Stanţe

Nu pot să mă chinui lângă vatră-
Plec de-aici în lupta fără veşti.
Poate-acolo va-nceta să bată
Inima în care tu trăieşti.

De cerşit eu nu-ţi cerşesc iubirea,
Patima-mi la ce s-o mai cunoşti!
Focul-nalt ce-mi răscoleşte firea
Stinge-l-voi în sânge, printre oşti.

De-am să cad în noaptea fără lună
Lumea ştiu că nu mă va boci.
A simţirii mele rea furtună
Nimănui povară n-o mai fi.

Sfintele nădejdi din anii-n freamăt
Vor sfârşi pe locul fericit
Unde fără gânduri, fără geamăt,
Va începe somnul mult dorit.

Dar, de nici în somnul ce-o să vină
Al iubirii trudnic vis amar
N-am să-l pot uita- şi-n grea lumină
Chipul tău o să-mi apară iar,

Dacă-n depărtatele hotare
Unde fericirea-şi face veac
Sufletu-mi de răni usturătoare
Nu va mai scăpa cu nici un leac,

Uită-te cu drag la cel ce pleacă,
Ce cu mândră inimă, de-aci,
Prin duşmani şi chinuri o să treacă,
Pentru slava ţării va muri,

Cel care în tainică-mbătare
Cu privirea-n lacrimi te-aţintea,
Mila o stârnea- şi-atât de tare
La surâsul tău se bucura.

poezie clasică de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!