie locul de-altădată –
mi-arunc prin vreme ochii minţii înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.

Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
şi-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârşit a unui dor.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce dai voie vântului

De ce dai voie vântului să umble
Prin părul tău şi să ţi-l răvăşească?
E mângâierea lui, făcute-n tumbe,
Mai caldă, mai suavă, mai cerească?

Sunt degetele lui fâlfâitoare
Mai meştere în joc, mai fără număr
Când te cuprind din cap până-n picioare,
Când îţi dau jos buchetul de pe umăr?

De ce laşi vântul ca să-şi pună palma
Oriunde vrea şi,-ncolăcindu-ţi sânul,
Prin fustele subţiri ce zbor de-a valma,
Să te privească cu-ochi blânzi, bătrânul?

De ce, când te pândeşte-ascuns prin iarbă
Şi vrea să-ţi sărute gura-n voie,
- În timp ce eu tânjesc cu plânsu-n barbă –
Pe el îl laşi... iar mie, nu-mi dai voie...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea fulgilor de nea

Când fulgii dezleagă tăcerea
Şi stâncile plâng înfundat,
Pe dealuri se-aude durerea
Uitată de norul plecat,

Iar munţii îşi scutură creasta
Ducând avalanşa-n trecut,
Pădurea îşi plânge năpasta
Adusă de vântul tăcut,

Când fulgii erup în talazuri
Uitând să mai ningă-n tăceri,
Doar trenul mai schimbă macazuri
S-ajungă în timpul de ieri,

Şi încă mai ninge spre seară
Uşor viscolind pe alei,
Lumina se-ascunde în ceară
Să fie păstrată-n scântei,

Când fulgii dărâmă tăcerea
Pe uliţi se-aude vuind
Un cântec ce-alungă durerea
Şi totul devine colind.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu primăvara până-n tălpi

Hai, prinde-mă iubire în braţe
să-mi curgă primăvara până-n tălpi
flacăra să se joace-n lămpi
cântec să-mi rămână
în căuş de pălmi...

Striveşte ochii toamnei agaţă-i de stele
când ceasul prea mă tic-tac-ticăie...
să simţi iubire,
cum viaţa ne scapără

cum din săruturi
pe întreg pământul
verdele pe braţe iubite se cutremură
cum apele se încolăcesc spre soare
nisipului îi cresc aripi de acvilă
cântec de neiade pe noi murmură

Ridică-mă pe-amurguri lungi de cer
topeşte-mă-n săruturi... să nu pier
cu fir de dimineţi coase-mă de tine
trece-mă prin tăiş de vămi

De-or să mă doară rănile iubirii prea tare
voi pune răsărit de muguri alintaţi
pe palme şi-n uitări
cu bob de rouă de pe negrii struguri

Tu doar să mă îmbraci cu tine iubire
cu primăvara... până-n tălpi.

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În livadă

Stau în sara liniştită sub castanul înflorit
La o masă-n trei picioare de brad sur şi învechit.
Pe subt pomi trimite raze ascuţite asfinţitul,
Peste masa cenuşie încrestată cu cuţitul.

Trece-un uliu spre pădurea ce se clatină în vale,
Însemnând peste-o ogradă o bulboană de spirale.

Între pomi, într-o poiană printre crengi cadelniţând,
Văd ştiubeie văruite, toate aşezate-n rând, -
Şi privind prisaca albă cu căsuţe argintii,
Mi se pare că-n poiană e un sat pentru copii.

Peste valea unde creşte tot mai des pădurea-naltă,
Într-un iaz cu ape limpezi cântă un buhai de baltă,
Cântu-i somnoros de bucium, din adâncuri verzi de ape,
Răcoros răsună-n frunza din copacii de pe-aproape.

Soarele căzut pe dealuri, ca din gura unei gropi
Scânteiază frunze albe prinse-n vârfuri lungi de plopi,
Şi acum abia sclipeşte peste-acoperişul lucii,
În clopotniţa din zare, răstignit pe vârful crucii.

poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea paradisului

Când eram mai tânăr şi la trup curat,
Într-o noapte floarea mea eu te-am visat:
Înfloreai fără păcat într-un pom adevărat
Când eram mai tânăr şi la trup curat.

Nu ştiam că eşti femeie-eu bărbat
Lângă tine cu sfială m-am culcat.
Şi dormind eu am visat, tu visând ai lăcrimat
Când eram mai tânăr şi la trup curat.

E pierdută noaptea-aceea de acum.
Carnea noastră doar mai ştie-al ei parfum.
Poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au
Şi cad toate (mâine) putrede pe drum.

Fă-l să fie, Doamne sfinte, numai om
Pe acel care ne-a ispitit subt pom,
Şi când pomul flori va da, fă-i să-i cadă carnea grea
Cum va căde după cântec mâna mea!

poezie celebră de Cezar Ivănescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii sunt cu Moşu-n prag

Vine Crăciunul, se repetă
Sub crucea vieţii an de an,
Ne pune-n suflet ban cu ban
Şi câte-o stea inteligentă.

Simbolul ei în vârf de brad
E rod ce duce mai departe
Tradiţii în oraş, în sate,
Prin adieri cu suflet cald.

E sărbătoare până-n cer,
Culori şi zâmbete în ton
Îl pun pe Moş Crăciun în tron
Pe-o săniuţă de mister.

Cu bliţul amintirii renii
Spuzesc zăpada în copite
Şi-n limpezime de cuvinte,
E forfotă în miezul iernii.

Cadouri sunt în cântec drag,
În poezii cu larg ecou,
Acum când vechiul este nou,
Copiii sunt cu Moşu-n prag!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul steiului înalt

Pe steiul 'nalt rămas-a cerul falnic;
Doar capre negre rătăcesc pe munte.
De-abia se văd, sunt mici cât un grăunte,
Când se adapă din izvor năvalnic.

Vreau peste culmi să-ntind robustă punte
Şi pe poteci m-avânt cu pasul grabnic.
Pe steiul 'nalt rămas-a cerul falnic;
Doar capre negre rătăcesc pe munte.

Pădurile, ce-s plânse de-un vânt jalnic,
Viclenii lumii neputând să-nfrunte,
Par parcă secerate de-un pârdalnic,
Ce le-a-nsemnat hain, la amănunte.
Pe steiul 'nalt rămas-a cerul falnic...

rondel de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţelusul şchiop

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă "cuciu şchiop".

Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!

Şi stau singur toată ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să trăiesc.

Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!...

Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-a şchiopat pe mine,
Şi nu-i pot iubi de fel...

M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor...

Acum vine şi-mi dă zahăr
Şi ar vrea să-mi fie bun,
Şi-aş putea să-l muşc odată
De picior, să mă razbun,

Dar îl las aşa, să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec, joc şi voie bună

Că e nuntă sau deces,
O pagubă sau succes,
Că-i hambarul plin sau troacă
Românii... cântă şi joacă.

epigramă de Gheorghe Ionescu din Epigrame (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încep să mă tem când devin conştientă de ceea ce fac în timpul unui cântec, când ştiu că îl cânt, când calculez gesturile. Aceasta înseamnă că pe acel cântec îl "simt" mai puţin şi-l retrag o vreme din repertoriul meu.

Edith Piaf în În vârtejul norocului
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat cum se zâmbeşte

Am şi uitat cum se zâmbeşte,
De ger, mi-s buzele de iască.
Murit-a încă o nădejde,
Un cântec nou o să se nască.
Un cântec care, fără voie,
Îmi va porni spre judecată...
Iubirea, însă, n-are voie,
Când ştie a cânta, să tacă.

poezie celebră de Anna Ahmatova (1915), traducere de Madeleine Fortunescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poate primarul să stea la masă cu familia lui când ştie că toţi tinerii din sat, din comună sunt duşi în lumea întreagă? Nu ai un tânăr care să-ţi facă o sobă, o poartă, un scaun românesc. Nu-l găseşti. Acesta este un duh de nestatornicie, exact ceea ce era în viaţa barbarilor de altadată care au venit peste noi şi s-au aşezat în Câmpia Panonică. Toate neamurile şi-au găsit adăpost la noi, cum au fost hunii, se gândesc acum să capteze, să ia când Ardealul, când Basarabia, când Dobrogea. Şi politica europeană este de-a valma, dusă după interesele câtorva. A mai venit şi moda asta a unicului guvern european, ceea ce mă duce cu gândul că s-a apropiat sfârşitul lumii.

citat din Justin Pârvu
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau în cumpăna

balanţei şi fac un testament poetic
mă deplasez când pe un braţ
când pe celălalt rapid o fac
cânt sub stele cu versul meu stingher
deranjant de cele mai multe ori
uneori stau la mijloc scutindu-mă
de furii în lumina lumânărilor topite
picur cu lacrimi şi ceară fiecare vers
ce se întinde agresiv pe pagină
stau în cumpănă fără teamă
sau speranţă că voi reuşi să cuprind
infinitul în versuri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valuri line de iubire

Alene coborând pe dealuri
Încet amurgul s-a lăsat
Nici apa nu şopteşte-n maluri
Şi-atâta linişte e-n sat.

În grabă una câte una
Făcliile nopţii s-aprind
În zare se vesteşte luna
Iar eu în braţe te cuprind...

Şi îmbătaţi de fericire
La piept strângându-te cu dor
Pe valuri line de iubire
Ne legănăm plutind uşor.

Nu ştim, e cânt sau poezie
Un freamăt dulce în frunziş
E noapte clară şi târzie
Căci timpul trece pe furiş.

Răpiţi de vraja fără seamăn
Am vrea ca vremea-n loc să stea
Când visurile noastre deapăn
Cu fir de doruri dragostea.

Iubito!... Iubite!... şoptim cu drag
Sfânt adevăr cât ne iubim
Cu-al lacrimilor mândru şirag
Noi inimile ne-mpodobim.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

În vechiul parc îngheţat şi tăcut
Acuma chiar două forme au trecut.

Cu ochii morţi şi cu buzele moi.
Abia s-aud cum vorbesc amândoi.

În vechiul parc îngheţat şi tăcut
Doi spectri şi-au amintit de trecut?

"De-al nostru-extaz de demult ţi-aminteşti?"
"Să-mi amintesc acum de ce voieşti?"

"Palpiţi şi-acum la numele meu, tu?
În visul tău mai vezi sufletu-mi?" "Nu!"

"Ah! zile-n veci mai dulci nespus ca toate,
Când ne uneam noi gurile..." "Se poate!"

"Ce-albastru cer era, speranţă mare!"
"Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"!

Printre fâneţi bogate-astfel mergeau,
Şi noaptea, doar, auzi ce-şi spuneau.

poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de Mircea Demetriade
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!