Jelanie de toamnă

moto: Constantine, Constantine
Câte nopţi au plâns în mine
De cu seară până-n zori:
Şi ciori şi, privighetori!
-------------------------

Luaţi-l pe septembrie din noi
Că dăm din el pe dinafară
Şi plouă toamna cu nevoi
Şi iar ne suntem o povară
Şi aruncaţi-l în cocori
O dată sau de două ori
Şi-n locul gol, rămas vacant
Să nu ne daţi nimic în schimb
Facem oricum figură tristă
Pentru paloarea unui nimb
Atâta timp cât mai există;
Aşa că vă rugăm frumos
Cum calea ni se tot bifurcă
Acest septembrie ne-ncurcă,
Şi de un timp, ne trage-n jos

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai Septembrie ca oricând

Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veşminte,
Şi parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.

Cad şi frunzele, bate şi vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.

Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar şi pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi şi noi.

Septembrie mi-a uscat şi rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Şi acum vântul mă împinge de la spate.

Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Şi mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna de două ori

Vânt rece de septembrie în geamuri
Şi-n suflet deziluziile noi
Cad frunzele uscate de pe ramuri
Uitându-se cu lacrimi înapoi

De ce-ai fost sigur prinzi să te îndoi
Oricât ai trage-n viaţă două hamuri
Singurătăţi în unul sau în doi
Cu tot cortegiul neştiut de blamuri

Ne-au părăsit cocorii şi norocul
Ei lumea la un an măcar şi-o schimbă
Ruletele destinului fac jocul
Şi dup-o lege neştiută plimbă
Fluturii tristeţii prinşi să cearnă
În sufletele noastre-atâta iarnă.

sonet de Ion Untaru din volumul de versuri Invitaţie la castel (1995)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, din toamna mea

Peste umăr, cu privirea,
numar toamnele
trecute,
Vieţi, venite din Septembrii
şi din zodii
de fecioară,
Au fost vis la timpul lor
însă astăzi
sunt pierdute.
Peste timp, orice urcuş,
are-o vreme
când coboară.

M-am născut cu toamna-n zi,
astăzi, toamnă
sunt şi eu.
Toamnă, doar în toamna vieţii,
fără rod,
fără bucate,
Ca să laşi în urmă frunze,
e frumos...
dar este greu,
Nu poţi fi şi om şi toamnă,
nu-i prea mult
dar nu se poate.

Din Septembrie, fecioara,
care-i doar...
o zodie,
Despre care umblă vorbe,
c-ar fi bună,
c-ar fi rea,
E un mit pierdut prin vreme...
un parfum
de rodie.
Doar Septembrie mai vine
să se-ascundă,
-n toamna mea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scurt despre toamna

Septembrie,
trec prin tine
ca printr-o mare de moarte,
în jurul meu doar hoituri de-ntâmplări,
septembrie, anotimp în anotimp,
dureros ca o smulgere
septembrie, moarte de fulgere.

poezie de Veronica Popa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie...

Septembrie mi-e plin de călimară,
Cu nopţile ce fluieră-a pustiu,
Cu nostalgii deşarte după vară,
Cu mustul ce dezleagă râs zglobiu
De nepoţel, ce-l gustă prima oară...

Septembrie mi-e dor pân-la povară,
De parfumate-n fân uscat câmpii,
De spaţios ghiozdan de profesoară,
De zuruieli la maxim, de copii,
Privaţi de joacă-ntr-o augustă seară...

Şi tot septembrie mi-e resemnare
Cu-aripile grijite de-un zbor plin,
Cu-a fumului fuioare de-ncercare,
Vestind că brumelor li-i sete de pelin,
Iar, galbenă, gutuia sătulă e de soare...

Septembrie, ţi-alung din piept suspinul
Şi-i umplu adâncimile cu vis şi poezii,
Îmi scutur de pe frunte regretul şi târziul,
Să nu mi-o încolţească granit de nostalgii...
Hai, toamnă, îţi revarsă pe suflet arămiul!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

am ochii unui condamnat

mă târăsc prin culoare
şi nu pot
să respir prea mult
dincolo de liniile trasate
sub lut
se topesc durerile
în alte anotimpuri
nimic nu pare să fie ce a fost
doar un dangăt de clopot
împlineşte ruga

cineva se plimbă prin mine
şi tace

... e doar septembrie

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Când lacrimile
dau pe dinafară
toamna,
dorul meu
se mută în cocori

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori daţi greş, ridicaţi-vă şi încercaţi iarăşi. Dumnezeu nu vă va dezamăgi niciodată, atâta timp cât nu Îl dezamăgiţi voi pe El, şi atâta timp cât faceţi efortul.

citat clasic din Paramahansa Yogananda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzică

Septembrie,
ochi de copil,
soare bolnav,
drumul spre şcoală,
copaci nepereche,
frunze în timp,
cântecul serii,
sărutul visat,
cocori în V,
lacrimi de vin,
singurătate.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Septembrie mă strigă iar pe nume
Şi iar mi-e frig cu sufletul pe-afară
Ca unui nou-născut, venit pe lume
Din pântecele unei nopţi de vară

Să vină ploi să-mi plângă iar pe umăr
Să-mi zboare frunze-n cale şi să-mi ceară
Cu ultima putere să le număr
Şi să le-ascund de frig, până la vară

poezie de Gabriel Cîndea (august 2019)
Adăugat de Gabriel Cîndea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât timp cât suntem umani, ce facem trebuie să fie rău sau bun; atât timp cât facem lucruri rele sau bune, suntem umani; şi e mai bine, în mod paradoxal, să facem rău decât să nu facem nimic; cel puţin, existăm.

paradox clasic de T.S. Eliot
Adăugat de Alina Roxana Chirila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloria: Aşadar, tu trebuie să fii Moto Moto.
Moto Moto: Numele este aşa de frumos când îl rosteşti de două ori. (Arată trei degete.)

replici din filmul artistic Madagascar 2
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Septembrie. Şi dacă
E plină încăperea
Cu manuscrise, mierea
Nu va mai fi opacă

Izvorul de putere
S-a distilat cu anii
Cum murmură castanii
Eternele mistere

Se-adună pretendenţii
Pe statele de plată
De fiecare dată
Cu noi şi noi pretenţii

Iar trântorii din stup
La fel conservatori
Rămân în închisori
Şi tatuaţi pe trup

Tristeţile un râu
Imaginar îşi poartă
Către o mare moartă
Cu maluri pân-la brâu

Un nechezat străbate
Câmpia dinspre nord
Cu care în acord
Pădurile cad toate,

Unde cal şi călăreţ
Bântuie ca o himeră
Nopţi cu lună şi mai speră
Locuri în letopiseţ;

O lumină pal scânteie
Fosfor peştii din adânc
Şaua pusă la oblânc
Sub priviri de căi lactee;

Septembrie. În vamă
Butoaiele fierb mustul
Oh, muritori, augustul
M-a zăvorât în cramă!

Târziu în întuneric
Cât nu e încă ziuă
Aştept o zână şi o
Formulă pe generic:

Cu aripi pentru zbor
Elan şi catapultă
Averea dintr-o sultă,
Întoarce-se cu spor

Adânc şi tulburat
Acelaşi sunt. Şi totuşi
Că riscurile potu-şi
Înnoadă ne-ncetat

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manuel Comnen

Într-o zi tristă de septembrie
împăratul Manuel Comnen
şi-a simţit moartea aproape.
Astrologii curţii – plătiţi, bineînţeles – insistau
că mai avea încă ani mulţi de trăit.
Dar în vreme ce ei îşi dezvoltau convingerile,
el şi-a amintit o mai veche datină religioasă
şi-a poruncit să i se aducă veşminte ecleziastice
de la o mănăstire.
Le-a îmbrăcat, bucuros să se înfăţişeze dincolo
ca un simplu preot sau călugăr.

Fericiţi toţi acei care cred
şi care asemeni împăratului Manuel îşi încheie vieţile
îmbrăcaţi modest în credinţa lor.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea din tăcerea frunzelor

L-am pictat pe septembrie
în culoarea unui trandafir
freamătând în braţele vântului
dintr-o amintire
promisă neuitării.
Poate ar fi trebuit să-i dau
culoarea zilelor de mai târziu,
în care spinii ultimelor cuvinte
s-au înfipt
în tăcerea frunzelor.
Oricum aş alege,
septembrie va trebui să aibă
culoarea toamnei tuturor gândurilor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Plouă.
Încă o seară tristă,
cu lacrimi fierbinţi
ce s-au ascuns
în cer,
de-atâta timp,
şi-n clipa asta,
au rupt tăcerea...
Ascultă plânsul
întregului univers,
şi vei descoperi,
că toate astea
vin de la mine...
Te-au prins din urmă
lacrimile mele,
dar te încăpăţânezi
şi mergi
mai departe...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie. Pe scu(r)t

Nici nu mai ştiu dacă de frunze-i vorba ori despre mine - desfrunzit un pic.
Mai fuge-o vară şi-i mai rece ciorba şi parcă-n douăzeci de scânduri mă despic.
Nu-mi cresc izvoare-n ochi şi nici nu tremur, dar nici într-un picior nu pot să sar,
Mi-e rău de toamnă ca după cutremur, mi-e, totuşi, toamna, răul necesar.
Mă stoarce dorul de nisip fierbinte, de valul-albastru şi de vinul roz,
Începe-o şcoală-n mine azi, dar înainte, le caut, amintirilor, siloz.
Le pregătesc, din timp, un raft durabil, un loc la geam, dar neajuns de ger,
Un loc ferit de praf, invulnerabil, niţel departe de calorifer.
Le voi păstra acolo până-n vara care-i departe-acum, dar va veni,
Şi uneori, câte-o-amintire, seara, eu voi muşca, iar ea mă va-ncălzi.
Poteci, cascade, râuri, munţi, poiene vor defila în straie noi de azi,
Dar nici furtuni, nici ploi şi nici troiene nu-mi vor ucide dragostea de brazi.
E iarăşi toamnă, ce frumoasă-i toamna! De fapt, nimic nu-i mai frumos ca ea.
Sau poate... primăvara, vara, iarna ori să le văd trecând prin faţa mea
Şi gânduri să se-mpiedice de mine, împiedicat, la rândul meu, de-un gând:
nu, anotimpuri nu-s deloc puţine, doar eu m-alint, nimic înţelegând.

poezie de Eduard Lupascu (1 septembrie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult

Mi-ar fi plăcut să vorbesc despre această amintire,
dar e-atât de estompată acum,– ca şi cum nimic n-ar mai fi rămas –
iar asta pentru că s-a întâmplat demult, în anii adolescenţei.

O piele ca floarea de iasomie...
acea seară de august – era în august? –
Îmi mai pot aminti doar ochii: albaştri, cred că erau albaştri...
O, da, albaştri ca safirul.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-avem timp

N-avem timp să ne gândim la viaţă
Când alergăm după iluzii mereu.
N-avem timp să facem o faptă bună,
Dar avem timp să ne gândim la ceva rău.

N-avem timp să ocrotim natura,
Dar avem timp să scuipăm în ea.
N-avem timp să ne rugăm la Domnul,
Dar avem timp să hulim pe cineva.

N-avem timp să iubim persoana de lângă noi,
Dar avem tot timpul din lume să începem un război.
N-avem timp să fim mulţumiţi de viaţă aşa cum e ea
Dar avem mult timp să ne plângem că viaţa e grea.

Hai să ne oprim din goana noastră după iluzii.
Şi pentru o clipă să ne întrebăm
De ce n-avem timp pentru concluzii,
Timp pentru concluzii întotdeauna trebuie să avem!

poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!