Angoasă

Nu vin la noapte, fiară, să-ţi domin carnea unde
Obşteştile păcate băltesc, nici n-am să nasc
O jalnică furtună în pletele imunde
Pe care,-n sastisire, ţi le sărut şi casc:

Cer patului tău somnul cel fără vise,-n trâmbe
Plutind, a remuşcare, sub mătăsosu-i cort,
Pe care-l dormi răpusă de jurăminte strâmbe,
Tu, ce cunoşti neantul mai bine ca un mort.

Căci Viciul care-mi roade,-ntr-ascuns, nobleţea primă,
Îmi dă, ca ţie, stigma sterilităţii lui,
Pe când te bucuri, însă, de-o inimă ce nu-i

Muşcată,-n împietritul tău piept, de nici o crimă,
Eu, bântuit de giulgiu-mi, fug palid şi insomn
Crezând, când mă culc singur, că voi muri în somn.

sonet de Stephane Mallarme din Album de versuri (2010), traducere de Şerban Foarţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte

Nu vin în seara-asta să-ţi birui trupul, fiară
În care-o gintă-şi mână păcatul, nici să-asmut
În pletele-ţi impure o patimă amară,
Plictisul incurabil ce-l vărs într-un sărut.

Cer patului tău somnul adânc şi fără umbre
Plutind sub remuşcarea cu pluş deconcertant,
Şi-n care guşti ecoul minciunii tale sumbre,
Tu care ştii ca morţii mai mult despre neant.

Căci Viciul, care-mi roade nobleţea din vechime,
Mi-a pus ca ţie semnul sterilităţii sale,
Ci-n timp ce sânu-ţi rece ascunde protector

O inimă neatinsă de colţii vreunei crime,
Eu fug sleit şi palid, gonit de giulgiuri pale,
Şi nu pot să dorm singur de spaimă că-am să mor.

sonet de Stephane Mallarme din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum, prietene cititor, se cade să-ţi pregăteşti sufletul şi mintea pentru cea mai plină de necurăţii povestire ce se va fi făcut vreodată de când e lumea lume, o asemenea carte neîntâlnindu-se nici la antici, nici la moderni. Închipuie-ţi că orice plăcere cinstită sau neîngăduită de această fiară despre care vorbeşti neîncetat fără să o cunoşti şi pe care o numeşti natură, că aceste plăceri, zic, vor fi în chip voit înlăturate din această culegere şi că, de le vei întâlni din întâmplare, se vor afla numai însoţite de vreo crimă ori nuanţate de vreo mârşăvie. Fără îndoială, multe dintre rătăcirile pe care le vei vedea zugrăvite îţi vor displăcea, lucru pe care-l ştim prea bine, însă vei găsi alte câteva care te vor aţâţa până acolo c-o să rămâi fără ceva sămânţă şi iată tot ce ne trebuie.

Marchizul de Sade în Cele o sută douăzeci de zile ale Sodomei sau Şcoala libertinajului (2005)
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jalbă futilă

Prinţesă! Gelozia-mi pe Hebe se abate
Cum stă pe ceaşca care tu buzele îţi moi.
Mă-aprind, dar din păcate n-am rang decât de-abate;
Pe Sèvres însă-aceştia nu-s zugrăviţi nici goi.

Cum nu cânt nici căţelul bărbos, tot din păcate,
Nici rujul, nici pastila, nici tandrul joc de doi,
Şi cum mai ştiu că dulcea-ţi privire ţi-o despoi,
O, blondă, pieptănată de o divinitate.

Numeşte-mă - Prinţesă, al cărei râs plăpând
Pe mieii-n turme, gingaş, domesticiţi, păscând
Şi behăind spre-nalte deliruri pastorale,

Ca să mă zugrăvească Amorul, pana-i lungă,
C-un fluier într-o mână şi dormitând la strungă -
Numeşte-mă păstorul surâsurilor tale.

poezie clasică de Stephane Mallarme din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Nina Cassian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dormi

Dormi dulce somn netulburat
În flori şi în dantele,
Dormi că ţi-au pălit mâinile
În grelele inele.

Dormi rece somn ne’nfiorat
De gânduri, nici de vise,
Dormi că ţi-au rănit pleoapele
Făcliile aprinse.

Dormi veşnic somn îmbălsămat
În beznă şi-n uitare,
Dormi că ţi-a muşcat buzele
A Morţii sărutare.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stanţe

Nu pot să mă chinui lângă vatră-
Plec de-aici în lupta fără veşti.
Poate-acolo va-nceta să bată
Inima în care tu trăieşti.

De cerşit eu nu-ţi cerşesc iubirea,
Patima-mi la ce s-o mai cunoşti!
Focul-nalt ce-mi răscoleşte firea
Stinge-l-voi în sânge, printre oşti.

De-am să cad în noaptea fără lună
Lumea ştiu că nu mă va boci.
A simţirii mele rea furtună
Nimănui povară n-o mai fi.

Sfintele nădejdi din anii-n freamăt
Vor sfârşi pe locul fericit
Unde fără gânduri, fără geamăt,
Va începe somnul mult dorit.

Dar, de nici în somnul ce-o să vină
Al iubirii trudnic vis amar
N-am să-l pot uita- şi-n grea lumină
Chipul tău o să-mi apară iar,

Dacă-n depărtatele hotare
Unde fericirea-şi face veac
Sufletu-mi de răni usturătoare
Nu va mai scăpa cu nici un leac,

Uită-te cu drag la cel ce pleacă,
Ce cu mândră inimă, de-aci,
Prin duşmani şi chinuri o să treacă,
Pentru slava ţării va muri,

Cel care în tainică-mbătare
Cu privirea-n lacrimi te-aţintea,
Mila o stârnea- şi-atât de tare
La surâsul tău se bucura.

poezie clasică de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei

O, îndulceşte-ţi ochii tăi, iubită;
O, însenină faţa ta de nea.
Nu ştii că-n piept inima mea rănită
Tresare-adânc la întristarea ta?
Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită
­Oh, în zădar mi-ncreţi tu fruntea ta.
Durerea chiar de-o simulezi - eu simt
Fiori adânci în pieptul meu trezind.

Ah! cât eşti tu de mândră şi frumoasă
Când râzi, când plîngi, când mă săruţi, când - ah!
Cuprind în mâni eu capul tău - geloasă! ­
Şi sărut ochii-ţi plini de lacrimi, ah
Ei strălucesc ca stelele focoase
Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina!
Şi te iubesc, şi te sărut, te-ador,
Amorul meu, nespusul meu amor!

O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită,
C-atunci în veci prin noapte-aş rătăci
­Mi-aş sfărma viaţa-n jalea cea cumplită
Şi de durere n-aş putea muri.
Aş purta-n timp inima-ncremenită,
Cu ochii stinşi, şi gura-ar amuţi:
Durerea ta m-ar face să trăiese,
Ca să trăiesc, ca să înnebunesc.
Aşteaptă dar cu moartea ta, iubită,
Pân' ce de fericire-oi muri eu.
Cu roze să-ncununi fruntea-mi pălită.
Zâmbind să mă săruţi, amorul meu;
De-oi învia, să ştii, dumnezeită,
Că-un somn a fost angelic, deşi greu.
De nu mă voi trezi, să ştii, să ştii
­Că-n veci visez la ochii tăi cei vii.

Cum va fi acel vis eu nu-ţi pot spune -
Eu numai îl gândesc când mă cufund
În ochii tăi. - Neclare sunt, nebune,
Acele-nchipuiri ce mă pătrund.
Priveşte tu în ochii mei şi-mi spune
Ce vezi în ei, în dorul lor profund.
Tot ce-ai văzut eu am văzut 'n-al tău ­!
Nici în mormânt nu pot ca să-i uit eu.

Ei sunt minuni ce-a muri nu mă lasă,
În somnul morţii m-or nelinişti,
Pătrunde-vor cu raza lor focoasă
Chiar în sicriul unde voi dormi.
Ei au pătruns prin pături neguroase
Ce viaţa mi-a urzit până aci
­De-aţi putut sparge negurile-acele,
Veţi lumina în veci, iubite stele!

Oh, nu-mi muri, te rog! Căci tot ce-n lume
Eu am iubit murit-au prea curând ­
Orice amor ce n-a luat drept glume
Al meu amor, e astăzi în mormânt. ­
Dar astăzi văd c-am pierdut num-un nume:
Căci ea eşti tu - tu ea - într-un cuvânt
Tu mi-ai murit o dată. - Să nu mori
De-a doua oară, înger de amor.

Căci de-ai muri ce-aş face eu în lume?
N-aş regăsi în veci chipu-ţi uşor
Şi osândit aş fi să stau în lume ­
De jalea ta eu n-aş putea să mor.
Acum - acum n-aş plânge al tău nume,
Ci chiar pe tine, vecinice amor:
Mort, aş trăi eu; - vie, eu aş fi mort.
Trăieşte-mi dar - c-adânc în piept te port!!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

E trist când ajungi să faci lucruri doar ca să vadă alţii ce viaţă frumoasă ai. Când îţi pozezi mâncarea, când nu intri în piscină fără o poză, când nu te faci mort în club fără sa faci un live în care crezi că eşti funny, când te duci la bibliotecă fără să pui un status despre ce carte citeşti. Oh, scuze de ultima parte, mă luase somnul scriind. Când o să-ţi dai seama că viaţa se poate opri oricând, o să întelegi şi că scopul ar trebui să fie unul personal: să te bucuri de fiecare clipă şi să te simţi bine. TU, pentru TINE. Amintirile şi trăirile cele mai frumoase nu sunt nici în poze, nici în hârtii, nici pe buzele altora. Sunt în capul tău. Sau în sufletul tău. Şi stii ce e tare?! Că de acolo poţi să le dai play şi să le accesezi oricând. Chiar dacă n-ai baterie la telefon sau chiar daca se închide facebookul. Cea mai bună zi din viaţa ta este aceea în care decizi că viaţa îţi aparţine!

citat din Florin Ristei
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ale toamnei...

Nicio Toamnă nu e Toamnă,
Dacă nu-i darnică doamnă.

Nici frunza nu-i ruginie,
Dacă Toamna nu-i în vie.

Nici vântul nu-I arătos,
De nu mătură stufos.

Nici cerul n-are suspin,
Fără al păsărilor chin.

Nici omul nu-i bucuros,
Fără roade cu folos.

Nici dragostea nu-i romanţă,
Când se cântă la distanţă
Şi-i lipsită de roşeaţă.

poezie de Valeria Mahok (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte dulce

Noaptea dulce
dorul mi-l duce
la mândrul în pridvor
să fiu susur de izvor..
Noapte dulce
te du la el în tâmple
şi spune-i pe-ndelete:
Ca gândul lui
nici unul nu-i
cutremură Pământul
când iubeşte cântul
gurii mele flutur.
Ca al său mângâi
nici unu nu-i
să-mi tremure şi buza
când mă iubeşte-n-tr-una.
Ca al său cuvânt
nici unul pe Pământ
nu ştie-a linişti
şi-n tâmple a iubi.
Ca a sa inimă bătândă
nici una nu mi-e vină
iubeşte simplu o copilă
cu zâmbetul de liră.
Ca al său vers verzui
nici unul nu-i
şi nici nu cred că-mi este
e singurul poet hai-hui
ce şoapta mi-o iubeşte.
Ca al său sărut
nici unul nu îmi este
poem de dor tăcut
trecut, prezent şi viaţă-mi este.

Ca însăşi El
ce ochii îmi iubeşte
nici unul nu-i
nici prinţ din vreo poveste.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

Nu pot să cred că dormi

în timp ce sânger

şi nici că somnul ţi-e vegheat de îngeri.

Nu pot să cred că dormi

când eu mă surp,

atinsă de al lumii zâmbet curb...

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dormi?!

Dormi, femeie adorată?!
Buza mea, de dor uscată,
Vrea pe gura-ţi să se-adape;
Vino-aproape, mai aproape!

Dormi, frumoasa mea iubită?!
Carnea mea-i de-a ta lihnită.
Liniştea de piept se frânge.
Întunericul mă strânge.

Dormi, tu, suflet nepereche?!
Eu iţi murmur la ureche
Vorbe de alint, dojene,
Înjghebate în catrene.

Dormi, mireasa mea ursită?!
M-a orbit timp de-o clipită
Aurul sclipind în plete,
Cum lucesc pe cer comete.

Dormi, tu, fără de prihană?!
Sufletul mi-e vie rană.
Singur, mi-e urât şi-mi plouă,
Cu argint din luna nouă.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om plânge odată-n noapte

Dacă nopţile-ţi sunt albe zile
Şi te zbuciumi, trăind de azi pe mâine,
Şi dacă ţi-e de-ajuns cât ai trăit,
Ai vrea să mori, dar nu poţi nici atât,

Strigă în noapte singur,
Pansează-ţi rănile,
Purifică-ţi sufletul,
Iluminează-ţi gândul.

Da, câteodată mergi pe-un drum greşit,
Nu merită nimic din ce-ai trăit,
Si daca plingi singur, inabusit
Şi-o şansă de-a trăi, n-ai nici atât,
Nu-i nici atunci târziu pentr-un alt drum
Spre o stea cu noroc, prin scrum şi fum.

Dacă prietenii te-au părăsit
Şi nu mai ai nimic din ce-ai avut,
Nici atunci nu-i târziu pentru-început,
Chiar dacă nu calci drept, râzând-plângând,

Chiar dacă nopţile-s fără sfârşit
Şi plângi cu capu-n pernă-năbuşit,
Şi-ai vrea să te izbăveşti de păcate,
Să-ţi pui ştreangul de gât în miez de noapte,

Mai bine ţipă, plângi până adormi
Cu capul pe o pernă udă de nori,
Dar mâine, sigur, va fi mult mai bine,
Vei fi mai tare, mai sigur pe tine.

Căci fiecare om plânge cândva
Şi singur are o stea şi-o cale a sa,
Şi toţi ne trecem odată prin noapte
Cu lacrime-n şirag şi-o cruce-n spate,
Căci fiecare plânge nevăzut,
Dar mereu este-o şansă de-nceput.

cântec interpretat de R.E.M., traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Unde nu-i libertate
tu eşti libertatea
Unde nu-i cinste
tu eşti cinstea
Unde nu-i căldură
apropiere de la om la om
tu eşti apropierea şi căldura
inimă a lumii fără inimă

Buzele tale şi limba ta
sunt întrebare şi răspuns
în braţele tale şi-n poala ta
e ceva ca liniştea
fiecare plecare de lângă tine
se-ndreaptă spre revenire
Tu eşti un început de viitor
inimă a lumii fără inimă

Nu eşti articol al credinţei
şi nici filosofie
nu eşti regulă şi nici posesie
de care să mă ţin
Tu eşti om viu
tu eşti o femeie
şi poţi să greşeşti să te îndoieşti şi să fii bună
inimă a lumii fără inimă

poezie de Erich Fried
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La acest ziar

Săraca hârtie, unde mă duc.
Ceea ce simt mai bine în mine,
Nu ştii durerea pe care îndrăznesc;
Să-ţi încredinţez când vorbesc cu tine.

Pentru că şi tu mă vezi, ca lumea,
Partea senină şi privirea tristă:
Nu cunoşti rana profundă.
Care încet, încet, e-n inima mea.

Sunt rele pe care nu le poţi scrie,
Că nici măcar nu poţi spune jos;
Şi aceştia sunt cei care-l provoacă pe martir.
Şi că lumea, din păcate! Nu-i i-a.

Poţi să te plângi, o, filelor mele de hârtie,
Doar tăcute încrezătore, de durerea mea,
Pentru că nu este mai crud
Ce să zâmbesc, în timp ce sufocant plîng!

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pentru artist, femeia nu-i femeie
ci mai degrabă seamănă-a bărbat
căci harul lui abia atunci scânteie
când de-un surâs se lasă fecundat.
Abia atunci gândirea sa adâncă
rămâne grea, şi plină e de rod
când luntrea i se sparge ca de-o stâncă
în ţăndări, de al rochiei izvod.
Artistul e-a domniţei lui mireasă
şi-n grele chinuri naşte mintea sa;
deşi din carnea lui a fost să iasă,
poemul e asemeni şi cu ea.
Pătrunde, deci, din nou în
al meu gând,
să-ţi nasc copii, ce n-or muri
curând.

poezie de Mircea Cărtărescu din Poeme de amor (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima iubire

Se scutură iar teii şi parcă-i toamnă iară,
S-a strecurat o vară fără identitate
Şi plouă ca-n potopul lui Noe. Ca o fiară
Mă sfâşie prezentul acesta şi se zbate

Secunda fără nume, cu flori de câmp pe frunte
Când fluturii albaştri, să mă înveţe zborul,
Mă ridicau de umeri până în vârf de munte,
Să îmi arate locul unde se naşte dorul.

Şi nu mi-era nici teamă când îţi cădeam în braţe
Şi nu-mi era nici iarnă, când mă ningeai, iubite,
Îţi aşteptam iubirea, cu foame, să mă-nhaţe
Cu-mbrăţişări de inimi, în vară poleite.

Erai prima iubire, primul sărut de soare
Şi înfloream, cum macii, în palma ta cuminte;
Nici nu ştiam, iubite, că mângâierea doare,
Când pleacă fantomatic şi uită să m-alinte.

Şi am plecat în viaţă, cu soarta în spinare,
Ca doi străini în noapte, pe drumuri paralele.
Doar amintiri de-o vară ne duc pe fiecare
Într-o poveste-a noastră, când ne ploua cu stele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai există bine... Ma fille n'est plus pour toujours

Când nu te mai aud, n-aud nimic de tine,
Ecoul de pas fin, "Alooo... Ça va?" chaque jour
Şi, n-am speranţa trează că vei mai face un tur
Să te revăd, nu mai... Nu mai există bine.

Când ştiu că nu mai treci uitându-te de sine
Doar să aduci "bonheur" cu zâmbetul angelic,
Să bucuri omenirea cu sufletu-ţi feeric,
Nu mai am ce-aştepta... Nu mai există bine.

Când îmi răsună-n minte clinchete de râs fine
Şi întrebarea dragă "Comment ça va papa?",
Nici nu mai sunt întreg, doar un hidos ceva
Fără nimic uman... Nu mai există bine.

Când niciun miez de noapte nu mă întreb iar cine
Mă sună cu speranţa de ajutor deşartă
Să-i vin în ajutor, s-o descleştez din soartă
Şi n-am făcut nimic... Nu mai există bine.

Când îmi privesc lung braţe cu sângele în vine
Şi ştiu că rău departe peste-un ocean te-am dus
Şi ai rămas stingheră, un trup mignon de fus,
Fără să-ţi fiu un sprijin... Nu mai există bine.

Când sunt doar o cascadă de ropot, lacrimi fine,
De când nevrut mă scol şi până-n noaptea goală
Fără să ştiu că pot să-ţi mângâi cap în poală,
Nu pot să mai exist... Nu mai există bine.

Când m-ai avertizat cu "V-aţi pierdut de mine!"
La Radio-Vacanţa, doar la trei ani, pe plajă
Cu Pepsi-n palma fină şi mâna-n şold, o vrajă
Mă prinde, mă sfârşeşte... Nu mai există bine.

Simona mea, Ionela să ştii că tata vine,
O moarte să te caut, alături iar să-ţi fiu,
Că linişte s-a dus, aievea-s, nu sunt viu,
Un ambulant nebun... Nu mai există bine....

Mi-e un dor distrugător, sunt mort de drag de tine...........
18.05.2020
— cu Simona Radulescu.

rugăciune pentru copii de Daniel Aurelian Rădulescu din Clip'uri dinspre mine (18 mai 2020)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!