
Jelanie de toamnă
moto: Constantine, Constantine
Câte nopți au plâns în mine
De cu seară până-n zori:
Și ciori și, privighetori!
-------------------------
Luați-l pe septembrie din noi
Că dăm din el pe dinafară
Și plouă toamna cu nevoi
Și iar ne suntem o povară
Și aruncați-l în cocori
O dată sau de două ori
Și-n locul gol, rămas vacant
Să nu ne dați nimic în schimb
Facem oricum figură tristă
Pentru paloarea unui nimb
Atâta timp cât mai există;
Așa că vă rugăm frumos
Cum calea ni se tot bifurcă
Acest septembrie ne-ncurcă,
Și de un timp, ne trage-n jos
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mai Septembrie ca oricând
Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veșminte,
Și parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.
Cad și frunzele, bate și vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.
Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar și pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi și noi.
Septembrie mi-a uscat și rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Și acum vântul mă împinge de la spate.
Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Și mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna de două ori
Vânt rece de septembrie în geamuri
Și-n suflet deziluziile noi
Cad frunzele uscate de pe ramuri
Uitându-se cu lacrimi înapoi
De ce-ai fost sigur prinzi să te îndoi
Oricât ai trage-n viață două hamuri
Singurătăți în unul sau în doi
Cu tot cortegiul neștiut de blamuri
Ne-au părăsit cocorii și norocul
Ei lumea la un an măcar și-o schimbă
Ruletele destinului fac jocul
Și dup-o lege neștiută plimbă
Fluturii tristeții prinși să cearnă
În sufletele noastre-atâta iarnă.
sonet de Ion Untaru din volumul de versuri Invitație la castel (1995)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Septembrie, din toamna mea
Peste umăr, cu privirea,
numar toamnele
trecute,
Vieți, venite din Septembrii
și din zodii
de fecioară,
Au fost vis la timpul lor
însă astăzi
sunt pierdute.
Peste timp, orice urcuș,
are-o vreme
când coboară.
M-am născut cu toamna-n zi,
astăzi, toamnă
sunt și eu.
Toamnă, doar în toamna vieții,
fără rod,
fără bucate,
Ca să lași în urmă frunze,
e frumos...
dar este greu,
Nu poți fi și om și toamnă,
nu-i prea mult
dar nu se poate.
Din Septembrie, fecioara,
care-i doar...
o zodie,
Despre care umblă vorbe,
c-ar fi bună,
c-ar fi rea,
E un mit pierdut prin vreme...
un parfum
de rodie.
Doar Septembrie mai vine
să se-ascundă,
-n toamna mea.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe scurt despre toamna
Septembrie,
trec prin tine
ca printr-o mare de moarte,
în jurul meu doar hoituri de-ntâmplări,
septembrie, anotimp în anotimp,
dureros ca o smulgere
septembrie, moarte de fulgere.
poezie de Veronica Popa
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie...
Septembrie mi-e plin de călimară,
Cu nopțile ce fluieră-a pustiu,
Cu nostalgii deșarte după vară,
Cu mustul ce dezleagă râs zglobiu
De nepoțel, ce-l gustă prima oară...
Septembrie mi-e dor pân-la povară,
De parfumate-n fân uscat câmpii,
De spațios ghiozdan de profesoară,
De zuruieli la maxim, de copii,
Privați de joacă-ntr-o augustă seară...
Și tot septembrie mi-e resemnare
Cu-aripile grijite de-un zbor plin,
Cu-a fumului fuioare de-ncercare,
Vestind că brumelor li-i sete de pelin,
Iar, galbenă, gutuia sătulă e de soare...
Septembrie, ți-alung din piept suspinul
Și-i umplu adâncimile cu vis și poezii,
Îmi scutur de pe frunte regretul și târziul,
Să nu mi-o încolțească granit de nostalgii...
Hai, toamnă, îți revarsă pe suflet arămiul!
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie
am ochii unui condamnat
mă târăsc prin culoare
și nu pot
să respir prea mult
dincolo de liniile trasate
sub lut
se topesc durerile
în alte anotimpuri
nimic nu pare să fie ce a fost
doar un dangăt de clopot
împlinește ruga
cineva se plimbă prin mine
și tace
... e doar septembrie
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor
Când lacrimile
dau pe dinafară
toamna,
dorul meu
se mută în cocori
poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori dați greș, ridicați-vă și încercați iarăși. Dumnezeu nu vă va dezamăgi niciodată, atâta timp cât nu Îl dezamăgiți voi pe El, și atâta timp cât faceți efortul.
citat clasic din Paramahansa Yogananda
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Muzică
Septembrie,
ochi de copil,
soare bolnav,
drumul spre școală,
copaci nepereche,
frunze în timp,
cântecul serii,
sărutul visat,
cocori în V,
lacrimi de vin,
singurătate.
poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atâta timp...
Atâta timp cât mai avem o țară
Și știm că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă și amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.
Atâta timp cât mai avem o viață,
Bună sau rea, așa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea față-n față
Nu să ne-ascundem după o perdea.
Atâta timp cât mai avem onoare
Așa cum am avut de când ne știm
Chiar dacă umilința rău ne doare
Putem pe toți în ochi să îi privim.
Atâta timp cât mai avem un suflet
Și o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreți chiar dac-am suferit.
Atâta timp cât nu uităm trecutul
Și cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în față un viitor.
Atâta timp cât mai avem speranțe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi și circumstanțe,
După eșecuri ne vom reveni.
Atâta timp cât mai avem o șansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Și să urcăm pe ea până la cer.
poezie de Octavian Cocoș (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Septembrie
Septembrie mă strigă iar pe nume
Și iar mi-e frig cu sufletul pe-afară
Ca unui nou-născut, venit pe lume
Din pântecele unei nopți de vară
Să vină ploi să-mi plângă iar pe umăr
Să-mi zboare frunze-n cale și să-mi ceară
Cu ultima putere să le număr
Și să le-ascund de frig, până la vară
poezie de Gabriel Cîndea (august 2019)
Adăugat de Gabriel Cîndea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât timp cât suntem umani, ce facem trebuie să fie rău sau bun; atât timp cât facem lucruri rele sau bune, suntem umani; și e mai bine, în mod paradoxal, să facem rău decât să nu facem nimic; cel puțin, existăm.
paradox clasic de T.S. Eliot
Adăugat de Alina Roxana Chirila

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gloria: Așadar, tu trebuie să fii Moto Moto.
Moto Moto: Numele este așa de frumos când îl rostești de două ori. (Arată trei degete.)
replici din filmul artistic Madagascar 2
Adăugat de Andreea Tanase

Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie
Septembrie. Și dacă
E plină încăperea
Cu manuscrise, mierea
Nu va mai fi opacă
Izvorul de putere
S-a distilat cu anii
Cum murmură castanii
Eternele mistere
Se-adună pretendenții
Pe statele de plată
De fiecare dată
Cu noi și noi pretenții
Iar trântorii din stup
La fel conservatori
Rămân în închisori
Și tatuați pe trup
Tristețile un râu
Imaginar își poartă
Către o mare moartă
Cu maluri pân-la brâu
Un nechezat străbate
Câmpia dinspre nord
Cu care în acord
Pădurile cad toate,
Unde cal și călăreț
Bântuie ca o himeră
Nopți cu lună și mai speră
Locuri în letopiseț;
O lumină pal scânteie
Fosfor peștii din adânc
Șaua pusă la oblânc
Sub priviri de căi lactee;
Septembrie. În vamă
Butoaiele fierb mustul
Oh, muritori, augustul
M-a zăvorât în cramă!
Târziu în întuneric
Cât nu e încă ziuă
Aștept o zână și o
Formulă pe generic:
Cu aripi pentru zbor
Elan și catapultă
Averea dintr-o sultă,
Întoarce-se cu spor
Adânc și tulburat
Același sunt. Și totuși
Că riscurile potu-și
Înnoadă ne-ncetat
poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Manuel Comnen
Într-o zi tristă de septembrie
împăratul Manuel Comnen
și-a simțit moartea aproape.
Astrologii curții plătiți, bineînțeles insistau
că mai avea încă ani mulți de trăit.
Dar în vreme ce ei își dezvoltau convingerile,
el și-a amintit o mai veche datină religioasă
și-a poruncit să i se aducă veșminte ecleziastice
de la o mănăstire.
Le-a îmbrăcat, bucuros să se înfățișeze dincolo
ca un simplu preot sau călugăr.
Fericiți toți acei care cred
și care asemeni împăratului Manuel își încheie viețile
îmbrăcați modest în credința lor.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea din tăcerea frunzelor
L-am pictat pe septembrie
în culoarea unui trandafir
freamătând în brațele vântului
dintr-o amintire
promisă neuitării.
Poate ar fi trebuit să-i dau
culoarea zilelor de mai târziu,
în care spinii ultimelor cuvinte
s-au înfipt
în tăcerea frunzelor.
Oricum aș alege,
septembrie va trebui să aibă
culoarea toamnei tuturor gândurilor.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Plouă.
Încă o seară tristă,
cu lacrimi fierbinți
ce s-au ascuns
în cer,
de-atâta timp,
și-n clipa asta,
au rupt tăcerea...
Ascultă plânsul
întregului univers,
și vei descoperi,
că toate astea
vin de la mine...
Te-au prins din urmă
lacrimile mele,
dar te încăpățânezi
și mergi
mai departe...
poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Septembrie. Pe scu(r)t
Nici nu mai știu dacă de frunze-i vorba ori despre mine - desfrunzit un pic.
Mai fuge-o vară și-i mai rece ciorba și parcă-n douăzeci de scânduri mă despic.
Nu-mi cresc izvoare-n ochi și nici nu tremur, dar nici într-un picior nu pot să sar,
Mi-e rău de toamnă ca după cutremur, mi-e, totuși, toamna, răul necesar.
Mă stoarce dorul de nisip fierbinte, de valul-albastru și de vinul roz,
Începe-o școală-n mine azi, dar înainte, le caut, amintirilor, siloz.
Le pregătesc, din timp, un raft durabil, un loc la geam, dar neajuns de ger,
Un loc ferit de praf, invulnerabil, nițel departe de calorifer.
Le voi păstra acolo până-n vara care-i departe-acum, dar va veni,
Și uneori, câte-o-amintire, seara, eu voi mușca, iar ea mă va-ncălzi.
Poteci, cascade, râuri, munți, poiene vor defila în straie noi de azi,
Dar nici furtuni, nici ploi și nici troiene nu-mi vor ucide dragostea de brazi.
E iarăși toamnă, ce frumoasă-i toamna! De fapt, nimic nu-i mai frumos ca ea.
Sau poate... primăvara, vara, iarna ori să le văd trecând prin fața mea
Și gânduri să se-mpiedice de mine, împiedicat, la rândul meu, de-un gând:
nu, anotimpuri nu-s deloc puține, doar eu m-alint, nimic înțelegând.
poezie de Eduard Lupascu (1 septembrie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Demult
Mi-ar fi plăcut să vorbesc despre această amintire,
dar e-atât de estompată acum, ca și cum nimic n-ar mai fi rămas
iar asta pentru că s-a întâmplat demult, în anii adolescenței.
O piele ca floarea de iasomie...
acea seară de august era în august?
Îmi mai pot aminti doar ochii: albaștri, cred că erau albaștri...
O, da, albaștri ca safirul.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

N-avem timp
N-avem timp să ne gândim la viață
Când alergăm după iluzii mereu.
N-avem timp să facem o faptă bună,
Dar avem timp să ne gândim la ceva rău.
N-avem timp să ocrotim natura,
Dar avem timp să scuipăm în ea.
N-avem timp să ne rugăm la Domnul,
Dar avem timp să hulim pe cineva.
N-avem timp să iubim persoana de lângă noi,
Dar avem tot timpul din lume să începem un război.
N-avem timp să fim mulțumiți de viață așa cum e ea
Dar avem mult timp să ne plângem că viața e grea.
Hai să ne oprim din goana noastră după iluzii.
Și pentru o clipă să ne întrebăm
De ce n-avem timp pentru concluzii,
Timp pentru concluzii întotdeauna trebuie să avem!
poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!